1  

În punctul ăsta

Înainte de toate, vreau să-ți spun

că sunt atât de obosită încât este posibil ca această poezie ale cărei cuvinte chiar acum le așez,

Să nu fie scrisă în realitate, ci în timp ce visez.

(presupun că o să aflu mâine dimineață)

 

Am avut super multe de făcut astăzi,

Ți-aș povesti ce am făcut mă gândesc,

Dar nu vreau să te plictisesc.

 

Deci da… nu o să-ți povestesc…

Am spus că nu... 

Okay, bine, dacă insiști… deci…

 

Am vizitat niște cunoștințe,

(fără context)

Și partea mea preferată din vizita asta,

A fost când a trebuit să plec.

Apoi m-am întors acasă

Am avut de lucru prin curte,

(nu am căutat comori)

Dar, am plantat flori.

După care am avut treabă în oraș,

Foarte departe…

Nici nu știu când s-a făcut noapte.

Apoi am încercat să mă uit la un film

inspirat dintr-o carte

pe care mi-am dat seama că o am

Așa că am zis că mai bine citesc cartea

Și am lăsat filmul pe mut în fundal.

Cred că am citit nici mai mult nici mai puțin

de 3 pagini întregi

(în apărarea mea, scrisul era mărunt)

Pentru că cel mai mare defect al meu

este că cititul îmi provoacă un somn profund.

 

Și așa am ajuns în punctul ăsta,

În care nu știu dacă îți scriu în vis sau în realitate,

Dar dacă totuși e vis, îți scriu dimineață.

 

Nu știu dacă ziua ta a fost la fel de obositoare și plicticoasă,

Dar pot să simt prin ecran cum citești poezia asta cu ochii ăia adorabili de somnoroasă.

 

Noapte bună, prințesă frumoasă!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online În punctul ăsta

Data postării: 11 august

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 416

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)

Mai mult...

Timp

Rămâi cu mine când lumina doarme,

când se apleacă-n geamuri luna cenușie.

Atinge-mi chipul și lasă-l s-apună,

pe pieptul tău când lumea e pustie.

 

Vorbește-mi moale, cum o faci în vise

și nu te mai preface că nu știi ce vreau să-ți spun.

Eu stiu că lumea  are și părți triste,

dar nu aș vrea ca noi să fim așa nicicum.

 

Am înțeles că timpul cere timp,

și n-am să-l mai grăbesc, nu-l voi forța.

Rămân aici și nu vreau să insist,

Căci dragostea își știe calea sa.

 

Pe curând, dar nu ca-ntr-o despărțire,

ci ca și cum abia ne-am fi găsit.

Te prețuiesc, frumoasă strălucire,

din viețile în care ne-am iubit.

Mai mult...

Deconstrucția mea

Noapte bună, frumoasă mică,

Mai frumoasă decât luna.

Am ațipit cu tine în cap și acuma

Nu știu care din noi a fost prizonierul cui,

Tu să-mi spui.

 

Te rog nu fii prea dură cu mine,

Și nu te supăra prea tare,

Sau măcar fii supărată pentru puțin timp,

Maxim, maxim pentru o zi.

Dacă rămâi supărată prea mult, deja,

Ar începe deconstrucția mea

Și pe oriunde, aș lăsa numai picături de sânge 🥺

Sau aș începe a plânge.

 

Te iubesc și iartă-mă

daca te-ai simțit singură 🥺

(nu ești, promit 🥺)

Mai bine aș fi trimis in exil pe Marte,

Dar te rog, nu mă ține departe

Și lasă-mă măcar să-mi imaginez

Că te strâng tare în brațe.

 

Simt că mai mult te supăr,

Decât te fac fericită sau să zâmbești🥺

 

Până îmi dau seama

Cum as putea să te împac,

Te țin captivă la mine în cap un timp,

Și o să încerc sa te alint

Până mă simți.

