La izvor!
Sui pe cărarea-ngustă către izvor,
Că n-am mai fost tocmai de-un an,
Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,
Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan
Dar cum aș putea să nu mă duc,
Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,
Să mă întind pe iarba de sub nuc,
Umbră să simt și ciripitul să-l aud
Mă voi ascunde apoi după stâncă,
Poate-am noroc să văd vreo capră,
În jur o să-mi pun flori de brâncă,
Și liniștit o voi aștepta să treacă
Până ce capra va veni să se adape,
Voi admira feeria pădurii de foioase,
Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,
Scrutând peisajul unei țări frumoase
........................................
Ziua s-a scurs spre soare-apune,
Și capra nu am văzut-o să coboare,
Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,
Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 20 mai 2023
Vizualizări: 783
Poezii din aceiaşi categorie
Sunet al nopții
Sunet al nopții întunecate
Pe mine m ai învăluit,
De frica ta stau toți în case
Ca să nu te fi jignit.
Sunetul tău ma-nfioara
Adanc in suflet când aud,
Cântând o bufniță p-afara
Speriindu-mă de la început.
Oh,tu...noapte nesfârșită
Spune mi, de ce ai venit?
Să ne bagi pe toți în case
Să ne sperii la infinit?
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Høstfølelse
Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe
med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.
Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger
at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,
at du vil gjemme deg i et fremmed øye,
og han skal lukke seg med et blad av malurt.
Og så nærmer jeg meg steinene og tier,
Jeg tar ordene og drukner dem i havet.
Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den
i en stor kjærlighet.
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Îmi pare că va ninge-n toamnă
Îmi pare că va ninge-n toamnă,
Că e frig și e vânt mare,
Ploaie , ploaie multă toarnă,
Acuș, acuș de o să ningă .
Mă uit în fereastră și-i mai frig,
Fulgul vrea să vină,
Vreau pe toamnă s-o oblig,
Fulgul parcă dori să spună,
În țară să sosească,
Și pe noi să ne înveselească.
Sunet al nopții
Sunet al nopții întunecate
Pe mine m ai învăluit,
De frica ta stau toți în case
Ca să nu te fi jignit.
Sunetul tău ma-nfioara
Adanc in suflet când aud,
Cântând o bufniță p-afara
Speriindu-mă de la început.
Oh,tu...noapte nesfârșită
Spune mi, de ce ai venit?
Să ne bagi pe toți în case
Să ne sperii la infinit?
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
Høstfølelse
Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe
med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.
Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger
at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,
at du vil gjemme deg i et fremmed øye,
og han skal lukke seg med et blad av malurt.
Og så nærmer jeg meg steinene og tier,
Jeg tar ordene og drukner dem i havet.
Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den
i en stor kjærlighet.
Trădarea corpurilor cerești
A încetat existența soarelui
Dar eu am zâmbit.
nu m-am uitat la trădarea
soarelui, și a lunii.
Care de parcă m-ar spânzura
în fața
tuturor
Dușmanilor mei!
Păcat, e rău
Să scrii așa cuvinte rele și proaste
Pe foaia neagră.
Nu are nici un sens
Nu se va vedea nimic.
M-au istovit aceștea doi,
Luna și soarele.
Mi-au luat aerul
și cerul albastru,
de sub cap!
Trădarea asta nu se iartă.
Nu vă doresc nici un rău,
Mai departe fiți voi cei,
Unul
luna ce aduce lumina noaptea,
Iar altul
soarele ce luminează ziua.
Aer dați-mi aer!
Eu vreau sa mă respir.
Încă o zi și o minută vreau ,
De trădarea celor doi vreau
Cât mai repede să uit.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 13.11.2024
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Îmi pare că va ninge-n toamnă
Îmi pare că va ninge-n toamnă,
Că e frig și e vânt mare,
Ploaie , ploaie multă toarnă,
Acuș, acuș de o să ningă .
Mă uit în fereastră și-i mai frig,
Fulgul vrea să vină,
Vreau pe toamnă s-o oblig,
Fulgul parcă dori să spună,
În țară să sosească,
Și pe noi să ne înveselească.
Alte poezii ale autorului
Voi cei aleși!
Voi care ne priviți de sus în jos
Și parlamentul vă este adăpost,
De ce mă rog munciți fără folos
Și nu vedeți că iese tare prost
De când nu a-ți mai fost în țară?
De când nu a-ți mai fost la sat?
Voi mergeți tot mai des afară
Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?
