Otrăvuri

Cu o privire de mă atingi mă topesc în dor

Îmbrățișată cu plăcere-n a lor dulceață,

Și-ncerc să mă opun, da n-aș putea să nu-i ador

Ochii tăi a mea prăjitură preferată

Ochi căprui ce-au gustu’ atât de dulce

Ce ascund în ei, dorințe neîmplinite,

O viață și puțin mai mult doar zahăr ți-aș aduce

Și tot n-ar fi de ajuns nici dulciuri infinite

Că nici mierea nu-ndulcește ceaiul negru

Cum mă îndulcesc ai tăi ochi de ciocolată

Mi-ai pus în suflet zahăr vanilat integru

Cu un iz de cafea caramelizată

Ești frumos si dulce, al meu gust preferat

Respir cu tine aer de bezea catifelată,

Ai ochi de zahăr și zâmbet glazurat

Ca un mousse din ciocolată vinovată,

N-aș gusta din ochii tăi, dar mi-ai pus pe masă

Ca un miez de gem pe buzele mele coapte

În cuptorul încins de vanilie caldă

Ești pofta mea învelit în cremă de noapte.

Ne-am întâlni așa cum s-a întâlnit cerul cu marea

Timpul parcă s-a oprit în loc să ne asculte chemarea

Eu eram luna plină iar tu stelele în jurul meu

A noastre chipuri aveau să-și zâmbească mereu

Când treceai pe lângă mine, totul amuțea

Când ochii se priveau inima-mi înflorea

Nopțile aveau alt gust iar zilele culoare

Iar dragostea fierbea cu a ta ardoare

Încă simt a ta atingere ușoară pe trupul meu

Cum mă privești frumos cu ai tăi ochi, ești tu

Motociclistul care mi-a rămas în inimă mereu

Al tău sărut dulce pe piele ca un tatto

Sub a ta cască îți vedeam zâmbetul frumos

Privirea ta caldă mă topea iar restul era doar de fundal

Tu erai lumea mea dintr-un întreg cosmos

Ne țineam de mână sub felinarul rece stradal

Prima dată când am simțit iubire, era doar el

Motociclistul care a rămas în inima mea

Mi-a arătat cum iubirea poate fi și altfel

Și poate într-o zi într-o altă viață ne vom revedea

Mă arunc în gânduri în vise căzute

Îngeraș ce are aripile rupte

În mii de bucăți, brațele simt că mă dor

Cu pulbere de stele și durere mă înfășor

Inima e praf oricum , de ce s-o mai strâng

Doar petalele de trandafir ce mai plâng

În tăcere mă pierd, mă consum

Și poate totu-i doar o mreajă oricum

Și tot ce simt e un gol în gri

De suspine se făcură ochii negrii

Strâng disperarea sub piele-n tăcere

Otrava sufletului a mea plăcere

Căci cel ce-ți pune sărut pe frunte

Te va rănii cu adevăruri crunte

Lăsând să zacă-n tine doar furtuna

Ce-ți frânge dragostea totdeauna

Să nu-ți amintești nici un sărut

Nici iubirea și nici pe cel ce te-a durut

Azi de-ar fi doar un gol în piept

Căci de mâine n-am să te mai aștept

Ce este iubirea ?

E atunci când te ții de mână cu cel iubit

Sau poate atunci când îi spui câ de mult îl iubești

Ce este iubirea ?

Atunci când stai singur doar tu cu tine

Sau când îți dăruiești ultima țigară din pachet

Ce este iubirea pentru tine ?

Să îți aducă flori sau ciocolată

Să îți spună cât te iubește

Sau poate să ți scrie o poezie cu titlul “ prima mea iubire”

Ce înseamnă iubirea ?

Un soare ce ne luminează și încălzește inimile

Sau poate luna care întunecă cerul ca să putem vedea stelele

Poate mirosul trandafirilor pe care iubitul tău tii aducea

Ce înseamnă iubirea pentru tine ?

Să o iubești chiar și-atunci când ea greșește

Sau înseamnă să ierți fără să aștepți o schimbare

Ce este iubirea ?

Un copac cu frunze verzi ce dă să înflorească

Apoi noi ca doi copii să le culegem și să facem o coroană

Sau poate ploile de vară ce ne răcoresc de atâta soare

Ce este iubirea ?

Să-i întinzi mâna omului ce te-a rănit

Să-l ridici de jos când el pe tine doar te-a coborât

Sau poate să te împaci cu ideea că unii nu te pot iubii

Și atunci ce e iubirea ?

Un infinit care nu durează la nesfârșit

Și chiar dacă ar dura la infinit, noi nu trăim la nesfârșit

Tot nu am înțeles ce este iubirea

Dar poate asta e ideea , iubirea nu trebuie să însemne ceva

Iubirea nu trebuie să fie despre sau pentru ceva

Iubirea doar trebuie

Și cred că e destul ca să încerc

Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot

Să te uit încerc dar tot nu pot

Amnezic ești în iubire

Încă mai aștept și o privire

Ce am trăit noi a fost un fel de rai

Parcă doar ieri al meu erai

Cu pumnii în lacrimi încă te aștept

Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept

Vreau doar prin vis să ști

Că te caut ca-n povești

Să-ți spun că eu încă te aștept

Să-mi alini durerea ce o simt în piept

Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc

Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc

Că mă lupt să te las în amintiri de dor

Dar nu mă pot opri să te ador

Chiar de știu că nu te vei întoarce

Te tot chem în visele mele prin șoapte

Urlând că eu încă te aștept la mine

Căci doar inima ta mai poate să mă aline

Amintiri private, cu uși închise 🚪

Dragoste cum vezi numai în vise 🪄

Suflete pereche după o noapte împreună 🫂

Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅

Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾

Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷

Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️

Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨

Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙

Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭

Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄

E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔

Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume

Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊

A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐

În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓

Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳

Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬

Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀

Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️‍🩹

 În mijlocul somnului, parcă după moarte;

vreau să deschid ochii și nu se mai poate...

