Teamă

Am căutat iubirea în colțuri de lume, în umbre de gânduri,
Dar am găsit-o acolo, în adâncul sufletului tău, unde timpul nu îndrăznește să pătrundă.
Tu ești vântul care îmi răstoarnă munții, iar eu sunt doar un fir de iarbă,
Ce tremură la fiecare adiere din privirea ta.

Îți port amintirile în piele, ca o haină făcută din dorințe neîmplinite,
Iar fiecare cuvânt nespus este o rană care nu se vindecă.
Când îți ating chipul în vis, mă pierd între realitate și fantezie,
Și îți spun că, în această lume haotică, tu ești singura mea certitudine.

Te-am căutat în toate locurile greșite, dar nu știam că te purtam în mine,
Și acum, în fața unui univers întreg, mă învăluie doar liniștea prezenței tale.
Mă topesc în fiecare cuvânt pe care nu l-am spus,
Și mă pierd în ochii tăi, acolo unde timpul nu există.

Despărțire cu dor

A fost greu, dar am știut,

Că iubirea-i de trecut,

Chiar de sufletul ce-l port

Încă strigă pentru tot.

Am ales să plec tăcută,

Inima mi-e frântă, mută,

Dar nu pot să-l mai opresc,

Să-l iubesc și să-l rănesc.

Lacrimile-n șoaptă curg,

Amintirile mă smulg,

Dar în pieptul meu rămâne

Doar un dor cu iz de mâine.

L-am iubit, dar ce folos,

Drumul nostru e scurtat,

Eu pe stâncă, el pe valuri,

Două lumi ce s-au uitat.

Am lăsat tot focul stins,

Sub un cer adânc, aprins,

Dar iubirea mea de ieri

Plânge-n taină printre seri.

Un :) mi-ai trimis

Probabil la-ntâmplare

Te-am întrebat ce e

Mi-ai spus că-i ghicitoare

Sperând am încercat

Să te întreb cu-o floare

Răspusul m-a-ntristat

Cealaltă  :(  doare

În cloud se-ascund memorii

Stau biți-n izolare

Fierbinte-i procesorul

Dau  iute  hibernare

Random mă poartă gandul

Se-oprește-n  ghicitoare

Tastează-mi o poveste

S-adorm la întamplare

Trimit în cloud speranță

Prin fibră-n net dispare

Se plimbă fără urmă

Răspunde o eroare

Mă virusează dorul

Restart programul n-are

Primesc un diagnostic

Lipsesc coduri binare

Am sânge de reptilă

Şi inima de gheaţă,

Nimic nu mă-ncălzeşte,

Doar a ta dulce faţă.

Când te privesc mă tulbur

Şi inima-mi se-ncinge

Şi simt cum dă în clocot

Prin vene al meu sânge.

Am braţele de fiară

Şi-n loc de pumni obuze,

Nimic nu mă doboară,

Doar ale tale buze.

Când te sărut mă clatin,

De parcă umblu beat

Şi pumnul mi se face

De pluş catifelat.

Am muşchii de felină,

Ca o panteră sunt,

Nimic nu mă alină,

Doar sânul tău cel blând.

Când te dezmierd mă umplu

De un fior gingaş,

Mă liniştesc pe dată,

Devin un pisoiaş.

Am firea de hienă

Şi instincte de rechin,

Nimic nu mă înfrânge,

Doar trupul tău cel fin.

Când mă lipesc de tine,

Ca-ntr-o capcană-s prins,

Din care n-am ieşire...

Şi mă declar învins!

Si stii eu iarasi team vazut in vise

Ma chemai cu mini intinse

Iar eu nu voiam sa vin

Ca doaream doar sa termin

Dar stii acei ochisori

Cînd ii privesti simti ca mori

Dar incerc sa nu ma uit

Ca asa am obosit

Iar sarutul tau imbatator

Imi parea ocrotitor

Dar iarasi mam inșelat

Dar sa stii eu lam pastrat

Brațele tale doamne nu le voi uita

Cum ma numeai iubita ta

Stateam pe o banca in parc

Nu era ceva mai drag

Vocea ta lina ce trecea prin capul meu

Aș asculta-o mereu

Sa stii ca mor de dorul tau

De asta ma simt asa rau

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

Atâtea cozi dau azi din câine,

Încât mirarea-i o ofensă,

Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,

Că azi prostia e imensă.