Noi v-am ales s-avem dreptate
Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,
Noi vrem salarii, pensii, sănătate
Și vă rugăm să fiți corecți
Acum sunteți zilnic pe sticlă
Și tare multe mai promiteți,
Însă în jurul nostru este pâclă
Ca să vedem ceea...ce vindeți
Nu vrem averi mari ca să facem
Și să ne fie doar puțin mai bine,
La sărăcie nu dorim să ne întoarcem
Și să avem pe masa noastră pâine
Vă amintim când ne-ntâlnim
Că nu nutrim plăceri și conturi,
Și doar un pic mai bine să trăim
Și un bănuț mai mult la lefuri
Vedem, că pentru voi se poate
Și cei de stânga dați la dreapta,
Unde-s bani vă ajutati de coate
Și cu elan vă cocoțați pe treaptă
Voi averi, proprietați, tot adunați
Siguri nu fiți că treapta asta ține,
Sunteți prea mulți pe ea urcați
Și ea se poate rupe, chiar și măine
Să nu gândiți că noi suntem cadou
Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,
Pe care îl vom pune negreșit din nou
Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"
Ce să vă spunem despre prețuri
Ne amagiți c-avem subvenționări,
Nu știți ce greu e să plătim facturi
Iar voi ne tot mințiți cu plafonări
Noi nu putem cumpăra lemnul
Chiar dacă pădurea pică pe noi,
Acesta merge la străini cu trenul
Iar munții îi vedem cum rămân goi
La pompă motorina și benzina
Au prețul tot mai sus, prea sus,
Alimentând ne cheltuim chenzina
Și banii noștri cei puțini s-au dus
Gazul, curentul, nu mai stau pe loc
Iar la asociație amân mereu să trec,
Voi renunța și la centrala de la bloc
Și sigur am să mai sting încă un bec
Speranța noastră e una mică
În voi aleșii noștri de pe listă,
Am vrea să nu mai fiți o clică
Iar viața nu ne-o mai faceți tristă
Trăim din ce în ce mai greu
Și dezbinați cum voi doriți,
Noi rugă înălțăm la Dumnezeu
S-avem aleși școliți și mai cinstiți!
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Viață, viață!
Imaginea în oglindă mi-o privesc
Și sticla-mi spune că îmbătrânesc,
Pe fața mi-au apărut adânci riduri
Plantate-n ani, răsărite pe rânduri
Urc scara, piciorul mă doare
Și mă întreb retoric de ce oare?
Pe frunte am broboade și-asud
Răspuns îmi dau, refuz să-l aud
Vederea o simt că este redusă
Și greu disting înscrisul pe ușă,
Pe nas ochelarii des mi-i plantez
Când vreau să citesc și să semnez
Vecinul mă strigă în mod repetat
Pentru că am auzul un pic afectat,
Mă fac că ce spune am receptat
Dar știu că-i timpul să port aparat
Rându-l citesc de mai multe ori
Memoria-mi joacă feste deseori,
Cu scrisul citeț nu pot să mă laud
Mâna e tremur, greu mai aplaud
Fac analize constant în privat
Iar de sunt fonduri merg și la stat,
Văd buletinul și știu ce-mi revine
Regim, tratament și zilnic buline
.........................................................
Tânăr am fost ca voi și eu odată
Când refuzam să cred în soartă,
Anii s-au dus în zbor cu tinerețea
Și trist acum, îmi accept bătrànețea!
Nu spune nu...!
Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă
Să pot să spun de ce, să cer iertare,
Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare
Și să găsim un compromis de împăcare.
Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit
Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,
Multe s-au adunat și tare te-au durut
Vrei adevărul zis, de cel ce îl ascunde.
Să știi că nu-i ce lumea rea vorbește
Și mult dorește să ne vadă despărțiți,
Așa că nu-ți mai apleca la ei urechea
Întoarce-te să fim perechea de fericiți.
Doar mă ascultă și-apoi poți să pleci
Dacă decizi că am păcat de neiertat,
Însă acceptă că amândoi purtăm vina
Iar ceva sincer mărturisit poate fi iertat.
Eu cred că poți ierta și merge înainte
Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,
Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte
Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Oglinda!
Mă uit din nou într-o oglindă
Și ea continuă să îmi arate,
Că nu mai sunt așa de tânăr
Și-am pus ani buni în spate
Pentru moment m-am îndoit
Că asta poate fi figura mea,
Dar imediat m-am resemnat
Ridu-i un semn că viața-i grea
Am părăsit oglinda întristat
Cu gândul dus spre tinerețe,
Iar ochiul minții m-a informat
Că am ajuns deja la bătrânețe
Afară, mi-am aruncat privirea
Și am văzut și tineri și bătrâni,
Cu toții se bucurau de viață
Zâmbind, ținându-se de mâini
...................................
Ușor, ușor încep să înțeleg
Că nimeni nu întoarce anii,
Sarac, bogat ne vine vremea
Nimic nu iei...degeaba banii!
Voi cei aleși!
Voi care ne priviți de sus în jos
Și parlamentul vă este adăpost,
De ce mă rog munciți fără folos
Și nu vedeți că iese tare prost
De când nu a-ți mai fost în țară?
De când nu a-ți mai fost la sat?
Voi mergeți tot mai des afară
Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?
