ÎN ACORDURI DE CHITARĂ...

    În acorduri de chitară, 
    Mi-am pierdut întreagă vară... 
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Pictând copacii cu ecou... 
    
    Mi-am pierdut întreaga vară, 
    Şi de n-ar fi fost întâia oară... 
    Când simt, pierdut printre regrete, 
    Zbor diafan, de aripi, de egrete... 
    
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Înveşmântată-n chimonou... 
    Înmiresmată-n fructe dulci -
    Parfum de struguri şi de nuci... 
    
    Pictând copacii cu ecou, 
    Încremenind natura într-un tablou... 
    Măreaţa toamnă mi-a şoptit încet, 
    Că n-are timp pentru regret… 


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online ÎN ACORDURI DE CHITARĂ...

Data postării: 18 ianuarie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 620

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

IUBIREA

    Iubirea-i oarbă, aşa îţi spune, 
    Pentr-un pahar, să-ţi cânte-n strune 
    Un trenţăros ştirb, şchiop şi gârbov 
    Ca pe-un venin amar în versuri de alcov… 
    Nu-ţi plânge-amarul cui nu-i pasă 
    Sau n-a iubit cu-adevărat 
    Căci suferinţă nu-i întoarsă
    Şi vinul încă nu-i vărsat… 
    Te-ncrede-n tine, -n flori şi soare 
    Să-ţi vezi iubita, -i sărbătoare 
    Ca luna ce s-ascunde-n pripă 
    Sfioasă zbatere-de-aripă… 
    Te-ncrede-n zei, te-ncrede-n noapte 
    Te-apropie încet şi-n şoapte 
    Dulci, cuvintele presară 
    Târziu-n-amurg, până scoboară 
    şi prinde-o-n braţe nu prea tare 
    sărută-i buzele cu ochii-n zare 
    şi pleacă-n clopotul târziu 
    de dimineaţă, când totul e pustiu 
    pe străzi, nu-i nimeni să-ţi găsească 
    sărutul dulce de-ai furat, 
    nu-i vorba mişelească 
    şi-mpotrivă nu ţi-a stat… 
    Pogoară drept şi-n inima ta duce 
    Un strop de miere parfumată - dulce 
    Suspină-n zori şi aşteaptă iară noaptea 
    Să cadă peste case şi grădini 
    Priveşte-n sus la multele lumini 
    Grăbeşte luna-n stea să zboare 
    Lângă iubirea ta să fii 
    Iar ceasurile de-s târzii 
    Tu iartă prima rază-n soare… 

Mai mult...

DIN VREME-N VREME

Din vreme-n vreme bate vântul   
Peste negura din noapte   
În pustiu se vaită lupul   
Prevestind cumplita moarte...   
  
După nor şi-ascunde luna   
Trupul firav fără viaţă   
Peste tot sclipeşte bruma   
Diamantelor de gheaţă...   
  
Cu paşi repezi se scoboară   
Spre izvorul cristalin   
Şi în susur de vioară   
Îşi îmbie părul lin...   
  
Zăbovind o clipă-două   
Pe-o tipsie de argint   
Îşi încheie haina nouă   
Pe trup alb de mărgărint…  
  
Feciorelnic îşi mlădie   
Umbra printre flori de spini   
În puf cald de păpădie   
Şi-n parfum uşor de crini...   
  
Freamătă-n cuvânt pădurea   
Sub privirea ei de vis   
Tremurând în aşteptarea   
Primului sărut promis...   
  
Ceasul somnului s-arată   
Spre întâii zori de zi   
Către cer luna se-ndreaptă   
Înspre stele ivorii...   
  
Precum pasărea măiastră   
Ce se-nalţă prin foc sfânt   
Luna se destramă-albastră   
Fără lacrimi sau cuvânt...   
  
Vremelnică-i cumplita moarte   
Rânduind vecinic cerul   
Din cenuşă-i va renaşte   
Trupul nou, senin ca lerul...   
  
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii   
Sloboadă colind târziu   
Zodie veche-n balanţa morţii   
Risipind ecou pustiu…

 

Mai mult...

STRIGAT-A ÎNGERUL DIN MINE

    Strigat-a îngerul din mine 
    Şi-nvăluit în glasul său -
    Oprit-am călător în drum,
    Doar eu şi umbra mea.
    
