Labirint
În labirintul nostru plin de patimi,
Ce se numește viață,
Conviețuim,
Cu toții, culori cu aceeași nuanță,
Înecate în marea cea de lacrimi.
Mulți ne-am pierdut de la plecare,
În labirintul încurcat,
Și-așa stingheri,
Ne-am îndreptat,
Spre drumul cel încins de soare.
Descurcăreți din cale-afară,
Cei mai viteji s-au arătat,
Și victorioși,
Dar au uitat,
Că drumul le-a fost îngustat.
Cel ce nu învață de pe drum,
Nu-i cel ce-a învins, ci trecător,
Adevărata învățătură,
E în mâna celui muncitor,
Ce ține soarele acum.
Astăzi, distrați și buimăciți,
Privim doar scopul din final,
Pe drum se așează colb în straturi,
Astăzi, este ceva normal,
Să avem victoria în dinți,
Dar mintea,
Iată,
Rămâne în labirint blocată.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Daria Comsa
Data postării: 6 mai 2024
Vizualizări: 404
Poezii din aceiaşi categorie
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
De unde stiu ?
Iarasi ma-trebi de unde stiu,
Si eu nu pot decat sa-ti scriu
Un fel de poezie-n proza,
Ca un proverb sau ca o ghicitiare,
A sti e ceara de la luminare,
Focul e gandul,
Caldura, cuvantul,
Asta e tot ce cred ca simt
Si stiu.
Cand ma privesti asa,
Cum bate vantul,
Uitarea se ridica ca o umbra
Si tremura, se zbate, pare vie,
Dar gandul arde si nu stie
Ca-n jurul lui sunt mari de vise
Si tot ce stiu e ca lumina
E un far, si mintile inchise
De frica, o cauta ca pe un tarm,
Asa ca eu sunt paznicul din turn
Atat timp cat visarea naste valuri
Si focul gandurilor, scrum.
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Un simplu joc fara sens
Oh suflet drag,
Idee n ai
Cugetare nu gasesti
Spre a alinia tot ce gandesti
Un rost sa gasesti
In evenimentele insirate in viata ta
Spre a nu accepta ca este
Un simplu joc fara sens
Si ca toate sint coincidente
Principii se surpa
Obosit te simti
Sa mai cari acelasi bagaj greoi
Cu flori ale trecutului
Si ghipi dureorisi
Care te strapung
Si tu sa accepti ... macar poti simti ceva
Caci si durerea este un sentiment ....
Atunci cand altceva nu mai poate domni
Si accepti caldura sangelui care se prelinge
Cand totul este rece
Si strangi mai tare
Spre a te incalzi
Dar nu mai simti nimic ...
Plutesti fata gravitatie
Intr un vid al fiintei
Spectator al unui duel
Dintre un hyde si altul
Care se lupta
Chiar in tine
Dar in parfum deznadejdiei
Si al incaiereri
Nu mai poti sta
Renunti ...
