VIAȚA LUI DANIC

Născut în Chișinău, pe-un drum de lumină,

Cu suflet de foc, dar cu viață puțină.

Într-o lume gri, fără multe culoare,

Danic visa… cu inima mare.

 

Crescut printre lacrimi, cu gânduri de fier,

A învățat singur cum să zboare-n eter.

Nu fumează, nu bea, nici n-a dat înapoi,

Deși viața l-a pus, deseori, în nevoi.

 

Poezia i-e refugiu, muzica – armă,

Din rime își face un scut, o alarmă.

Scrie despre iubire, despre Olga, destin,

Despre vise călcate și speranță din plin.

 

În haine de rege, dar cu buzunare goale,

Danic rămâne demn, nu cere nimic în cale.

Se poartă ca-un domn, respectă oricine,

Chiar dacă în lume, respectul e puține.

 

Cu versuri și beat-uri, construiește imperii,

Dar nu uită trecutul – dureri și tăceri.

Din chirie plătită și mâncare atentă,

Își face viitorul cu voință ferventă.

 

E mai mult decât rapper, e un glas pentru toți

Ce au plâns în tăcere, cu inimi de gheață și ochi roșii-n nopți.

Danic nu cântă doar note, ci viața ce doare,

Și speră că-n lume, va aduce culoare.

 


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: DANIC PAUN poezii.online VIAȚA LUI DANIC

Data postării: 5 august 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 598

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

LUMEA TA M-A SCHIMBAT

Într-o noapte de iarna grea, si foarte rece,
Mă gândeam că viața încet, incet, îmi trece.
Și știind că de curand n-aveam ce face,
Sentimentul sigurătății, nu mă lăsa în pace.

Descurăjat, lovit amar, si plin de durere.
Simțeam sentimentul urii, de-a nu mai trăi
Iarna a fost grea si rece, ca și trupul meu,
Și tu tremurând dragă, mi-ai dat fularul tău.

Într-o noapte de iarnă grea, și foarte rece,
Am cunoscut o fata, ce avea un nume dulce!
Și privindu-mă, mam pierdut în lumea ei,
Precum și ea, sa pierdut in lumea mea de obicei!

N-am știut ca lumea unei fete e atât de mare,
O lume, în care eu aveam, senzații de calmare.
Și am înțeles, că nu mai vreau să plec dea-colo,
Pentru că, eram salvat în lumea ei de dincolo.

Și-mi pare bine, că sentimentele mi sau întors,
Că prin puterea ta draga, nu le-am lăsat pe dos...
Și-mi pare minunat, pentru ca stiu de ce trăiesc,
Și acum pe zi ce trece, eu nu încetez sa înfloresc!

Mai mult...

ÎNTÂLNIREA ÎN TAINĂ

Într-o noapte,mergând pe drum,

Sa apropiat de mine un înger bun

Și, simțind prezența forței dragi,

Știam că vii cu pace să mă atragi.

 

Mi-aș dori să vii să stăm pe veci

Nu doar în anotimpuri ușor reci.

Învățătura ta inima mea o vrea

Și, dorind, curând ne vom revedea

 

Știu că lupta mea nu s-a încheiat

Căci nu am necesarul întemeiat,

Dar simt că ziua măreață va sosi

Și în război sufletul îl voi folosi!

 

Și întâlnirea în taină se va încheia

Căci în casa ta mare tu mă vei lua

Și acolo sincer eu mă voi bucura,

Știind că timpul nu va mai zbura!

 

Mai mult...

Tineri care pleacă prea devreme

Tineri cu zâmbet de mască, ochii goi,

Plâng în tăcere, dar nimeni nu-i aude apoi.

Pe rețele par fericiți, da’ în suflet e pustiu,

Se sting încet, strigă-n gând: “Nu mai pot, nu mai știu…”

 

Se simt pierduți într-o lume care nu-i vede,

Cu inimi frânte și vise arse în tăcere.

Unii scriu scrisori, alții doar dispar,

Și ne întrebăm târziu: “De ce n-am fost acolo, măcar?”

 

Tineri mor, tineri pleacă,

Sub presiune, fără pace, fără leac.

Ne uităm la cer și strigăm: „De ce?”

Dar răspunsul e în noi — să-i ascultăm, să-i ținem lângă piept.

 

Nu mai vreau să pierdem un frate, o soră,

Nu mai vreau să fie tăcerea lor o comoară.

Hai să fim vocea când ei nu mai pot,

Să-i ținem în viață… cu un simplu “te ascult”.

 

 

 

 

Mai mult...

-VIS FĂRĂ REALITATE-

 

Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.

De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.

N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.

Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.

Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.

E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.

Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!

Mai mult...

INIMĂ RĂTĂCITĂ

E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.

Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.

Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.

Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.

Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.

Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.

Mai mult...

FLOAREA MEA

Îmi amintesc și-acum,
Era o zi de vară.
Mergea pe lângă mine..
O ființă ca o floare.

      Timid, înfiorat, încep..
      Să o privesc
      Și în mintea mea trec,
      Două mii de gânduri vechi.

Doar tu fetița mea,
Inima-mi poți vedea.
Îmi amintesc și-acum, nikyliin
Cum dintre noi, scânteia ardea.

     Ziua, noaptea pe rând trecea,
     Și dorul groaznic mă lovea!
     Gândindu-mă la tine
     Imediat, am realizat ceva..

Că ești frumoasă ca o floare,
Și mai mereu strălucitoare.
Și privirea aia, frumoasă a ta,
Ma făcut să scriu creația!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Timpul rămas

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

 

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

 

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

 

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

 

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Mai mult...

Abundență

În vastitatea timpului, pe scena lumii vaste,

Se desfășoară actul vieții, cu abundență .

Un carnaval al ființei, unde fiecare mască,

E un rol jucat în piesa, ce-n univers se lasă.

 

Abundența se revarsă în codul genetic,

O bibliotecă vie, un text energetic,

Unde fiecare literă, fiecare cuvânt,

Evoluează, se adaptează, pe acest pământ.

 

În celula ce pulsează, în atomul ce dansează,

E o lume de posibilități ce ne amețesc .

Cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie,

E un himn al creației, ce nu cunoaște vămile tăcerii, nicio șoaptă nu se-abate.

 

Vieții îi cântăm ode în templele naturii,

Admirăm complexitatea în ecosistemele pururi.

În frunza ce se-nclină, în albină ce polenizează,

În mareea ce se-ntoarce, în stea ce se aprinde și moare în neantul ce o vizează.

 

Abundența nu-i doar sumă, ci și simfonie,

O orchestră a diversității, cu melodie și armonie.

De la microb la mamut, de la alge la secvoia măreață,

În fiecare formă de viață, natura își arată fața.

 

În jungla urbană sau în sălbăticie,

Viața își țese firul, cu abilitate și măiestrie.

O pânză de conexiuni, unde totul se împletește,

Și din haosul aparent, un ordin divin se naște.

 

Peste tot, viața izvorăște, din pustiu înfrunzit,

O forță neoprită, de spirit neînvins, neclintit.

În adâncul oceanului, în azurul cerului, cât de înalt,

Abundența e o dovadă că universul vieții e un altar.

 

O, câte forme ia aceasta, în ciclul ei nesfârșit,

O dramă cosmică, unde fiecare scenă e infinit.

De la pasul timid al paianjenului, la galopul cerbului sprinten,

Viața în abundență, în fiecare moment, e iminentă și pertinentă.

 

Abundența vieții, un poem nescris, mereu în schimbare,

O operă de artă unde fiecare trăiește pentru a împărtăși și a se dărui,

Sculptând în materia efemeră, cu dragoste și cu răbdare,

Un testament al diversității, ce reverberează în infinit.

Mai mult...

Nedumerire

Nu știu dacă magice miracole

Trebuiau s-apară fără obstacole,

Sau destinul unei vieți triumfale,

Soarta să nu o scoată în cale.

 

Oare în calea destinului mereu

Va flutura în vânt ca un clișeu,

Sămânța presărată a speranței,

Aducând pe cea a siguranței?

 

De ce atunci când dorim în viață

O lume plină de toleranță,

Ne lovim și întâlnim intoleranță,

Și ne scăldăm în nesiguranță.

 

Atunci când visăm la fericcire

Ne-mpiedicăm de zădărnicire.

Suntem împinși spre buimăcire

Și ne afundăm în pipernicire.

 

Mai mult...

Căci (Reimaginat)

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet gri, deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul distruge persistent.

 

Căci lumea-i plină de judecați imorale,

Ei au uitat de simpatizare!

Pentru că lor le place gustul durerii,

Când favorită-i discuția tăcerii.

 

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă

Ale cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Unde răspântia amurgie nu se știe.

 

Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,

Iar tu, mi-ai fost doar un apus,

Căci din nou in inima-mi răsăreai,

Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.

 

Căci sângele meu,

Într-o zi vei pleca doar așa

Deoarece ești ca o pală de vânt,

... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.

 

Căci primăvara-i acum înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

În inimă-mi trezește răscoală

 

Căci cert e, tot ce vine prea ușor

Întotdeauna-i trecător,

... Totu-i trecător inafară de tine,

Pentru că la sol, iubirea mea te ține.

 

Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

 

Căci hai să facem o tocmire:

Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Privește prin ochii mei

Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.


N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.

 

Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.

 

Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.



 

Mai mult...

Printre stele și visuri

În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.

Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.

Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