Simplu

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet

Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem

Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet

Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem

Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea

Un sentiment fără cusur, o rază de lumină

Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină

Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină

Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate

Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe

Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe

Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Pe-un colț de univers numit acasă

Răsar din praf și apă flori de câmp

Ieșind în lumea mică și curioasă

Doi fluturi colorați plutesc râzând

Închiși între betoane stau în casă

Doi fluturi de oraș muncesc pământ

Plantează  tristă floare la freastră

Privind spre orizontul gri și strâmt

Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă

Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând

Schimbându-și mima tristă în voioasă

Și-ascund aripa frântă suspinând

Ursita-mparte șansele serioasă

Toți fluturii ar vrea să prindă vânt

Câțiva or să plutească-n iarbă deasă

Din floare tot nectarul culegând

Așa petrecem scurta noastră viață

Zburăm printre iluzii dispărând

Rămâne amintirea cea frumoasă

Doi fluturi colorați plutind râzând

Unde ești  suflet părăsit

De vise oarbe păcălit

Singur pe drum ai ostenit

Umblând pribeag te-ai rătăcit

Suflet apus de-un răsărit

Lumina nu te-a încălzit

O stea frumoasă te-a orbit

Și-acum te pierzi în infinit

Strigând la porțile tăcerii

Nu vrei să bați cale întoarsă

Urmând chemările iubirii

Te risipești fără de șansă

N-ai regăsit un paradis

Te-ai amăgit căzând în plasă

Incert sperând ai îndrăznit

Și-acum te-afunzi în ceață deasă

Iubind prea mult  te-a izgonit

N-ai înțeles că nu îi pasă

Te cauți singur prigonit

Suflet pierdut de un acasă

O văd,e aici !

E aproape,o simt ,

Obosit cu ochii mici,

Dar,o văd,vreau s-o ating.

Pielea catifea,

Mirosul iasomie,

Simt că mă vrea,

Intre noi simt chimie.

In ale mele brațe o iau,

Energiile se contopesc,

Mă strânge tare, drumul nu-i dau,

Oare să ii spun că o iubesc ?!

Să te strâng în brațe îmi doresc atât de mult

Să-ți simt fiecare parte din trup.

Să te am,să fii al meu,un minut,nu mai mult

Să ne contopim într-un singur trup.

Cred că visez sau poate nu

La anii ce repede-au trecut,

La amintirile din facultate

Unde pe tine te-am cunoscut

Era o zi de toamnă

Pe care n-o s-o uit,

Că mi-ai ieșit în cale

Și m-am îndrăgostit

Și greul a-nceput

Cum pot să-i spun,

Că inima îmi zice

Cu ea să mă cunun

Dar pân' la cununie

Era o cale lungă,

Întâi s-ajung la ea

Și nu cumva să fugă

Curaj eu mi-am făcut

Să o invit la o plimbare,

Și fără a primi răspuns

Șiret i-am oferit o floare

O văd cât s-a mirat

De îndrăzneala mea,

Și cum m-a refuzat

Și mi-a întins floarea

Pe loc m-am rușinat

Și scuze mi-am cerut,

Capul mi-am înclinat

În semn de bun salut

Atunci vă spun că am trăit

O foarte mare dezamăgire,

Și trist pe loc eu am simțit

Că totu-a fost doar amăgire

Dar cum pe lume este-o soartă

În care eu tot timpul am crezut,

Când s-a făcut anul de studiu

Noi împreună, în grupă, am căzut

De-aici n-au fost prea multe piedici

Până ce noi prieteni buni am devenit,

Și nici să facem vreun efort prea mare

Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit

Anii s-au perindat cu multe încercări

Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,

Până ce anul cinci a dat verdictul

E timpul pentru voi...la verighete!

Străin aș fi în astă lume

Fără privirea ta senină,

Precum e cerul fără stele

Și soarele lipsit de lună

Sărac aș fi pe-acest pământ

Fără prezența ta lângă mine,

Tot aurul din lume de-aș avea

Nu te-ar putea înlocui pe tine

Nefericit aș fi eu între oameni

Fără ființa ta să fie printre ei,

Întreaga lume mi-ar fi ostilă

Și chiar dușmani, amicii mei

Dar fericit mă simt că tu exiști

Fără a fi străin printre prieteni,

Cel mai bogat făr' niciun cont

Iubit de tine, fără a fi un nimeni!

Din vreme-n vreme bate vântul   
Peste negura din noapte   
În pustiu se vaită lupul   
Prevestind cumplita moarte...   
  