Lasi totul jos
Mergi inainte
In adierea increderii
Cu iz de cratie
Si suflu de inspiratie
Cu incredere
Ca ai un scop si un rost
Bine alese
Care te asteapta
Sa ajungi cu pasi marunti
Spre visul tau
Ce iti face inima sa ti bata
Prea multă sensibilitate în turcă
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Çok fazla hassasiyet
Zayıf hassasiyet kendi yolunda iyidir. Duyarlı olmak, birisi daha az hoş bir olay yaşadığında pişmanlığımızı ifade etmek, onun yanında olmak, onu dinlemek, güven vermek, anlamak, acısını dindirmek, onunla birlikte iç geçirmek, birlikte ağlamak iyidir. üşüdüklerinde sarmak, kedi tırmaladığında bandajlamak (kedi onları tırmalamak da onların hatasıydı, çünkü onunla oynamayı bilmiyorlar), üzerlerine buz torbası koymak ayak bileği burkularak buzdolabından çıkardılar, gözyaşlarını sildiler, ateşlerini düşürecek ilaç verdiler, çatlamalarını durdurmak için dudak kremi verdiler, manikür yapmayı bilmediklerinde kanayan tırnak etlerini dezenfekte ettiler, tırnakları doğal olarak sahip olduklarından daha uzun, çünkü moda bu ve artık üzerlerinde sadece kan var, hadi cibinlik koyalım ki onları çok fazla ısırmasınlar, kanlarını emmesinler, sıtma ya da sarıhumma bulaştırmasınlar, böcek ilaçlarını alalım, eğer hala eve girmekte ısrar ediyorlarsa, böcek ilacı kokusunu yayacak şekilde vantilatör de alalım, pencereyi aralık tutalım ki sivrisinekler içeri girmesin, böcek ilacı kokusu çıksın. Kazanı sadece soğuk değil sıcak su da verecek şekilde ayarlayalım, çünkü o zaman daha fazla bakıma ihtiyaç duyulacaktır. Ekonomiler aslında insanların bireysel ihtiyaçlarını hesaba katmaz; daha ziyade tek bir adamın bencil ihtiyaçlarıdır.
C vitamini gibi bağışıklık güçlendirici takviyelerden de tasarruf etmeyelim, tadı çok lezzetli ve maliyeti de fazla değil, fiyatı uygun, basit bir limonatadan da alabilirsiniz, o yüzden satın almamak için bir nedenimiz yok mu? .
Onlara sadece evde kalmak için iyi olan kalın, kabarık bluzlar alalım. Yüz bakım maskelerini, kaz ayaklarının ve mimik çizgilerinin erken ortaya çıkmasını önleyen maskeleri ele alalım. Kırışıklıklar yaşamak için çok genciz!
Genel olarak duyarlılık, cömertliğin ve ilginin kardeşidir ama kontrolden çıktığında, yeni boyutlara ulaştığında, sınırları kalmadığında ne yapacağız? Bu hâlâ faydalı, sağlıklı, iyi anlaşılmış bir duyarlılık mı? Hayır tabii değil. Halihazırda varoluş tarzımızda bir şeyler gıcırdıyor ve bu hassasiyet ana semptomdur. Kendimize şu soruları sormamız yerinde olacaktır: "Neden böyleyim?", "Abartıyor muyum?", "Aslında önemsiz şeylere bu kadar yoğun tepkiler vermemin sebebi nedir?"
Geçmişinizde bir yerlerde kaybolan cevabı bulacaksınız. Bahsettiğimiz hassasiyet travmatik bir yaşam olayının sonucu mu ortaya çıkıyor? Bir sınavda beklediğiniz kadar uzun süre kalmadınız mı ve o andan itibaren artık hiçbir anlamı olmadığını düşünerek her şeyden vazgeçmeye mi karar verdiniz? Umduğunuz fırsatlar size verilmedi mi? Koşullar nedeniyle yapmayı planladığınız bir şeyi yapamadınız mı? Bunların en az yarısına cevabınız “evet” ise, tam olarak hassasiyetten değil, yaşanan, canımızı bir an acıtan, arkasında tamamen kapanmayan bir yara bırakan olaylara verilen olumsuz tepkiden bahsediyoruz demektir.
