Simte ce simt

Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul

Împinge și în vele s-atingă barca malul

 

Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit

Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt

Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit

Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt

 

Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine

Închide-mă-ntre ele să luminăm destine

Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine

Din suflet luăm culoare pictând o poezie

 

O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină

Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină

Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină

Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Simte ce simt

Data postării: 9 octombrie 2022

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1574

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Singur

Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești

Să te iubească cel iubit sigur dorești

Dar ce te faci când doar în vise curg povești

Singur umblând  înstrăinat  nu te găsești

 

Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești

Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești

De dor orbit te otrăvești, te amăgești

N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești

 

Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești

Dar când privești spre umbra ta tot singur ești

Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești

Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești

 

Îți cere inima flămândă s-o hrănești

Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești

Bătând împinge foc în vene să gonești

Fugind de singur te trimite să-ndrăznești

 

Când lupți degeaba ți se spune că cerșești

Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești

Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești

Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești

 

Ești condamnat singur cu oameni să trăiești

N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești

De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești

Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești

 

Te-aruncă singur închizându-te-n iubești

Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești

Să te întrebi singur pe tine  cine ești

Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești

 

De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești

Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești

Să nu stea singur cu tristețea-l împletești

Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești

 

Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești

Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești

Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești

Fără de singur să adormi, să te trezești

Mai mult...

Relativ

Plutum împinși de secundarul dezinvolt

Vâslind în orb către eternul anonim

Printr-o minune am ajuns ființe toți

Cărând în brațe astro-magicul destin

 

Contorsionând lucrează haosul vioi

Precum un vals Brownian plutind în cană

Azi este soare, mâine ploaie, poate nori

Ne învârtim zâmbind anost într-o capcană

 

Călătorind între etern și infinit

Bine și rău pare să fie-o hologramă

Depinde totul doar de ochiul ce-a privit

Căci perspectivele diferă-n lumea oarbă

 

Din locul strâmt ce se învârte plictisit

Centrul e soarele iar restu varietate

O simplă glumă despre spațiul mărginit

Ne e de-ajuns căci nu cuprindem realitate

 

Avem și timp, avem și Sud, avem și sus

Ne-am definit un ideal dintr-o himeră

La stânga-i dreapta-n antiteză descompus

Ne orientăm în relativa efemeră

Mai mult...

Fără de noi lipsește doi

Suntem aici însă distanța ne desparte

Suntem acum dar ne rulează un alt timp

Suntem cărări însă pășim în altă parte

Suntem lumini prin alte locuri strălucind

 

Lipsește noi trăind prezențe separate

Există doi însă prin vise clocotind

Vorbesc în șoaptă amintirile blazate

Nu mai întreabă de absențe tânguind

 

Caută ochii doua stele nestemate

Privirea curge în albastru șiroind

Găsește urmele uscate pe sub pleoape

Scânteia umedă se stinge adormind

 

Strivită inima abia dacă mai bate

Arzând în vene roșu-aleargă dogorind

Fără de noi am căpătat infirmitate

Sufletul fuge jumătate bântuind

 

Refuză doi și-atunci la sine se împarte

Restul se-adună cu negare chinuind

Tu ai rămas în ecuațiile de poate

Eu am picat într-o eroare stăruind

 

Prezentu-mi umblă separat de realitate

Îmi caut singur vindecare hoinărind

Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate

Un dor mă doare în tăcere mistuind

Mai mult...

Priviri

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

 

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

 

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

 

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

 

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

 

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

 

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

Mai mult...

Minunea

Mâini contopite împletit

Priviri albastre de copil

Strălucirea gândului fierbinte

și altceva nimic

 

E prea multă lumină să mai conteze lumea

ascunsă-n poverile realităților mărunte,

pribegind în rătăcitul virtual,

amorf stă-nghesuită-n amorțire

 

Se risipesc  tristețile în  alb

Norii sunt apa, soarele-i rod

și împreună curcubeu

Pământul zâmbește verde,

totul e viață

 

Și-atunci se naște om

Minunea cea creat minune

Altfel mirare-ar fi că încă existăm

N-am fi nimic fără mirabila minune

Mai mult...

