Poveste cu mincinoasă

Prințesă mincinoasă care ești,

Cu piele fină și vrăjeli în sânge,

Ce bine stai ascunsă în povești

Și râzi de scriitorul care plânge!

 

S-a-ndrăgostit de tine fără leac

Creându-te frumoasă și divină,

Prințesă mincinoasă din alt veac

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină.

 

Tu nu cobori, el nu poate urca,

Îi promiți mult, el crede infinit,

Îl doare, te-ar uita și-ar încerca

S-ajungă cu povestea la sfârșit.

 

Preferă, însă, să intre-n poveste,

Să-ți fie prinț cu poftă și cu vină,

Să-i faci copii, ca și alte neveste,

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină...


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Sorin Stoica poezii.online Poveste cu mincinoasă

Data postării: 17 septembrie 2025

Adăugat la favorite: 1

Comentarii: 7

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 813

Loghează-te si comentează!

Comentarii 7

author Sorin Stoica

Sorin Stoica

Gabriel Trofin, excelente observații, felicitări! Silvia și Daniel, mulțumesc! Spor la treabă!
author Sorin Stoica

Sorin Stoica

Florin Dumitru, cauți conflict unde nu există. Cratima se folosește unde se vrea, de câte ori se vrea, nimeni nu îi face regulile sau îi pune limitele atât timp cât gramatica e curată. Am impresia că te vrei elitist de plastic, teoretician forțat sau simți pericolul ca poezia ta, în general, să fie luată pe sus cum ia un Ferrari un Logan. Nu te teme, e loc pentru toate mașinile pe autostrăzi. Tu ține banda întâia și vei ajunge cu bine.
@gabriel Nici eu nu mă cert; doar nu confund argumentul de autoritate cu analiza stilistică. Atestarea la Eminescu e interesantă, dar nu e un argument stilistic. Eu vorbeam despre registrul modern, nu despre limba poetică din secolul XIX. Problema nu era de corectitudine, ci de adecvare stilistică. Sunt lucruri diferite. Sper că am lămurit situația.
@Sorin E vorba că nu există elidare normată în această poezie. De exemplu "S-a-ndrăgostit" nu există, e o elidare inventată,
Cratima folosită cu ochii închiși, păcat de ideile bune din poezie. Folosește cratima doar când regulile gramaticale cer sau când faci elidări literare reale.
author Silva Codrian

Silva Codrian

Excellent. M-a atins pentru că știu cum e, scriitorilor li se întâmplă des.

Alte poezii ale autorului

Repetabila minune

A sărăcit lumina zilei,

Cerul e, spre sud, de păsări plin,

Plâng toți copiii clorofilei,

Strigă toamna de pe dealuri, vin!

 

Înjură bălți toți trecătorii,

Bronzul lumii e tot mai puțin,

Înoată-n gust viticultorii,

Strigă cârciumarii, hai la vin!

 

Țânțarii renunță brusc la munci,

Celsius se leapădă de chin,

Se-adună-n fața școlii prunci,

Strigă-nvățătorii, iată-i, vin!

 

Azi ceața cucerește Luna,

Domnul Nor îl ia pe nea Senin,

E toamnă ca întotdeauna,

O vrajă, un anotimp divin!

Mai mult...

Focul și ciocanul

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

 

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

Mai mult...

Toamna ca o neserioasă

Se mai întâmplă uneori eșecuri

De calendar și uneori de vreme,

Mai calcă toamna elegant pe becuri,

Venind târziu, murind apoi devreme.

 

Se mai întâmplă să nu vrea să vină 

Să-nlocuiască vara dictatoare,

E toamna puturoasă și meschină,

Apare greu și-apoi tot greu dispare.

 

Întârzie nemotivat și tace,

Se pierde printre versurile verii

În dolce far niente și îi place 

Să scrie rime în parfumul serii.

 

Nu vine sau încearcă să rămână 

Melancolic pierde-vară mai mult timp,

E felul ei de a-și intra în mână 

Să fie-un bun poet, nu anotimp.

