Stupoare
pesemne că anestezistul acela bărbos
(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 7 octombrie 2018
Vizualizări: 1941
Poezii din aceiaşi categorie
Nostalgie
Un cer de târzie toamnă,
Neînsorit, cu lacrimile-n nori,
Crează nostalgie Doamnă
Și gândul acesta iți dă fiori.
Un ochi discret printr-o fereastră
Înalță privirea și vocea în cânturi,
Imaginând culoarea-i albastră
Deasupra unei verde păduri.
Paleta de culori a vieții
Ți-aduce în simțuri trăire,
Vise frumoase în orele nopții
Trezite-n chemări de iubire.
Optimist este voalul gândirii
Și-ncerci să ocolești o oglindă.
Să nu se mai schimbe vrerea firii
Fugind de anii ce stau la pândă.
Ce poți aștepta de la un cer în noapte
Când o dorință-n suflet te frământă.
Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte
Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.
Cu inima-n emoții palpitând,
Privirea-ți caută în zări lumina
Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,
Supusă-i gândului ce poartă vina.
Soarele și Luna
Privesc Aurul și Argintul
Și aștept, ca ei să-mi răspundă:
De ce în spațiul lor ceresc,
Nu se văd, nu se-ntâlnesc?
Luna-n neguri se cufundă,
Șovăind să se ascundă;
Iubiți are de ales,
Între El și univers.
Soarelui, celest strălucitor,
Nu îi pasă de amor
Sau poate în sinea sa,
S-o fi îndrăgostit de-o stea!
🎤 Cu tine
[Intro] (Hoooh, eeh-eeh yeah,
Hooh, eeh-eeh yeah woooOooo-oh!)
[Verse] Începe ca un vis adânc demult uitat,
Și se-arată un trup palid și dezbrăcat,
Eu stau întins și dormind în pat,
Te-aștept să vii cu părul lung despieptănaaat (aaah)
[Verse] Eu știu că tu m-aștepți neîncetat,
Și tare mult vreau să te găsesc culcată în pat,
Dar totul se destramă și brusc ne-am îmbătat,
În visul meu, sigur ești așa cum mi-am imaginat (waah)
[Pre-chorus] Mă induce, teama mă-mpunge și știu că vreau mai muuult (woo-ooh)
Te trag după mine, aproape-s de tine, amândoi atunci ne-am spuuus...
[Drop] că...
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Hook] (Wooo-oooh OOH,
Wooo-oooh OOH)
[Rap] Na, na, na dă mai tare muzica,
Eu nu mă mai tresezc din visu-ăsta care m-a cuprins pe veci,
E tare, dorința e mare, crește și te dorește pe tine, stai lângă mine,
Uh, da, nu plec nicăieri (nu),
Aici rămân și ține-mă minte, nu vreau să mă trezesc,
Veau să rămân cu tine-aici în patu-ăsta,
Să ne iubim până murim și poate-n altă viață o să ne regăsim!
[Pre-chorus] Mă atrage, lumina se stinge și știu că vreau mai muuult (woo-ooh)
Te trag după mine, aproape-s de tine, amândoi atunci ne-am spuuus...
[Drop] că...
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Bridge] E un vis, o fantezie, eu nu vreau să mă trezesc,
Ambiția mea tot crește și vreau să te găseeesc (WOO-OOAH!),
E bine, aproape-s de tine, mă apropii încet,
Dar noaptea crește și stele' toate acum sclipeeesc (EEEE-OOOOH!)
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Outro] (Ooooooh-ooooh eeeeeh aaaah,
Ooooooh-ooooh eeeeeh aaaah)
SUNT...
Sunt nisipul argintiu spălat în răsărit de soare,
Sunt ghiocul spart de tâmpla stâncilor din mare,
Sunt verde şi albastru şi adânc... sunt val...
Ce-a duce cârduri de delfini la mal...
Sunt fulger alb în negură furtună!
Sunt vela sfâşiată-atunci când plouă şi când tună !
Şi sunt pescarul disperat ce se agaţă de catarg,
Pe lotca lui - epavă scufundată-n larg -
Sunt EU ! Şi antic şi prezent în Pontul Euxin...
De nicăieri şi totuşi de acolo vin.
Sunt EU ! Nemuritor ca timpul,
Secunda măsurându-şi infinitul...
