Moartea ca izbăvire

Mi-e lehamite de toate
inclusiv să mai „trăiesc”
căci îmi este peste poate
vre-un motiv ca să găsesc!

Niciodată, sunt convins,
nu-o să fie cum a fost!
Prea mult răul s-a întins,
să mai sper, nu are rost!

Ce „trăim” cu toții acum,
este o simplă pregătire,
pentru noul nostru drum,
ce duce, spre pătimire!

Zi de zi amărăciune
greul va fi tot mai greu,
pân, la marea înșelăciune;
noul, falsul dumnezeu!

Ce închinarea o așteaptă
de la întreaga omenire
cei ce țin credința dreaptă
vor fi buni de răstignire!

Când spre viitor privesc,
moartea izbăvire îmi pare,
căci n-aș vrea ca să trăiesc,
ce se deslușește … în zare!

14.04.2021


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Ioan Sperling poezii.online Moartea ca izbăvire

Data postării: 26 februarie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 625

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Misogină

Femeia nu te lasă niciodată,
să duci o frază până la sfârșit;
abia ai scos o vorbă și de-îndată,
consideră că știe ce-ai gândit!

Te întrerupe și-ți spune altceva,
ce nici-un fel de legătură n-are,
cu ce-ai fi spus, de te lăsa
ca să vorbești, având răbdare!

Apoi când îi arăți că s-a înșelat,
în loc s-accepte și să tacă poate,
aduce argument și cerul înstelat,
că tu greșești și ea are dreptate!!!

Femeia e împotrivă întotdeauna,
la tot ce spune, îi cere, un barbat,
de când era pe tot pământul una
și până azi, când s-au „emancipat„!

Știe și poate totul mult mai bine
ținând morțiș să-o demonstreze,
nereușita cu lacrimi și suspine,
apoi încearcă să-o atenueze!

Femeile sunt toate de la o mamă,
afară de Preacinstita Născătoare,
și pentru ele este o mare dramă;
să-o ia model, de viață îndrumătoare!

25.04.2024 

Mai mult...

În Pădurea Neagră

In pădure la plimbare
am fost cu cățelul meu;
era frig, deși plin soare,
tremura și el și eu!

Multă larmă în pădure;
scârțăieli și pocnituri,
nu înfundate de secure,
doar așa …fâsâieturi!

Se auzeau ba sus, ba jos!
Din copaci păreau să vină!
Câinele după miros
era sigur: „Nu-i jivină!”

Ne-am apropiat de-un pom
și am tras o creangă-n jos;
tremuram pe sub palton,
Aki lătra furios!

Și când colo ce să vezi?
Am găsit ce auzeam!
Albicioși cu vârfuri verzi
mugurii plezneau pe ram!

5.04.2021.

 

Mai mult...

Anunț: donăm bătrân

„Să-și cumpere bătrâni cine nu-i are!”
Cunosc eu unul care-i de vânzare,
copiii spun: că doi le sunt prea mult,
așa că unuia, i-ar cam face vânt!

Oricum, nu prea mai este de folos
și mult prea des, e doar morocănos,
iar fiindca moartea nu vine să îl ia,
chiar pe degeaba, ei, cuiva l-ar da!

De Dumnezeu într-una le vorbește,
deși observă ce mult îi plictisește,
iar vineri, de-i vre-un chef, el ține post;
un moș „de dat”, cam retrograd și prost!

Mai are în plus și o cumplită „boală”:
să spună la greșeală că-i greșeală!
Și cui îi place, sincer, să fie criticat,
să audă într-una că: ” Ăsta e păcat!”?

Și pentru el, poate că mai bine ar fi,
dacă-ar putea cu cineva, măcar, vorbi,
că ai lui, de mult nu îl mai bagă seamă
iar pentru el, se pare aceasta e, o dramă!

Anunțul încă o dată:” Donăm bătrân,
doarme pe jos, pe prispă, sau în fân,
mănâncă orișice, că nu-i pretențios,
îl dăm oricui, ce vede în el un mic folos!”

6.09.2021

Mai mult...

Credința vine de la mamă

Viața oricui este o mare dramă,
de n-a primit credința de la mamă,
adică mama viață doar i-a dat,
dar să se roage nu l-a învățat,
de îngeri nu i-a povestit,
de cum Hristos a pătimit,
de Mama Lui și a noastră a tuturor,
de al fiecăruia Sfânt protector,
nici împreună n-au îngenunchiat,
nici pe Iisus nu l-au gustat!
Ca mama să se mântuiască,
n-ajunge doar copii să nască,
n-ajunge doar să-i alăpteze,
să-i crească mari, să îi vegheze,
să îi învețe limba ei,
să-i facă adevărați bărbați, femei,
ci mai întâi de toate, de-i iubește,
credință lor le dăruiește,
ca
singurace este în stare,
prin sfat și propria purtare!

Asta e rolul ei de Dumnezeu lăsat,
de care nu-i capabil vreun bărbat,
indiferent de cât s-ar strădui,
credința lui de mare ar fi!
Așa cum nu poate să nască,
nu poate nici credința să-o sădească,
în inima copiiilor vreodată,
fiindcă carisma asta ...mamei i-a fost dată!

25.03.2025

Mai mult...

Boala și moartea

Așa cum vine boala
oricând, făr’ să o poftești,
așa vine și moartea,
când nici nu te gândești!

Boala ades te lasă
în viață, „șifonat„,
moarte însă te înhață
pe veci, când ești de luat!

Nici una dintre ele
de capul lor nu sunt!
Fiind biete vergi, nuiele,
în mâna, Celui Sfânt!