Aud cum pășesc și simt toată povara,

nu pot să-nțeleg cum mi-au cusut comoara...

Și pășesc timid, merg spre destinație,

până când golul pierde din intonație...

Atunci mă opresc și urlu în neant,

gândul mă lasă, nici urmă de liant...

Mai merg puțin, dup-o perioadă grea,

dar nu mai înțeleg care-i cărarea mea...

Nici dacă-i nisip, nici dacă-i un lac,

sunt îngrozit, nu știu pe unde calc...

Înnebunesc ușor, mă-nvârt în derută?

ca într-un coșmar, când viața-mi e pierdută...

Peste o vreme mă opresc din mers,

mă tem c-o să am amintiri de șters...

Și mă așez ca la-nceput când m-am trezit,

un ceas dac-a trecut, eu nu mai rezist...

Dac-am murit atunci sau mai târziu,

am încercat să aflu, dar n-am putut să știu...

A căzut în ceață un trup neînsuflețit

Acolo unde sunt crizanteme roșii,

Sunt gata să aștept până la infinit 

Momentul când se vor întâlni ochii noștri.

Un licăr de lumină ce se ivește în zare

Ar putea fi luminițe de pe brad

Sau sub o piatră goală o lumânare

Unde de la vijelie crucile cad.

Ziua de mâine s-ar putea să nu vină

Să nu ne aștepte nici pe mine nici pe tine 

Așa că măsoară-ți visurile ce le ai în inimă

Și păzește-ți inima să nu moară mâine.

Eu sunt în trecere prin lume,

Nu-mi amintesc de unde vin,

Rup pașii mei, mă las de lume,

Și merg desculță, fără chin.

Eu sunt o clipă printre voi,

Îmi scutur sufletul prin vise,

Sunt vântul blând printre nevoi,

În cartea mea de doruri scrise.

Eu sunt pe chipul mamei blânde,

Fără de școală și de rost,

Și-ajung la Dumnezeu oriunde

Când iau iubire drept adăpost.

Merg braț la braț cu-al timpului mers,

Și iert de-am rătăcit cărare,

De-am pus o umbră-n univers,

Pe vreun destin sau pe o floare.

Eu am venit pe drumul greu,

În lumea asta zbuciumată,

Și par că duc un vis mereu,

Dar nimeni nu mă mai așteaptă.

Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,

Cu mâini ce vin din lut curat,

Sub unghii port pământ bogat,

Dar inima, mi-e de păcat.

Eu sunt o trecătoare-n zi,

E drumul aspru, nu-i de mine,

Căci merg desculță printre spini,

Cu sufletul… senin din mine.

Ea sună - X

Sună

Sună

Sună

-Buna? - Y

-Salut! - X

-Cu ce te ajut? - Y

-Dintr-o dată-i prea mult! - X

-Ce? - Y

-Nu mai pot! - X

-Tre' să poți! - Y

Și-nchide.

Adolescent incult! -Y

Ea acum de păr se prinde,

Și stă și plânge.

Ea iarași sună.

Sună.

Sună.

Dar nimeni nu mai zice „Bună!”

Și cei aproape de ea vor zice:

„Dumnezeu s-o ierte că era o fată bună”

Mă uit pe geam îngândurat,  

Căutând ajutor de la neant,  

Încercând să sparg patul de piatră,  

Mi-am încătușat această soartă.

Și strig aevea măcinat de dor,  

Având doar un singur privitor,  

Ce-mi zâmbește tot mai dulce,  

Aruncându-mi chemări subtile.

Dar eu acum voi refuza,  

Să mă ajute vreau pe cineva,  

Să mă înjure, să mă bată,  

Luându-mă de gât măcar o dată.

Să-mi spună să mă opresc,  

Căci are nevoie să trăiesc,  

Iar în palme pline de ură,  

Sufletul să mi-l smulgă.

Asta ar fi dorința mea zglobie,  

Să mă înalț așa spre vecie,  

Regina nopții să mă fure-n seară,  

Aruncându-mi priviri de mamă.

Și să-mi spună cu vocea-i dulce:  

"Copile, cu mine te voi duce  

În lumea de apoi să mă-nsoțești,  

Spunându-mi mereu ale tale povești."

Iar moartea să mă-mbrace lin,  

În haina-i neagră, fără chin,  

Să mă-nvăluie în tăcerea neființei,  

Și c-o iubire efemeră să-mi pună capăt vieții.

Aceasta mi-e ultima dorință,  

Și vreau să-mi fie cu putință  

Să-mi iau adio de la soartă,

În drumul către vecia-mi neființă.

Sângele ce-mi arde-n trup

La cord n-a mai ajuns…

Sufletul din mine eu îl rup

Spre iadul de sub cer eu am pătruns

Mii de cugete jos din suflet lăcrimau

Carnea de cadavru de pe mine o rupeau…

Într-o mare de sânge se-afundau

Urletele lor nemurirea inundau

Agonia și chinul lor mă sufocă

Ghiarele putrede tot mă dislocă…

Mă trag tot mai jos spre nemurire

Unde nu mai există cale de ieșire

Las în urmă suferință, jale

Și memorii ce-au fost odată reale…

Toți mă uită nu-și mai amintesc

De trăirea mea pe plaiul pământesc.