NOTA DE PLATĂ

    După mult prea multă vreme,
    Sufletul în mine-mi geme:
    Mi-am primit nota de plată,
    Pentru c-am murit odată.
    
    Și-am murit de-atâtea ori.
    Am murit din seară-n zori,
    Fiindcă din strămoși s-a zis:
    "Moartea-i somnul fără vis".
    
    Și-am să mor iarăși puțin,
    Somnul ăsta să-l termin,
    Am să mor, ca să înviu,
    Fiindcă altceva nu știu.
    
    Știu să mor în foc de pene,
    Cu cenușa-mi stinsă-n vene...
    Din nou, pur, știu să renasc,
    Precum mugurul pe vreasc...


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online NOTA DE PLATĂ

Data postării: 15 iunie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 609

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mirosul ploii

Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult. 

Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...

Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...

Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...

Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?

Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.

Mai mult...

N-AM ŞTIUT

    N-am ştiut c-ai să mai vii 
    Că-mi făceam curat prin vii, 
    Puneam strugurii la soare 
    Să se coacă prin ponoare... 
    
    N-am ştiut c-ai să mai stai 
    Un sărut ca să-mi mai dai, 
    Un sărut la ceas de noapte 
    Printre-mbrăţişări şi şoapte... 
    
    N-am ştiut c-ai şi plecat 
    Poate c-aş fi dereticat, 
    Prin a sufletului casă 
    Să-mi pun inima pe masă…

Mai mult...

EU, TU...

Eu sunt ca tine-acum:
Tăiat din umbra ta,
În geană de lumină.

Un flutur ce-și aplaudă
Frenetic, în culori, 
Mimosa din grădină.

Tu ești ca mine-acum:
Un nor lipsit de griji, 
Plutind pe-o mare-albastră. 

O stea lucind timid
În cupa lunii albe, 
Ce-mi bate la fereastră. 

Mai mult...

CUM?

    Cum poți să vii senin și să-mi spui acum,
    Că trecutul e mort și-ngropat în cuvinte?
    Nu-nțelegi că a trebuit din cenușă și scrum,
    Să m-adun, iar și iar, din bucățile frânte?
    
    De-atâtea ori, fără milă, cumplit m-ai rănit,
    Nefiind de folos, m-ai zvârlit în tenebre...
    Cu lumina pierdută din ochi, am fost rătăcit,
    Neștiind dacă-n mine sunt eu sau doar umbre...
    
    Eu nu m-am certat, am ales doar tăcerea,
    Nepătrunsă, acută, să crească-ntre ziduri,
    Refuzând o viață chinuită, amară ca fierea,
    Și o frunte umbrită, brăzdată de riduri...
    
    Timp a trecut peste rănile-mi închise și mute,
    Și cumva - nu știu cum - am mers mai departe...
    Am ales să te uit. Să uit și cuvintele-ți slute,
    Ridicat din genunchi, am pășit peste toate...

Mai mult...

ÎN DRUMUL MEU...

    În drumul meu...
    ... ştiam că ai să vii,
    şi agonizând, în braţe te-am cuprins,
    şi te-am turnat în formă nouă...
    
    Dar, din capriciu - ai curs pe jos, 
    şi neştiutor, am rechemat durerea, 
    să m-ajute, să strâng cioburile 
    sufletului meu spart...
   

    Iar ai fugit... 
    şi iar te-ai întors,
    râzând, ca o nimfă, ce calcă pe nori, 
    şi chiar de te voi pierde iar, 
    în lacrima, ce n-a căzut încă, 
    nu voi mai plânge niciodată, 
    căci...
    
    Voi fi împăcat cu mine însumi, 
    şi voi muri, a doua oară...

Mai mult...

ULTIMUL VALS

    În liniştea nopţii, ce nu ne-o dorim,
    Amândoi ascultăm acest vals sublim. 
    Tu încă mai vrei să mă ţii în suspans - 
    Iubito, îmi acorzi acest ultim dans? 
    
    Chiar şi luna-şi arată surâsul timid, 
    Printre nori, peste râul ce curge fluid, 
    Un ecou de vioară, ce lin îmi suspină 
    Şi dorul de tine, pe moment, îmi alină... 
    
    Un, doi, trei, un, doi, trei, un, doi, trei, 
    În braţele mele, de vrei, ori nu vrei, 
    Ritmul acesta ne înalţă-nspre nori 
    Sfârşindu-ne umbrele a doi visători... 
    
    Un ultim dans, un vals, atât îţi mai cer,
    Înainte ca acesta să piară-n eter,
    Înainte că liniştea serii să cadă,
    Peste a inimii zgomotoasă, cumplită, tornadă…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

O mică pauză de imaginație

Prin visul meu zboară ,

Ca o comoară,

 

 

Mai mult...

