Suntem mulți!

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

Îl observ, îi simt chemarea,

Când i-am întânlit privirea

Stop, mi-a zis atunci gândirea,

Vreau să văd cine sunt ei ?

I-am urmărit in acea seară,

Sigur, că m-a observat

Era activ din cale afară,

Voia, să pară preocupat.

Cuminte și cu un suc în față,

Selectez muzica ce-mi place

În minte il aleg ca dansator

Mă potrivesc cu el, de parcă zbor.

Cât am fost doar spectatoare

Într-o lume creatoare de povești,

Sunt și pro, dar sunt și contra

Deslănțuirile zgomotoase, sunt prostești.

Se bea fără de măsură, fum și alte cele....

Se stimulează simțul natural, belele...

Îubirea, se transformă in desmăț

Eu, stau deoparte, n-am niciun preț.

             Capitolul -2-

Unii scot câte un termos cu cafea, alții câte o sticluță mică de buzunar cu licoare dubioasă.

Oricum se instalează o stare de bună dispoziție, dorința de socializare.Aflăm câte ceva unii 

despre alții. Primim sfaturi, de la cei care au mai fost, unde marfa are un preț bun, unde 

putem găsi marfa care ne trebuie.Sfaturi utile.Drumul până la Buc. a trecut neobservat. Am 

ajuns în gara de nord, mergem la un hotel din apropiere, unde suntem cazați.

     În holul hotelului suntem repartizați pe camere. Eu și Rodica primim cheia de la camera 

206, et. 2 . Ghidul Paul Nedelcu ne anunță programul serii. Ne instalăm în cameră, ne pregătim 

pentru cină, după care avem seară de muzică și dans.

     -Rodica, trebuie să ne îmbrăcăm cum trebuie, pentru seara asta, ai auzit muzică și dans, ce zici?

     -Eu zic că e bine, ne îmbrăcăm cu fustă și tricou.

     -Hai să ne pregătim, nu-mi place să mă las așteptată. Cina se servea într-o sală încăpătoare, de la 

etj. 3. De pe culuar se auzea acordurile line de pian și vioară, aici trebuie să fie, zic.Suntem printre primele,

dar curând se ocupă toate locurile.În stânga sălii erau pregătite zece mese la care încăpea tot grupul nostru 

de la Galați. Alt grup, ocupă mesele din dreapta.

      - D-stră de unde sunteți? e vocea avocatei Sabina, înaintând spre celălant grup .

      -Noi suntem din Ploiești, se aude o voce.

      -Atunci mă bucur de cunoștință, vecinilor spune ea și noi suntem din Galați. Pe mese sunt aduse farfurii 

cu mâncare și pahare cu pivior înalt în care erau 50 de gr. de coniac. În farfurii, șnițele, salată și o felie de 

icre de manciuria Icrele le-am mâncat de jenă dar nu mi-au plăcut -ce știe țăranul ce-i șofranul-are un sens.

Muzica e odihnitoare, o muzică de ascultare, dar d-na Sabina nu are astâmpăr, cere artiștilor o sărbă săltăreață.

Cele câteva grame de coniac a dispus asistența, încât ringul de dans a devenit neîncăpător. Dansatorii după ce 

mai pierd din energie, sunt invitați de Sabina la o periniță. Cu batista albă fluturând, în mijlocul ringului, alege un 

bărbat, ce trebuie să cadă în genunchi -conform tradiției- și să primească o sărutare- Dar regula se schimbă,

jucătorul îi sărută mâna și d-na trece la loc.Dansul durează până când toți cei prinși în horă, joacă batista.Muzica 

face o pauză scurtă, după care urmează un vals lent. Se aleg perechile, ce-și potrivesc pașii unul după celălant.

Muzica, continuă, atmosfera se încălzește, buna dispoziție crește și în final pot spune : a fost o seară frumoasă.

      Ne întoarcem în cameră Rodica e veselă și pusă pe glume.

     -Dansează bine d-l Nedelcu ?întreb eu.

     -Da, și mie mi-a plăcut, dar e cam timid.

     -De ce spui asta?

     -Păi căt am dansat, n-a scos un cuvânt, doar eu l-am întrebat câte ceva.

     -Și ce l-ai întrebat?

     -Dar câte n-ași vrea să știu,despre el...unde a mai fost ca ghid, dacă cunoaște și alte limbi,în ce țări a mai fost?

