Ia-mă iubito...

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

 

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

 

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Ia-mă iubito...

Data postării: 22 februarie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1094

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Hristos a înviat!

Păcatul ne e lege,

Cârtim şi judecăm,

Minţim cu sânge rece

Şi-ntruna ne certăm.

 

Îi prigonim pe ceilalţi

Şi aspru-i pedepsim,

Când am putea aproape

De ei, mereu să fim.

 

Şi ne-nfruntăm confraţii

Şi moartea le dorim,

Le aducem acuzaţii

Şi rău de ei vorbim.

 

Şi pacea nu ne place,

Suntem răzbunători

Şi mari războaie facem

De mult prea multe ori.

 

Şi te-njurăm Hristoase,

În loc să ne rugăm

Şi lungi piroane-n oase,

Zeloşi îţi împlântăm.

 

Şi te urâm de moarte,

Când spui să nu greşim,

Când Tu, de fapt, Isuse

Vrei să ne mântuim.

 

Şi te urâm de moarte,

Când spui să ne iubim,

Când noi, de fapt, Hristoase,

Vrem să Te răstignim.

 

Oricât de mult, Isuse,

Noi Te vom răstigni,

Tot nu vom face faţă

La cât poţi Tu să învii!

 

Oricât de mult, Hristoase,

Te vom crucifica,

Tot nu vom ţine pasul

Cu cât poţi Tu învia!

 

Oricât de mult, Isuse,

Noi Te vom răstigni,

Tot nu vom face faţă

La cât poţi Tu iubi!

 

Oricât de mult, Hristoase,

Te vom crucifica,

Tot nu vom ţine pasul

Cu cât poţi Tu ierta!

 

Hristos a înviat!

 

Mai mult...

Două astre

Tot rătăcesc prin locuri stranii,

Dar care-mi par şi familiare,

Îngândurat mă-ntreb întruna

Cum am ajuns în ele oare?

 

Că nu-mi aduc deloc aminte

Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut

Şi nu-nţeleg unde mă aflu

Şi nici nu ştiu când am trecut.

 

Pe un tărâm plin de lumină,

Înveşmântat în raze albastre

Ce cad, pe sub a frunţii boltă,

De pe un cer cu două astre.

 

Ce-s străjuite, de aproape,

De tâmple adânci ca nişte văi...

Iubita mea încep a crede

Că m-am pierdut în ochii tăi.

Mai mult...

În timp şi spaţiu...te iubesc!

Chiar dacă ne năşteam departe

Şi-n alte galaxii trăiam,

Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,

Că tot pe tine te iubeam.

 

Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,

Mai la-nceput sau la sfârşit,

Am fi avut aceeaşi soartă,

Că tot la fel te-aş fi iubit.

 

Deci, scriu această poezie,

Cu gândul să-ţi mărturisesc,

Din când în când, când vei citi-o,

Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!

Mai mult...

Doamne Doamne!

Doamne Doamne, Doamne Doamne,

Câte primăveri şi toamne,

Câte flori şi câte poame,

Câte amorezate doamne,

Vor mai fi şi eu nu, Doamne,

Doamne Doamne!

 

Doamne Sfinte, Doamne Sfinte,

Câţi stejari şi câte ghinde,

Câte gâze efemeride,

Câte fete îndrăgostite,

Vor mai fi şi eu nu, Sfinte,

Doamne Sfinte!

 

Doamne Isuse, Doamne Isuse,

Câtă iarbă, câte frunze,

Câţi gândaci şi buburuze,

Câţi ochi verzi şi roşii buze,

Vor mai fi şi eu nu, Isuse,

Doamne Isuse!

Mai mult...

Arsenal

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund cuţit,

Ce până la plăsele,

În inimă stă-nfipt.

 

Cuţit ce e-ncrustat

Pe lama de argint,

Cu vocea ta cea blândă

Şi şoapte de alint.

 

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund stilet,

Ce-n inimă se-mplântă

Odată ajuns la piept.

 

Stilet care pe lamă

E încrustat cu dor,

Cu vocea ta cea dulce

Şi şoapte de amor.

 

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Ce-n inimă pătrunde

Cu zimţii de metal.

 

Pumnal ce e-ncrustat

Pe lamă şi pe zimţi,

Cu vocea ta cea caldă

Şi şoaptele fierbinţi.

 

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Stilet, cuţit...iubito,

Întregul arsenal!

Mai mult...