VOI FI

    Nu mă voi opri, voi merge mai departe,
    Nimic și nimeni nu mă va înfrânge,
    Mă voi desăvârși în versuri scrise-n carte,
    Cu multă trudă, sudoare și sânge...
    
    Și chiar de-oi fi îngenuncheat o clipă,
    Eu tot m-oi ridica semeț spre soare,
    Spre cerul curățit de-a norilor risipă,
    Voi fi condorul care vrea să zboare...
    
    Și am să strălucesc prin răni, lumină pură,
    Și roditor, în lacrimi, am să sufăr în tăcere,
    Deasupra celor care-n suflet poartă ură,
    Voi triumfa ca luna înălțată peste stele...
    
    Căci drumul meu va fi torent de neoprit,
    Ștergând orice obstacol așezat în cale,
    Căci știu că nu degeaba voi fi suferit,
    Dând sens cuvintelor ca roua pe petale…

Mai mult...

TAINA SORȚII !

SINGUR  , SIGUR  AM  SĂ  PLEC

UNDEVA  DEPARTE

TAINA  SORȚII  S-O ÎNȚELEG

PE-O  FILĂ  DE  CARTE .

 

NEMURIREA  DE-AȘI AFLA

ÎNTR-UN  COLȚ  DE  LUME ,

STAU  SĂ  AȘTEPT  STEAUA  MEA

CA  SĂ-I  DAU  UN  NUME !...

 

Mai mult...

Iluzii

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăveri,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Mai mult...

Destinul caută speranțe

În lung se-ntind oceane fermecate

Corăbii  au pornit către destin

Pe hartă au speranțe desenate

Urmează calea viselor plutind

 

Furtunile gonesc întunecate

În valuri piere urma de senin

Lovesc rostogolind cu realitate

Se năruie puțin câte puțin

 

Vâslind către hotarele uscate

Incert se rătăcesc în clandestin

Pe insule sfârșind dezintegrate

În haosul prezentului străin

 

Dorințele sfârșesc îngenuncheate

Cerând să intervină mâini divin

Rațiunile cedează afectate

Absența strălucește cabotin

 

Ființe se târăsc deteriorate

Misiunea de a fi pare un chin

Stingându-se pierduți de realitate

Un strop de ajutor ar fi vaccin

 

Prin valuri mai rămâne cine poate

Doar cei cu demnitate și senin

Împinși de echipaje implicate

Se luptă cu furtunile ce vin

 

Norocul e puțin când se împarte

E greu să nimerești paharul plin

Iar timpul nu suportă amânate

Speranța definește un destin

Mai mult...

Cobai

Suferința ta îmi oferă putere,
Dar, în realitate, eu simt mai multă durere.
Nu fac asta din plăcere,
Doar că nimeni n-a vrut să se ofere.

 

Te-ai sacrificat onorabil —
E admirabil și hilar
Că ești tratat atât de oribil,
Iar pentru cei pentru care-ai făcut-o, totul e-n zadar.

 

În timp ce zaci în întuneric,
Mutilat de-un isteric,
Ei au dat totul uitării,
Tu te lupți cu frustrarea pătimirii.

 

Dar se pare că-i plăcerea firii,
Precum pretenția la carnea servită
Când animalul nu alege moartea primită.
Suntem primitivi în acțiuni —
Doar că sunt alte presiuni:
Se numesc promisiuni.

 

Azi sunt mâncați cei buni,
Înghițiți de cei cu-adevărat nebuni,
Mâine devenind imuni,
Rupând burta și uitând de minuni.

 

Mă surprinde că nu vrei să te răzbuni.
Merită cu adevărat să te arzi
Pentru oamenii în care crezi?
Pe cei pentru care te pierzi?
Și, când o faci și cazi —
Nici că-i mai vezi.

 

Dar în focul meu arzi liniștit.
Nu încerc să te mai agit —
Te descurci perfect singur.
N-ar fi prezis-o niciun augur.

 

Finalul devastator al unui basm:
De la relaxare la spasm,
De la vorbe și râsete lucide
La oase rupte și plânsete fluide.

 

Minunea prostiei e că îți place.
Suferința inutilă pare că-ți dă pace...
Asta până când reîncepe
Zgomotul tăcerii pereților ce-ți vorbesc.

 

Știu că ai vrea să te amorțesc.
Aș vrea să-ți mai ofer din ser,
Dar trebuie să te trezesc.

 

Din păcate, ăsta nu-i rai —
Și tu nu ești liber.
Ești cobai.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