✨ Filmul vieții

Oare ce simt acum,

E doar în astă seară?

Dar nu știu ce e,

căci mintea e scrum,

Să fie explozie solară?

Ce simt acum?

Mă întreb, dar iată,

Că nu am răspuns.

Amintiri cu iz de parfum,

Abundă în mintea-mi inundată.

Să fie dor, să fie doar gând,

Nu știu ce ar putea să fie…

Aș vrea să găsesc,

Doar un răspuns blând,

În noaptea asta târzie.

Și oare ce ar mai fi de spus?

În seara cu vânt liniștit,

Același soare, alt apus,

Pălește-n cuvânt nerostit.

Și oare ce ar mai fi de spus?

Cuvântul meu stă pironit,

De pereții minții este dus,

În haosul tăcerii-i izgonit.

Pare că n-ar mai fi nimic de spus,

Doar sufletul speră smerit,

Ca o să răsufle un răspuns,

Glasul iubirii- căci el n-a pierit!

În labirintul nostru plin de patimi,

Ce se numește viață,

Conviețuim,

Cu toții, culori cu aceeași nuanță,

Înecate în marea cea de lacrimi.

Mulți ne-am pierdut de la plecare,

În labirintul încurcat,

Și-așa stingheri,

Ne-am îndreptat,

Spre drumul cel încins de soare.

Descurcăreți din cale-afară,

Cei mai viteji s-au arătat,

Și victorioși,

Dar au uitat,

Că drumul le-a fost îngustat.

Cel ce nu învață de pe drum,

Nu-i cel ce-a învins, ci trecător,

Adevărata învățătură,

E în mâna celui muncitor,

Ce ține soarele acum.

Astăzi, distrați și buimăciți,

Privim doar scopul din final,

Pe drum se așează colb în straturi,

Astăzi, este ceva normal,

Să avem victoria în dinți,

Dar mintea,

Iată,

Rămâne în labirint blocată.

Amintiri rostogolite,

Pe obrazul meu plăpând,

Stau în lacrimi urgisite,

Dintr-un suflet prea flămând.

Flămând de simțuri, de iubire,

Ceva ce n-a trăit demult,

Respirând dintr-o amintire,

Uitată într-un colț prea mult.

A înviat cu amintirea,

Dulce-amară a durului trecut,

Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,

Năpustind asupra sufletului mut.

S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,

A dat din coate și a pătimit,

Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,

Până la sufletul cel pustiit.

Și-a luat ce-a fost al ei menit,

Pe suflet a pus stăpânire,

De-acum durerea n-a venit,

Rămâne-n vechea amintire.

Cartea bunelor maniere,

Aș face-o abecedar,

Să se dea înspre studiere,

Omului rudimentar.

Bunul simț nu se învață,

Din nimic, ori din neant,

Stă doar atârnat de-o ață,

Al respectului liant.

Dacă toți am fi cu stimă,

Și-am avea discernământ,

Lumea n-ar mai fi infimă,

Mintea ar avea cuvânt.

Respectul e reciproc,

Se simte și se câștigă,

Și fără de echivoc,

La bun simț el ne instigă.

Dar e mai facil să treci,

Indiferent, prin lumea rece,

Gura cu lacăt să fereci,

Căci oricum viața ne trece.

Vântul rece bate peste amândoi,

Aduce cu el o mare avarie,

Amintiri reci și durerea din noi,

O poartă în zilele-i luna februarie.

Și poate-i durere sau poate e vină,

Sau poate-i ceva ce nu o să știm,

Aș vrea ca luna pe loc să devină,

O zi sau o oră- un lucru infim.

Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,

Te face să înghiți și te face să înduri,

Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,

Să-mi spui că e martie și să te juri,

Că doar clipa aceasta este substanța,

Și lunile anului sunt doar vremuri…

Dar nu ești aici, căci așa e viața,

Dragă februarie, tu mă cutremuri!

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

Illúzióitok

Annyi idős vagy, amennyi lenni akarsz,

Olyan göndör hajad van, amit mindig is csodáltál, és soha nem göndörödik,

Van egy fal tele festményekkel a szobádban,

Neked van a legmenőbb telefonmodell,

Van egy legjobb barátod, aki soha nem fog cserbenhagyni, legalábbis nem tudatosan.