Atâți rahați pocnesc ca biciul,

Că măestria încet devine-o cale,

Și-ncununat e sacrificiul,

Când bici pocnești și sar fecale.

Atâția surzi ciulesc urechea,

Și drept urmare încep discuții,

Până-i apucă pe toți strechea,

Mergând apoi să îi împace muții.

Atâtea oiști sunt date-n gard,

Încât greșeala e o normă,

Înțelepciunea ține de hazard,

Pe când prostia e enormă.

Acum necinstea-i scrisă-n lege,

'Vopsea' când cumperi bunăoară,

Să nu comiți vreo fărădelege.

Primești de la guvern o cioară.

Și zilnic mă gândesc numai la tine,

Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,

Pe noapte am culcat-o lângă mine,

Apoi am evadat cu luna sus în munți.

Sub geam îți curge un râu de lacrimi,

Ce-a izvorât demult din inimă și dor,

Deschide larg fereastra mea de patimi,

Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.

Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,

Și am să vin ca să ți-o las la ușă,

De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,

Un urlet lung, și-o mână de cenușă.

Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,

Părintesc mângâiată de lacrimi,

Mi-o tratez cu otrăvuri suave,

Şi insomnii pline de patimi.

Amintirile au început să-mi putrezească,

Am încercat întunericul să adorm,

Dar el spre infinit începe să crească,

Totul în mine devenind confuz şi inform.

Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,

Iar aceasta este realizarea tinereţii …

Prin degetele de la mâna amputată risip,

Petale veştejite din trandafirul vieţii.

Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,

Într-un leagăn cu muguri de ciumă,

Moartea plăcerea demonic îşi cântă,

Pe durere de tată şi mumă.

… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat

  etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a

  mea suferinţă. Mama râde de mine…

Miroase a parfum în beci,

Buchetul vinului se varsă,

Afară suflă vânturi reci,

Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.

Orașul a căzut în beznă,

Îmi cântă un ţigan la cap,

Valsez lejer din gleznă,

Cu partenera din ciorap.

Îmi curge somnul în pahar,

Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,

Parfumu-n beci e tot mai rar,

Şi iarna-și caută culcuș.

Țin rana strâns, iar sângele se-adună,

ca roua grea pe rugul unor spini,

și cartea mea, cu slovele-mpreună,

devine strigătul lipsit de rădăcini.

Cu fiecare strop ce-mi scurge viața,

aștern o filă ce nu va mai pieri,

iar focul stins ce întremează ceața,

va naște cerul nopții de a doua zi.

Din rana mea se-nalță un poem,

ce-și plânge rostul într-o lume surdă,

iar ultimul meu sânge, ca un semn,

prin versuri e-ndemnat să zburde.

Acum salut pământul și uitarea,

dar las un vers să-mi fie testament,

cu trupu-mi spovedesc toată suflarea,

iar rana mea va fi al lor prezent.

Și dacă tot ce scriu va fi uitat,

cum valul șterge urmele discret,

las rana mea, un far întunecat,

să ardă-n calea unui alt poet.

Eu, abia sositul prunc

În noua lume ce mi-i casă,

Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung

Şi moartea tânără fără de coasă.

Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,

Cu lungi urcuşuri şi abisuri,

Cu clipe mai amare ca pelinul,

Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.

Spăşit m-am adăpat din ele,

Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,

Flămând am adormit sub stele,

Ca-n zori într-o scânteie să erup.

Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.

Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,

Şi-am râs în fiecare dimineaţă,

De ursitori şi moartea cea cuminte.

Acum, de aici, din vârf de creastă,

Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,

Mă uit la prunci şi la nevastă,

Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.