Lacrimi
În lacrimi se nasc râuri de poveste,
Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,
Fiecare picur, o perlă de tristețe,
În mareea vieții, de soarte purtate.
Din lacrimi, iubirea își țese mantia,
O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,
Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,
De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.
Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,
Cristalizează momentele în amintiri prețioase,
În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,
Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.
Din lacrimi, se țese un covor de lumină,
Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,
O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,
De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.
Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,
O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,
În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,
Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.
Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,
Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,
Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,
Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.
O lacrimă, o picătură de esență pură,
Ce sculptează în suflet o imensă fericire,
Iubirea, o forță ce topește orice zid,
Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.
Nostalgie
Un cer de târzie toamnă,
Neînsorit, cu lacrimile-n nori,
Crează nostalgie Doamnă
Și gândul acesta iți dă fiori.
Un ochi discret printr-o fereastră
Înalță privirea și vocea în cânturi,
Imaginând culoarea-i albastră
Deasupra unei verde păduri.
Paleta de culori a vieții
Ți-aduce în simțuri trăire,
Vise frumoase în orele nopții
Trezite-n chemări de iubire.
Optimist este voalul gândirii
Și-ncerci să ocolești o oglindă.
Să nu se mai schimbe vrerea firii
Fugind de anii ce stau la pândă.
Ce poți aștepta de la un cer în noapte
Când o dorință-n suflet te frământă.
Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte
Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.
Cu inima-n emoții palpitând,
Privirea-ți caută în zări lumina
Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,
Supusă-i gândului ce poartă vina.
Soarele și Luna
Privesc Aurul și Argintul
Și aștept, ca ei să-mi răspundă:
De ce în spațiul lor ceresc,
Nu se văd, nu se-ntâlnesc?
Luna-n neguri se cufundă,
Șovăind să se ascundă;
Iubiți are de ales,
Între El și univers.
Soarelui, celest strălucitor,
Nu îi pasă de amor
Sau poate în sinea sa,
S-o fi îndrăgostit de-o stea!
🎤 Cu tine
[Intro] (Hoooh, eeh-eeh yeah,
Hooh, eeh-eeh yeah woooOooo-oh!)
[Verse] Începe ca un vis adânc demult uitat,
Și se-arată un trup palid și dezbrăcat,
Eu stau întins și dormind în pat,
Te-aștept să vii cu părul lung despieptănaaat (aaah)
[Verse] Eu știu că tu m-aștepți neîncetat,
Și tare mult vreau să te găsesc culcată în pat,
Dar totul se destramă și brusc ne-am îmbătat,
În visul meu, sigur ești așa cum mi-am imaginat (waah)
[Pre-chorus] Mă induce, teama mă-mpunge și știu că vreau mai muuult (woo-ooh)
Te trag după mine, aproape-s de tine, amândoi atunci ne-am spuuus...
[Drop] că...
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Hook] (Wooo-oooh OOH,
Wooo-oooh OOH)
[Rap] Na, na, na dă mai tare muzica,
Eu nu mă mai tresezc din visu-ăsta care m-a cuprins pe veci,
E tare, dorința e mare, crește și te dorește pe tine, stai lângă mine,
Uh, da, nu plec nicăieri (nu),
Aici rămân și ține-mă minte, nu vreau să mă trezesc,
Veau să rămân cu tine-aici în patu-ăsta,
Să ne iubim până murim și poate-n altă viață o să ne regăsim!
[Pre-chorus] Mă atrage, lumina se stinge și știu că vreau mai muuult (woo-ooh)
Te trag după mine, aproape-s de tine, amândoi atunci ne-am spuuus...
[Drop] că...
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Bridge] E un vis, o fantezie, eu nu vreau să mă trezesc,
Ambiția mea tot crește și vreau să te găseeesc (WOO-OOAH!),
E bine, aproape-s de tine, mă apropii încet,
Dar noaptea crește și stele' toate acum sclipeeesc (EEEE-OOOOH!)
[Chorus] Cu tine, am să rămân, am știut dinainte să te fi cunoscut,
Cu tine, eu de azi rămân, nu vreau să mă trezesc din visu' ăsta nebun!
[Outro] (Ooooooh-ooooh eeeeeh aaaah,
Ooooooh-ooooh eeeeeh aaaah)
SUNT...
