Rugăminte

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

 

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

 

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

 

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

 

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

 

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Rugăminte

Data postării: 20 mai 2022

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1709

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Doarme și somnul

Lumina coboară asfințind ruginie

Cresc umbre topindu-se încet spre infinit

Iarba închide ochii legănată de vânt

Adoarme ascultând șoaptele frunzelor

 

Palide raze îmbrățișează pământul

Curgând agale pătrund prin fereastră

Se-așează pe pat să-mi țină de urât

Mângăie perna chemându-mă să dorm

Tăcut privesc cum adoarme luna întinsă pe nori

 

Aștept să se stingă-ntuneric

Răbdătoare noaptea șade cu mine la masă

Ocupând întunecată scaunul gol

Clipa îngheață lung adormind rece

Doar timpul e treaz alergând sacadat

 

Mai sunt prezente gândul și liniștea

Înăuntru clocotește singur părăsit

Erupe umed închizând pleoapele

Curge uscând strălucirea cumplit

În patul lipsit de suflete doarme somnul

Mai mult...

Joc periculos

Să ne jucăm cu sufletul puțin

Îi dăm să bea speranța visului otravă

Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin

Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă

 

Să ne jucăm cu strălucirile privind

Te-au săgetat creând o lume ireală

Orbit de stele cauți drumul bântuind

Ars de lumină te consumi ca o țigară

 

Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind

Un text formal într-o retorică banală

Cuvinte reci în propoziții chinuind

Ajunge gândul nerostit în călimară

 

Să ne jucăm cu amăgirile felin

Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană

Deschise rănile întreabă de vaccin

Pare că dragostea e cea mai crudă boală

 

Să ne jucăm cu timpul vieții risipind

Orele arse de tristețe se destramă

Umbrite zilele  cedează asfințind

Scurtează drumul spre victoria finală

 

Să ne jucăm cu amintirile glumind

Să facem haz despre o dragoste amară

Lâsând să piară o ființă rătăcind

Periculos jocul de-a inima orfană

Mai mult...

Elegie

Cândva am scuturat, nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, la înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher în așteptare

Dezbracă-te de ieri și-mbracă-te cu mine
Prinde-mi inima azi să n-o strivească mâine
Lacrima-mi ia din zbor cu rosii buze-aprinse
Topeşte-mă în brațe să mă golesc de lume

Deschide seara-n șoapte, aprinde-o-n foc de inimi
Uită de toți si toate și cautămă-n tine
Aruncă-n mine suflet, să-ți dau etern iubire
Ești peste tot și-n toate dar nu te pot cuprinde

Răsari în vis de noapte, pătrunzi până în sânge
Două cuvinte ard, se sting făr-a te-atinge
Pribege-n vânt zburate speranțe de hârtie
Împins de realitate, mă-ntorc în amintire

Soarele nu mă arde, desculț nu simt zăpada
De mai trăiesc acum tu să-mi aduci dovada
Sentința mă condamnă să te iubesc degeaba
În loc de fericire dragostea mi-e otrava

În versuri scriu poeții ce dulce e iubirea
Uitat-au oare-a spune ce-amară-i amăgirea?
Strivind cuvinte calde răsar vorbe deșarte
Tu te transformi în vis eu ma transform în șoapte

Mai mult...

A iubi nefericit

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

 

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

 

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

 

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

 

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

 

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu

Mai mult...

Și-atunci nu pot

Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă

Privind lumina m-am strivit de ochii tăi

Stau încercând să mă dezleg fără de șansă

Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei

 

Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută

Aștern prefață într-o umbră de roman

Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă

Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal

 

Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă

Tălpile caută pământ fundamental

Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă

Să-mi caut rece drumul veșted rațional

 

Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută

Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal

Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă

Absurdul caută prezentul ideal

 

Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine

Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal

Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă

Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar

Mai mult...

Apăsătoare deziluzii

Umblând cu gândul despletit citesc în valuri

Pasul oftează șterse urme pe nisip

Copil bătrân călătorind fără de maluri

Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit

 

Vântul ascultă clătinându-se agale

Foșnește apele șoptindu-mi plictisit

Nu înțelege să răspundă și se-ndoaie

Pripite spume se destramă țărmurit

 

Aleargă timpul înghițind secunda moale

Prezentul tânăr se îmbracă veștejit

Lipsind ascuns între răspuns și întrebare

Așteaptă clipa în uitare despărțit

 

Plutește visul născocind zvonuri mentale

Trădează noptea sărutând-o ascuțit

Somnul adoarme între stări iraționale

Îneacă umbrele-ncolțitul răsărit 

 

Zilele curg hălăduind la întâmplare

Mimează șubred existența travestit

Cutreier orb fără de puncte cardinale

Tot ce-am sperat în deziluzii s-a topit

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cu luna adormind pe cer

Mi-ai pus în suflet chipul tău,

Mi-ai pus în inimă bătăi,

Mi-ai furat noaptea și în loc

Mi-ai pus scântei din ochii tăi.