După nor şi-ascunde luna   
Trupul firav fără viaţă   
Peste tot sclipeşte bruma   
Diamantelor de gheaţă...   
  
Cu paşi repezi se scoboară   
Spre izvorul cristalin   
Şi în susur de vioară   
Îşi îmbie părul lin...   
  
Zăbovind o clipă-două   
Pe-o tipsie de argint   
Îşi încheie haina nouă   
Pe trup alb de mărgărint…  
  
Feciorelnic îşi mlădie   
Umbra printre flori de spini   
În puf cald de păpădie   
Şi-n parfum uşor de crini...   
  
Freamătă-n cuvânt pădurea   
Sub privirea ei de vis   
Tremurând în aşteptarea   
Primului sărut promis...   
  
Ceasul somnului s-arată   
Spre întâii zori de zi   
Către cer luna se-ndreaptă   
Înspre stele ivorii...   
  
Precum pasărea măiastră   
Ce se-nalţă prin foc sfânt   
Luna se destramă-albastră   
Fără lacrimi sau cuvânt...   
  
Vremelnică-i cumplita moarte   
Rânduind vecinic cerul   
Din cenuşă-i va renaşte   
Trupul nou, senin ca lerul...   
  
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii   
Sloboadă colind târziu   
Zodie veche-n balanţa morţii   
Risipind ecou pustiu…

Cum aș putea să trec peste tot, când tu mi-ai spus că nu trecem real niciodată peste? Cum să șterg din mine senzația de tine? Că mă doare așa tare că nici nu mai simt, dar simt tot ca niciodată

Cum aș putea să uit că ești ca un vis frumos pe care îl puteam trăi, nu doar visa? dar m-am grăbit prea tare să deschid ochii și te-ai evaporat, ai dispărut odată cu noaptea

Cum aș putea să uit toate nopțile în care voiam să dorm și tu voiai să îți ofer mângâiere și îmi spuneai că somnul nu e necesar pentru noi, ci doar emoția noastră? Că putem să ne simțim cum vrem, să ne relaxăm, să stăm în copac, să fugim..

Cum aș putea să mai merg pe strada pe care ai pășit tu, să mă uit la cerul la care te-ai uitat tu, să respir același aer, știind că nu o vom mai putea face din nou împreună prea curând?

Cum aș putea să trăiesc fără ca tu să fii în mintea mea, în inima mea, în visele mele, în momentele mele de beție și de trezie? Dar cum aș putea să te mai am în toate astea dacă tu nu mai vrei acolo?

Cum aș putea să mai mănânc vreodată ceva dulce și bun fără să-mi zboare instant gândul la tine?

Cum aș putea să nu te caut pe toate coridoarele, în toate încăperile, pe toate străzile, în toate chipurile, știind că te-aș fi găsit mereu?

Cum aș putea să mai gândesc limpede când toată concentrarea mea e la cum să-ți atrag din nou atenția?

Cum aș putea să-mi mai port măștile când tu m-ai dezbrăcat de toate și m-ai văzut cu adevărurile mele, cu relele mele, vulnerabilă, fără gardă?

Cum aș putea să mai vreau ceva când tot ce am visat vreodată să am mi-a scăpat printre degete?

Cum aș putea să nu te vreau, totuși? Când tu ești tot ce eu n-am putut să fiu?

Cum aș putea să trăiesc în neștiință, în nesiguranță și în deznădejde, când tu mi-ai arătat că trebuie să am speranță?

Cum aș putea să te privesc fără să simt? să simt acea singură îmbrățișare care ne-a semnat sfârșitul?

Cum aș putea să te învinovățesc că ai plecat, deși ți-am spus că o vei face?

Cum aș fi putut să te împiedic?

Cum aș fi putut să schimb ceva?

Cum aș putea să regret că ne-am întâlnit? sau să consider că a fost doar o întâmplare fără însemnătate, când e clar că faci parte din destinul meu?

Cum aș putea să nu mă mai gândesc la tine când plouă? sau când e însorit? sau când sunt afară? sau când sunt în pat, singură și neliniștită, pierzând timpul?

Cum aș putea să caut ceva fără să mă aștept să te găsesc și pe tine?

Cum aș putea să te mai cred când ai plecat cu tot cu încrederea mea? Cum aș fi putut să am încredere când știam că o să pleci?

Cum aș putea să mai am iubire când tu o ai pe toată și nici măcar nu știi?

Cum aș putea să te iubesc fără să doară?

Cum aș putea să te urăsc?

Cum ai fi putut să mă iubești?

Cum ar fi putut să nu fie?