Sunt nisipul argintiu spălat în răsărit de soare,
Sunt ghiocul spart de tâmpla stâncilor din mare,
Sunt verde şi albastru şi adânc... sunt val...
Ce-a duce cârduri de delfini la mal...
Sunt fulger alb în negură furtună!
Sunt vela sfâşiată-atunci când plouă şi când tună !
Şi sunt pescarul disperat ce se agaţă de catarg,
Pe lotca lui - epavă scufundată-n larg -
Sunt EU ! Şi antic şi prezent în Pontul Euxin...
De nicăieri şi totuşi de acolo vin.
Sunt EU ! Nemuritor ca timpul,
Secunda măsurându-şi infinitul...
Lacrimi
În lacrimi se nasc râuri de poveste,
Izvoare ce curg din adâncul inimii sfâșiate,
Fiecare picur, o perlă de tristețe,
În mareea vieții, de soarte purtate.
Din lacrimi, iubirea își țese mantia,
O pelerină ce înfruntă furtuni de sentimente,
Și-n fiecare picătură, se-ascunde o galaxie,
De dorințe, speranțe, și tăcute mementouri fierbinți.
Lacrima-i sarea ce condimentează iubirea,
Cristalizează momentele în amintiri prețioase,
În fiecare sărată cădere, e-o tainică mireasmă,
Ce purifică sufletele, le face mai apropiate.
Din lacrimi, se țese un covor de lumină,
Ce ne poartă pe aripi spre împlinirea sufletească,
O punte ce leagă două inimi într-o divină rutină,
De-a se regăsi, a se iubi, într-o simbioză veșnică.
Iubirea, un dans între lacrimi și zâmbete ascunse,
O coregrafie în care sufletele își găsesc pasul,
În ochi, reflexia unei uniuni ce nu se stinge, nu se răpune,
Doi parteneri găsind armonia într-un univers vast.
Lacrimile, când din iubire curg, devin oceane,
Unde inimi însetate de dragoste pot să navigheze,
Iar când se usucă, lăsând în urmă doar semne,
Sunt amprentele unui drum spre împlinirea care ne vizează.
O lacrimă, o picătură de esență pură,
Ce sculptează în suflet o imensă fericire,
Iubirea, o forță ce topește orice zid,
Lacrimile și împlinirea, o eternă zidire.
Alte poezii ale autorului
Elegie pentru o floare
i-am zis Cris
de cum am văzut-o
aș fi putut să-i spun altfel
dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint
ca o respirație dumnezeiască de înger
simțeam otrava dulce a dragostei
invadându-mi liniștea dimineții
cu milioane de fluturi
eram doar eu și Soarele
unul mai îndrăgostit decât celălalt
tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate
ale nopții
așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte
a sângelui
să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă
să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei
așa cum ar face o femeie îndrăgostită
nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare
trezindu-se
privind cu ochi tulburați de uimire cerul
nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea
nefericită-i și Cris
care izbucnește în lacrimi
iar eu te cuprind în brațe
iubito
ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic
încât ai omorât visul…
De unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…
sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?
Crimele din metrou
Se trezise speriată. Nu era nimic adevărat, mulțimea aceea înfiorătoare, care se repezise asupra ei, dispăruse. Fusese un coșmar. Nu putea scăpa de aceste zvârcoliri nocive ale minții nicicum, visul devenea repetitiv, obsesiv, prefăcându-i noaptea în țăndări și urmărind-o de-a lungul întregii zile. În ultima lună se confruntase aproape zilnic cu asemenea stări de anxietate, care căpătau dimensiuni exagerate în imaginația sa, de la un sentiment de frică față de o primejdie la fel de neverosimilă și exagerată ca și frica aceasta imaginară, la o senzație apăsătoare de nesiguranță, cum ar fi aceea de complot, de conjurație a oamenilor, în general, având drept finalitate distrugerea ei fizică. Deși mai avea două ore până să-și înceapă programul de lucru, se îmbrăcă la repezeală și se precipită pe scări spre a prinde momentul acela matinal de vânzoleală de la supermaketul din colț, unde obișnuia să-și ia micul dejun. Lucrând și ea într-un supermaket știa cu precizie unde erau amplasate camerele de luat vederi și, mai ales, locurile neacoperite de sistemul de supraveghere, care o fereau de ochii atenți ai agenților de pază. Nici acum nu întâmpinase greutăți . Își savură în liniște, chiar cu o anumită degajare, cotidiana doză de energizant Red Bull, pe care o puse înapoi, în frigider, goală, felia de pâine cu șuncă și nelipsita sticla din plastic cu iaurt grecesc. Ieșise printre zecile de elevi de la liceul de peste drum, care veniseră să-și cumpere covrigi calzi, trecând neobservată, fără să-și achite consumația, așa cum făcea de săptămâni bune. O învățase un fost prieten de-al ei, Igor,IT-ist de meserie, care-i „prelucrase” și cartela de metrou, nemaifiind necesar s-o încarce săptămânal sau lunar și care o mai învățase multe alte „tactici” de supraviețuire.