     -Noi românii, dacă avem voie doar în țările socialiste, e suficient să știi limba rusă. Hai să ne culcăm, mâine vom 

vom zbura cu avionul la Moscova. Auzi tu? ai teamâ, aî emoții?

     -Nu, deși am auzit de multe dezastre aviatice.

     -Nici mie nu-mi este teamă, dar sunt foarte curioasă, cum este acolo printre nori...dacă nu mergeam în această 

excursie, poate nu mai aveam altă ocazie să urc într-un avion. Sunt bucuroasă că  o pot face...am văzut avioane 

doar în înaltul cerului, încât parcă erau jucării mici și strigam -avion cu motor ia-mă și pe mine in zbor-iată că acum 

chiar mă ia și mă duce până la Moscova și chiar mai departe....e o performanță nu? Dacă totul va merge bine,

vom rămâne cu amintiri frumoase.

     Să vedem ce ne va aduce ziua de mâine. Noapte bună, Rodica.

Dimineață sună telefonul, e d-l Nedelcu ...buna dimineața ,zice el și ne învită la gustarea de dimineață, după care 

mergem direct la aeroportul Otopeni cu autocarul. Pe pistă ne așteaptă avionul,ce mare mi se pare...are un număr 

nesfârșit de geamuri. Interiorul m-a impresionat. Două rânduri lungi de bănci câte trei locuri pe stânga și trei pe 

dreapta  cu un culuar încăpător pe mijloc. Am ales locul de la geam, dornică să pot vedea decolarea. Avionul era

plin cu excursioniști  adunați din toată țara. Fă ceau excepții câțiva negri și câțiva mulatri  ce făceau escală la 

Moscova apoi plecau la Berlin.Se aude vocea stiuardezei.

      - Dragi călători,vom decola în câteva momente, vom survola orașele ;Galați, Iași, Kiev și vom ateriza pe 

aeroportul intrenațional din Moscova, vom zbura la înălțimea de 9000 m și vom parcurge distanța de 1940 de km. 

Acum vă rog să vă prindeți centura de siguranță, decolăm...Am simțit doar o ușoară alunecare și avionul s-a ridicat 

în aer. Curând suntem printre nori...pământul tot mai departe până piere.

                                                         va continua

           Continuare

     Sora mea mai mică, pe care la cutremurul din noembrie 1940, mama o uitase în casă,

a crescut. A împlinit doi ani. Nu știu ce boală avea, că nu se mai scula din pat.S-a zbătut 

așa, între viață și moarte, ceva vreme. Părinții mei pierduse cu câțiva ani în urmă doi 

copii, un băiat în clasa a 2-a și o fetiță de trei ani. Teama lor cea mare era că va muri .

Ioana și Costică, deși au fost la spitalul din Cahul, atunci Basarabia era a noasrtă, nu au putut 

fi salvați, nu mai aveau încredere. Știu că mama a dus-o atunci, pe la toate -doftoresele- din sat,

dar nici-o schimbare. Ca ultima soluție, conform obiceiurilor, trebuia s-o vândă, pe orice: o găină,

un ciur de mălai, un chilogram de brânză, că dacă vine moartea să nu o găsească acasă. Când am 

auzit că vor să o vândă pe Măriuca m-a cuprins îngrijorarea. 

      Trecuse primăvara, oamenii erau ocupați cu munca câmpului. De Măriuca mă ocupam eu.

Mare lucru nu era de făcut, doar vedeam dacă se mai mișcă, o apăram de muște dacă apuca 

vreuna să intre în cameră. Era o dupăamează plină de soare. Părinții s-au întors de la câmp.

Mama îngrijorată merge s-o vadă pe Măriuca. Nu mică i-a fost mirarea, când a auzit-o că 

bolborăsește ceva mișcând mânuțele ca pentu o îmbrățișare. Bucuria mamei a fost mare când 

a înțeles că ea cerea ceva de mâncare...și ce cerea...nimic deosebit sau greu de găsit.

      -Spune Măriuca, ce să-ți dea mama?

     -Vreau mămăliguță cu zahăr și mămăliguță  cu oțet. Mama a rămas nelămurită lângă pat.

     -Măriucă, nu vrei tu un ou moale, sau lapte tot cu mămăliguță?

