În trecere prin Iași!
Stau pe bancă în Copou
Și privesc în jos și-n sus,
Greu ceva mai recunosc
Și mă simt ca un intrus
Sunt în trecere prin Iași
Și vreau să îmi amintesc,
Locul unde-am întâlnit-o
Pe Maria, azi soția ce o iubesc
Gându-mi fuge-n studenție
Când te-am cunoscut pe tine,
Atunci inima eu ți-am furat
Și-o păstrez și-acum la mine
Cum aș putea să uit vreodată
Plimbările în pas ușor pe-alei,
Și vinul dulce de la Bolta Rece
Plătit din bursa mică cu doi lei
Banca părăsesc cu nostalgie
Și mă-ndrept spre facultate,
Simt emoția ce mă cuprinde
Și cum inima în piept îmi bate
Dar cine oare n-ar fi emotiv
Când tinerețea o are-n față,
Și locul unde ieri s-a format
Ca Om și specialist în viață
Aici am studiat din greu
S-ajung medic veterinar,
Să știu să vindec animale
Să am un ban cinstit în buzunar
Pașii mi-i îndrept spre clinici
Trec prin holuri, săli de cursuri,
Fac un mic popas în amfiteatru
Lăcrimez și scriu aceste versuri
Încărcat de multe sentimente
Ies și-o apelez pe-a mea soție,
Vorbă-i spun că vin spre casă
Și-i recit și ei din astă..poezie!
Стихи из этой категории
“patruzeci și una de idei “
patruzeci și una de idei,
au scris toți acești efemeridei,
efemeri ai vieții, sau a singurătății
dar toate astea au o cauză,
fiecare are o repauză.
la un moment dat, ești prea obosit ca să mai faci ceva,
așa că-ți iei o pauză
în care reflectezi la orice clauză,
din ce motiv ai ajuns acolo, cum te simți când ești acolo, poate este cineva.
cineva să te-ndrume,
pe această șină-n lume,
șina creației, unde nu toți au albume.
creația se dezvoltă din ceva,
cumva, cândva, ceva a fost acolo
așa că tu te poți cultiva,
chiar dacă acum ești solo.
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Aduceri-aminte
În gândul ce noaptea frământă,
Nesomnul îmi mușcă din pleoape,
Tristețea beată apare și-mi cântă,
Balade născute demult în agape.
Prieteni și clipe de vis au murit,
Mă mângâie un înger cu alba aripă,
Și zilnic de moarte mă simt urmărit,
Iar viața sub carne aleargă și țipă.
Și singur bocesc cu fruntea pe lună,
Săpând amintiri de uitări îngropate,
Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,
Iar oasele-mi sunt aproape uscate.
Departe sunt ele, nescrise și-uitate,
Frumuseți și amor, sărmanele clipe,
Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,
Să le port curajos în priviri, pe aripe,
Să zburăm peste boli, peste moarte,
Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,
În cuvinte timide ce vor umple o carte,
Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.
“patruzeci și una de idei “
patruzeci și una de idei,
au scris toți acești efemeridei,
efemeri ai vieții, sau a singurătății
dar toate astea au o cauză,
fiecare are o repauză.
la un moment dat, ești prea obosit ca să mai faci ceva,
așa că-ți iei o pauză
în care reflectezi la orice clauză,
din ce motiv ai ajuns acolo, cum te simți când ești acolo, poate este cineva.
cineva să te-ndrume,
pe această șină-n lume,
șina creației, unde nu toți au albume.
creația se dezvoltă din ceva,
cumva, cândva, ceva a fost acolo
așa că tu te poți cultiva,
chiar dacă acum ești solo.
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Psalmi - LXX - Strigăt din pustiu
Irigă pustiul din mine, Doamne,
nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!
Rădăcinile mele beau de ani otravă
și încă mai cresc…
Cine altul, dacă nu Tu,
poate schimba o inimă încolțită de spini?
Am săpat fântâni în lutul păcatului
și-am băut din ele minciuni dulci.
M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,
și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.
Doamne, intră Tu!
Nu bate la ușă — dărâmă!
Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,
dărâmă cuvintele mele goale,
și pune în loc o rugăciune care plânge.
Irigă-mă cu sângele Tău,
cu iertarea care arde și mântuie!
Fă din oasele mele uscate
un altar viu,
unde Tu să locuiești.
Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.
Dovedește-mă cu blândețe,
zdrobește-mă cu milă,
dar nu mă lăsa
să-mi port singur setea până la moarte.