Ajunsese la serviciu cu jumătate de oră mai devreme. Merse în vestiar să se schimbe, dar nu mai apucă. Sefa de schimb o văzuse și venise după ea.
- Am să-ți comunic o veste proastă! o informă aceasta. De azi nu mai lucrezi aici!
Avem înregistrări cu tine când sustrăgeai un milion de lei vechi din Casă și o sticlă de whisky de la un client! Scrie o cerere de demisie, dacă nu vrei să anunțăm Poliția!
Alexia luă coala de hârtie, fără să comenteze nimic. Își scrise demisia, o semnă și i-o întinse șefei.
- Oricum mă gândeam să plec! Pot să văd și eu înregistrările?
Sefa aprobă din cap și o conduse în biroul său. Imaginile nu erau concludente, cum bănuise, fiindcă procedase ca la carte, dar nu mai conta. Trânti un pumn în fața șefei, părăsind în fugă supermarketul prin ieșirea din spate, pustie la ora aceea. De acolo plecă țintă spre metrou, simțind nevoia să bea ceva, să se facă pulbere.
Intră pe peron dezorientată. Sute de oameni așteptă tăcuți să apară garnitura de tren. Printre aceștia o zări pe Valeria, femeia care i-l răpise pe Igor, IT-istul. Vorbea la telefon foarte aproape de marginea peronului. „Dacă vrei să scapi de cineva, îi spusese cândva Igor, aștepți să apară garnitura de tren în stație și-i dai brânci! Oamenii nu prea sunt atenți în asemenea momente, așa că nu riști nimic. Mai greu e să te păzești de camere, dar există ac și de cojocul lor!”Se apropiase la mai puțin de un metru de ea, îi puse mâinile pe spate și-i făcu vânt. În mod curios, femeia nu numai că nu căzu, dar se ținu bine pe picioare, ca o handbalistă în semicerc, apoi fandă la dreapta și-o rupse speriată la fugă. Socul fusese la fel de mare și pentru Alexia, care nu se așteptase la așa ceva, fiind nevoită, la rându-i, s-o ștergă din loc. Nu se oprise din mers până la supermarketul din apropierea locuinței sale, unde dăduse pe gât două Red Bull-uri.„ Tot răul e înspre bine!”, se gândi ea. Valeria îi va spune cu siguranță lui Igor ce pățise, iar Igor își va da seama cine era în spatele acțiunii și, poate, o va căuta într-o bună zi. Nu era genul lui să stea lângă o femeie mai mult de un an. Important, până la urmă, era că-i trimisese un mesaj!
De la supermarket dădu o raită până acasă, ca să-și schimbe hainele, după care reveni la metrou. Admosfera de acolo nu se schimbase deloc,Valeria nu reclamase întâmplarea la Poliție, mulțumindu-se, pesemne, că scăpase cu viața, iar la știri nu se făcuse nicio referire la incident. Telefonul sună ascuțit, intrând în vibrații, și răspunse.
- Alo, da!
- Salut! auzi vocea inconfundabilă a lui Igor.Uitasem de tine! Convenisem să ne vedem fiecare d-ale noastre! Ce dracu`ți-a venit cu Valeria?
- N-am s-o iert niciodată că s-a băgat între noi!
- Nu-i cam târziu? Si apoi, trebuia să mă întrebi și pe mine!
- Voi bărbații sunteți niște proști!
