M-AM ÎNTREBAT DE-ATÂTEA ORI…

    Lacrimile mele n-au strălucit 
    în drumul tău, 
    perle sau diamante …
 

    În adâncimile mele şi verzi şi albastre 
    coloane translucide se-nalţă şi cad, 
    retezate brutal de cuvinte rostite cu ură...
   

    Dă-mi totuşi lacrimile mele... 
    şi fereşte-mă de mine, 
    de lumina aripilor mele, 
    şi mai dă-mi 
    o plajă imensă, 
    să-mi caut-singur-oceanul.

    Când simți că mai toate,
    În cale, îți stau împotrivă,
    Te-oprește. Și preț de o clipă,
    Te uită la soare. Și apoi, tu, socoate,
    Care ți-e rostul, care ți-e vina,
    Dar mai ales, nu-ți pierde lumina...
    
    Când vezi că mai toți,
    În noroi, se târăsc dând din coate,
    Și simți că așa nu se mai poate,
    Întărește-ți credința. Știi că tu poți,  
    Să câștigi înainte să cadă cortina,
    Dar peste toate, nu-ți pierde lumina...

Cu aripile frânte, crescute pe umerii mei,
Limpezite în roua tăcută a zilelor de ieri,
M-am înălțat din nou spre a luminii tâmple,
Lăsând în urmă, o lume pierdută în penumbre...

Și din adâncul ființei mele, am cutezat să salt,
Să cad mereu, nemărginit, către inevitabilul înalt,
Trăind, să mor și să renasc pentru a mia oară,
Pe catafalc nevrednic, unde doar timpul zboară...

Căci frică nu mi-a fost să-nchid atâtea guri,
Cu moartea rătăcind nebună pe la colțuri,
O lume-ntreagă am ridicat, din taine și genuni,
Și-am dăruit-o, pur, într-o corolă de minuni...

Sunt îngeri vii în lumea mea clădită cu migală,
Țesută-n viu și os, cât poate fi ea de reală,
Cu bolți albastre înscrise-n stele pline,
Și cu luceferi, ce ard etern, în holdele divine...

Și dintre toate ploile căzute trist pe noi,
Cu aripi topite-n argint, din flăcări, s-au născut eroi.
Îngerii mor. Îngerii mor - tăcuți și în zadar,
Cu frunți încleștate-n cununi de stejar...

#ingerulmeu

    La marginea Universului,
    Constelaţiile se rotesc,
    Ameninţând nemărginirea,
    Cu şi mai multe stele...
    
    În creuzetul Universului,
    Stau să se nască din neant,
    Alţi sori şi alte planete,
    Precum şi alte stele călătoare...
    
    Dintr-un singur fir de nisip,
    Nori şi spirale făr’ de sfârşit,
    Se topesc şi curg colorate,
    În colţul ochilor tăi...
    
    Acest vad de lumină,
    Va arde într-un final,
    Brăzdând întunericul,
    Miliardelor de fire de nisip...

Eu vreau să rămân până la capăt lucid,
Încă stăpân pe gândurile și ideile grele,
Să scriu versuri roșii care nu mă ucid,
Dând sensul vieții și al morții mele...

Prin viață-am trecut căutând adevăruri,
Lumina din umbre să învăț s-o discern,
Adunând cuvintele ninse din ceruri,
Potrivindu-le pentru zbor către etern...

Trecător, am grăit, am zâmbit și am plâns,
În slovele mele cu osebită candoare,
Scriindu-le pe toate pe câte le-am strâns,
Stârnind uneori nesfârșite furtuni solare...

Și-apoi, pe aceste pagini ce le-am mâzgălit, 
Le-am prefăcut în mici corăbioare pline,
Și dăruindu-le pe unda cerului grăbit,
Le-am implinit în strălucirea unei rime...

Cerul plângea cumplit peste noi,
Cu lacrimi mărunte și-amare...
Tulburându-și lumina în aspru șuvoi,
Și liniștea-i frântă în fulgere rare...

Cerul plângea pentru păcatele noastre,
Cu lacrimi strivite în sânge...
Pentru chinul ce arde sub frunțile caste,
Pe care rănile nu-l mai pot stinge...

Cerul plângea cu lacrimi de sticlă,
Ascuțite pe tocila rănilor sale...
Risipind în zadar a norilor pâclă,
Neștiind că sufletele-s pustiite și goale...

