Jocuri...periculoase!

Azi mă aflu pe la Ocna

Pe la lacuri, prin Sibiu,

Pun pe mine tot nămolul

Poate plec...cât mai târziu. 

Mă expun puțin la soare

Să usuce ce-am pe mine,

Și-apoi mă afund în apă

Să mă spăl cum se cuvine. 

Lângă mine stă o doamnă

Neagră din cap în picioare,

Care-mi spune printre dinți

Că-i în vârstă și tot..doare. 

Dinspre bar apare moșul

Ducând în mâini două beri,

Și-o îndeamnă pe-a lui babă

Gustă, să se ducă din dureri. 

Îi las să-și consume berea

Și mă-ndrept către soție,

Ce îmi zice c-ar vrea unsă

Cu ulei pentru...protecție. 

Lacul ne-aștepta cu sarea

Să plutim întinși pe spate,

Îndurăm sub raza soarelui

Pentru-n pic..de sănătate. 

Lume de pe tot pământul

Discutând pe a lor limbă,

Nimeni nu are vreo grabă

Stau la mese, mancă ciorbă. 

Seara se strecoară-n lac

Când pe cer răsare luna,

Obosiți pășim spre casă

Unde ne așteaptă..cina.

Zilnic vom pleca la lacuri

Pentru apă, sare și nămol,

Pân' se termină concediu

Și-apoi la muncă-n control!

Dansăm în doi așa frumos

Și azi când noi sărbătorim,

Priviri simțim de peste tot

Iar bârfa lor e greu s-o știm

Zâmbim și pașii ne conduc

Pe ritm de vals și de iubire,

În ochi avem multă lumină

Pentru că ei emană fericire

Ne știm din vremea studenției

De când noi ne-am îndrăgostit,

Și de atunci formăm perechea

Iar vorba lumii nu ne-a clintit

Ani mulți am pus în barca noastră

Și-am navigat pe vânt și pe furtună,

Și niciodată nu am căzut sub val

C-am tras la vâslă doar împreună

Și an de an când vârsta împlinim

Cu drag ne amintim de tinerețe,

De clipele frumoase ce le trăim

Chiar și acum ajunși la bătrânețe

......................................

Am plâns, am râs și ne-am luptat

Cu cei ce răutatea-n viață o cultivă,

Cu cârma strâns în mână am vâslit

Pe drumul drept, fără a fi..în derivă!

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

Un ceas mă sună agasant

Parcă zicând trezește-te,

Vezi ca-i dormit cam mult

Iar timpul curge nu se oprește.

Sar imediat din patul conjugal

Cu ochiul ațintit înspre icoană,

Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva

Și plec la baie-n mare goană.

Nu uit să- mi fac un sandwich

Și-mi savurez cafeaua dulce,

Mă-mbrac în grabă și cobor

Numai după ce-mi fac o cruce.

Pe scări în gând spun rugăciune

De mulțumire și pentru ajutor,

Că firul vieții îmi este prelungit

Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.

Mereu gândul îmi e la Domnul

În care cred încă...din copilărie,

Și sigur sunt că ne vom întâlni

Când voi sfârși a mea călătorie!

Simt că Dumnezeu stă cu ochii pe mine

și mă veghează

prin cer, prin soare,

prin tot ce există în jurul meu.

De aceea, eu, nu pot fi eu...

pentru că nu mă simt în largul meu,

ci în largul Lui...

Nu pot avea taine,

nu mă pot ascunde,

nici măcar să gândesc nu pot...

El știe, El știe tot...

atotștiutorul, atotțiitorul...văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și, atunci, eu...eu ce sunt?

De ce mă faceți pe mine responsabil de toate?

Eu, sunt neatotștiutorul, neatotțiitorul și nevăzătorul!

Totul e de neînțeles!

Ce pot face eu, un biet muritor?

...

Eu, eu pot doar IUBI...

Atât!