- Da, cunosc placa! Numai că eu nu mă mai întorc la tine!
-?!
- Pentru binele tău, continuă el, te previn că Valeria a depus plângere la Poliție!
Probabil că acum te căută, așa că ai grijă ce faci! Nu conta pe faptul că ești sărită de pe fix, asta nu te ajută prea mult... dacă repeți schema! Tot la pușcărie ajungi! Hai, pa!
Închise enervată la maxim. „ Dobitocul! scrâșni ea printre dinți. Las că ți-o coc eu și ție!”
În clipa următoare o zări pe fosta ei șefă de la supermarket,„doamna Pusi”, cum îi spunea tot personalul, așteptând sosirea garniturii de metro și având o vânătaie urâtă în jurul ochiului drept, de la pumnul pe care i-l administrase cu câteva ore înainte. Trecu în viteză pe lângă dânsa și o lovi din mers cu șoldul. De data aceasta nu mai ratase. „ Doamna Pusi”, care era și destul de corpolentă se prăbuși între șine cu un țipăt înfundat, pe care nu-l auzi nimeni din cauza gălăgiei și a garniturii de tren, oprite intempestiv.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Alexia ieși din stația de metrou și se urcă într-un taxi până la stația dinainte. Voia să treacă pe acolo și să afle dacă „grăsanca” murise. Observă repede că peronul era plin de polițiști și jandarmi, care legitimau în stânga și în dreapta, ca și când ar fi căutat pe cineva. Își trase un șal albastru peste cap, reușind să se strecoare printre oameni și era pregătită să urce în garnitura care se apropia. La un moment dat simți pe cineva în spatele ei, apoi o mână puternică de bărbat înfiptă în șale, care o împingea inexorabil înaintea trenului. Nu apucase nici măcar să țipe, reușise doar să întoarcă o fracțiune de secundă capul și să recunoască fața batjocoritoare a lui Igor.
- Ai pus-o, fraiero!
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Ferestre sparte
n-am niciun chef să mă întorc acasă
nici nu mai știu dacă este casa mea
de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele
sufletului
vin tot mai rar
nu m-am risipit niciodată în atâta albastru
de cer
printre atâtea păsări nocturne
și pereți translucizi
penetrați doar de liniște
într-atât încât să mă pierd de mine însumi
s-a întâmplat acum
mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta
uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla
dacă s-ar prăbuși Soarele
luna
stelele
peste noi
nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa
a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele
într-un suflet de om
în mintea acestuia
de care stă agățat tot Universul
dar a fost prea târziu
nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii
în locul meu aparea o iederă
înverzând un zid igrasios al disperării
cineva dinăuntru îmi striga
„ sparge oglinda
poate mai găsești ceva printre cioburi!”
Tristeți
nu mai încap în propriu-mi corp
de-o vreme
mă întind peste o umbră străină
cu tot sufletul în care încă mai sunt
foarte bătrân
m-am confundat cu locul acesta al vieții
precum nefericitul pictor Daozi
din dinastia Tang
până la pierdere
sunt prea multe tablouri și locuri
în care ar trebui să intru
să mă caut
între timp a murit și împăratul Xuanzong
ultimul martor
a dispărut și peștera
cine va mai picta oare atât de frumos
ca Wu Daozi
încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…
Elegie pentru o floare
i-am zis Cris
de cum am văzut-o
aș fi putut să-i spun altfel
dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint
ca o respirație dumnezeiască de înger
simțeam otrava dulce a dragostei
invadându-mi liniștea dimineții
cu milioane de fluturi
eram doar eu și Soarele
unul mai îndrăgostit decât celălalt
tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate
ale nopții
așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte
a sângelui
să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă
să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei
așa cum ar face o femeie îndrăgostită
nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare
trezindu-se
privind cu ochi tulburați de uimire cerul
nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea
nefericită-i și Cris
care izbucnește în lacrimi
iar eu te cuprind în brațe
iubito
ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic
încât ai omorât visul…
De unde mai vrei dragoste acum?
sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…
sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?