 

(Abia aștept să te văd,

Știu că sunt culmea…

Dar, te rog nu fii supărată

Și nu-ți fă gânduri grele

Mai grele decât lumea…

Tu ești a mea și eu sunt a ta,

Și un somn afurisit, nepoftit,

Nu poate schimba asta)

 

Așa că nu-ți mai ține fățuca aia încruntată pentru prea mult timp…

Cât mă costă să zâmbești un pic, un pic…

Îți trimit direct in miezul supărării tale un imens pupic,

Și dacă nu vrei să-l primești, îmi poți trimite tu un pupic de-al tău nervos înapoi,

Printr-un gând sau prin stele,

Ca să-l port pe buzele mele.

 

Te iubesc, îmbufnată mică care nu o să mai fie îmbufnată pentru mult, mult timp,

Pentru că dacă te prind,

O să te iubesc așa de tare

Până când din supărare și din tristețe,

O să te fac o furnicuță veselă.

(Ai noroc că nu sunt acolo lângă tine,

chiar acum…)

Mai mult...

Capsula timpului

Nu-mi pot aminti nici ce am făcut ieri dacă mă întrebi,

Dar îmi amintesc ce spuneai tu mai demult, ca și cum cineva ar citi o poveste…

Spuneai că nimic nu este întâmplător…

Și nu este.

 

Tot la fel îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri,

Că ai spus tu odată că de acum suntem oameni mari si asta nu se traduce în oameni înalți,

Spuneai că oamenii mari trebuie să fie asumați

Și de atunci am început să încerc să îmi asum, să fiu mare,

Vezi?

M-ai învățat ceva, nu ne-am cunoscut din întâmplare.

 

Sau, îmi amintesc că într-o zi ne concentram să facem niște concentrații

Și tuturor le dădeau rezultate realiste și-mi spuneam, cum este posibil, am concentrația stricată, nu se poate,

Și te-ai uitat și tu și chiar era în concentrația aia o eroare.

Dar dacă ar fi fost doar asta…

Lângă problema aia mai era încă una și ce să vezi, la fel nu-mi dădea…

Și te-ai uitat și ai luat-o pe toate părțile și ai spus că acum sigur este greșeala mea…

Dar eu și în ziua de azi cred că era tot a ta 😈

(mă gândesc des la asta și trebuia să o zic odată și odată).

 

Îmi amintesc că prima oară când te-am văzut, țineai așa de frumoasă un discurs

Și nu te cunoșteam, despre cine ești nu aveam nicio idee,

Dar în mintea mea atunci a fost rostită fraza:

Doamne, ce femeie!

 

Tot așa într-o zi, acum trecuse ceva timp de când te știam,

Ai decis să cercetezi lumea, să o întorci cu fundul în sus,

Cu niște persoane, altele decât mine… și Doamne,

Câtă gelozie am simțit atunci…

(Încă n-am trecut peste 😡)

De fapt de atunci făceai ce făceai

Și numai pe ele le alegeai și eu și gelozia mea eram una ca alta de negre, nu ne puteai diferenția.

 

Altă dată îmi făceam drum intenționat la masă,

Chiar dacă nu voiam neapărat să mănânc,

Doar ca să te văd pe tine chiar și pentru o clipă…

Pentru că numai în două locuri putea fi o prințesă mică,

Ori la muncă aglomerată, ori într-un loc în care să nu-i mai fie fomică.

 

Ca să-ți dovedesc în continuare că nu ne-am întâlnit întâmplător,

Lasă-mă să-ți povestesc în continuare.

Când te-am întâlnit treceam printr-o perioadă grea,

Nu genul cu gânduri negre, doamne ferește,

(mereu am fost o fire rațională)

Dar la modul că simțeam că nu mă potrivesc nicăieri în lume,

Și apoi ai venit tu și fără să știi, m-ai inspirat să am puțin mai multă încredere în mine.

