flux de poeme naani /49

Dimineața simțisem o durere cumplită

Era un dor sau poate o ispită?

Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal

De padurea cea din vârful cel de deal.

O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal

De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal. 

De acel miros curat, de umbra deasă;

Ce se afla numai de localnici înțeleasă. 

Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii

Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii. 

Când mă temeam de animalele tale

Ce mi se pareau a fi niște fiare. 

Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,

Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele. 

Mii dor de acele flori ce le găteai

Pentru trecători tu frumos le răsădeai.

Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci 

Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.

Și tei și brad, de toate aveai;

Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită 

Să-ți trezești natura adormită.

Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,

Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau. 

Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,

Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova. 

Cred c-am văzut o taină

Când mă uitam spre râu.

Era în plină iarnă,

Dezgheț în plin desfrâu.

Când îngheța mai tare,

Când se topea cam tot,

Canalul era mare:

Abia-l treceai înot.

Veneau către barajul,

De după podul mare,

Valuri cu tot curajul,

Pline de desfrânare.

Dar printre ele rar,

Se mai vedea discret,

Când unul îndrăzneț

Se furișa-n secret...

Se întorcea din drumu-i,

Văzând că nu îi place

Să treacă-n mare goană

Ca peste tot să calce.

Dorea să mai aștepte,

Să-ncetinească cursul

Trecutului prin viață.

Să mai priveasc-apusul...

Dar pașii cand și-oprise,

Să nu goneasc-așa,

De altele-și dăduse

Și așa se sfărâma...

În goana către vale

Mulțimile grăbesc.

Când mă opresc în cale,

De ele mă lovesc.

De-ncerc s-opresc căderea

Mulțimilor ce vin

Mă voi resfrânge-n sute...

Urcuș de-amaruri plin!

De vreau să urc 'napoi,

Să nu mă duc cu ele,

Mă-mpiedică acelea

Acelea mai rebele!

De ce-aș privi apusul?

De ce să odihnesc?

Pentru că-n față-i plânsul

Și chinul sufletesc...

Mă voi întoarce-n spate,

Să văd ce-a mai rămas

Din scurta bucurie

Ce-o am l-acest popas.

Și-apoi când sfărâmată

De valuri oi fi-ajuns,

Îl voi privi în față

Pe El cu care-am plâns.

Voi râde de necazul

Prin care am trecut,

Că totul va fi soare!

Că iarna-a dispărut!

Că nu mă pot întoarce

La orice ar fi fost!

În față e lumina!

Raiul și Domnul nost'!

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melancolia

Que grito, que choro no outono...

E a floresta brava cicia –

Ressoa no vazio uma corneta,

E a doina mais triste inicia.

- Não chores e não tenhas medo,

Ouve, tu, ouve bem, minha dama, –

Ouve forte, das profundezas,

A terra a uma dança nos chama...

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Hvilken stump, hvilken jamren om efteråret...

Og den vilde skov hyler -

I cochles runger et bom,

Og damen starter mere ynkeligt.

- Hør, du, godt, skat,

Græd ikke og vær ikke bange -

Hør hvor hårdt, fra dybet,

Jorden for ham kalder os...

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

soarele

țese vârgi de lumină;

de-aici de la masa de scris,

privind pe fereastră,

pescărușii se desprind

din papirusul cerului,

dănd adăncime gândului.

 prins într-un gol de vedere,

un vers

 sparge coaja

tristeții.

desfrunzite dimineați,

soarele ascuns în spatele

vorbelor goale,

gâfâie ca o pasăre rănită ...

%

cheia zeilor-

cu șapte raze,

deschide poarta din inima

neîntinată de ură.

dincolo de

 marile crispări ale-ntinselor deșerturi,

de bolborăseala vântoaselor 

rătăcită-n crăpături de peșteri,

“te-nvăluie o adiere de-nceput,

ce poartă-n miezul ei 

o naștere

de muguri încă neștiuți;

și-o liniște curată, nepământeană,

ca o privire

ce n-a fost nicicând rostită."

o adiere de simfonii albastre

aduce din grădini

parfumuri de brândușe

și zambile.

 norii nu mai sunt țepoși,

au gustat din vata pe băț,

și cum era de-așteptat,

s-au îndulcit.

sfredelind stabilopozii

valurile

se prind de balustrada falezei.

liniște!-

tot strigă pescărușii,

florile de gardenia

cântă!

oglinda-nfiripă

o stranie simetrie,

față de un  invizibil reper.

dacă-n oglindă

se reflectă o altă oglindă: 

 adevărul din spatele faptelor e 

dezvelit;

sau rădăcinile tainei

străpung

alte dimensiuni ale existenței.