Crimele din metrou
Se trezise speriată. Nu era nimic adevărat, mulțimea aceea înfiorătoare, care se repezise asupra ei, dispăruse. Fusese un coșmar. Nu putea scăpa de aceste zvârcoliri nocive ale minții nicicum, visul devenea repetitiv, obsesiv, prefăcându-i noaptea în țăndări și urmărind-o de-a lungul întregii zile. În ultima lună se confruntase aproape zilnic cu asemenea stări de anxietate, care căpătau dimensiuni exagerate în imaginația sa, de la un sentiment de frică față de o primejdie la fel de neverosimilă și exagerată ca și frica aceasta imaginară, la o senzație apăsătoare de nesiguranță, cum ar fi aceea de complot, de conjurație a oamenilor, în general, având drept finalitate distrugerea ei fizică. Deși mai avea două ore până să-și înceapă programul de lucru, se îmbrăcă la repezeală și se precipită pe scări spre a prinde momentul acela matinal de vânzoleală de la supermaketul din colț, unde obișnuia să-și ia micul dejun. Lucrând și ea într-un supermaket știa cu precizie unde erau amplasate camerele de luat vederi și, mai ales, locurile neacoperite de sistemul de supraveghere, care o fereau de ochii atenți ai agenților de pază. Nici acum nu întâmpinase greutăți . Își savură în liniște, chiar cu o anumită degajare, cotidiana doză de energizant Red Bull, pe care o puse înapoi, în frigider, goală, felia de pâine cu șuncă și nelipsita sticla din plastic cu iaurt grecesc. Ieșise printre zecile de elevi de la liceul de peste drum, care veniseră să-și cumpere covrigi calzi, trecând neobservată, fără să-și achite consumația, așa cum făcea de săptămâni bune. O învățase un fost prieten de-al ei, Igor,IT-ist de meserie, care-i „prelucrase” și cartela de metrou, nemaifiind necesar s-o încarce săptămânal sau lunar și care o mai învățase multe alte „tactici” de supraviețuire.
Ajunsese la serviciu cu jumătate de oră mai devreme. Merse în vestiar să se schimbe, dar nu mai apucă. Sefa de schimb o văzuse și venise după ea.
- Am să-ți comunic o veste proastă! o informă aceasta. De azi nu mai lucrezi aici!
Avem înregistrări cu tine când sustrăgeai un milion de lei vechi din Casă și o sticlă de whisky de la un client! Scrie o cerere de demisie, dacă nu vrei să anunțăm Poliția!
Alexia luă coala de hârtie, fără să comenteze nimic. Își scrise demisia, o semnă și i-o întinse șefei.
- Oricum mă gândeam să plec! Pot să văd și eu înregistrările?
Sefa aprobă din cap și o conduse în biroul său. Imaginile nu erau concludente, cum bănuise, fiindcă procedase ca la carte, dar nu mai conta. Trânti un pumn în fața șefei, părăsind în fugă supermarketul prin ieșirea din spate, pustie la ora aceea. De acolo plecă țintă spre metrou, simțind nevoia să bea ceva, să se facă pulbere.
Intră pe peron dezorientată. Sute de oameni așteptă tăcuți să apară garnitura de tren. Printre aceștia o zări pe Valeria, femeia care i-l răpise pe Igor, IT-istul. Vorbea la telefon foarte aproape de marginea peronului. „Dacă vrei să scapi de cineva, îi spusese cândva Igor, aștepți să apară garnitura de tren în stație și-i dai brânci! Oamenii nu prea sunt atenți în asemenea momente, așa că nu riști nimic. Mai greu e să te păzești de camere, dar există ac și de cojocul lor!”Se apropiase la mai puțin de un metru de ea, îi puse mâinile pe spate și-i făcu vânt. În mod curios, femeia nu numai că nu căzu, dar se ținu bine pe picioare, ca o handbalistă în semicerc, apoi fandă la dreapta și-o rupse speriată la fugă. Socul fusese la fel de mare și pentru Alexia, care nu se așteptase la așa ceva, fiind nevoită, la rându-i, s-o ștergă din loc. Nu se oprise din mers până la supermarketul din apropierea locuinței sale, unde dăduse pe gât două Red Bull-uri.„ Tot răul e înspre bine!”, se gândi ea. Valeria îi va spune cu siguranță lui Igor ce pățise, iar Igor își va da seama cine era în spatele acțiunii și, poate, o va căuta într-o bună zi. Nu era genul lui să stea lângă o femeie mai mult de un an. Important, până la urmă, era că-i trimisese un mesaj!
