Fulgul!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Venim astăzi să colindăm

Pe bunici să-i bucurăm,

Sănătate multă le dorim

Iubire, dragoste le oferim

Seara asta suntem cu voi

Și știm c-aveți unele boli,

Bunicul are dureri de oase

Bunica ceva grăsimi pe vase

Noi știm că ei se-mpacă bine

Precum un pisoi c-un câine,

Când cățelul latră tare

Pisicuța-si scoate gheare

Dar acum când e Craciun

Bunicul e omul bun,

Și bunica-i mulțumește

Și pe loc îl răsplătește,

Cu bucate pe alese

Puse frumos pe mese,

De copii cu drag aduse

Care astăzi le-au făcut,

Pentru cei ce i-au născut

Acum să cântăm în prag

Un colind frumos și drag,

Despre Nașterea lui IIsus

Pruncul sfânt ce șade Sus

Colindăm, colindăm pe seară

Vouă vă aducem veste bună,

Că s-a născut în ieslea goală

Pruncul ce poartă azi cunună

La oameni El din înalt a venit

Să ne ierte pe toți de păcate,

Iar drept răsplată El a primit

Trădare, batjocură si multa răutate

În seara asta de Craciun

Noi toți cântăm cu veselie,

Și colindăm la omul bun

Și vrem s-aducem bucurie

Dar an de an mai rar se-aude

De Nasterea Pruncului drag,

Se pierd și obiceiuri și colinde

Și tot mai puțini copii in prag

Cu umilinta noi ne rugam la Tine

Ca omenirea s-o schimbi în bine,

Iar noi să nu uităm in veci vreodată

Că Tu ești viată, adevăr și calea dreaptă!

Cine-a iubit vreodat' în viață,

Cu ușurință poate-nțelege,

Că târgul vieții, nu este piață,

Nu e tocmeală și nici vreo lege

Iubirea poartă sentimente,

Și lasă urme pe unde trece,

Degeaba semnezi documente,

Când inima-ți rămâne rece

Nu e ușor perechea s-o găsești,

Cu care să-mparți bune și rele,

Să simți cum te îndrăgostești,

Iar el sau ea să-ți facă zilele grele

Spui că iubești și asta iți dorești,

Iubirea s-o împarți cu cineva,

Iar viața s-o trăiești ca în povești,

Tu făt frumos, vrăjit de zâna ta

Însă viața este cu dus-întors,

Fără vreo zână sau făt frumos,

Cu multe inimî ce sunt rănite,

Și care-așteaptă să fie iubite!

E seară și abia aștept să vii

Să te așezi aici la masa mea,

Iar eu îndrăgostit să-ți spun

Că lângă mine a căzut o stea

De când ai acceptat dorința mea

De-a ne-ntâlni pe seară la cafea,

Orașul l-am călcat în lung și-n lat

Să caut cea mai frumoasă cafenea

Localul l-am ales cu mare grijă

Să pot să stau afară pe-o terasă,

Sub cerul înstelat, lâng-o vioară

Ș-un menestrel ce cânt revarsă

Ce flori să iau mi-a spus colega

Și care este culoarea preferată,

La cer am apelat să țină ploaia

Ca noi s-avem o seară minunată

La ora stabilită, am fost la ea

Și tare mândru flori i-am oferit,

La schimb mi-a dat un mic sărut

Pe care niciodată n-am să-l uit

Cuvinte, nu am avut prea multe

Și doar am îngânat să mergem,

Privirea mi s-a dus spre ochii ei

Și am simțit cum ne-nțelegem

Ne-am așezat la masa rezervată

Și eu doua cafele-am comandat,

Și-n timp ce savuram aroma lor

Arcușul pe vioară ne-a încântat

De sus ne lumina steaua polară

Și de pe carul mic ne îndemna,

Să punem ani iubirii noastre

Și să urmăm ce spune inima

Îndemnu-acum, e visul împlinit

Și noi am devenit prieteni buni,

Iar mai apoi uniți prin jurământ

Si azi inel de-argint avem la mâini

La masa cu noroc am revenit

Mereu să ne trezim la o cafea,

Până ce cineva ne-a anunțat

Patroana a plecat la cer..și-i stea!