(Mereu am vrut să fiu ca tine…

Okay bine, nu trebuie să o spui, termină…

Știu că și eu sunt irezistibilă 😉)

 

Și știi ce-mi mai amintesc din acea perioadă?

Îmi amintesc că aveai un zâmbet atât de frumos,

Zâmbeai și parcă soarele se retrăgea de rușine că cineva luminează lumea mai frumos și mai bine.

 

Dar știi și ce mai văd eu acum… o superbă furnică,

Care nu este prea fericită.

Si nu pot să nu mă gândesc că dacă continui să-i scriu o țin în acest ciclu dureros și o umbresc… și își pierde zâmbetul ăla dulce, toamna prin frunze.

Dar înainte ca furnicuța mea să se întristeze și să-și facă tot felul de scenarii,

Vreau să știe că nu-mi doresc să plec și nu vreau să decid în locul ei… și numai gândul la asta mă doare.

Însă vreau să-i pun o întrebare la care să răspundă sincer…

 

Ești fericită?

 

Acum îmi pun și mie întrebarea asta, simt fericire?

Nu cred că simt 🥺

Mă simt singură, uneori îmi mai spun cu voce tare  că poate sunt nebună ceea ce practic mă face nebună…

Mă simt goală de mine, la fel cum lumea îmi e goală fără tine…

Și mă întreb, mă opresc și mă întreb iar dacă situația asta, așa cum este, ne face bine…

 

Am simțit să-ți spun toate astea, în special partea cu amintirile mele despre tine…

Nu a fost greu, a trebuit doar să dau un pupic celei mai frumoase capsule a timpului pe care o păstrez sub cheie…

 

Te iubesc cât toată calea Lactee 🐥!

(Noapte bună 🥺!)

Mai mult...

Sezonul 2 din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Dacă furnica asta mică tot nu are somn,

Ia să-i dau eu încă un motiv bun

Pentru care ar trebui să vorbim,

Nu peste o lună, nu peste două…

Acum!

 

Cred că ar trebui să vorbim

Pentru că atunci când simți ceva frumos pentru cineva,

Nu trebuie să te ascunzi…

E păcat să nu-l lași și pe el să simtă frumusețea aceea.

 

Poate nu știi furnică mică,

Dar s-ar putea ca acea iubire,

Să fie singura lui sursă de lumină.

 

Ahhhhhh… stai un pic,

Încerc să fiu profundă aici, ce se întâmplă…

Nu pot să mă mai abțin, îmi scapă un pupic,

mwah 💋, mwah💋, mwah💋, mwah💋, mwah 💋, mwah💋…

Direct pe gurița ta.

 

 

Mai mult...

Ce n-am știut să-ți spun

Am tendința să iubesc în semne de exclamare. Atunci când simt că ceva mă apasă, pun semnul exclamării la finalul emoției sperând să sperii gravitatea ei cu altă gravitate.

 

În teorie se spune că dacă nu ai nimic bun de spus, să taci… dar tot în teorie se spune că inversul cuvântului depresie este expresie. Și atunci ca să respecți ambele teorii iei din prima teorie partea cu “nimic bun de spus” si din a doua partea cu “expresie”

și iese ceva ce nu ar trebui spus, dar care are nevoie să existe în cuvinte concrete.

 

Poate pentru că tăcerea doare când se tace . Se construiește singură din durere, se așază în cele mai întunecate colțuri și începe să vorbească când prinde ocazia. Iar când în sfârșit prinde glas, cuvintele nu mai ies ordonate, ies obosite, frânte, uneori prea dure. Nu pentru că așa vrei, ci pentru că așa știe tăcerea care a tăcut prea mult să vorbească.

 

Tăcerea care nu a fost întrebată niciodată ce o face să tacă atât este catalogată ca fiind rea și niciodată ca durere. Poate de aceea ne grăbim și judecăm oamenii atât de ușor după felul în care izbucnesc și nu după felul în care au rezistat până să izbucnească. Astfel se naște un poem ce se vrea a fi întreg, dar de fapt ai văzut și tu, iese un dezastru.