De la supermarket dădu o raită până acasă, ca să-și schimbe hainele, după care reveni la metrou. Admosfera de acolo nu se schimbase deloc,Valeria nu reclamase întâmplarea la Poliție, mulțumindu-se, pesemne, că scăpase cu viața, iar la știri nu se făcuse nicio referire la incident. Telefonul sună ascuțit, intrând în vibrații, și răspunse.
- Alo, da!
- Salut! auzi vocea inconfundabilă a lui Igor.Uitasem de tine! Convenisem să ne vedem fiecare d-ale noastre! Ce dracu`ți-a venit cu Valeria?
- N-am s-o iert niciodată că s-a băgat între noi!
- Nu-i cam târziu? Si apoi, trebuia să mă întrebi și pe mine!
- Voi bărbații sunteți niște proști!
- Da, cunosc placa! Numai că eu nu mă mai întorc la tine!
-?!
- Pentru binele tău, continuă el, te previn că Valeria a depus plângere la Poliție!
Probabil că acum te căută, așa că ai grijă ce faci! Nu conta pe faptul că ești sărită de pe fix, asta nu te ajută prea mult... dacă repeți schema! Tot la pușcărie ajungi! Hai, pa!
Închise enervată la maxim. „ Dobitocul! scrâșni ea printre dinți. Las că ți-o coc eu și ție!”
În clipa următoare o zări pe fosta ei șefă de la supermarket,„doamna Pusi”, cum îi spunea tot personalul, așteptând sosirea garniturii de metro și având o vânătaie urâtă în jurul ochiului drept, de la pumnul pe care i-l administrase cu câteva ore înainte. Trecu în viteză pe lângă dânsa și o lovi din mers cu șoldul. De data aceasta nu mai ratase. „ Doamna Pusi”, care era și destul de corpolentă se prăbuși între șine cu un țipăt înfundat, pe care nu-l auzi nimeni din cauza gălăgiei și a garniturii de tren, oprite intempestiv.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Alexia ieși din stația de metrou și se urcă într-un taxi până la stația dinainte. Voia să treacă pe acolo și să afle dacă „grăsanca” murise. Observă repede că peronul era plin de polițiști și jandarmi, care legitimau în stânga și în dreapta, ca și când ar fi căutat pe cineva. Își trase un șal albastru peste cap, reușind să se strecoare printre oameni și era pregătită să urce în garnitura care se apropia. La un moment dat simți pe cineva în spatele ei, apoi o mână puternică de bărbat înfiptă în șale, care o împingea inexorabil înaintea trenului. Nu apucase nici măcar să țipe, reușise doar să întoarcă o fracțiune de secundă capul și să recunoască fața batjocoritoare a lui Igor.
- Ai pus-o, fraiero!
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Ferestre sparte
n-am niciun chef să mă întorc acasă
nici nu mai știu dacă este casa mea
de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele
sufletului
vin tot mai rar
nu m-am risipit niciodată în atâta albastru
de cer
printre atâtea păsări nocturne
și pereți translucizi
penetrați doar de liniște
într-atât încât să mă pierd de mine însumi
s-a întâmplat acum
mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta
uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla
dacă s-ar prăbuși Soarele
luna
stelele
peste noi
nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa
a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele
într-un suflet de om
în mintea acestuia
de care stă agățat tot Universul
dar a fost prea târziu
nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii
în locul meu aparea o iederă
înverzând un zid igrasios al disperării
cineva dinăuntru îmi striga
„ sparge oglinda
poate mai găsești ceva printre cioburi!”
Tristeți
nu mai încap în propriu-mi corp
de-o vreme
mă întind peste o umbră străină
cu tot sufletul în care încă mai sunt
foarte bătrân
m-am confundat cu locul acesta al vieții
precum nefericitul pictor Daozi
din dinastia Tang
până la pierdere
sunt prea multe tablouri și locuri
în care ar trebui să intru
să mă caut
între timp a murit și împăratul Xuanzong
ultimul martor
a dispărut și peștera
cine va mai picta oare atât de frumos
ca Wu Daozi
încât să văd o lacrimă și-n ochiul lui Dumnezeu…