Nálad van a legfinomabb reggeli (palacsinta Nutellával),

Önnek van a legjobb letölthető lépésszámlálója,

Önnek van a leggyorsabb kerékpárja, amellyel mindössze 15 perc alatt elérheti Fălticenit,

Neked van a legegyenesebb orrod, nincs szükséged többé orrplasztikára,

Neked vannak a legegyenesebb fogaid, egyik sem túl távol vagy túl messze,

Mindig a legpontosabban értékeled a körülötted lévők (nincs pimasz hazugság, nem fognak ismerni, vagy azért, mert nem érdekli őket, nincs szükségük rá, vagy mert mindent magadban tartasz és akarsz hogy erős nőnek tűnj, hagyd abba az elférfiasítást olyan emberek kedvéért, akiket nem érdekelnek, akárkik is legyenek)

Neked vannak a legtisztább szándékaid, nem csak ezt, de azt is tudod, hogyan mutasd ki őket,

Neked vannak a legfényesebb zselés körmeid,

Neked van a legtöbb lila árnyalat a ruhatáradban,

Önnek van a legátfogóbb lejátszási listája George Bacovia verseivel, egymás után,

Annyi barátod van, amennyit szeretnél, vagyis kettő, az őszinte, akikkel egy életen át tartod a kapcsolatot, a többiek csak emberek, akik akarnak tőled valamit, kihasználnak, nem hiányzik lehetőség, amikor meglátnak,

Önnek van a legjobb módja a sült krumpli készítésének, például a közeli McDonald's-ban,

Mindig a legjobb stílusod van, amikor felöltözöl,

Mindig harmónia van benned, semmi sem tér el attól, amit eredetileg akartál, még a legkisebb eltérés sem,

Neked vannak a legmegértőbb emberek (de mindent meg kell magyaráznod, miért kék az ég?, miért lélegzel?), de ez a mi versünkben nem fordul elő,

Neked vannak a legjobb magyarázataid, csak te tudod, hogyan csináltad őket ilyen széppé, senki sem marad összezavarodva, mindenki ezért szeret téged,

Neked vannak a legjobb születésnapi tortáid Norvégiában,

Nálad vannak a legjobb tollak, soha nem törnek el,

Önnek van a legjobb pár cipője, beleértve a latin-amerikai táncokat is,

Megvannak a legérdekesebb szobadekorációs ötletei,

Ön a legjobb pontossággal, amikor egy barátja haját vágja (alig tudja levágni magát),

Neked vannak a legviccesebb preferenciáid a zenét illetően,

Van zenei füled, de egyáltalán nem tudod, hogyan használd.

A körömlakkot illetően Önnek van a legpazarabb ízlése, csak a neon színek vonzzák Önt,

Nálad vannak a legszebb mércék, soha nem közelíted meg őket, mert gyönyörűek,

Neked vannak a legjobb tükröid, rajtuk keresztül mindent láthatsz, minden légy, ami bejutott,

Neked van a legnagyobb érdemed bármikor, bárhol,

Neked van a legjobb képességed arra, hogy megértsd a történéseket, bármilyen természetűek is legyenek,

Neked van a legkellemesebb hangod,

Neked van a legpuhább érintésed,

Nálad vannak a legillatosabb parfümök, te vagy a tavasz tündére,

Neked van a legragyogóbb mosolyod, minden tekintetet vonz, bár nem szereted a figyelmet,

Önnek van a legjobb fűnyírója, vágjon bármilyen vonalat azonos hosszúságúra,

Te értékeled a legjobban a dolgokat, különösen a mennyiséget, amikor átjön egy barátod, és limonádét akarsz inni, ügyelj arra, hogy mindketten ugyanannyi gyümölcslé legyen a poharadban,

Te tudod a legjobban megérteni az emberek problémáit, vedd a logikát és azt, ami logikailag elérhető, ne az történjen, amit mindenki szeretne, őszinte legyél, te is sok szép pillangót akartál ebben az életben, de nem repültek az irányodba, csak olyan dolgokat, amiket te ugrott, hogy elkapja, és csak magát sértse meg,

Te vagy a legjobb képességed az emberek szívébe nézni, sebeket begyógyítani, ebből a szempontból még pszichológus is vagy,

Neked van a legszebb tisztességed viselkedésedben és magatartásodban,

Neked vannak a leghelyesebb és legjobb érveid,

Neked vannak a legfurcsább preferenciáid az általad nézett tévéállomásokat illetően,