Böyle bir yara nasıl iyileştirilebilirdi? Gittikçe daha fazla kaşımak. Oturup analiz ediyorum, duyarlılığın eşlik ettiği bu öfke nereden geliyor? Bilmediğim hangi İsveç kolejine gidecek cesaretin vardı. Ve 19 yaşındayken uçağa binmek, anne babanızın evinden ayrılıp bir taşra kasabasından büyük bir üniversite merkezine gitmek için gerçekten cesarete ihtiyacınız var. Ve işte, CV'de başarıya giden yol ve geçilmesi gereken ilginç fakülteler, sadece huzurlu anlarla serpiştirilmiş değil, bağırmayı, çığlık atmayı, bu kuzey dilini mükemmel telaffuz edemedikleri için öğrencileri küçük düşürmeyi seven biri - Cermen, Zamanları mükemmel şekilde bilmediğimi, gramer ve sözdizimine hakim olmadığımı... hala mükemmel mi? Neyin mükemmel olacağını, ne kadar mükemmel olacağını bile bilmiyorum ve öznel mükemmelliğin önemli olması gerektiğini düşünmüyorum. Eğer bazı nesnel standartlar varsa, o zaman evet, onlara bağlı kalmaya, onlara ulaşmaya çalışmakta fayda var, çünkü bu şekilde ilerleme gerçekten ölçülebilir ve gözlemlenebilir. Oysa eğer sadece bir kişinin istediği, diğerlerinin istemediği hedeflerse, kendimizi kıyaslamanın bir anlamı yok, zaten duyduklarımızdan hiçbir şeyi takdir edemeyiz, tartamayız. Öğrencileri tam olarak bilmedikleri için küçük düşüren kişinin, arkasında bıraktığına bakmadan taşıma bandındaki ağaçları kesen bir ormancının yüreğine sahip olduğu kesindir. Evet, değerlendirme kriterleri çok objektif, hayatı boyunca etrafını sadece İsveççe ile çevrelemiş 58 yaşındaki bir kadın olarak nasıl olur da 19 yaşındaki bir öğrencinin ustalık, beceri açısından sizinle eşit olması gerektiğini düşünürsünüz? ? Öğrenmek için oradayız, öğrenmeye hazır doğmuş olsaydık herhangi bir uzmanlığa kaydolmazdık, hepsi bu, zaten biliyor olsaydık neye ihtiyacımız olurdu? Daha ucuz değil miydi, kira yok, tren yolculuğu yok, yurt yok, kütüphane üyeliği yok, yiyecek yok ve diğer birçok hizmet yok mu? 58 yaşındaki kadınların sizi kendi değerlerine göre yargılaması çok komik. Bu tıpkı öğrencinin 8 yaşındaki çocuğa meditasyon yapması gibi. O yıllarda bırakın İngilizceyi, Fransızcayı, kendi dilinde bile zar zor yazabiliyor... İçeriği mükemmel bir şekilde öğrenecek zamanı olmadığı için onu azarlamaya başlamak travmatik olmaz mıydı? Sırasında? özel ders veren kişinin ifadesi belirsizleşiyor mu? Zaman, yani, dünyaya daha erken gelmek, daha erken öğrenmek için, normal olduğu gibi 9 ayda değil, 5 ayda kendisini doğurmasını istemek için annesiyle pazarlık yapabilirdi, çünkü kişi bunu yapıyor. kimin ders vereceğini ister. Bir de dünya zamanı meselesi var. Aynı gezegende yaşadığımız sürece hepimiz aynı süreye sahibiz, 24 saat, daha fazlası değil.
Başkalarının bu öznel mükemmelliği her türden hassasiyete yol açar. Ona dokunmayı arzulamanın da bir anlamı yok. Bizden memnun olmayan kişinin ne istediğini bilemeyiz. Ne düşünüyor, nasıl düşünüyor, neyi tercih ediyor, neyi tercih etmiyor, ne kadar, neyi, nasıl ve ne ölçüde bilmiyoruz.
Başkalarının öznel mükemmelliği hem duygusal hem de gerçek anlamda felç edicidir. Öğrenci ağzını her açtığında aşağılanıyorsa, iyi bir İsveççe konuşmacı olma şansına sahip olduğuna hâlâ güvenebilecek mi? Dilin akıcılığını, ritmini ve müzikalitesini elde edene kadar ruhunun derinliklerinde devam edecek, pratik yapacak, okuyacak, gelişecek gücü bulabilecek mi? Hayır, yolu yok. Yol boyunca dağılan iyi niyetleri vardı.