    Strigat-a îngerul din mine 
    Şi-aripa i-am simţit uşor -
    Oprit-am călător în drum,
    Doar eu şi umbra mea. 
    
    Strigat-a îngerul din mine,
    Dar nici o clipă n-am murit,
    Căci umbra mea murit-a mai departe-n mine 
    Şi-n urmă doar ecoul mi-a rămas.

Mai mult...

PENTRU TINE...

    Pentru tine-am inventat, 
    această stradă lungă, acest sărut,
    Pentru tine, noaptea-ntreagă, 
    fără lună, fără nori, 
    fără stele, a-nceput...
    Pentru tine, zi eternă, 
    soarele, s-a răzvrătit, 
    râurile, au murit, 
    mările, s-au adâncit, 
    stepele, s-au înverzit, 
    macii, roşii-au înflorit,
    Pentru tine trăiesc, 
    şi tot pentru tine, mor, 
    cu fiecare clipă, 
    petrecută fără tine...
    
    Pentru mine, tu 
    eşti realitatea, 
    de care am nevoie.

Mai mult...

DINCOLO DE OCEAN

    Dincolo de oceanul albastru,
    Zac ţărmurile inimii mele sfărâmate 
    De-atât de multe furtuni.
    
    Dincolo pe ţărmurile frânte,
    Doar urmele paşilor tăi 
    Mai dăinuie neantul.

Mai mult...

PYGMALION...

    Te-am modelat întâi în lut,
    dar te-am stricat, căci nu mi-ai mai plăcut...
    Te-am şlefuit, apoi din lemn,
    dar nu mi s-a părut de tine demn...
    Te-am copiat în marmură,
    mată, albă, pură...
    Mâinile mi-au sângerat,
    până când am terminat...
    
    Draga mea iubită, iată, 
    că te-am ridicat în piatră, 
    sângele meu curge-n tine,
    jertfă roşie în vine...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cascada Vălul Miresei

Din inima muntelui cazi, albă și vie,

Ca un văl lăsat din cer pe stâncă grea,

Nu ești doar apă — ești glas și curăție,

O rugă spusă lumii, fără a cere ceva.

 

Curgi neîncetat, speli piatra și tăcerea,

Porți doruri vechi și pași de om oprit,

În vuietul tău se-adună liniștirea,

Și muntele rămâne mai sfințit.

 

Vălul Miresei, cădere de lumină,

Putere blândă, adevăr curat,

La tine sufletul se pleacă singur,

Și pleacă mai ușor, mai împăcat.

Mai mult...

Crinul

Crinul e o floare,

Bine mirositoare.

Este floarea ta.

Sfânta Maria.

Ai adus în lume,

Cel cu mândru nume.

Pe ISUS HRISTOS,

Pruncul cel frumos,

Nouă să ne dea,

Mântuirea sa.

Doamne îți mulțumim,

Doamne te iubim.

La măicuța ta,

Vrem a apela,

Să ajute mereu 

Atunci când e greu,

Crinul să ne fie,

Mare bucurie.

 

Mai mult...

crochiu liric/10

atingându-mi creștetul,

degetele tale-mi-ncurcă visele.

pe unde voi mai colinda?

în jurul nostru-i 

doar un tor de lumină.

 

umbra,  tremurătoare a lunii,

mângâie

bolta de iasomie.

Mai mult...

flux de poeme naani /49

pasaj subteran-

trecând prin lumi paralele

simbiotice și

simetrice

 

Mai mult...

Albastrul cer

Albastrul cer

În care te descopăr

Ziua spre înserat

Din albastrul cer

Îmi alină focuri

Și nopțile lungi și pustii

Nu mai scad.

Din albastrul cer

Mai păstrez o poză cu tine

Îngenunchez,mă rog

Iar îngenunchez și plang

Acopăr pămantul

Cu lacrimi ce dor de suspine

Știind că nu o să te mai pot,

păstra în gand,

Și o să mor în uitare

Neștind în lume de mine

Că am fost o muză a poeziei

în inimă și minte

Iar eu îmi voi aminti de tine

Muză aleasă,

Corifeu de cuvinte.

Mai mult...

Natura

Plec fruntea în fața naturii

Sub binecuvântarea divină,

Și învolburez voalul firii

Cu sentimente ce nu poartă vină.

 

Înmiresmată îmi pare acuma

Poteca cu cireșii înfloriți,

Dorind ca să-nlătur bruma

De pe pomii de Soare însoriți.

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