Mizerabilii

Planeta arde cârmuită de nebuni

S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave

Dorind putere sunt mânați de afecțiuni

Ridică sabia pornind acțiuni macabre

 

Pe lângă stup colcăie viermii oportuni

Caută mierea dovedind pasiuni hulpave

Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni

Se prind în hora infracțiunilor mârșave

 

Ființe goale părăsite de rațiuni

Animă gloata hidratând-o cu palavre

Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni

Vor să ajungă dregători călcând cadavre

 

Spectacol rânced plin de sânge și minciuni

Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie

Jucând murdar cu otrăvite promisiuni

Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Dezamăgire

Unde-s promisiunile, pe care le făceai 

Îmbrățișările ce pentru mine le păstrai?...

Ai zis că îți sunt dragă, și mult m-am bucurat

Păcat c-au fost doar vorbe, nimic adevărat!

 

 

Dar mult am mai greșit, să cred că tu nu minți

Erau doar vorbe goale, niște gogoși fierbinți.

Pe-atunci atât de mult, cu drag eu te-ascultam

Și fiecare vorbă, în sufletul o strângeam.

 

 

Cu ochii tăi frumoși și vorba minunată

Frumos m-ai cucerit ca pe-o naivă fată. 

În suflet imi puneam, vorbele tale calde

N-aș fi crezut vreodată, că nu-s adevărate!

 

Mai mult...

Antidot

O dâră ca de sânge

Ni-i soarta-n astă lume,

C-un prădător feroce,

Adulmecând pe urme.

 

Dar care nu dispune

De colţi şi nici de gheare,

Ci-şi urmăreşte prada

Cu coasa la spinare.

 

Hai să fugim iubito!

Ca să scăpăm cu zile,

Să ne-ndreptăm degrabă

Spre munţii de iubire.

 

Şi-odată ajunşi acolo,

Mutându-ne de tot,

Să cultivăm iubire,

Al morţii antidot.

Mai mult...

Dorul din trecut

Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,

te scriu în ale mele gânduri,

încercând să te caut într-un alt el,

căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.

 

Te-am lăsat, fără de minte,

încă te puteam avea.

gândul ți-e la ea,

al meu la tine,

mi-am spus printre lacrimi și suspine,

căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.

 

Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,

căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,

ochii tăi zăresc asupra ei,

dar ai mei privesc în continuare către tine.

 

Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,

poate încă m-ai fi iubit,

te-aș fi avut lângă mine,

lacrimile mi-ar fi curs de fericire.

te puteam păstra doar pentru mine,

scumpa și tandra mea iubire…

te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.

 

N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,

și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,

căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…

Mai mult...

Fără Titlu

Te-am strigat adesea prin pădure,

Nu-mi răspundea decât ecoul ei.

Te-am căutat de la apus până la răsărit

Era ciudat că-n fiecare creatură

Privirea îmi fugea.

Erai acolo, erai aproape

Și-n foșnetul frunzelor uscate

Te simțeam.

Cutremurată până-n oase...

Las să mă plouă.

Vreau să te strig din nou

Dar mă tem că nu mai vii

Te-ai dus

și nici nu știi

Ai rămas un trecător necunoscut.

Tu cu mistere,

Eu cu un dor de dorul nepătruns

Și vise spulberate de tăcere .

Mai mult...

Nu mă stinge

Te rog nu stinge lumina

E prea întuneric s-adorm

O stea n-a adus strălucirea

În beznă prezentu-i diform

 

Nu-mi stinge în lacrimă ochii

Lipsindu-mi privirea mă dor

Se-aprinde în vis amintirea

Uitarea mă pierde-n decor

 

Nu-mi stinge cuvântul pe buze

Storcându-l de miere sonor

Tăcerile strigă confuze

Surzindu-mă  liniștea-n cor

 

Nu-mi stinge din suflet căldura

De gheață s-ajung  fără om

Îmi piere strivită măsura

Incert bântuind incolor

 

În palmă se stinge-așteptarea

Arzând prinde aerul gol

Cu mâna pornind căutarea

Găsesc doar amnezicul dor

 

Mă caută stinsă iertarea

Să-mi măture gănd cerșetor

Nu poate să-mi șteargă eroarea

Rămân să mă sting visător

Mai mult...

NU EU

Unul din noi doar, unul a trădat iubirea

Când cerul strălucea și macii inunda câmpia

Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi

Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.

Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis

Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,

S-a ofilit și moare!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