Hoţul

Am un secret iubito

Şi acum că ne-am luat,

Am să ţi-l spun şi ţie,

Sunt hoţ şi te-am furat.

 

Povestea este simplă,

Chiar de la început,

Când ne plimbam pe alee,

Îţi luam câte un sărut.

 

Iar când şedeam pe banca

De sub bătrânul tei

Şi te-mbăta parfumul,

Îţi luam şi două, trei.

 

Să nu găseşti sărutul,

Ce tocmai îl furam,

Prevăzător din fire,

La inimă-l puneam.

 

Îl ascundeam chiar unde

Păstrez amestecate,

Dragi amintiri cu tine

Şi dorurile toate.

 

Acum că ai aflat,

Să nu declari război,

Săruturile luate,

Ţi le voi da-napoi.

 

Ce dacă fapta e gravă,

Nevinovat pledez,

Că am o circumstanţă...

Doar ştii cât te iubesc!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Hoţul

Data postării: 19 iunie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 586

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Albi îngeri nenăscuţi

Ce v-a făcut iubirea,

S-o răstigniţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

 

Cu ce-a greşit iubirea,

Ca să o urmăriţi

Şi-n pântece de mame

Şi să o prigoniţi.

 

Iubirea nu-i vreo marfă,

Iubirea n-are preţ,

Nu se negociază

În termeni de comerţ.

 

Iubirea nu-i păcatul

Cel dulce, oameni buni,

Iubirea zămisleşte,

Dă sens acestei lumi.

 

Iubirea înseamnă viaţă,

Iubirea e sărut,

Îmbrăţişarea tandră

Şi pruncul nou-născut.

 

Iubirea e speranţă

Şi este viitor,

E gânguritul vesel

De-al sânului fior.

 

Ce v-a făcut iubirea,

S-o pângăriţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

 

Cu ce-a greşit iubirea,

Toţi cei ce-o omorâţi,

Uitaţi că din iubire,

Şi voi sunteţi făcuţi!?

Mai mult...

Minuni

De ce se miră unii,

Că eu cred în minuni,

De ţi-ar vedea ei gura,

Ca dulcile căpşuni.

 

De ţi-ar vedea ei părul

Cel roşu şi buclat

Şi genele cu ochii

Cei verzi ca de smarald.

 

De ce se miră unii,

Că în minuni eu cred,

De-ar şti că se întâmplă

Minuni, când te dezmierd.

 

De-ar şti ei ce se-ntâmplă

Când te cuprind în mâini,

Ar crede ca şi mine,

Că se petrec minuni.

 

De ce se miră unii,

Miracole că sunt,

De ţi-ar vedea surâsul

Fermecător şi blând.

 

De ar avea norocul,

Zâmbind ca să te vadă,

Miracole că există,

Ar crede de îndată.

 

De ce se miră unii,

Că un credul aş fi,

Ce în minuni mai crede,

De parcă ar fi prostii.

 

Că toţi de te-ar cunoaşte,

Toţi te-ar iubi nebuni

Şi ar crede în iubire

Şi-n ale ei minuni.

Mai mult...

Am să te port femeie

Am să te port femeie

În inimă mereu,

Te voi purta o viaţă

Aici în pieptul meu.

 

Şi dincolo de viaţă,

În trupul meu cel mort,

Te voi purta şi acolo,

În oase am să te port.

 

Şi dincolo de oase,

La fel te voi purta,

Vei fi pe mai departe

În praful meu de stea.

 

Şi dincolo de praful

Şi pulberea din mine,

Te voi purta-n poeme,

În versuri şi în rime.

Mai mult...

Copacul

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

 

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

 

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

 

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

 

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Mai mult...

Fără tine

Se pare că fără tine,

Din moment ce te-ai născut,

Cosmosul în întregime,

Altă soartă ar fi avut.

 

Doar pentru că eşti în viaţă,

Universul are un rost

Şi este acum de faţă,

Altfel nici nu ar fi fost.