Mai mult...

Gluten free ca vaca

Posibil să trăim un vis sau nouă

Sau poate doar jucăm în alte vise,

Posibil s-avem vieți din două-n două,

Trăite precum vise interzise.

 

Visând, refuz să cred, în consecință,

Că viața-i doar ce vedem noi că-i viață,

Poate visu-mi s-a făcut putință

Și văd că totul are înc-o față.

 

O singură-mi speranță-mi mai rezistă:

Oniric, viața-n noi veșnic pulsează,

Atâta timp cât visul mai există

Nu-i viu ce nu e mort, ci ce visează.

 

Am, viu (și sigur voi avea în moarte)

Aceleași visuri mici de fericire:

Să fac amor cu valuri mari și, poate,

Să scriu, postum, povești despre iubire,

Să-mi strâng în brațe temerile toate

Cu care să merg, orb, în nemurire,

Să-mi ascult mai des inima cum bate,

Să lăcrimez mișcat de-o amintire

Ori să las fluturi să îmi stea pe spate,

Să fiu servit de Shakespeare la trezire

Și să adorm cu sânziene-n noapte,

Iar când voi reveni întru simțire,

În altă viață, dând din nou din coate,

Să-i vin ca fiu, în loc de mulțumire,

Doar mamei mele, înc-o dată, poate...

Mai mult...

Morfeu și omul

Eu dorm acum pentru a mia oară

În aste ultime cinci mii de nopți,

Somnul ăsta relativ mă înfioară,

Odihna mea e vizitată des de hoți.

 

Visez un stadiu avansat de comă,

M-aș bucura să fiu inconștient,

Dorm cu o silă ce anunță vomă,

Sila de-a fi chiar și în somn prezent.

 

Planific un leșin vecin cu moartea,

Aș vrea să stau inert treizeci de ani,

Din insomnie înțeleg doar partea

Stării de veghe-n care scriu pe bani.

 

Dorm dar sunt treaz adânc în mine,

Ca un copil trezit la naștere în frig,

Somnul acesta e un surogat de bine,

Mă tem să mă trezesc de tot și strig.

 

Îmi sunt pereții martori la tortură,

Strig inutil ca-ntr-un spital de surzi,

Probabil doar durere scot pe gură

Și știu că sigur tu, eternitate, mă auzi

Mai mult...

Noi, ca un cântec

Mă grăbesc un cântec minunat să-ți scriu

Deși nu știu să umblu-n portative,

Nu cunosc note, nici să cânt nu știu 

Dar să-ți scriu am o mie de motive.

 

Și mi-am pus ochii clipind la un pian,

Inima să-mi bată-n tobe cu ecou,

Sângele - un mic acord olimpian 

S-ascundă-n el ca un sonor erou.

 

Urechea-mi stângă ia trei tonuri joase,

De rock, de blues și de-o sonată veche

În timp ce mâna dreaptă îmi descoase 

Corzi de chitară fără de pereche.

 

Îmi suflă gura-ntr-un trombon de doruri

Ca-ntr-o furtună de iubire pură 

Și-mi umblă limba ca o harpă-n zboruri 

Cu poftă de-a cânta la tine-n gură.

 

La acordeon mi-am pus plămânul drept,

La mandolină - o șuviță creață,

Brusc, mi se-adună ritm de foc în piept 

Și simt subsolul cum îmi prinde viață.

 

Da, ți-am scris un cântec fără seamăn,

Cu note iuți și-acorduri pur carnale,

Interpretat lasciv, cu refren geamăn,

De-orchestra trupurilor noastre goale.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Răspuns

Tardiv este răspunsul ce-i transformat în ecou.

Ecoul nu este răspunsul tău.

Timpul trecut aștepta raspunsul singular

Nici pe departe un plural!

Este vorba despre vocea ta

Și despre ecoul generat,

Care devine nefericitul plural!

Zâmbetul este doar o mască

Ce-ascunde tacit minciuna!

