Chemare

Tu timp, de-ai trece mai în grabă,

Luntraș zănatec, pe ascuns plătit,

Cine-ar mai vrea din cupa ta să soarbă,

Otrava lumii, de vreun gând umbrit?

Cine-ar mai ști când tu, pierdut de-aiurea,

Curgând ca ploaia, peste scuturi rupte,

Prin întuneric îți înfigi securea,

În umerii secundelor ce-ar vrea să lupte.

S-adune-n strigăt toată pilda tinereții,

Și anii grei, ai cruntelor căderi,

Tu timp, potrivnic pe cărarea vieții,

Nu știi păstra nimic, din câte ceri.

Și-n drumul ăsta, înapoi spre casă,

La fiecare pas e-o rătăcire,

Ca un delfin zbătându-se în plasă,

E timp în orice amăgire.

Pierdut, trecut, ...uitat, îndepărtat,

Ce vremuri tulburi și străine ne aduci,

Atâtea spaime ce-au venit pe-nserat,

Ascunse-n semnul unei cruci,

Precum atât de-ntunecat, în om,

Vibrezi ca un violoncel bizar,

Tu timp, atunci când suni în corn,

Rostogolindu-te asemeni unui zar.

Dar mioara cea laie

Se duce vioaie

Prin negrul zăvoi

La țarcul de oi

La cânii mai mari

Cei aprigi și tari

Pă-l crunt mi-l ochește

Și bravă rostește:

- Dulăule dragă

Diseară nu-i șagă

Că al nostru stăpân

E la capăt de drum

Că la apus de soare

Vor să ni-l omoare

Ciobanul vrâncean

Și cu cel ungurean

Chiar după păscut

Că e mai avut.

Râvnesc și urzesc

Un gând nebunesc

Vor viața să-i curme

Să ne lege în turme

Și după amurg

Să ne vândă în târg.

- Mioriță laie,

Laie, bucălaie,

Dar ce-a zis stăpânul,

Al nostru, românul?

- E cam șovăielnic

Și își scrie pomelnic

Ceva cu o nuntă

Și-o mamă căruntă

E doar istovit

Fără vlagă, sleit

Tu dă-te încoace

Să-i rupi de cojoace

Să-i joci în picioare

Să-i muști unde-i doare

Ești cel mai frățesc

Și mai bărbătesc,

Dar scarmănă-i bine

În seara ce vine

Că iarba-i de miei

Și dulăul de ei

Gonește-i la vale

Să ne piară din cale

Uitați să ne fie

Să se ducă-n pustie!

Și dulăul plecă

Și mi-i încăieră

În dosul stânii

Laolaltă cu cânii

Și-i scărmănă tare

De cerură iertare

Pe câmp alergând,

Din ochi lăcrimând.

Iar cel moldovan

Rămas ortoman

Își găsi un loc

Și făcu un foc

Sus în țara ielelor

Unde-i iarba fiarelor

Regina albinelor

Și ursitul zânelor.

Din desagă a scos

Un fluier frumos

Fluieraș de fag

Și zise cu drag

Un cântec de crai

Pe-o gură de rai.

Moldovan

de Vali Brașoveanu

1 mai 2023

Dacă ziua ar fi o noapte,

Totul s-ar spune în șoapte.

Dar prin zorii ce apar

Orice șoapte în van dispar.

Doar destinul îți croiește

Calea aleasă, și nu greșește.

Pe cereasca hartă a sorții

Creionează un însemn al vieții.

Acesta îți marchează soarta

Și nu știi când se-ntoarce roata,

Căci ești sortit ca s-o urmezi

Și îți rămâne doar ca să visezi.

Un an, o zi, un ceas,

Și ai reușit încă un pas

Să poți iubi și realiza

La orice vârstă ai avea.

Mai avem timp pana murim.

Acest timp nu semnifica nimic altceva

decât un proces de îmbătrânire ;

respirația amintirilor într-un aer friabil,

respiratie care nu este încă înghețata ;

armuri in forma de pene pentru păsări pereche,

păsări în zbor ce-si caută hrana si iubirea.

Amandoua au nevoie de semințele vieții ;

zbor pe cerul înalt si înnorat al toamnei

atunci când viața isi pierde lumina ;

a nu fi hectic, ci, poate, putin hedonic.

Oamenii sceptici par a fi mai putin dispuși să acționeze.