 

Eu nu pot să înțeleg multe din câte se întâmplă în lume, nu pot să înțeleg de exemplu cum unii spun că animalele nu au suflet doar pentru că nu știu să vorbească… nu știu cum unii își înving frica si învață să piloteze avioane… cum unii încearcă să cucearească Everestul știind că a omorât atâtea persoane… cum te-am lăsat singură crezând că nu vrei să vorbești cu mine pentru că pentru tine (știu că o să sune dramatic) sunt o povară.

 

dar știi ce știu să fac?

 

Știu să îți scriu scrisori bune de dragoste, știu să îți scriu poezii în care fiecare cuvânt se luptă să rămână cât mai mult pe buze la tine, știu să fac rime în gândul meu înșiruind lângă numele tău unele dintre cele mai frumoase cuvinte, știu și să accept că locuiești în interiorul meu mai mult decât oricine, mai mult decât mine.

 

Sper că știi că nu sunt un om rău și nici nu consider ca tu ești sau ai fost. Nu am vrut niciodată să te rănesc, dar dacă am făcut-o (și știu că am făcut-o)… îmi pare așa de rău. Îmi pare rău că în loc să am grijă de inima ta, au existat momente în care am apăsat exact acolo unde te durea.  Îmi pare rău că am devenit omul care te-a făcut să suferi. Că poate te-am făcut să te simți neînțeleasă, singură și vinovată. Dacă aș putea aș lua toate astea înapoi instantaneu.

 

Singurul lucru pe care nu-l retrag totuși…

 

Orgoliul tău e un pic mai mare decât al meu 😉

 

Te iubesc sufletul sufletului meu.

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

De ce

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

 

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

 

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

 

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

 

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

 

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

Mai mult...

O scânteie

Nu știu ce-ai făcut, dar m-ai atins

Ai aprins un “ceva” ce-l credeam stins

Doar cu un zâmbet într-o noapte târzie

Parcă în mine totul a prins iarăși magie

 

Mă întreb uneori dacă și tu ai simțit

Dacă și ție ți-a plăcut când m-ai privit

O scânteie și chiar de încă nu-i să ardă foc

Să știi că și-o clipă e de ajuns să știu că pot

 

Că defapt n-a fost tot pur întâmplător

Și că ăsta nu-i doar un gând mai trecător

O scânteie nu vine să ardă tot

Ci pur si simplu să-ți arate că ai loc

 

Pentru o clipă m-ai făcut să mă simt vie

N-a fost doar o fantezie, a fost o pură analogie

Și dacă și în tine a vibrat la fel de tare

Eu mai stau în sala de așteptare

Mai mult...

ABSTRACT

ABSTRACT (18. 07. 2018)

Tu eşti doar calea, nu iubirea,

iubirea'mi, tu, nu eşti,

ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,

povestea unei poveşti!...

Mai mult...

Primăvara inimii mele în olandeză

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

 

De lente van mijn hart

 

Een aardige jongen, George...

Een introverte jongen, George...

Een grappige jongen, George...

Een jongen zoals ik nog nooit eerder heb ontmoet, George,

Een jongen voor wie elke aandacht telt, George,

Een jongen die van gedichten houdt, George,

Een expressieve en artistieke jongen, George,

Een jongen die ons heel graag mee wil nemen voor een ritje op de hydrobike, George...

Een jongen die echt wil dat we op de picknick verhalen gaan vertellen, George.

Een jongen om mee naar de bioscoop te gaan, speelt, George,

Een jongen met een eenvoudige maar goedgekozen smaak, George,

Een dappere en vastberaden jongen, George,

Een jongen die van ouderwetse modetijdschriften houdt, George,

Een jongen die bij elke gelegenheid meer bloemen, snoepjes, George,

Een jongen wiens gedichten mij steeds meer aantrekken, George,

Een jongen die duizend keer schrijft, knipt en herschrijft totdat hij precies uitdrukt wat hij wil, George.

