Stupoare

Urăsc minciuna

Și te urăsc pe tine

Poet nenorocit!

Aș vrea să fiu alături...

Dar iarăși mă dezic...(de mine)

Tu lasă-ți grijile deoparte,

Aderă gândurilor mele

Mărturisi voi adevărul

La sfântul, veșnicul altar

Cu buzele ființei mele

Că astăzi eu te părăsesc !

Solemn și dur

Prostesc și în minor 

Voi ține minte eu de tine

Iar tu rămâi prost autor...a vieții sale

Te iubesc pentru că exişti,
Te iubesc pentru că viaţa din loc mi-o mişti.
Te iubesc pentru că mă iubeşti-
Un îngeraş dulce tu eşti!

Te iubesc pentru că respiri,
Te iubesc pentru că-mi creezi frumoase amintiri.
Te iubesc pentru că mă iubeşti-
Micuţul meu iubit tu eşti!

Te iubesc..Te voi iubi mereu,
Ai rămas pe veci în gîndul meu..
Te iubesc : azi ,mîine şi oricînd-
Te iubesc  printr-un simplu cuvînt”Te iubesc”!

Când vântul vieții suflă rece,

Și umbre lungi se-aștern pe drum,

Eu sunt aici. Nimic nu trece

Fără să-ți simt al tau parfum.

Când cerul plânge peste tine,

Și nopțile te dor prea mult,

Îți voi fi scut. Îți voi fi mâine.

Îți voi fi timpul ce-a trecut.

Căci dragostea nu se destramă

Sub greutăți sau dor nespus,

Ea crește-n noi - lumină calmă

Ce ne conduce spre apus.

Așa că, ține-mi mâna strânsă!

Orice-ar veni peste noi doi-

Iubește-mă! Să nu uiți însă

Că lumea noastră suntem chiar noi.

Your eyes are like the sun,

Your voice is like a sire's melody,

Your hair is like silk,

Deep into your eyes I sink.

My thoughts are like ink,

They're permanent when about you I think

When a photo of you I took,

For a goddess you were mistook.

În interiorul meu persista o otrava

O otrava care care se răspândește,

se răspândește și înghite tot,

toate sentimentele,

toate gandurile.

Oare sa fie pusă de tine ?

De tine care m ai lăsat sa zac la pământ,

cu ochii roși înecați cu prea multe lacrimii,

gândindu-ma de ce ai făcut o

Sau de ei? 

Persoanele care mi au dat viața,

iar apoi mi au spus cât de tare regreta.

Sau de ei și ele cu care am împărțit atâtea,

ganduri, sentimente, lacrimii,

Iar apoi trecând pe lângă mine cu nepăsare,

uitandu ne unii la alții ca niște necunoscutii

Sau de acel el?

acela care m a făcut sa cred ca are antidotul

cand el era otrava in sine 

Cred ca toți a ți lăsat aceasta otrava in mine

Aceasta otrava care ma macină,

si ma roade și ma doare nu mă lasă

Candva o sa existe un antidot

Însa otrava o sa persiste 

Iar sentimente nu or sa mai existe 

Si Amtidotul nu își v-a mai avea rostul

Când te scriu in versuri

Parca-mi curgi prin vene

Ca o furtună liniștită 

Ce spală orice durere...

Esti muza mea fierbinte

Și te scriu in cuvinte

Te scriu in rimă dulce

Poate gândul te ajunge

Îți scriu cât pot de frumos

Deși în suflet nasc haos

În strofe mă spovedesc

De dorul ce-ai lăsat să trăiesc...

o distanță enormă

desparte coja de sâmbure

miezul

denumit prezumțios inimă

suflet

ori creier

(având în spate milioane de quarcuri

gluoni

particule ipotetice

fără masă

și câmpuri cuantice invizibile!)

uneori  trece vântul

bătând din aripi ca o pasăre

și umple golul acesta dureros

supranumit  viață

seva din care izbucnesc frunzele

somnul din care se întorc urșii flămânzi

forța electromagnetică de respingere

dintre electronii minusculi

aflați între coajă și sâmbure

unde apare de nicăieri

un vierme îndrăgostit de liniște...