Prefera să alunece in introspecție

pentru a-și găsi liniștea. Poate că ei caută

un sens fundamental al vietii

cu scopul de a coexista pasnic, sau poate nu ;

căutând armuri si o trezire la conștiința de sine

în ceea ce privește marea trecere

sau dispariția.

Suflet drag, 

Mintea ma minte 

Impulsuri neuronale 

Izor in a mea gandire 

Iluzie de obidie

In fantana de traire 

Nesecate de nemurire 

Vise spre visare 

Trimise si asteptate

Spre intrupare 

Legate in fir de alinare 

Prin rasuflare vie 

Ce cordului putere confera 

Spre bataie de putere

Insufleteste si respira 

Al omului grai viu

Iubire sa transmita 

Creatia sa spre lume 

Lin sa zboare 

In a universului nesfarsire 

Caci a trecut o eterna secunda 

De viata efemera...

Voi pleca în lumea largă,

Doar cu mine și o desagă 

Unde pașii mă vor duce,

Purtăndu-mi stoic a mea cruce.

Poate norocu-mi iese -n cale,

Învărtindu-mă-n spirale;

Să -mi ghicesc al meu destin,

Să mă dezbrac de clandestin. 

Să mi găsesc rostul în viață, 

Strecurăndu-mă prin ceață, 

Valul mării să-l străbat 

Spre un tărâm uscat..

Unde visele pierdute 

Încolțesc din nou,vândute 

Sufletelor fără prihană, 

Rugându-se la o icoană.

Mă scotocesc prin buzunare, 

Să găsesc ceva valoare;

Hazardul Să mi -l tărguesc 

Din hoinărit Să mă trezesc. 

Cealalta fata a lucrurilor,

Neschimbata,

Alfabetul gandurilor,

Mereu inchis in misterul

Penumbrelor.

Apa e altceva decat albastrul marii,

Cristalul izvoarelor, perlele ploii,

Albul zapezii, norii.

Focul e altceva decat lumina serii,

Caldura iernii,

Lava vulcanilor

Prelinsa in miezul verii.

Aerul e altceva decat inaltul zarii,

Austrul, Crivatul,

Zborul, cocorii.

Pamantul e cu totul altceva

Decat tarmul, muntii, campiile,

Desertul Saharei.

Toate la un loc si fiecare in parte

Sunt pagini desprinse

Din aceeiasi Carte.

Spirale pe scoici si pe flori,

Piramide si cuburi in cristale,

Hexagoane in stupi,

Simetric multiplicate,

Sa ascunda adevarata fata a lucrurilor,

Privirii si gandurilor,

Lasand loc minunilor,

Iubirii, cuvintelor.

Eu caut in tine
Fara patima,
O patima mai veche,
Uitata,
Caut o cale spre casa
Si iti arat mereu,
Spre a-ti cere iertare,
Cat de aproape pot fi
Cateodata,
De visele tale.

Altadata ma iertai

Cand iti ofeream cuvinte

Cu mireasma de mai.

Ma iubeai cand taceam

Si taceai...

Doar cu gandul iti aratam

Necuprinsul cuvintelor,

Si zambeai,

Cum zambesc copiii in somn,

Ingerii in Rai.

Ma priveai cu lumina,

Imi umbreai inima-ncinsa

De uitare si dor...

A fost odata ca niciodata,

Povestea noastra,

despre un drum nesfarsit,

Nici greu, nici usor.

Unde esti, in ce crezi ?

Exista speranta in Cer ?

Infloresc ciresii in mai ?

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.

Lumea in care traim este o poveste

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii, de demult,

In jurul focului, noaptea,

Pe tarmul marii.

Copii au crescut si au plecat in lume,

Spre tarmul altei mari,

Unde au povestit ce mai stiau,

Copiilor lor, si tot asa,

Pana au obosit si au uitat.

De atunci umbla de colo colo,

Copii cu copii, batrani cu batrani,

Si se privesc cu neincredere,

Ca-s prea batrani sau prea tineri

Sa se bucure de povestea

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii de demult...

E mult loc sub Soare,

E mult loc sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Praful de pe drum,

Pulbere de aur

Spalata in copaie,

Seara,

Si transformata in vise.

Regina noptii

Isi invaluie regatul

Cu parfumul tandru,

Greerii ii canta laude

Sub candelabrele instelate,

Dansul tine pana-n zori

Cand unii se inchid in sine,

Altii adorm sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Lumina contureaza tot ce prinde,

Dand rost timpului,

Faptura alene se intinde,

E mult loc sub Soare,

Cat cuprinde !