Tu ești Apa cea Vie.
Nu-mi da picături.
Scufundă-mă în Tine —
să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,
doar să știu că ești acolo.
Și că pustiul a înflorit.
Aduceri-aminte
În gândul ce noaptea frământă,
Nesomnul îmi mușcă din pleoape,
Tristețea beată apare și-mi cântă,
Balade născute demult în agape.
Prieteni și clipe de vis au murit,
Mă mângâie un înger cu alba aripă,
Și zilnic de moarte mă simt urmărit,
Iar viața sub carne aleargă și țipă.
Și singur bocesc cu fruntea pe lună,
Săpând amintiri de uitări îngropate,
Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,
Iar oasele-mi sunt aproape uscate.
Departe sunt ele, nescrise și-uitate,
Frumuseți și amor, sărmanele clipe,
Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,
Să le port curajos în priviri, pe aripe,
Să zburăm peste boli, peste moarte,
Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,
În cuvinte timide ce vor umple o carte,
Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.
Другие стихотворения автора
A mai trecut un an!
A mai trecut un an și tot aștept
Să te întorci la mine toamna asta,
Să stăm de vorbă, să ne povestim
Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta
Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi
Când știu ce mult eu te-am rănit,
Că am plecat fără să spun o vorbă
Iar tu în urmă, ai plâns și suferit
Acum și eu îmi trăiesc suferința
Când înșelat și părăsit am fost,
Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare
Și să accept că și prostia are cost
Mult mi-a trebuit să aflu unde stai
Dar n-am avut curaj să vin spre tine,
Doar mesage de pe telefon am dat
Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine
Dar voi lăsa mândria mult în spate
Și voi călători s-ajung degrab' la tine,
Pentru că simt că încă se mai poate
Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!
Rătăcit prin labirint!
M-am rătăcit prin labirintul vieții,
Umblând să te găsesc pe tine,
Mi-am irosit toți anii tinereții,
Tot așteptând să vii spre mine
În tine am crezut și te-am iubit,
Și n-am privit vreodat' la altă fată,
În schimb cu ușurință m-ai mințit,
Fără să-mi spui că inima-ți e dată
Credeam că tot ce spui e-adevărat,
Când strânsi de mână ne țineam,
Dar vai câtă minciună s-a strecurat,
Iar eu naiv, cuvinte dulci șopteam
Visam ca împreună noi să fim,
Să ne iubim și să avem copii,
Unul de altul, să ne îndrăgostim,
Și frâu liber să-i dăm inimii
Și într-o zi totul s-a dărâmat,
Văzând-o-n parc cu un băiat,
Iubirea-n ură s-a transformat,
Făra-nțelege, de ce sunt înșelat
................................
Am suferit după a mea iubire,
Cu greu mi-am găsit liniștea,
Totul a devenit doar amintire,
Cand inima și-a aflat..
dragostea!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
A căzut norul pe mine!
Sunt ud că a căzut norul pe mine
Și apa m-a pătruns până la piele,
Frigul m-a prins că-s dezbrăcat
Dar nu e bai, au fost zile mai rele.
Timp n-am avut să mă ascund
Și m-am trezit cu ceru-ntunecat,
Nimic nu anunța că vine vântul
Și că din adiere, va deveni turbat.
Furtuna m-a găsit pe bicicletă
Pe un traseu ce urcă-n munte,
Cu ochiul atent la frumusețea
Pădurii și lacului din amonte.
În stânga mă însoțesc copacii
Iar la dreapta Bâtca Doamnei,
Vai cât este de frumos pe-aici
Pedalez pân'la venirea toamnei.
Cer ajutorul unui stejar bătrân
Să mă primească sub corola sa,
Până când cerul se va însenina
Iar raza soarelui, mă va usca.
Pornesc alert din nou la drum
Însă acum cu sens spre casă,
Am flămânzit și-abia aștept
Să mânc ceva gustos la masă.
..................................
Așa se-ntâmplă des la munte
Să plouă și-apoi vreme bună,
La fel cum este viața noastră
De la născare pân' să apună!
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!
A mai trecut un an!