 

Și de atunci mi-e tot mai dor,

Ca într-un vis, plecând spre casă,

Cu luna adormind pe cer,

Spunându-mi cât ești de frumoasă.

 

Pășesc pe somn și pe cuvinte,

Prin noaptea lungă ce îmi spune,

Că nu eu, însă tu, din nou,

Te-ai rătăcit la mine-n lume.

 

Și tot mergând, zâmbind spre casă,

Mi-așez nesomnul într-un vers,

Îndrăgostit te-am smuls din gândul meu,

Te-am strâns la piept, ne-am pus pe-o stea,

Și-am adormit… în univers.

Mai mult...

Pana cand moartea ne va desparti

Prin bolta cereasca-ti vad chipul angelic
Si sufletu-mi tresare melodios
Creieru parca-mi e sub efect psihedelic
Iar inima-mi bate armonios

Surasul tau medicament pentru suflet
Care alina orice durere
Poti vindeca totul doar cu un zambet
Cand aduci cu tine a dragostei adiere

Asa cum fara ploaie nu e curcubeu
Si soare fara furtuna
La fel fara tine e gol sufletul meu
Si o eternitate vom fi impreuna

Cand suntem impreuna timpul ingheata
O ora pare-o secunda
Cand te tin in brate am totul in viata
Iar sufletul cu fericire mi se inunda

Nu mai exista cale de-ntors acum e mult prea tarziu
Indiferent cum viata ne va invarti
Un lucru e cert si pot spune ca-l stiu
Pana cand moartea ne va desparti

Mai mult...

De ce să nu fim mai buni?

De ce să fim răi atunci când putem fi buni,

Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?

De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,

Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

 

De ce să ne întristăm când ceilalți ne zâmbesc,

Când flori de speranță în ochii lor cresc?

De ce să căutăm furtună când în noi e armonie,

Când sufletul cântă, iar pacea lui vrea să fie?

 

De ce să nu ne rugăm pentru ceilalți, apoi pentru noi,

Să fim punți de lumină în întunericul gol?

Iubire necondiționată — un dar ce nu moare,

Respectul — o cheie spre bucurie și prosperitate.

 

Și-atunci… de ce?

Poate pentru că uităm cine suntem în firea lumii grăbite.

Dar poezia aceasta să-ți fie amintire:

Că binele crește într-o clipă,

Că zâmbetul schimbă o viață,

Că pacea se naște din gesturi mici,

Și că iubirea… e totul.

 

21.11.2025

Andrei GUȚU

Mai mult...

Fata mea cu corp de înger

Fata mea cu corp de înger 

Aş vrea totuși să ajung la ea 

Dar nu pot lasa lumea asta mare

Pentru o mica dorința de a mea 

Te-as ruga să-mi dai un semn 

Sa știu că la tine totul este bine 

Măcar atâta îți cer daca nu pot da ochii cu tine.  

Mai mult...

Alt final

Îmbrățișează-mă, te rog, profund

În brațele tale sa ma afund

Între pernele tale sa ma scufund

Sa nu mai simt atâta dor acut.. 

Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul

Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul

Lasa-mă să-ți servesc vinul

Sub paturică sa ridicăm volumul.

Privește la mine mai apoi

În ochi cum se citește un război

Cum ne visează pe ambii goi

Sub perne și pături moi...

Mi-a fost dor... sa rostim la unison

Să-nceapă războiul în semiton

Sa te cuprind...sa scriu cu un creion

Finalul nou... fără vreun abandon.

Mai mult...

Condamnare

Și totuși te iubesc

Deși curge tăcerea scuturându-se veșted

Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina

Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged

Gândul sihastru înecându-se risipit în visare

 

Și-atunci te-am alungat

Umbra norilor mei să nu-ți atingă strălucirea

Conturbând incolor minunea roșului aprins.

Deschisă-i calea spre oriunde infinit

Liber să-ți fie zborul către înaltul viselor

 

Și-atunci lipsind cuminte am căzut

În brazda plugului tristeților bolnave

Înțeapă acele sădite în adânc

Răsar speranțele mințind emoționale

 

Și-atunci plutesc fără prezență abdicând

Coboară zâmbetul sub limite vitale

Planează pașii fără urmă absentând

Un călător între hotare abisale

 

Și-atunci privind spre răsărit totul e strâmb

La judecată sunt chemat pentru eroare

Nevinovat pledează sufletul plângând

Fără iubire e deja o condamnare

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