orgolioși

narcisiști

ipocriți

trăim duplicitar sub o imagine falsă

într-o zi ne-am privit întâmplător în oglinzile dinăuntru sufletelor noastre

și ne-am înspăimântat

nu mai eram cei care ne văzusem până atunci în banalele oglinzi de sticlă din holuri

vitrine

din alte locuri

cum era posibil să fim în același timp și unii și alții

ne-am întrebat între noi

dar n-am știut ce să ne răspundem

ba chiar am râs ascultându-ne

descoperindu-ne

dându-ne jos măștile

ăștia suntem

niște actori de mâna a doua

distribuiți aleatoriu într-o piesă de teatru absurd

după același scenariu

pe aceași scenă cu decoruri ieșite din uz

cu aceleași lumini și umbre jalnice

locuiți de aceleași vise uzate la maxim

trăind second hand

într-o viață stoarsă ca o lămâie

de alții…

mă gândesc tot mai des la viața mea  simplă

mutând ulcioarele cu rouă neîncepută

dinspre ieri

înspre azi   

pe aceeași masă rotundă a zilei

unele dintre ele sunt ciobite

cu torțile rupte

au fisuri longitudinale sau transversale

lutul mai crapă

se știe doar că ulciorul

nu merge de multe ori în viața aceasta

la apă

mereu ți se întâmplă câte ceva

neprogramat

o pisică neagră îți taie calea

de exemplu

și-ți murdărește cu spaimă

toate geamurile

iubita îți cade pe scări

și-și rupe unghiile

cui să te plângi

pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor

susceptibile de a se produce într-o viață de om

acestea sunt pierderi infinitezimale

acceptabile

pornind de la un anumit număr de variabile

și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene

tot acolo ajungi

.

mă gândesc tot mai des la viața mea simplă

acordată după corzile fermecate ale cerului

dincolo de cheile muzicale cunoscute

îți mai amintești când ai apăsat  prima clapă a clavirului

do

mi-ai apăsat de fapt pe inimă

sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele

și ai râs

mi-ai deschis porțile ferecate în lumină

ale Nirvanei

și mi-ai dezlegat aripile visului

în care nici acum n-a murit zborul…

ca să-ți iubești patria

trebuie mai întâi să ai o patrie

nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă

cu alte milioane de oameni

într-un anumit loc

o poți face la fel de bine oriunde

în toate limbile Pământului

nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu

Grădina Maicii Domnului

de exemplu

Pământul e plin de asemenea locuri

nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei

amăgindu-te că de acolo

din fundul curții

începe patria

cât vezi cu ochii e doar pământ

oameni care vorbesc în toate limbile

ca în Babilon

po***cenzure***ții

nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam

fiindcă te-mbraci într-un anumit fel

că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc

sau că mergi în fiecare duminică la biserică

nici vorbă

trebuie mai întâi să fii demn

smerit

să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți

de ce m-aș bucura azi

în acest început polar de decembrie

să-mi cinstesc „eroii”

niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă

când împotriva nemților

când împotriva rușilor

înrușinați din ambele părți

și neîngropați în morminte

morți ca proștii

halal eroi

să-mi cinstesc urmașii

îndușmăniți într-atât între ei

încât a fost nevoie de un rege neamț

mason

dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii

cum spunea Nice

Habsburgii și Hohenzollernii

apoi de un cismar

și din nou de un neamț

descălecat din fostele Wafen SS

care ne vorbește despre democarație

mai bine nu

prefer să rămân un om fără patrie

fără tembelii și vânzătorii de neam

# rezist

în aceiași fundătură urât mirositoare

a istoriei

încă o sută de ani....

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim

câte observații subtile poți consemna într-o zi

îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător

și adaugi pagini

o zi

o pagină

după o vreme acestea îți invadează viața

nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii

îți rup oasele

umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare

mai arunci din când în când câte o pagină

doar ca să-ți tragi respirația

fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta

la un moment dat teancul se oprește  la cer

de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte

tot urcând se poate să scapi din mână stiloul

sau să cazi

se pot întâmpla multe

arareori îți ajunge un singur jurnal

într-o viață de om

cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi

apoi să mori printre pagini…