    -Nu a spus ea hotărâtă . Mama i-a făcut pe voie, apoi a scos-o afară la aer. Noi toți ne învârteam 

în jurul ei bucuroși. Mare a fost surpriza, când am văzut că Măriuca nu mai știa să meargă, deși înainte

de boală umbla ca un titirez.Mai încearcă odată să facă pași, dar cade din nou.Luată de mânuțe a 

învățat din nou să meargă.

               va continua

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Astăzi e o zi mare,

"Războiul" din 92.ce a distrus

o mulțime de vieți amare,

În câmp de luptă au decedat,

Pentru noi,popor, pentru pace au luptat.

Au luptat ei pentru pace,

Ce ne-au putut o face,

Ce pe câmp de luptă au luptat,

Au fost răniți toți ei,cruntat.

Au dorit ei pace pentru toți noi,

Că acum să trăim să fim plini,vioi.

Să trăim în pace,

Ce ei ne-au dat-o,

Și au putut-o face.

Vă mulțumim pe voi eroi,

Că ați dat viața pentru noi.

În inimile noastre rămâneți,

Eroii noștri pe veci. 

Poezie dedicată eroilor noștri care au luptat în 1992.(Republica Moldova)

Autor Zamurca Alina 🌷 

Apa lin curge prin izvoare

si ne ajuta la corecta informare.

Dar noi *prostilor* ne conformam

si lasam paganii peste ale noi hotare.

Dar il vad cum vine din departare,

pe Calin il vad calare,

Pe un cal alb frumos si mare,

Cu planul lui de infrumusetare,

Tara Noastra el o va salva,

stai linistit, nu te ingrijora.

Cu abilitati combinate,

ca el stie si sa inoate,

cu mandrie o sa poarte,

tricolorul pe spinare.

Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta

si mintile noastre, el le va indrepta.

Dar de fapt el in secret,

el se uita la tineret,

si devine un magnet.

Desigur ca daca zice el ceva,

noi tot credem cumva

ca el mereu inova,

si nu ne asiguram

ca ceea ce noi vazuram,

este ceea ce-i corect

si noi sarim direct,

si credem ca el zice ce-i drept.

Desigur ca omu' nu-i prost,

el stie ce face,

ii atrage pe cei prosti.

El vrea sa controleze,

ca un rege flamand dupa putere.

Dar stie ca omu destep e greu de controlat,

asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.

Si pentru el, din acest motiv 

orice om destept e negativ,

Un om periculos,

chiar daca de fapt a fost miraculos.

Limba să domnească peste-al nostru plai,

Limba româneasca, vechiul nostru grai!

S-o vorbesc, s-o mângâi, s-o înnebunesc,

Căci în mine zace suflet românesc!

Să n-o dăm uitării! Să n-o evităm!

Sa ne zboare-n spirit, noi so-nfiripăm!

Să-i rănim pe toți cei care o rănesc,

Să cinstim cu toții graiul românesc!

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Dac-ai uitat ce-nsemni române..

Te-ntoarce-n timp și-ntreabă-ti dacii

De rădăcini,istorii,nume

Din vatra sfânt-a vechii Tracii.

Dac-ai uitat sa lupti ,române..

Te du la codrul ce-ți fu frate,

Întreaba-l cum să strigi in lume

Că neamul tău vrea libertate.

Daca ți-e greu să rămâi demn

Când nori străini ți-aduc durere…

Te du la Sfinx și cere-un semn.

Lumină vei primi!Putere!

Și de-ai uitat că-ți curg în vine

Puteri și vise strămoșești,

Trezește-ți spiritul , Române!

Și-nvață, iarăși, să trăiești!

Astăzi casele la țară

multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.

Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.

Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.

Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.

Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…

uitate sunt de nepoți

ei pe ele nu mai zabovesc.

De prin curți florile toate

sau uscat de timp uitate

hățișul, cornuții au invadat

locul care cândva de flori era scăldat

Geamurile pusteite

trist privesc spre drum

Multe vise neîmplinite

acum au devenit un scrum.

Ici colo prin sat,

mai găsești pe la vreo poartă

câte un bătrân care așteaptă

copiii care l-au uitat.

Undeva prin sate…

casele sunt în ruine, pustii …

tinerii au plecat departe

și au uitat de termenul ” revii ”.