Cerul plângea cu mâinile întinse,
Cerșindu-și către noi îndurarea...
Cu lacrimi, în colțul ochilor, prinse,
Își striga în pustiu toată zarea...

Dorul ăsta nu doarme, domniță,

Stă la fereastră și bate în geam,

Cu degete subțiri, făcute din vise,

Și glasul lui seamănă a Psalm.

Te caut în tot și-n toate, iubito,

În zgomotul frunzelor, în ceasul tăcut,

În felul în care se clatină luna,

În cerul ce cade, dar n-a căzut.

Ești vântul ce bate dinspre icoane,

Ești nume de floare ce n-a înflorit,

Ești gândul ce țipă fără cuvinte,

Ești versul ce-n mine s-a rătăcit.

Mi-e dor de tine când râde lumina,

Și când noaptea se strânge sub piept,

Mi-e dor de tine în toate secundele,

Și-n cele ce vin, și-n cele ce trec.

Dar dorul acesta nu-i rană, ci cântec,

Ce-n trupul meu tremură lin...

Căci dacă dorul e semn că te am,

Apoi, Doamne-ajută! Amin!

Tu ești tot ce îmi doresc,

Și cea ce iubesc,

Tu mă faci să mă îndrăgostesc,

De fiecare dată când îți vorbesc.

Cu tine am învățat să fiu eu,

Chiar dacă mi-a fost greu,

Am fost acolo tu și eu ,

Chiar și în momentul greu.

De fiecare dată când îmi zâmbești ,

Sufletul mi-l răscolești,

N-am cuvinte să îți spun,

Cât de mult te iubesc.

Vom fii aici  tu și eu,

Împreună pentru totdeauna,

Cum ți-am promis eu,

Că îți  voi da soarele și luna

Pe uliţa aceasta nu mai răsună 

Până târziu în noapte glasuri de copii .

Pe uliţa aceasta tăcerea se sufocă

La ora când umbrele dorm .

Uliţa aceasta este tristă ,

E ca o clepsidră cu vieţi ,

Timpul exersează picurând ultimul fir .

Pe aici se plimbă tăcut Dumnezeu ....

Printre coastele strivite de singurătate

Picură liniştea . Nu mai e nimeni ....

Niciun glas de copil nu mai răsună 

Până târziu în noapte . 

Uliţa este pustie , doar marginile ei

Vorbesc despre o trecere .

Pe aici miroase a iarbă ....

Între cele două respiraţii ale ei 

Nu se mai joacă niciun copil .

nori răvășiți

alarma sirenelor

zguduie ferestrele

printre geamuri sparte

un țânțar

se zbate 

Să stăm de vorbă, să ne spunem cuvinte

despărțite în silabe, sinonime, antonime, adjective și multe câte nemenționate au rămas…

și tu crezi că am făcut mult prea multă risipă

de timp și de glas?

Vreau să vorbim despre ce vrei tu,

putem să vorbim chiar și despre o știre,

îmi place să te ascult când vorbești

pentru că ai cuvintele calde și pline.

Putem să vorbim despre copaci, despre flori, despre cer, despre lună, despre oameni pe care nu-i placem, despre un pix, despre o foaie, despre vânt, despre ninsoare, despre o ușă, despre o mașină, despre un film oarecare, poate despre mâncare, despre cine ești tu, cine sunt eu, despre cum ești așa de frumoasă mereu, despre stele, despre pietre, despre pereți, despre tren, despre șine…

absolut despre orice,

mi-e dor de vocea ta,

mi-e dor de tine 🥺

Putem să vorbim despre tot ce se poate,

folosind cuvinte curbate, rotunde, ori drepte,

vreau să te am o clipă doar pentru mine,

să ne spunem cuvinte concrete.

Ochii tăi îmi amintesc

Cât de mult eu te iubesc.

Dar nu pot să i mai privesc

Căci ei nu te mai găsesc.

Te caut in vise

Dar nici acolo nu mai ești.

Nu știu daca mai trăiești

Sau dacă mă mai iubești.

Poate te ascunzi în depărtare

Sau dincolo de mare.

Ai fugit in hotare

Sau ești dulce alinare.

Dacă nu vrei să te găsesc

Nu voi putea să ți povestesc

De ce te iubesc

Sau de ce ochii tai încă îmi vorbesc.