O carte
O carte, te face deștept,
Citind informații, vei fi înțelept,
Din ea citești povești,
Despre oameni, harnici și Onești,
Să nu uităm de poezii,
În care aflăm situații hazlii,
Făt frumos pe cal călare,
Pinocchio, cu nasul mare,
O mică, cărticică, de matematică,
Nu i de scris sau dramatică,
Acolo sunt și cifre, chiar și numere
Semnul bețișoare, Plus ,
Ce înseamnă adunare,
Și scăderea, la minus.
Fel de fel, de paranteze,
Iar gândirea, operații să creeze,
Mini probleme și acolade,
La română, lungi balade.
Apoi și muzica,
Nu mai prind de logica,
Compozitor vestiți și piesa lor melodioasă,
Prin versuri scrise, e frumoasă,
Știința omenirii!
Îți zice, cum să înflorească crinii!
Cum Steluța a căzut?
Cum Un om a apărut?
Istoria, misterul mare,
Îți spune, trecutul ce secrete are!
Pun pariu că ați auzit, de cartea roșie,
În care se prezice, ce animale, sunt în dispariție.
Autor: Nicoleta postovan
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Metaforic
Data postării: 4 noiembrie 2024
Vizualizări: 238
Poezii din aceiaşi categorie
Printre stele și visuri
În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.
Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.
Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Elegie în umbra timpului
O lume vezi, frumoasă-n ochii tăi,
Dar, din adânc, doar umbre se ivesc,
Pe buze, vorbe-amar de oameni răi,
Iar monștri-n noi, încet, se-adăpostesc.
Săraci suntem când ne-mpărțim în bani,
Și bogați, când pacea-i tot ce vrem să fie,
Ce rost au vise-aprinse de-orfani?
Când tot ce avem e-o lume prea pustie.
Cuvintele ne poartă-n foc și scrum,
Iubirea-i iar un loc ascuns de noi,
Naiva femeia ce rămâne-n drum
Când toți plecăm să scăpăm de nevoi.
Și-n timp ne pierdem rostul și ființa,
Cuvintele-s doar pași greșiți, mărunți,
Cu păreri goale-n loc de conștiință
Trecem, fără-a mai privi-napoi.
Sub masti de fier
Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.
Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.
Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
Printre stele și visuri
În miez de noapte, când cerul suspină,
Îmi caut visurile printre stele aprinse,
Poate mâine, într-o lume divină,
Te voi regăsi o umbră de doruri nescrise.
Am stat aseară de vorbă cu luna,
Ea mi-a șoptit secrete despre soare,
Eu i-am vorbit despre tine și struna
Pe care sufletul meu cântă iubirea ce doare.
Cerul ne-ar fi cunună, cu stelele nași,
Calea Lactee, altar de lumină eternă,
Dar știu că inima mea e un vis prea auster,
Nu-mi mai aparține, căci numele tău o inundă.
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Elegie în umbra timpului
O lume vezi, frumoasă-n ochii tăi,
Dar, din adânc, doar umbre se ivesc,
Pe buze, vorbe-amar de oameni răi,
Iar monștri-n noi, încet, se-adăpostesc.
Săraci suntem când ne-mpărțim în bani,
Și bogați, când pacea-i tot ce vrem să fie,
Ce rost au vise-aprinse de-orfani?
Când tot ce avem e-o lume prea pustie.
Cuvintele ne poartă-n foc și scrum,
Iubirea-i iar un loc ascuns de noi,
Naiva femeia ce rămâne-n drum
Când toți plecăm să scăpăm de nevoi.
Și-n timp ne pierdem rostul și ființa,
Cuvintele-s doar pași greșiți, mărunți,
Cu păreri goale-n loc de conștiință
Trecem, fără-a mai privi-napoi.
Sub masti de fier
Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.
Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.
Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
Alte poezii ale autorului
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
1 Part Castelul misterios
Unde-va departe,
Stă un castel misterios,
De ce secrete are parte,
Frica stătea în os.
Mulți oameni au fost acolo,
Și nu s-au mai întors,
Deoarece nu era scăpare,
Din castelul cel mai mare.
La fiecare pas ,
Căprioare, iepurași,
Prințese ce erau doar imaginare,
Și mii de fluturași,
Dar oare unde dispăreau?
Cavalerii duși de rege,
Dar oare ce credeau?
Despre această lege.
Dar acolo e frumos,
Dar frica au avut-o,
Dar ei visau miraculos,
Ce era doar un vis care creea magia.
Dar tot facea imaginarea,
Era-ntuneric și pustiu,
Dar și totuși e magia,
Ce era și un coșmar.
