Cine ești?

Mă doare viața din mine

Și-n vene îmi curge pelin,

Zorii par umbre străine

Iar inima-i un suspin.

În noaptea ce-a nins peste gânduri,

Cuvintele sunt rugină,

Tăcerea dansează-n valuri,

Durerea mă ține de mână.

Secunde ce dor și apasă,

Mă lasă-ntr-o lume pustie,

Răni adânci se deschid ca o plasă,

În suflet doar noapte târzie.

Amintiri ce ard ca o flacără,

Visuri ce-n fum se destramă,

În beznă, lumina-i doar pleoapă,

Pelinul în vene mă cheamă.

Mă doare viața din mine,

Eterna căutare-i străină,

Si întreb în vene ce-mi curge

Sânge, durere sau cine?

Luminile din stradă tremură

pe pereții camerei tale

ca niște gânduri care nu știu

unde să stea.

Afară, orașul merge înainte

în pași grăbiți

și mesaje netrimise.

Tu stai lângă fereastră,

respiri aerul care nu se repetă

și te întrebi dacă cineva,

undeva, privește la fel.

O mașină trece

îți reflectă pentru o secundă

propriul ritm

și te surprinde că ești viu.

Fereastra rămâne deschisă

nu ca o invitație

ci ca o promisiune tăcută

că lumea poate să aștepte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Să fii tânăr înseamnă să poţi

Să-ţi rosteşti cu tărie credinţa,

Să te-opui plafonării,când toţi

Se ascund şi-şi reneagă dorinţa!

Să te-ncumeţi să râzi şi să plângi,

Transformând gândul simplu în floare,

Să fii râu pe câmpie,să curgi

Inundând, apoi,câmpul cu soare!

Să fii tânăr înseamnă să-ţi pui

Mai presus de fiinţă iubirea,

Să n-aspiri la steaua nimănui

Când a ta îţi redă nemurirea!

Să fii tânăr înseamnă să vrei

Rouă de flori să te spele pe frunte.

Apa ţâşnită din stânci să o bei,

Să te-adapi cu suflarea de munte.

Să-nţelegi şoaptele stinse în vatră,

Când foc nou,pe pământ,tu aprinzi,

Sufletul să-ţi căleşti ca pe piatră

Şi-orice preţ ai primi,să nu-l vinzi!

Să fii tânăr înseamnă că EŞTI..

Praf de stele cu vise şi lună!

Că te-ncumeţi oricând să-ţi trăieşti

Clipa dintâi ca pe clipa din urmă!

Justina Butaroiu 

M-am uitat în orice loc,
Dar n-am găsit decât cioburi.
Adun fragmente de peste tot,
Însă inima tot goală rămâne.

Întâlnesc adesea oameni blânzi,
Cu inimi calde și depline;
Îmi dăruiesc un strop din ei,
Iar eu le simt, o clipă, lumina.

Dar setea mea nu se oprește,
Căci caut o inimă curată,
Care să știe să mă vindece,
Să mă lipească la loc, deodată.

Să mă simt, în sfârșit, întreg,
Iar iubirea ce-o port fără nume
Să nu se mai piardă în vânt,
Ci să găsească un loc în lume.

Vreau să simt liniștea aceea,
Când două suflete se revarsă,
Iar fericirea să nu mai fie
Doar o vizită, ci o casă.

Să ne pierdem privirea în ochi,
În îmbrățișări lungi și tăcute,
Iar prin mângâieri delicate
Să vindecăm rănile trecute.

Să simțim cum fire nevăzute
Ne leagă și ne împlinesc,
Ca împreună, privind spre lume,
Să vedem cât e de cerească.

31.03.2026

Mă simt puțin cam obosit
Și undeva ceva mă doare,
Încerc să scap de bisturiu
Și mă întreb ce-o fi...oare.

Mă uit în jur la cei bolnavi
Și văd că-i multă suferință,
Din ușă, doctorul ne spune
Nu disperați, aveți credință.

Purtăm în trupul nost' de lut
Dureri, nevoi, dar și speranța,
De-a fi, de doctori... vindecați,
Și Domnul să nu scurteze..ața.

Mă plimb pe hol în sus și-n jos
Pășind ușor printre-asistente,
Care glonț merg spre pacienți,
Pentru perfuzii și..tratamente.

Din stradă, se-aude o salvare 
Și-i văd ... semnalul luminos,
Înaintând alert printre mașini
Să nu rateze... timpul prețios.

Mă-ntind pe patul din spital
În așteptarea unui diagnostic,
Ce vine-ntr-un târziu, zicând
E-o rană mică pe-al tău colon
Ce duce, la un bun prognostic!

Ce căutați voi, dealuri desfrunzite 

Când vântul prin crengi sure vă vuiește,

Când pinii-n codru-s pete înverzite 

În care viața lent și sumbru crește?

O, Codrule, nu cauți tu iubire?

Pădurea îmi răspunse: "Nu, firește.

Pe timp de iarnă eu vreau supraviețuire,

Căci altfel orice pom se veștejește.

Eu caut să mă depărtez de lume,

Să fiu în siguranță, fără frică.

Eu arme vreau, ca celelalte plante,

Căci pinii ace au, venin - urzica."