Noi v-am ales s-avem dreptate
Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,
Noi vrem salarii, pensii, sănătate
Și vă rugăm să fiți corecți
Acum sunteți zilnic pe sticlă
Și tare multe mai promiteți,
Însă în jurul nostru este pâclă
Ca să vedem ceea...ce vindeți
Nu vrem averi mari ca să facem
Și să ne fie doar puțin mai bine,
La sărăcie nu dorim să ne întoarcem
Și să avem pe masa noastră pâine
Vă amintim când ne-ntâlnim
Că nu nutrim plăceri și conturi,
Și doar un pic mai bine să trăim
Și un bănuț mai mult la lefuri
Vedem, că pentru voi se poate
Și cei de stânga dați la dreapta,
Unde-s bani vă ajutati de coate
Și cu elan vă cocoțați pe treaptă
Voi averi, proprietați, tot adunați
Siguri nu fiți că treapta asta ține,
Sunteți prea mulți pe ea urcați
Și ea se poate rupe, chiar și măine
Să nu gândiți că noi suntem cadou
Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,
Pe care îl vom pune negreșit din nou
Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"
Ce să vă spunem despre prețuri
Ne amagiți c-avem subvenționări,
Nu știți ce greu e să plătim facturi
Iar voi ne tot mințiți cu plafonări
Noi nu putem cumpăra lemnul
Chiar dacă pădurea pică pe noi,
Acesta merge la străini cu trenul
Iar munții îi vedem cum rămân goi
La pompă motorina și benzina
Au prețul tot mai sus, prea sus,
Alimentând ne cheltuim chenzina
Și banii noștri cei puțini s-au dus
Gazul, curentul, nu mai stau pe loc
Iar la asociație amân mereu să trec,
Voi renunța și la centrala de la bloc
Și sigur am să mai sting încă un bec
Speranța noastră e una mică
În voi aleșii noștri de pe listă,
Am vrea să nu mai fiți o clică
Iar viața nu ne-o mai faceți tristă
Trăim din ce în ce mai greu
Și dezbinați cum voi doriți,
Noi rugă înălțăm la Dumnezeu
S-avem aleși școliți și mai cinstiți!
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Viață, viață!
Imaginea în oglindă mi-o privesc
Și sticla-mi spune că îmbătrânesc,
Pe fața mi-au apărut adânci riduri
Plantate-n ani, răsărite pe rânduri
Urc scara, piciorul mă doare
Și mă întreb retoric de ce oare?
Pe frunte am broboade și-asud
Răspuns îmi dau, refuz să-l aud
Vederea o simt că este redusă
Și greu disting înscrisul pe ușă,
Pe nas ochelarii des mi-i plantez
Când vreau să citesc și să semnez
Vecinul mă strigă în mod repetat
Pentru că am auzul un pic afectat,
Mă fac că ce spune am receptat
Dar știu că-i timpul să port aparat
Rându-l citesc de mai multe ori
Memoria-mi joacă feste deseori,
Cu scrisul citeț nu pot să mă laud
Mâna e tremur, greu mai aplaud
Fac analize constant în privat
Iar de sunt fonduri merg și la stat,
Văd buletinul și știu ce-mi revine
Regim, tratament și zilnic buline
.........................................................
Tânăr am fost ca voi și eu odată
Când refuzam să cred în soartă,
Anii s-au dus în zbor cu tinerețea
Și trist acum, îmi accept bătrànețea!
Nu spune nu...!
Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă
Să pot să spun de ce, să cer iertare,
Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare
Și să găsim un compromis de împăcare.
Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit
Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,
Multe s-au adunat și tare te-au durut
Vrei adevărul zis, de cel ce îl ascunde.
Să știi că nu-i ce lumea rea vorbește
Și mult dorește să ne vadă despărțiți,
Așa că nu-ți mai apleca la ei urechea
Întoarce-te să fim perechea de fericiți.
Doar mă ascultă și-apoi poți să pleci
Dacă decizi că am păcat de neiertat,
Însă acceptă că amândoi purtăm vina
Iar ceva sincer mărturisit poate fi iertat.
Eu cred că poți ierta și merge înainte
Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,
Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte
Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Oglinda!
Mă uit din nou într-o oglindă
Și ea continuă să îmi arate,
Că nu mai sunt așa de tânăr
Și-am pus ani buni în spate
Pentru moment m-am îndoit
Că asta poate fi figura mea,
Dar imediat m-am resemnat
Ridu-i un semn că viața-i grea
Am părăsit oglinda întristat
Cu gândul dus spre tinerețe,
Iar ochiul minții m-a informat
Că am ajuns deja la bătrânețe
Afară, mi-am aruncat privirea
Și am văzut și tineri și bătrâni,
Cu toții se bucurau de viață
Zâmbind, ținându-se de mâini
...................................
Ușor, ușor încep să înțeleg
Că nimeni nu întoarce anii,
Sarac, bogat ne vine vremea
Nimic nu iei...degeaba banii!