O, veac preaplin de sine și miop,
Umflat de X-zeciști fardați cu ode,
Ce sunt slăviți pe parc-ar fi o sectă
Și-s peste tot, un fel de pandemie,
Îmi vine-un dor nespus de poezie,
De Eminescu, cu rima lui perfectă
De Barbilian cu-a lui Uvedenrode
Și de Coșbuc, cu versul lui cel șchiop!
..
Cauți degeaba clasicii prin vreme,
Că-s prizonierii pseudelor poeme
Nu mai au aer, sufocați de moarte
De făcăturile datului din coate,
De-nchipuirile celor ce știu să scrie
Iar scriind spunând că-i poezie,
Însăilări neroade de cuvinte
Ce spun nimic, un nimic ce minte!
...
O, veac nărod și plin de nerozie,
Aduni trei rânduri și spui că-i poezie,
Degeaba râzi, fiind demn doar de plâns,
Se-aud cei vechi, de unde i-ai ascuns,
Dar îi învelești pe X-zeciști în ode,
Nedemni de versul din Uvedenrode!

Fă-mă Doamne apă, 

Lumea să mă bea, 

Viața să înceapă, 

Chiar din palma mea. 

Să fiu un izvor, 

Să curg pe vecie, 

Ca un aprig dor, 

Lumea să mă știe. 

Fă-mă câmp cu flori, 

Raiuri pe pământ, 

Să le dau culori, 

Și fluturi zburând. 

Să fiu fir de mac, 

Roșu ca un sânge, 

În râs să prefac, 

Ochiul care plânge. 

Fă-mă Doamne vânt,

Să mângâi ușor,

Fruntea ce-n pământ,

Plânge cu mult dor.

Să fiu adiere,

Dulce alinare,

Să duc mângâiere,

În inimi amare.

Fă-mă cer senin,

Stele să presar,

Peste-al lumii chin,

Să-i fiu far hoinar.

Să fiu lună blândă,

Tainic legământ,

Noaptea să-mi ascundă,

Lacrima-n pământ.

Fă-mă doar o clipă,

Un bob de lumină,

Să aprind în pripă,

Iubirea divină.

Dragostea s-apară,

Să mă sting pe cruce,

Răul tot să piară,

Omu-n rai să urce.

Nu-mi da slavă, Doamne,

nici scăpare ușoară, nici drum neted.

Primește-mă lângă Tine pe cruce —

nu ca pe un tâlhar,

ci ca pe un frate al durerii.

Nu cer să fiu coborât de pe lemn,

ci să stau lângă Tine până la capăt,

să gust oțetul cuvintelor batjocoritoare,

să simt cuiele rugii care nu se mai termină.

Lasă-mi fruntea să se plece lângă a Ta,

ochii să Ți-i întâlnească în agonie,

inima mea — să-Ți bată în sânge,

până când dragostea va fi tot ce rămâne.

Să nu fiu între cei care Te-au privit de jos,

ci între cei care au urcat,

tremurând, cu pașii goliciunii,

dar cu dorul plin de Tine.

Primește-mă, Doamne,

nu după vrednicie,

ci după lacrima ce-Ți cere crucea,

nu slava.

Și când totul se va sfârși,

adu-Ți aminte de mine

în Împărăția Ta —

nu pentru că am fost bun,

ci pentru că Te-am iubit,

pe cruce fiind.

Plămânii scuipă întruna promoroacă,

Și-nghit la prânz forțat câte-un ghețar,

Mi-e noaptea și mai lungă parcă,

De când în ochii tăi, înzăpezit apar.

Mi-a înghețat și îngerul pe umăr,

Și nimeni cum e bine nu-mi șoptește,

Trec urși polari puțini la număr,

Și văd zăpada cum în urma lor albește.

Aș da un urs pentr-o cafea fierbinte,

Și-un înger înghețat pentr-un culcuș,

Aștept pe o banchiză o focă să m-alinte,

Cu labele întoarse sub formă de căuș.

La Pol spun vorbe reci pământului turtit,

Și pescuiesc la copcă citate despre viață,

Și-aștept iubita mea profund înzăpezit,

Să vii să mă salvezi c-un spărgător de gheață.

Nu vreau să fiu o pană,

Să zbor preţ de o clipă,

Eu vreau să zbor tot timpul,

Eu vreau să fiu aripă.

Să ard aşa cum sorii

Ard în Calea Lactee,

Eu vreau să ard o viaţă,

Nu vreau să fiu scânteie.

Şi nu vreau ca briceagul,

Doar să rănesc -când scriu-

Eu vreau să ajung la inimi,

Ca un pumnal să fiu.