Pluralul disimulat în singular

Este meschinul frumos îmbrăcat,

Care invitat la restaurant,

Mănâncă și bea fără rezerve....

Raspunsul nu poate fi despicat

Nici duplicat,e veșnic singur,

Înveșmântat în egoismul declarat,

Ambiguu ori negru ori alb!

Te-am întrebat dacă mă iubești...

Răspunsul a murit sugrumat!

(1 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

Existând inexistent

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute

Acoperind cu aripi ude zborul orb

Târând spre noapte amintirile flămânde

Se-necă-n valuri căutând albastrul mort

 

Pălind culorile umbresc fără lumină

Se prăbușesc din curcubeu sfârșind anost

Răspund doar razele marcate pe retină

Arzând scrisorile trimise-n avanpost

 

Vorbind tăcerile ne-aude luna plină

Se-abțin cuvintele aflându-se în post

Călugărind așteaptă șoapte să devină

Trăiesc prin gânduri întrebâdu-se de rost

 

Cărând păcatele dorința e-o toxină

Veninul oarbelor speranțe poartă cost

Amenințate cu inspecția divină

Caută-n grabă prin uitare adăpost

 

Toate durerile întreabă de morfină

La judecată ajungând nu recunosc

Sunt condamnat la existență clandestină

Un personaj intempestiv și fără rost

Mai mult...

Felul meu de a fi

Safirul cu aur al inimii mele

Îmi ține dorința și nu pot vorbi,

Ce simt,ce gândesc e scris doar în stele,

Și n felul meu de a fi. 

 

Tăciunea din ochii holbați la perete,

A fost demult un foc de nestins,

Trecuți candva prin multe probleme,

Se pierd în vedere ca fata din vis. 

 

Zâmbetul fals ascuns de tristețe,

Adoră sa facă iluzii și chin,

Buza rănită refuza sa nvețe,

Se înecă mereu in durere și vin. 

 

Puterea din brațe mi cedează treptat,

Când văd a ei inocență,

Dar nu pot s o am,din nou am uitat,

Sunt prea insolent în esență. 

 

Prefer sa o uit decât sa pierd șansa

Să fiu a ei sărbătoare,

Prefă te înc o dată ca nici nu ma placi

Și pleacă în lumea mea mare. 

 

Sufletu mi plange și ți face cu mâna,

Un cald rămas bun,pe curând,

O lacrima atinge podeaua și frâna,

Târziu,dar totuși spunând: 

 

"Dar poate ne vom revedea,

Căci vântul nu s a liniștit,

Și vocea ta azi mă conduce

Pe drumul meu spre infinit."

Mai mult...

Rătăcit prin sentimente

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

 

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

 

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.

Mai mult...

Iadul meu sfânt

Toate poartă numele tău... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi, abis.

Toate poartă zâmbetul și râsul tău — rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis.

Toate poartă hainele și aroma ta, vrajă,

Dar numai tu ai gust de paradis...

 

Toate ard cu focul din jurul pașilor tăi,

Toate plâng cu vocea ta, spartă în umbre,

Toate gustă veninul lăsat pe umerii mei,

Toate poartă blestemul iubirii prea sumbre.

 

Ai coborât ca o stea, dar ai ars ca un demon,

Ai lăsat în mine un altar — gol și frânt.

Te caut în tot ce miroase a somn și a scrum...

Dar numai tu ești iadul meu sfânt.

Mai mult...

SINGURATATE

Pe cerul singurătății mele

N0rii,ca niște pescăruși

Iele ale  nopții

Trec fără să-și miște aripele,

Pe sub cerul  care-și adună stelele,

Ca o cloșcă, când vine uliul.

Ulcioare de lut ,semne pe piatră

Mușcate de timp ,mușcate de daltă

Vorbesc despre trecerea noastră

Pe acest pământ.

Ca într-o poveste minunată

Caut un drum,prin noaptea înstelată

Și râd și  plâng,

Nu vreau să mă mint,

Cu a fost odată

Uitând să mai spun -ca niciodată-

Doar că vreau să mai cânt.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