Nesiguranța
1.Ești sigur că ce crezi e-adevărat?
Că Dumnezeu nu e. N-a existat.
Că te-ai trezit și azi, tu, pur și simplu
Că viața ta-i un simplu ciclu?...
2. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?
Că nimeni nu te-a semănat,
Că tot ce vezi e de la sine,
Că nu El te-a creat pe tine.
3. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?
Că inima n-a încetat
Pentru că soarta ta așa e scrisă
Și nu crezi că de El ea e decisă...
4. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?
Că orice faci, nimic nu e păcat.
Că după moarte doar te duci și-atât.
Că nu Domnul te-a conceput.
5. Tu nu ești sigur că ce crezi e-adevărat.
Tu nu știi asta. Doar ești înșelat.
Tu nu vrei azi să recunoști
Că, 'colo-n cer cu multe oști,
Exist-un singur Dumnezeu
Ce azi privește-n dreptul tău?
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: S. E. Wolf
Data postării: 18 ianuarie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 535
Poezii din aceiaşi categorie
PUNCT?
Te uiți în jur, pe toți îi doare,
Durere-adâncă, inimoasă.
Toți vor înțelegere, da' tare,
Dar să știți, mie nu-mi pasă.
Ajungi sub pietre și sub mare,
Ciudat e gândul despre moarte.
Ferit de clipa la oricare,
Te pomenesc numai aparte.
Adânc, în cap, un cuget strigă:
„Cum ar fi dacă pun punct?”
Vrei chiar tare, dar ți-e frică...
Lasă, mâine mă arunc.
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
Lasă-mi,...
Lasă-mi,viata,trinerețea
Lasă-mi oamenii mei dragi
Lasă-mi bucuria vieții
Suferința și necaz
Lasă-mi, florile de vară
Lasă-mi,viața cea amară
Lasă-mi,stelele si luna
Că când nu iau nici una
Lasă-mi, roua dimineții
Lasă-mi ,și lumina vieți
Lasă-mi,să mai simt puțin
Că de plec ,eu nu mai vin
Lasă-mi,tomna cea pustie
Lasă-mi , viața... viața vie
Lasă-mi,soarele pe cer
Asta -i viața ce o cer
Epistola catre...
Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,
Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,
Umbre prelungi pe cărări neumblate,
Și nori ascunzând furtuni…
Păduri de jar înghețate-n noapte,
Pietre ce plâng povara vremii trecând,
Râuri de argint curgând în umbra adâncă,
Și flori de gheață dansând...
Am văzut inimi arse, strigând spre stele,
Cu aripi frânte sub greutate de destin,
Și voci mute, cernând ecouri apuse,
În vieți de doruri neștiute.
În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,
Răni înflorite pe inimă în timp,
Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,
Sub povara întunericului, numele-mi purtând...
Boala Grea
Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.
Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.
Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.
Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.
Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.
-5
A îngheţat inima-n mine
A îngheţat inima în mine,
De pe cât am murit.
Mi s-a părut ca fusese un vis,
Din care nu o să mă mai trezesc.
Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,
Că te-am văzut în vis
Şi îndată te-am pierdut .
Şi iarăşi ai apărut
În noaptea morţii în care
astăzi am căzut.
(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )
PUNCT?
Te uiți în jur, pe toți îi doare,
Durere-adâncă, inimoasă.
Toți vor înțelegere, da' tare,
Dar să știți, mie nu-mi pasă.
Ajungi sub pietre și sub mare,
Ciudat e gândul despre moarte.
Ferit de clipa la oricare,
Te pomenesc numai aparte.
Adânc, în cap, un cuget strigă:
„Cum ar fi dacă pun punct?”
Vrei chiar tare, dar ți-e frică...
Lasă, mâine mă arunc.
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
Lasă-mi,...
Lasă-mi,viata,trinerețea
Lasă-mi oamenii mei dragi
Lasă-mi bucuria vieții
Suferința și necaz
Lasă-mi, florile de vară
Lasă-mi,viața cea amară
Lasă-mi,stelele si luna
Că când nu iau nici una
Lasă-mi, roua dimineții
Lasă-mi ,și lumina vieți
Lasă-mi,să mai simt puțin
Că de plec ,eu nu mai vin
Lasă-mi,tomna cea pustie
Lasă-mi , viața... viața vie
Lasă-mi,soarele pe cer
Asta -i viața ce o cer
Epistola catre...
Am văzut ceruri sfâșiate de tăcere,
Stele căzând ca lacrimi dintr-un vis pierdut,
Umbre prelungi pe cărări neumblate,
Și nori ascunzând furtuni…
Păduri de jar înghețate-n noapte,
Pietre ce plâng povara vremii trecând,
Râuri de argint curgând în umbra adâncă,
Și flori de gheață dansând...
Am văzut inimi arse, strigând spre stele,
Cu aripi frânte sub greutate de destin,
Și voci mute, cernând ecouri apuse,
În vieți de doruri neștiute.