Een jongen met wie ik naar de buurman ga die Spaanse les geeft, George,

Een jongen die, als ik leerachterstand raak, ook op mij mediteert, George,

Een jongen die naar ongeveer dezelfde soort muziek luistert, George.

George, mijn herinneringen aan jou, hoe ik je ontmoette en hoeveel ik hield van hoe je schreef, hoe je pizza at, hoe je lachte om mijn grappen (want normaal lach ik alleen), hoe je soms om mij lachte, hoe we vroeger lachten hoe we allebei door de steegjes reden, hoe we allebei op de motor reden, op de snelweg van de zon, de snelheidslimiet overschreden, met onze haren in de wind, zorgeloos, hoe we elkaar een goed gevoel konden geven, hoe we ons op konden vrolijken, veel plezier in pubs, ga naar voetbalwedstrijden, schreeuw en spuug zaden, speel met mijn Nebelung-kat, geef me een pen waar je je verveelde, ik zou hem repareren en je zou heel blij zijn. Mooie herinneringen, jammer dat je vertrok met ik weet niet welk project in Brazilië. Het is niets, je was jong, zoals Otilia uit "Otilia's Enigma" zou zeggen, je had je dromen en je moest ze waarmaken. Er zijn zoveel andere meisjes, maar je had dat project echt nodig. Ik begrijp je, dat deed je niet laat me veel gedichten achter, maar ik zal ze bewaren, hun herinnering zal steeds meer tot bloei komen als ik ze lees, er doorheen blader, als ik geniet van je schrijven en van wat je met die regels wilde uitdrukken.

Mai mult...

Locul unde am iubit

Pentru clipa în care lumea va tăcea, iar noi vom rămâne doar o amintire în privirea ta.

 

În liniștea nopții ce cade încet,

Te caut în gânduri ca pe-un secret,

Și-n umbra ce lasă în urmă doar scrum,

Mă pierd printre șoapte și doruri pe drum.

 

Ochii tăi deschiși la culoare

Par două dimineți peste mare,

Și când mă privesc atât de adânc,

Uit cine sunt și-n tine mă frâng.

 

Au ceva sfânt în lumina lor rece,

Un dor care vine și nu mai trece,

Ca cerul senin după ploi târzii

Ce-mi lasă iubirea să ardă-n pustii.

 

Și dacă într-o zi lumea dispare,

Eu tot m-aș pierde în acea culoare,

Căci dintre toate câte-am trăit,

Ochii tăi sunt locul unde-am iubit.

 

Și chiar de va fi ca totul să piară,

Iubirea din noi va fi sfântă comoară,

O rază de sfinți în amurgul cel greu,

Lumina din ochi-ți... și sufletul meu.

Mai mult...

În noaptea grea...

 

În noaptea grea, când pașii-mi tac,

Mi-e glasul spulberat pe prag,

Aș vrea să bat, dar mâna-mi moare,

Pe clanța ușii cu zăvoare.

 

Tu cânți, iar cântecul e stins,

În mine, totu-i necuprins,

Iar timpul, ca un hoț tăcut,

A spulberat iubirea ce-am avut.

 

Dar te păstrez, în inimă, în sânge,

Chiar de tăcerea ta mă frânge,

Căci dacă plâng, și dacă scriu,

E fiindcă-mi este amorul viu.

 

Dar fiecare vers pe care-l nasc,

Tu, mi-l strivești ca pe un vreasc,

Eu însă-l port, cum port durerea,

Și suspinând păstrez tăcerea...

 

Rămân, femeie, al tău mister,

Voi fi în el, fereastra către cer,

Și-n ochii tăi, când caută spre stele,

Vor plânge numai lacrimile mele.

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