Başkalarının öznel mükemmelliği yavaşlar, bastırır. Öğretmeninizin her sesi ne zaman, nasıl söyleyeceğini planlaması gibi. Bu öğrenme tekniği gözünüzü korkutmaz mı? Dilin tutkusu, çekiciliği, en düzensiz ve çok yönlü güzelliği nerede? Odak noktası her zaman nasıl konuştuğunuz olduğunda, kelime dağarcığına, dilbilgisine, sözdizimine ve onun ne istediğine odaklanmak için ne zaman zamanınız olacak? Üstesinden gelemeyeceğiniz bir engel olmuyor mu? Çoktan seçmeli testlerde olduğu gibi düzeltildi. iyi cevaplamış olmanıza rağmen doğru cevabını bilmediğiniz bir soruya geldiniz. Ne yapıyorsun? Sırf orayı bilmediğiniz için orada takılıp kalıyor ve devam etmiyor musunuz? Bu hem değerlemeyi yapan kişi için hem de sizin için (ilk etapta) büyük bir kayıp olacaktır.
Başkalarının öznel mükemmelliğine bir yanıt olarak, birkaç nedenden ötürü kendi değer dizimizi, kendi mükemmelliğimizi, dikkatin nesnel olmasını inşa etmeliyiz: İstediğimizi yapmamızı engelleyen ve hatta bunu hissetmemizi engelleyen duyarlılığa ulaşmamak. Başkaları tarafından, başka yönler ve başka koşullar tarafından kısıtlanmadan, insani olarak mümkün olduğu ölçüde gelişiriz.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Alte poezii ale autorului
Filmul vieții
Oare de ce ne credem?
Atât de importanți?
Când în sceneta vieții,
Suntem simplii actanți.
Protagoniști în propriul film,
Dar am uitat,
Că scenariul propriu-zis,
E același, dar inversat.
Avem falsa impresie,
Că propriul "eu" este regizor,
Viața nu-ți face vreo concesie,
Destinul e revizor.
Lumină de reflector,
Căci doar așa ne place,
Actor-amator,
Ce nu știe să joace.
Doar pe prima pagină,
Numai cap de afiș,
Am plecat din paragină,
Ș-acum facem ascunziș.
Ne credem mai presus,
Și ne dăm importanță,
Dar mereu ne va privi de sus,
Onorata Instanță!
Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Ce simt?
Oare ce simt acum,
E doar în astă seară?
Dar nu știu ce e,
căci mintea e scrum,
Să fie explozie solară?
Ce simt acum?
Mă întreb, dar iată,
Că nu am răspuns.
Amintiri cu iz de parfum,
Abundă în mintea-mi inundată.
Să fie dor, să fie doar gând,
Nu știu ce ar putea să fie…
Aș vrea să găsesc,
Doar un răspuns blând,
În noaptea asta târzie.
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Amintire
Amintiri rostogolite,
Pe obrazul meu plăpând,
Stau în lacrimi urgisite,
Dintr-un suflet prea flămând.
Flămând de simțuri, de iubire,
Ceva ce n-a trăit demult,
Respirând dintr-o amintire,
Uitată într-un colț prea mult.
A înviat cu amintirea,
Dulce-amară a durului trecut,
Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,
Năpustind asupra sufletului mut.
S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,
A dat din coate și a pătimit,
Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,
Până la sufletul cel pustiit.
Și-a luat ce-a fost al ei menit,
Pe suflet a pus stăpânire,
De-acum durerea n-a venit,
Rămâne-n vechea amintire.
Februarie
Vântul rece bate peste amândoi,
Aduce cu el o mare avarie,
Amintiri reci și durerea din noi,
O poartă în zilele-i luna februarie.
Și poate-i durere sau poate e vină,
Sau poate-i ceva ce nu o să știm,
Aș vrea ca luna pe loc să devină,
O zi sau o oră- un lucru infim.
Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,
Te face să înghiți și te face să înduri,
Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,
Să-mi spui că e martie și să te juri,
Că doar clipa aceasta este substanța,
Și lunile anului sunt doar vremuri…
Dar nu ești aici, căci așa e viața,
Dragă februarie, tu mă cutremuri!