În abisurile sufletului, fiare înlănțuite,
Răni înflorite pe inimă în timp,
Am văzut demoni înlănțuiți, niciunul mai chinuit ca mine,
Sub povara întunericului, numele-mi purtând...
Boala Grea
Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.
Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.
Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.
Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.
Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.
-5
A îngheţat inima-n mine
A îngheţat inima în mine,
De pe cât am murit.
Mi s-a părut ca fusese un vis,
Din care nu o să mă mai trezesc.
Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,
Că te-am văzut în vis
Şi îndată te-am pierdut .
Şi iarăşi ai apărut
În noaptea morţii în care
astăzi am căzut.
(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )
Alte poezii ale autorului
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!
Valuri
Cred c-am văzut o taină
Când mă uitam spre râu.
Era în plină iarnă,
Dezgheț în plin desfrâu.
Când îngheța mai tare,
Când se topea cam tot,
Canalul era mare:
Abia-l treceai înot.
Veneau către barajul,
De după podul mare,
Valuri cu tot curajul,
Pline de desfrânare.
Dar printre ele rar,
Se mai vedea discret,
Când unul îndrăzneț
Se furișa-n secret...
Se întorcea din drumu-i,
Văzând că nu îi place
Să treacă-n mare goană
Ca peste tot să calce.
Dorea să mai aștepte,
Să-ncetinească cursul
Trecutului prin viață.
Să mai priveasc-apusul...
Dar pașii cand și-oprise,
Să nu goneasc-așa,
De altele-și dăduse
Și așa se sfărâma...
În goana către vale
Mulțimile grăbesc.
Când mă opresc în cale,
De ele mă lovesc.
De-ncerc s-opresc căderea
Mulțimilor ce vin
Mă voi resfrânge-n sute...
Urcuș de-amaruri plin!
De vreau să urc 'napoi,
Să nu mă duc cu ele,
Mă-mpiedică acelea
Acelea mai rebele!
De ce-aș privi apusul?
De ce să odihnesc?
Pentru că-n față-i plânsul
Și chinul sufletesc...
Mă voi întoarce-n spate,
Să văd ce-a mai rămas
Din scurta bucurie
Ce-o am l-acest popas.
Și-apoi când sfărâmată
De valuri oi fi-ajuns,
Îl voi privi în față
Pe El cu care-am plâns.
Voi râde de necazul
Prin care am trecut,
Că totul va fi soare!
Că iarna-a dispărut!
Că nu mă pot întoarce
La orice ar fi fost!
În față e lumina!
Raiul și Domnul nost'!
Gândul inimii mele
Întins sub cerul înstelat
Privesc spre o mare minune
Că orice stea ce ai creat
E unică și are-un nume.
Realizez înfricoșat
Că sunt nimic pe lângă Tine
Sunt om și-s foarte limitat
Tu ești Palat, eu doar ruine.
Tu ai putere să numești
Un infinit de corpuri lucitoare
Tot ce se-ntâmplă urmărești
Ce-nvie azi, ce mâine moare.
Atât mă cred de important
Când mă compar cu muritorii
Deși-s extrem de ignorant
Pe lângă Cel ce varsă norii.
Nu sunt nimic, un vânt ce trece.
Un val oricât ar fi de mic
Ar reuși să mă înece
Ca-apoi să nu mă mai ridic.
Și totuși Dumnezeul lumii
Ce-are putere nesfârșită
S-a deranjat să mai asculte
O biată ființă necăjită.
Nu am avut în cunoștință
Dragostea Lui cea fără margini
Dar m-a smerit și cu căință
M-am pus să scriu pe-a mele pagini.
Am început cu-a cere milă
Iertare am cerut întâi
Și pe scrisoarea mea umilă
Semnat-am jos: Te rog, rămâi!
Eu L-am dorit în a mea viață
Când am aflat că El era
Acel ce ștergea a mea față
Oricând o lacrimă curgea.
Mi-a spus că le-a uitat pe toate
Orice păcat mi-a fost iertat
Mi-a spus că ele-au fost luate
Și în adânc le-a scufundat.
Mi-a luat orice îngrijorare
Ce umerii îmi apăsa
Simțit-am o eliberare
Văzând cum în pahar vărsa.
Mi-e plin acum, dă peste chiar
De-Atâta bine ce îmi face
Nu merit nici măcar un dar
A pus în sufletul meu pace
Nu-L cunoșteam și l-am aflat
Căci haru-I e atât de mare
Al meu Stăpân e Împărat
Puterea Lui nimeni n-o are.
Fiindcă iubirea-I am primit
Doresc de-acum o viață-ntreagă
Dragostea mea să i-o dedic
Inima mea să Îl aleagă.
Orice ar fi să Îi jertfesc
Cum El făcut-a pentru mine
"Să fie tot ce eu iubesc
Venit curat ca dar din Tine!"
Să fii tot ce-mi doresc vreodată
Ca tot de-aș pierde pe pământ
Să știu că sunt cea mai bogată
De-mi ești alături nu-s înfrânt.
Biruitor voi fi în toate
Dacă eu lupt de partea Ta
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ieri și azi și pururea!