Neked vannak a legszomorúbb emlékeid, de sikerült megsokszoroznod azt, ami első pillantásra kevésnek tűnt, hogy építő jellegűvé változtasd ezeket a tippeket,

Neked voltak a legaranyosabb banki kollégáid,

mindig megadta neked azokat a gyakorlatokat, amelyeket nem tudtál,

Neked vannak a legmeghatóbb szavaid a szókincsben,

Neked van a legjobb csipesz, körömolló,

Benned vannak a legszebb törekvések, nem csak te lennél a haszonélvező,

Neked vannak a legnagylelkűbb gondolataid,

Neked van a lelkiismeret legmorálisabb és legdallamosabb hangja,

Megvan benned az erő/bölcsesség, hogy feladd, amikor látod, hogy nincs okod a folytatásra,

Lehetőséged van arra, hogy a puszta jelenléteddel jól érezzék magukat az emberek, ha velük vagy, már nincs fehér hajuk, boldogabbak, nem is látszanak ráncokat.

Minden módon igyekeztél önmagad jobb verziójává válni, a cél elért, lazíthatsz, a lelkiismeret hangja kemény volt veled, mert csak a javadat akarta, olyan, mint egy szülő hangja, aki nem kényszerít rád, csak ő azt mondja, hogy jobb lenne, mert gondol rád, és még mindig törődik vele.

La noi astăzi artă, pentru cine?
Poezie, proză, muzică, pictură
Când la modă-i kitsch-ul
Și maneaua urlă în boxele vecine
De-ai zice că nu-i țară, ci ospiciu
Iar clopotele tac, interzise-n turlă?
...
Și pe artă azi, cine mai dă banii
Când la noi s-au înmulțit sărmanii?
Arta nu mai are azi nicio valoare,
În plin proces de-analfabetizare!
...
Astăzi arta nici nu se mai poartă,
Când clopotele tac, interzise-n turlă,
Poate-un idealist să ia vreo pictură,
De mai faceți artă, lăsați-o pentru artă!
...
Frumosul astăzi nu se mai cultivă,
La modă sunt grătarul și maneaua.
Țara noastră-i parcă tot mai primitivă.
Când clopotele tac, s-aude cucuveaua!

Din ochii negrii

Mijiţi în sânge-moarte

Cu amintirea-n suflet

Un gol, pustiu

Îmi văd corpul ca o torţă

Arzând în flacăra iubirii

Descătuşat de propria chemare

Înrobită-n amintirea

Punctului demult uitat.

Tastând cuvinte al căror sens

Uitat de timpul anagnost,

Tot ce-i trist

E un imens

Trec emoții al căror cost

Le vom uita pentru că

Au fost.

Precum trăiești vei reveni

A ta soartă va deveni

O secundă împrăștiată

În viața mea naufragiată.

Eram, am fost, voi fi, nu sunt

Un om al cărui rost străin

Spulberat al cărui suflet

Nu există în abis.

Orice cuvânt, el se aude

Cum e rostit, așa şi este

Esenţa lui e şi chemarea

Unui fel de a fi greşit.

Problema e fără răspuns

 Și o spun

Ca...

Să ne  înţelegem

Prin ce spunem comunicăm

În limite şi ziduri sterpe

A ce spun tu înţelegi

Pentru că din închisoarea

Societăţii culturale

Cu faţete transparente

In culori strălucitoare

A luminii nevăzute

Și  a glasului tactil,

Tu răspunzi inteligibil

Ca triunghiu-n patru laturi

Ca un romb hexagonal

Suntem pe-o dreaptă-nspăimântată

A dorinței de a fi

Neputinței de a trăi.

Ce vreau să spun

Nu pot să afirm nu am cuvinte şi silabe

Inventate-n realitatea

Cea creată fără rost,

Șlefuit de omenirea  

Al cărei unic țel si scop

E să trăiască călcând pământul

Distrugându-i esenţa vieţii.

Păduri, tărâmuri, oceane verzi,

Câmpii și munți, nestrăbătuți

Oricine ai fost te voi găsi

Și această viață o vom părăsi.

Sunt o mică înregistrare

Pe hardul vieţii

Upgradat

Al cărui Windows

Eronat

Se aşterne la picioare

Fără ram sau procesor,

Însă viaţa nu suportă

La infinit aceeaşi greşeală

Creând un om ca partener

Din dorinţa de a nu mai fi

Singură-n nimicnicia

Timpului fără sfârşit.