Boala-i de îndreptare,
la cei ce-o pătimesc,
sau poate a celor care,
în jurul lui trăiesc!

Și moarte-i de îndreptare,
a celor ce-l jelesc,
ce încep o căutare
a Domnului Ceresc!

Și dacă, moartea, boala,
sunt căi spre mântuire,
când ne vor căuta,
să aducem mulțumire!

5.01.2023
 

Mai mult...

Iubirea

Iubirea e leacul care doare,
e flacără cuprinsă într-o boare,
este lumina în miez de noapte,
e strigătul ce îl auzi în șoapte!

E suferința liber asumată,
e veșnică și efemeră totodată,
este ceva ce se înmulțește,
cu cât mai mult se dăruiește!

Iubirea este o altă stare,
ce scoate ce e bun din fiecare,
poate din monștrii îngeri face,
ce radiază liniște și pace!

Ea nu cunoște pragmatismul,
ci numai dăruirea, altrurismul,
n-are instinct de conservare,
iar dacă-l folosește ... moare!

Iubirea este mereu în toate,
fiind din Iubirea lui Hristos create
n-ai cum de ea să te ferești;
ori o trăiești, ori ți-o dorești!

3.03.2026 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Când luminile se sting (pană de curent)

Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.

Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.

Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.

Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.

Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.

E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.

E pană de curent și pană de voință de a trăi.

Mai mult...

Nu mai ești,bunico

Nu mai ești,bunico

Decât suspin prin aer

Și-un gând ce-l poartă vântul,

Pe-aici din când in când

 

Ți s-au dus si florile,

Care-ți creșteau în palme

S-au dus cu tine toate,

Dar au plecat râzând

 

E goală prispa casei,

Dar nu ți-a șters și umbra

Și parcă-mi faci cu mâna,

În semn de rămas-bun

 

Nu mai ești bunico,

Dar ai rămas prin toate

Ce-au fost cu tine odată,

Cât ai fost pe pământ

Mai mult...

Infern

Culeg suflete vii ce nu mai au răbdare, 

Curăț nisipul de sub unghii fără ezitare. 

Pregătesc cazanele de smoală 

Cu un singur scop in minte 

Să aflu păcatul 

De pe acele buze sfinte. 

Dacă te opui, supliciul te așteaptă, 

Dacă mi te-nchini pedeapsa-i și mai groasă. 

Mai mult...

Cerere de odihnă

Am obosit să-mi port umbra ca pe o vină,

Să-mi târăsc timpul prin colțuri naive,

Unde gândurile se zbat ca păsările-n cușcă,

Și sufletul cerșește tăcerea ca pe o pâine.

 

Moartea — o femeie cu ochii închiși,

Împarte liniște în plicuri de cenușă;

Nu cere nimic, doar te așteaptă

Să semnezi, cu o lacrimă, cererea ta de odihnă.

 

Trupul — o haină veche, uitată-n cuierul lumii,

Îi atârnă din mâneci ani risipiți în zadar.

În buzunare, doar ecouri 

Ale râsetelor de altădată.

 

Ce e moartea, dacă nu o clipă 

Care se uită înapoi la sine?

Un vis care a învățat să nu se mai trezească.

O ușă care nu se trântește, ci dispare.

 

Vreau să plec frumos, ca un gând care s-a terminat la timp,

Să mă sting sub pleoapele unui nor

Fără lacrimi, fără martori, fără zgomot —

Doar o semnătură de lumină pe cererea mea de odihnă.

Mai mult...

soffocamento

Valurii nemuritoare,

Iubirii uitătoare 

Dar eu, tot aici...

În trecut, 

Eu și tu...

 

Spuma mării,

Mă înghite ,încet.

Așa,cum ai înghițit tu,

Rodul iubirii noastre

 

Mă scufund în amintirii

Și dansuri nocturne

Îmi ajung până-n plămâni, 

Nu pot să respir,

 

Dar, renunțând în a mă mai zbate, 

Și lăsându-mi sufletul de muritor, 

Să fie înghițit de frumos.

Și să mor...

Mai mult...

Te-ai dus și tu...

Trag de porți și se deschid greoi,

Câini bătrâni lătrând pustiul,

De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi

C-am rămas doar eu "fiul". 

 

Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,

Ai uitat de toți, de noi, 

Cei ce-ți plâng pe urmă roi

Căci n-ai să te-ntorci înapoi. 

 

Am râs cu tine, cât am stat

Nici o vorbă n-ai suflat.

Ochii împăcat ți-ai închis, 

Zâmbetul-ți trădează un vis. 

 

Am blestemat tradiții vechi

Și crucea eu am purtat-o la priveghi.

Toți se grăbeau pe lângă mine,

Dar crucea tot în față vine. 

 

Clipa-n care te-am atins

Toată viața-n mine s-a stins,

Chinul tău de ani strâns 

S-a eliberat prin al meu plâns. 

 

Am înălțat crucea la cer

Și-a căzut grea ca un fier

Trăgându-mă-n genunchi sub ea,

Arătându-mi cum te scapă-n groapă, 

Slăbind, mai mult ea mă ținea. 

 

Simțeam cum pe mine mă sapă, 

Victimă a prietenei Morți, 

Să te uite, să nu plângă toți, 

Ci doar eu, singur și sfânt,

Să astup al tău mormânt. 

 

Am plâns cum n-am crezut vreodată, 

Că până și Moartea s-a ascuns furioasă

Crezând c-a mea dragoste-i trădată 

Și n-am s-o mai vreau mireasă. 

Dar mai bine așa i-a fost,

Decât să chinuie fără rost... 

 

Poarta-n urmă îi se închide,

Ea încă speră că mai vine...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