A mai trecut un an și tot aștept
Să te întorci la mine toamna asta,
Să stăm de vorbă, să ne povestim
Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta
Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi
Când știu ce mult eu te-am rănit,
Că am plecat fără să spun o vorbă
Iar tu în urmă, ai plâns și suferit
Acum și eu îmi trăiesc suferința
Când înșelat și părăsit am fost,
Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare
Și să accept că și prostia are cost
Mult mi-a trebuit să aflu unde stai
Dar n-am avut curaj să vin spre tine,
Doar mesage de pe telefon am dat
Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine
Dar voi lăsa mândria mult în spate
Și voi călători s-ajung degrab' la tine,
Pentru că simt că încă se mai poate
Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!
Rătăcit prin labirint!
M-am rătăcit prin labirintul vieții,
Umblând să te găsesc pe tine,
Mi-am irosit toți anii tinereții,
Tot așteptând să vii spre mine
În tine am crezut și te-am iubit,
Și n-am privit vreodat' la altă fată,
În schimb cu ușurință m-ai mințit,
Fără să-mi spui că inima-ți e dată
Credeam că tot ce spui e-adevărat,
Când strânsi de mână ne țineam,
Dar vai câtă minciună s-a strecurat,
Iar eu naiv, cuvinte dulci șopteam
Visam ca împreună noi să fim,
Să ne iubim și să avem copii,
Unul de altul, să ne îndrăgostim,
Și frâu liber să-i dăm inimii
Și într-o zi totul s-a dărâmat,
Văzând-o-n parc cu un băiat,
Iubirea-n ură s-a transformat,
Făra-nțelege, de ce sunt înșelat
................................
Am suferit după a mea iubire,
Cu greu mi-am găsit liniștea,
Totul a devenit doar amintire,
Cand inima și-a aflat..
dragostea!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pomul lăudat!
M-am așezat din nou sub nuc
Ca să vorbesc cu pomul lăudat,
Să-i amintesc când nucă el era
Și peste care țărână eu am dat
Din înălțimi acum el mă privea
Și-un zâmbet a trimis spre mine,
Am înțeles că sunt doar un pitic
Și-i vine tare greu să se încline
M-am ridicat și-am luat distanță
Să-i văd coroana și toată măreția
Prea mult pe gânduri n-am mai stat
M-am aplecat și mi-am scos pălăria
Nu mai era doar un copac cu nuci
Pe care eu cu ușurință să le strâng,
Acum în curtea casei nucul se-nălța
Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung
Mult, a mai trecut de când noi doi
Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,
Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute
Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!
Tu, Românie dragă!
Nu știu de ce un ochi îmi plânge
Acum în zi de Mare Sărbătoare,
Iar lacrima amară mi se prelinge
Pe chipul suferind care mă doare.
Dar văd că celălalt mă-ndeamnă
Să nu-mi pierd speranța-n oameni,
Că, doar omul poate aduce bucurie
Chiar dacă printre ei există fameni.
Greu pot să spun ce se întâmplă
Și cum în mine se bat două păreri,
Una ce crede că ăsta este viitorul
Și alta, că drumul nu duce nicăieri.
Sunt întrebat ce cred de țara mea
Și ce aș vrea cu ea să se întâmple,
Doar spun că mi-aș dori-o vindecată
Că trupu-i e brăzdat de răni multiple.
Și le mai zic că-s mândru că-s român
Și că trăiesc demult pe-acest meleag,
Și nimeni nu va putea țara să-mi fure
Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români !
Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români
A căzut norul pe mine!
Sunt ud că a căzut norul pe mine
Și apa m-a pătruns până la piele,
Frigul m-a prins că-s dezbrăcat
Dar nu e bai, au fost zile mai rele.
Timp n-am avut să mă ascund
Și m-am trezit cu ceru-ntunecat,
Nimic nu anunța că vine vântul
Și că din adiere, va deveni turbat.
Furtuna m-a găsit pe bicicletă
Pe un traseu ce urcă-n munte,
Cu ochiul atent la frumusețea
Pădurii și lacului din amonte.
În stânga mă însoțesc copacii
Iar la dreapta Bâtca Doamnei,
Vai cât este de frumos pe-aici
Pedalez pân'la venirea toamnei.
Cer ajutorul unui stejar bătrân
Să mă primească sub corola sa,
Până când cerul se va însenina
Iar raza soarelui, mă va usca.
Pornesc alert din nou la drum
Însă acum cu sens spre casă,
Am flămânzit și-abia aștept
Să mânc ceva gustos la masă.
..................................
Așa se-ntâmplă des la munte
Să plouă și-apoi vreme bună,
La fel cum este viața noastră
De la născare pân' să apună!
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!