Însă omul acest duşman

A tot ce-i viu, stăpân legal

Distrugând în calea lui

Tot ce vede înverşunat

Că nu e el, la fel,

Creat de el

Cum vrea şi poate

În nețărmuita-i lui gândire.

Fără ea noi n-am mai fi

Oameni a căror soartă

O răsfrângem

Prin credința

Ce-o cunoaştem în prezent

Acel ceva nu poate să fie

N-a fost creat şi nici născut

Pentru a fi un crez al nostru

Al dorinţei de a fi

Un Dumnezeu pe acest Pământ.

Opriţi-vă,

Nu vă mai mişcaţi,

După clipe să alergaţi,

Dăm format dar mai înainte

Lumina vieţii s-o aprindem

Și cu toții să ne rugăm

De păcate să ne lepădăm

Apusul nostru acum va fi.

Suntem nici buni,

Nici cei mai răi

Însă calea ce-o urmăm

 Prin crearea nenaturală

A unor zei

Străbuni şi ei

Ce ne cheamă în lumea lor…

Veniţi acum sau niciodată

Lăsaţi timpul să respire

Glasul lui ca un ecou

Din nou, lumina s-o umbrească

Și din moarte să răzbească

Un nou sens

O altă cale,

O altfel de viață,

Poate mai bună.

Culcă-ți somnul,
Înăbușă-ți memoria.
Ți-a pierit steaua,
Și cu ea s-a dus și gloria.

Frânge-ți aripile duhului tău neînsemnat
Taie-ți respirația
Ce-n sus l-a tot purtat...
Pleacă-ți capu-ngândurat.

Lasă ploaia să prelingă
În negura de catifea a nopții
Lacrimile tale-amare,
În crevasele orbitei oculare.

Simți cum luna vine mai aproape
O aduce, poate, visul
Și-o așează pe sub pleoape
Să privești mai clar abisul.

Ne risipim in univers,
Ca lacrimile-n ploaie.
Suntem tot ce nu putem vedea,
Stând cu ochii rătăciți în soare.

În haosul creației, când cerul suspină,

Un zeu nevăzut modelează lumină.

Din prafuri stelare și șoapte de ieri,

Se naște eternul din vise și seri.

Tăcerea dansează prin hăuri de scrum,

Se-nvârte-n spirale, împletind un alt drum.

Un glas nevăzut șoptește prin noi:

"Ești mai mult decât umbră, ești un Univers în doi."

Sub pleoape de gheață mocnește un jar,

O flacără vie dintr-un dor secular.

Te caut prin spații, prin timpuri ce plâng,

Ești clipa din veșnic, dar te pierd când te strâng.

Cum pot să cuprind infinitul în mâini,

Când stelele cad și se-nchid în străini?

Te simt, ești aproape, un freamăt, un dor,

Dar tăcerea ne leagă cu lanțuri de nor.

În oglinda lumii, mă caut, te chem,

Ești răspunsul ascuns în eternul poem.

Când totul dispare și timpul e scrum,

Vom fi constelații ce-aprind alte drumuri.

In mine sta un strain . Nu stiu cand a venit , 

Imi poarta pasii-n umbra , zambeste linistit.

Vorbeste-n glasulmeu , dar nu-mi simt vorbele , 

Si-mi tulbura oglinzile , cu umbrele rele . 

Imi spune ca-s prea slab , ca n-am ce sa devin , 

Ca tot ce e lumina e doar un joc meschin . 

Eu strig : ,, Eu sunt acela care-a visat candva ! ” 

El rade sec si rece : ,, Si unde te-a adus , asa ? ” 

Ma tine prizonier in mine , incuiat , 

Cu lanturi de taceri si timp intarziat . 

Dar uneori , la margini de ganduri si zori, 

Aud in mine glasuri ce ard ca niste focuri 

Sunt eu , copilul sincel , cu pieptul ne-mpietrit , 

Ce crede in lumina , in drumul netrait . 

Ma inalt din umbra , ma-nfrunt cu strainul , 

Privirea i-o intorc , si-i rup destinul . 

Se sparge-n cioburi reci , de teama si rusine , 

Iar linistea din mine incepe sa respire . 

Strainul e tot acolo , dar azi , mai mic , mai gol , 

Caci eu nu-s doar o lupta : sunt foc si simbol