Roz

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

 

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

 

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Iubire pierduta

Te amăgești ucisă de dor și disperare;
Poate acum e vremea, la tot, să dai uitare,
Poate acum e timpul să te gândești la tine
Topindu-te în brațe la altul ca și mine.

Ne alintam pe pânze de dor si amăgire
Si tu credeai în trupu- ți ce aburea iubire,
Iar eu credeam în vise, ce-n ochi ți le citeam
Si poate că și-n tine, atuncea ,eu credeam.

Te bucurai nebun-o cînd mă vedeai venind
Parcă eram eu singur, cu tine, pe pămînt,
Si îmi zmulgeai din gânduri sălbatice speranțe,
Când te lăsai cu capul pe ale mele brațe.

Acum îți lași privirea să-ți curgă șiruri, rîu,
Căci înțelegi atentă, că poate fi tîrziu,
Dar mă mai cauți, încă, pe drumuri cunoscute-
Ca să întorci splendoarea unei iubiri pierdute.

Mai mult...

TE CAUT !

NE ÎNCETAT ,MEREU  TE CAUT

FĂRĂ  TINE  NU-AM  LUMINĂ ,

SUFLETU-MI  MEREU  SUSPINĂ ,

FĂRĂ  TINE  ZIUA  PLÂNGE ...

ÎȚI  CUPRIND  ÎN  BRAȚE  UMBRA ,

NE LĂSÂND-O  SĂ MAI  PLECE !...

Mai mult...

O poveste de iubire de Denis Pușcașu

Într-un univers de vis,

Iubirea ne-a adus fericire.

Îmbrățișări calde, săruturi dulci,

Noi suntem eternitatea vie.

 

În ochii tăi strălucește lumina,

Ard flăcări de pasiune aprinsă.

Împreună în dansul iubirii,

Simțim cum timpul se oprește.

 

Cuvinte tandre, promisiuni sincere,

Ne leagă sufletele într-un cântec.

Fiecare atingere e o melodie,

Ce vibrează în inimi cu dorințe.

 

În lumea noastră de iubire pură,

Zidim un castel al fericirii.

Cu fiecare zi ce trece, creștem,

Ca doi îndrăgostiți în armonie.

 

Așa că sărbătorim dragostea noastră,

Prin versuri pline de emoție.

Un cuplu unit și împlinit,

Povestea noastră, o bucurie.

Mai mult...

Fi tu

De-ai fi ca o Magdalenă,  

Pe când n-avea învățător,  

Aș fi ferice-n noaptea neagră,  

Iar ziua aș fi un dezertor.

 

De-ai fi Ileana cea din basme,  

Ori chiar Maria-n chip curat,  

M-aș pierde-n zori de-atâta pace  

Și mi-ar fi sufletul uscat.

 

Dar nu te vreau nici ca poveste,  

Nici sfântă-n chip împodobit,  

Te vreau așa cum ești pe bune,  

Căci dorul meu de tine n-a pierit.

 

Și dacă-ai fi și cer, și umbră,  

Și tot ce n-am, dar am dorit,  

N-aș regreta nicio secundă  

Că ești precum te-am întâlnit.

Mai mult...

Persoana

Vocea ce-ți mângâie sufletul

Vorba ce-ți aduce zâmbetul

Gluma ce-ți pare amuzantă

Persoana te face distrată 

 

Orele numărate faine

Piesele care-ți sunt ca haine

Înțelesurile ascunse

Gândurile presupuse

 

Așteptarea și răbdarea

Visarea și cu sperarea

Atracția, nesiguranța

Proiecția si cu dorința 

 

Distanța și cu neștiința

Importanța ce-o dă prezența

Aduc zâmbetul îndrăgostit

Și fac sufletul neliniștit

 

Nici nu știi cu cine vorbești

Dar vocea te face să trăiești

Personalitatea te-aprinde 

Gândirea te-nebunește

Mai mult...

Prefă-te...

Prefă-te că mă mai iubești
Puțin,
Hai, minte-mă măcar odată,
Soptește-mi la ureche vorbe de alint
Și lasă-mă de mână să te țin,
Să te privesc în ochi
Pentru ultima dată.
 
Nu mă goni din gândurile tale
Păstrează-mă o clipă doar
Și încă una,
Vino cu mine pe-un colț de stea
Să ne lăsăm îmbrățișați de Lună.
 
Prefă-te că mă mai iubești
Puțin,
Și vino să ne pierdem pe un val de mare,
Atinge-mă de mână și lasă-mă să simt,
Căldura din privirea ta,
Rază de soare.
 
Prefă-te că mă mai iubești
Puțin...

 

                 CB

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