A mai trecut un an și tot aștept

Să te întorci la mine toamna asta,

Să stăm de vorbă, să ne povestim

Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta

Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi

Când știu ce mult eu te-am rănit,

Că am plecat fără să spun o vorbă

Iar tu în urmă, ai plâns și suferit

Acum și eu îmi trăiesc suferința

Când înșelat și părăsit am fost,

Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare

Și să accept că și prostia are cost

Mult mi-a trebuit să aflu unde stai

Dar n-am avut curaj să vin spre tine,

Doar mesage de pe telefon am dat

Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine

Dar voi lăsa mândria mult în spate

Și voi călători s-ajung degrab' la tine,

Pentru că simt că încă se mai poate

Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

În murmur stins, sub cerul gri,

Unde nimeni nu vrea a privi,

Din strat de umbre și noroi,

O floare crește în gunoi.

Cu petale fragede, de vis,

În loc uitat, unde totu-i nins,

Ea sfidează colțuri reci, pustii,

Hrănită doar de amintiri târzii.

N-are grădini, nici soare cald,

Doar umbre grele și-un drum întortochiat,

Dar totuși luptă, fără glas,

Spre ceruri largi, un drum atras.

În gunoiul vieții, plin de durere,

Se naște viața, plină de putere,

Căci frumusețea stă-n curajul pur,

De-a înflori, chiar și-n locul cel mai dur.

Aceasta-i lecția ce ea ne dă,

Că-n orice loc, speranța va răzbate,

Și-n haos rece, în frig și noroi,

O floare va crește din gunoi.

Tremură ramura sub brumă 

Și se prelinge ca o spumă 

Pe scoarța pomului cărunt,

Ale cărui frunze -n vânt 

Fură smulse peste noapte 

De tomnaticele șoapte.

Și picta culori pe ele

Cerul din pulbere de stele;

Țesea covorul de aramă 

Pe-a țărânei palmă.

Și -l uda cu stropii reci,

Împrăștiindu-l pe poteci.

Stol de păsări rătăcite,

De la frigură zbârcite

Se furișară printre nori,

Croindu -și drum spre zori.

Pustiu văzduhul fremăta,

Năframa negurei purta 

Peste străzile -amortite,

Bântuite doar de spirite 

Și urma pașilor grăbiți 

Sub o streașină pitiți,

Plină de mâl și rugină,

Scârțâie -n surdină;

Cerne toamnă peste noi,

Al ei plânset printre fii...

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Pe ramuri verzi, lățite-n soare,

Răsar mândre flori de castan,

Sunt piramide-n sărbătoare

Ce vin în fiecare an.

Nu ninge rece, ci cu floare,

Castanul, rege-n alb veșmânt,

Își poartă mândra sa onoare

Sub cerul liber și sub vânt.

Sunt candele ce ard tăcute

În parcul plin de pași, de dor

Treziți din iernile trecute

De albul lor strălucitor.

Iar când se scutură pe stradă,

E un întreg și alb descânt,

Și trecătorii stau să vadă

Cum ning petale pe pământ.

Primăvară albă, cu parfum de viață,

Îți sărut mâinile vineții de gheață.

Ți-aș da căldura toată ce ți-o port in suflet,

Măcar să văd în treacăt al tău angelic zâmbet.

Primăvară verde, cu ochii blânzi, de jad

Sărut fruntea ștearsă de raze, tainic cad,

Pe chipul tău plecat, privind pământul umed.

Nu plânge-n umbra rece, tăcut, fără răsunet!

Primăvară albă, primăvară verde...

Mă rog ție ca unui Dumnezeu ce vede

In frunza cea căzută, în floarea ofilită

Un crâmpei de viață ce va fi trăită.

Primăvara albă, primăvară verde,

Te aștept cu dor, ascunsă printre stele.

Era o duminică tulbură, 

Mergând pe pământul umezit, 

În fața mea,în urma mea deasă,

Frunzele cad încontinuu,

Soarele a uitat de noi. 

Și ne trimite doar noi suri și ploi. 

Merg plângând acasă: 

Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.

Aurul frunzelor se împrăștie în vânt, 

Lumina albă-mi picură pe față.

Și mă trezește din somnul meu de gând,

Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.

 Autor 🤎Zamurca Alina✨