Absurdistan

Ploaie, soare,
vânt, caldură,
valuri, mare…
Geamandură!

Sâni obraznici,
funduri goale,
tipi puternici…
Acostare!

Feromoni,
șoapte de dor,
bar, hormoni…..
și-n dormitor!

Buze umezi,
tăvăleală,
zori de zi…..
cu Mahmureală!

Repetare:

Plaje, mare,
încercare,
provocare
de culoare,
acostare,
incitare,
nerăbdare,
dormitoare,
posedare.

Depravare!

Dumnezeu pe când picta,
lumea ce n-avea culoare,
pete din stropi de vopsea
i-au căzut peste Lucrare!

A suflat Duh Sfânt pe ele
iar petele maron, micuțe,
viață au prins, ca păsărele!
Adam le-a spus: vrăbiuțe!

5.10.2017

Întreaga viață noi fugim de moarte
iar ea aleargăparcă după noi,
distanța care ne desparte,
pare mereu un pas, sau doi!

Dar obligați de ne oprim din fugă
paradoxal distanța se mărește,
doamna cu coasă și cu glugă,
n-apare, nu ne urmărește!

Pe nimenea nu urmărește,
ne închipuiam doar noi c-ar fi așa,
ea știe când și unde ne găsește
și ne așteaptă să venim la ea!

Fuga de moarte e doar grabă,
să ajungem punctuali la întâlnire
e mintea noastră cea neghioabă;
căci suflu avem de nemurire!

23.09.2024 

Mi-e lehamite de toate
inclusiv să mai „trăiesc”
căci îmi este peste poate
vre-un motiv ca să găsesc!

Niciodată, sunt convins,
nu-o să fie cum a fost!
Prea mult răul s-a întins,
să mai sper, nu are rost!

Ce „trăim” cu toții acum,
este o simplă pregătire,
pentru noul nostru drum,
ce duce, spre pătimire!

Zi de zi amărăciune
greul va fi tot mai greu,
pân, la marea înșelăciune;
noul, falsul dumnezeu!

Ce închinarea o așteaptă
de la întreaga omenire
cei ce țin credința dreaptă
vor fi buni de răstignire!

Când spre viitor privesc,
moartea izbăvire îmi pare,
căci n-aș vrea ca să trăiesc,
ce se deslușește … în zare!

14.04.2021

Moartea se lasă așteptată,
când ai dori să vină odată,
când respirația-i un chin,
când orice înghiți este venin,
când pântecele le simți foc,
când vise nu mai ai deloc,
când toți în jurul tău sunt triști,
chiar și acei ce-s veșnic optimiști,
când clipele îți par fără sfârșit,
când sufletul îți este pustiit,
când fentanilul ce urmează
ea e, în doza ce contrează,
și când te întrebi zi după zi:
Eli, Eli, lama sabahtani?

15.09.2024

Trăiesc în două lumi deodată
(sau poate sunt eu însumi doi?),
adică cel ce nimănui nu se-arată
și cel pe care îl vedeți și voi!

Sunt cel fără de umbră și puternic
și cel ce umbră face pe pământ!
Dintr-o bucată, drept, statornic
și cel de lume încontinuu frânt!

Sunt cel ce-i ancorat în veșnicie
și cel ce în noroi se tăvălește!
Cel plin de bunătate, bucurie,
și cel răzbunător care urăște!

Sunt cel care-mi doresc să fiu
și altul care mie nu îmi place!
Sunt tipul: „Fac numai ce știu!„
și cela ce nu știe, dar tot face!

Sunt om normal, dar și dement,
sunt umbră și lumină deodată,
sunt înger și demon concomitent,
sunt o oglindă pentru lumea toată!

23.03.2025

Au luptat vitejește 

Românii cu uitătura lungă ,

I-a prins dujmanul într-un clește 

De luptă surdă. 

De gloanțe ori asfixianți 

Cădeau cu miile-ntranșee, 

Românii venit-au după frați 

Fără libertate să nu steie. 

Poporul ăsta urgisit 

De rele ursitoare, 

Nu fusese încă izbăvit 

De cei ce îi doreau o istorică pierzare. 

Luptau întâi și -n tâi ,

Să scape de obejdii 

Țara lor de căpătâi, 

Trecând prin mari prmejdii. 

În țara noastră ciopârțită 

Veneau dujmanii mulți -sodom 

,, România trebui împărțită 

Omorand ficare om!"

S-a auzit un strămoșesc demând:

,, Uniți al țării pămînt!" -

În românescul suflet cu răsunet:

,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"

Dujmanii, cu tehnici grele, 

Aveau curaj numai în fiare:

Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-

Ținteau români ca să omoare. 

Au mers cu fețele neșterse 

De lacrimi sfinte, de părinți 

Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește 

Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"

I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime 

În demnitatea de urmași;

Și-n fața morții o mulțime 

A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași. 

De gloanțe ori bombe,

Tinerii români au fost sfârtecați-

Ridicânduse-n albe trombe 

Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați. 

În a războiului nemțească " măiestrie ",

Sute de mii de români au murit- 

Nu vroiau vecinii dujmani să fie 

Pământul dac urmașilor sortit.

A Golgotei Mărășeștilor poveste 

Istoria o spune, 

Dar la hotar încă mai pândește 

Vecinul poftelor nebune!

Preda Marian 

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Ești mizul de pâine curat ,

Ești  izvorul cu apă zglobie

Ești  argila din care olarul 

Urzește ulciorul ciudat. 

Ești sufletul pe are

 În brazdă adâncă însămânțat

Strămoșul meu mândru DAC.

Ce se petrece cu noi, nu e de loc bine,

Le văd, le simt, dar nu le pot spune,

O  să fiu acuzată, că am simple vedenii

Și vreau să bag în oamenii vedenii.

Noi ca oameni, nu ne putem apăra de rele

Alții uneltesc, cum să ne înghețe la iarnă,

Cum va fi pe masă fără pâîne, fără hrană

Și câte alte multe nevoi și belele ?

Țara, are prea mulți bătrâni, ce doar consumă

Niște zvonuri ce circulă, nu cred că-i glumă,

Pensionarii fac zarvă, că nu le ajung banii

S-au gândit unii, ar fi bine, să le ia anii.

Tot ce se zvonește, e un adevăr ascuns

Am uitat pandemia ? câți ani s-au scurs ?

Sunt - genii -ce ne hotărăsc soarta

Genocidul de azi, a schimbat roata.

Nu va mai fi o Românie a tuturor

Hultanii stau paznici la a noastră poartă

Câte dezastre se întâmplă și câți mai mor ?

Și cum cei rămași își plâng o așa soartă.

Mulți ne consolăm, că nu vom apuca acele zile,

Când țara va fi doar o enclavă străină

Radiată din istoria nouă, cu alți stăpâni,

Se zvârcolesc în morminte bieții Români.

Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!

Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !

Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !

Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !

Fără limbă nu există un popor, Fără limbă nu poți cânta un cântec de dor. Fără limbă nu râde sau plânge un copil Fără o limbă frumoasă cuvântul mamă nu sună util! Fără o limbă vorbită corect. Chiar nici ploaia care cade pe pământ Nu are nici un efect. Fără limbă pomul nu e pom, Nici omul cât de bun nu e om. Fără limbă nu poți fi ce trebuie să fii, Fără limbă nu se va mai scri poezii. Să nu uiți limba în care mama te -a învățat, Să fii om, om cu adevărat! (Poezie de Vladimir Potlog)