Și nimeni n-au aflat,
Secretul din castel,
Și nimeni n-au aflat,
Secretul măricel.
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Eu număr pân la șapte,
De ce le-aud până noapte?
Ce-am făcut cu aceste fapte?
Relele de corp sunt acum înfipte...
Conversații neîntrerupte,
De ce ele trebuie din nou să mă irite?
Și de la capăt începute...
Autor: Nicoleta Postovan
În editura vieții mele
în editura vieții mele,
În inimă unde simțeam,
Îmi scriam pe o foaie,
Tot în lumea ce cream.
Dar simțeam focul în arderea creației,
Plutind ca o floare pe lac sau pe cer,
Din foc arzător în sufletul palpitației,
Simțeam o lume după ceașca artei.
Autor Nicoleta postovan
Cele limbi ale lumii
În lume sunt mii de limbi,
De exemplu albaneză,
Chiar nu știu toate,
De exemplu și engleză,
Toate sunt neobișnuite,
Română, rusă și franceză,
Greacă, coreeană și arabă,
Italiană, spaniolă și japoneză,
E o listă de cuvinte,
Trebuie să le ții minte,
Germană, daneză și portugheză,
Neerlandeză, Hindi și bengaleză,
Sunt mai multe dar nu le știu,
Cred că mai deșteaptă o să fiu...
Autor: Nicoleta Postovan
I read
i reading one book,
You're watching her now, too,
Who are the pink and green?
Why say, day, today, and seen.
Autor: Nicoleta Postovan
Casa cu amintiri
Eu odată am trăit,
Și încă mai trăiesc,
În casa părintească,
Unde mereu mă regăsesc.
Acolo e minune,
Acolo sunt amintiri,
Acolo este bine,
Unde am avut trăiri.
Grădini cu flori,
Cu fructe și legume,
Copaci și sus și nori,
Sunt de toate sunt anume.
Jucării și păpușele,
Mingiuțe și mașinile,
De tot acolo este,
În casa părintească.
Locuim noi toți,
Mama, tata, sora și eu,
Unde ne simțim mai bine,
Noi, familia noastră și mereu.
Aici se întâmplă doar minuni,
Aici mereu privesc,
Aici mă regăsesc,
În casa părintească.
1 Part Castelul misterios
Unde-va departe,
Stă un castel misterios,
De ce secrete are parte,
Frica stătea în os.
Mulți oameni au fost acolo,
Și nu s-au mai întors,
Deoarece nu era scăpare,
Din castelul cel mai mare.
La fiecare pas ,
Căprioare, iepurași,
Prințese ce erau doar imaginare,
Și mii de fluturași,
Dar oare unde dispăreau?
Cavalerii duși de rege,
Dar oare ce credeau?
Despre această lege.
Dar acolo e frumos,
Dar frica au avut-o,
Dar ei visau miraculos,
Ce era doar un vis care creea magia.
Dar tot facea imaginarea,
Era-ntuneric și pustiu,
Dar și totuși e magia,
Ce era și un coșmar.
Și nimeni n-au aflat,
Secretul din castel,
Și nimeni n-au aflat,
Secretul măricel.
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Eu număr pân la șapte,
De ce le-aud până noapte?
Ce-am făcut cu aceste fapte?
Relele de corp sunt acum înfipte...
Conversații neîntrerupte,
De ce ele trebuie din nou să mă irite?
Și de la capăt începute...
Autor: Nicoleta Postovan
În editura vieții mele
în editura vieții mele,
În inimă unde simțeam,
Îmi scriam pe o foaie,
Tot în lumea ce cream.
Dar simțeam focul în arderea creației,
Plutind ca o floare pe lac sau pe cer,
Din foc arzător în sufletul palpitației,
Simțeam o lume după ceașca artei.
Autor Nicoleta postovan
Cele limbi ale lumii
În lume sunt mii de limbi,
De exemplu albaneză,
Chiar nu știu toate,
De exemplu și engleză,
Toate sunt neobișnuite,
Română, rusă și franceză,
Greacă, coreeană și arabă,
Italiană, spaniolă și japoneză,
E o listă de cuvinte,
Trebuie să le ții minte,
Germană, daneză și portugheză,
Neerlandeză, Hindi și bengaleză,
Sunt mai multe dar nu le știu,
Cred că mai deșteaptă o să fiu...
Autor: Nicoleta Postovan
I read
i reading one book,
You're watching her now, too,
Who are the pink and green?
Why say, day, today, and seen.
Autor: Nicoleta Postovan