 

Sau...şi de-ar fi existat

Fără tine, pe un alt drum,

Altcumva ar fi arătat,

Altceva ar fi fost acum.

 

Un alt cer, un alt pământ,

Un alt răsărit de soare,

Alţi nori duşi de un alt vânt,

Călători spre altă zare.

 

Se pare că mii de stele,

Verile cu nopţi senine,

Eu şi dorurile mele,

Eram altfel...fără tine.

Mai mult...

Eu ştiu că seara...

Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,

Tu pradă cazi uşor iubirii mele,

Aşa că sub salcâm te aştept,

Acum c-au răsărit şi două stele.

 

Şi ştiu de mijloc când am să te prind,

Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,

Aşa că-n braţe te cuprind,

Acum că zeci de stele strălucesc.

 

Şi ştiu când părul ţi-l desfac,

Că-n ochi mă vei privi tăcută,

Aşa că ţi-l răsfir şi tac,

Acum că stele sunt peste o sută.

 

Şi dacă te sărut pe buze, ştiu

C-a mea vei fi iubito, de îndată,

Aşa că te sărut cu foc...târziu,

Acum când stele ard pe bolta toată.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ia-mă iubito...

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

 

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

 

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.

Mai mult...

,, Raze de Soare ''

Aș prefera să fiu doar în lumea sa,

Împreună cu tine ,doar în viața ta ,

Și dacă nu exiști , atunci să vii la mine

Căci te voi aștepta mereu în inima mea.

 

Niște raze de soare , mai reci decât ploaia

Dacă suferi atunci ești un om slab 

Iar când atribui clișee acestui univers

Suferință după merite ți-ai căpătat.

 

Pedepsit de tine sau pedepsit de el,

Dacă îți este frig atunci cauți dragoste

Iar când îți este cald , cu o sabie de oțel

Îți distrugi unica ta speranță - viața.

 

Printre zeci de mii de gânduri și zeci de mii de stele 

Voi continua să te caut în universul meu,

Iar dacă nu voi reuși să te găsesc vreodată

Atunci înseamnă că ești ținută prizonier 

De către propriul tău univers ce nu se va mai întâlni vreodată cu al meu.

Mai mult...

Amintiri

Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,

Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,

Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,

Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.

 

Am adunat speranțe și visuri de copil,

Le-am strâns într-o trăistuță

Să nu le pierd nicicând.

Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,

Și-am sigilat-o în suflet,

Să n-o uit niciodată.

 

Dar, în vâltoarea vieții,

Apar nori și furtuni …

Ne pierdem în minciună și devenim imuni.

Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,

Iar în final ajungem,

Să fim niște nebuni.

 

Apoi, sleiți de vlagă

Trăim în resemnare,

Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.

Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,

Iar drumul pocăinței

      E doar o FUNDĂTURĂ!

 

Viorica E.

 

 

Mai mult...

OARE?

Oare voi mai fi vreodată îmbrățișată

Fără să simt că mi-este dor de noi?

Oare voi mai gusta din vin vreodată 

Fără să-mi amintesc de gustul tău?...

 

Oare o să mă suni cu suflet cândva 

Să-ți pot răspunde cu al meu?

Oare voi putea să scriu cândva un vers

Fără în gând numele să îți șoptesc?

 

Oare iarna ce-o port în suflet

Se va schimba în primăvară?

Oare inima îmi va mai fi la fel

Când visa un ultim vin și-o-mbrățisare?

Oare...🥲😔

05.01.2025

OneWineWoman

Unpahardepoezie 

Mai mult...

Nunta (a 7-a poezie din seria ,,În căutarea dragostei")

  1. Când ne-am întâlnit prima dată, eram copii

  În trup, în cuget și-n gândire

  Iar astăzi te numesc ,,mireasă";

  Te port în suflet, în inimă în iubire.

 

  2. Și nu mă gândeam vreodată c-o străină

  Mult, o să mă facă să zâmbesc,

  Să iubesc cum n-am iubit pe nimeni,

  Să am un motiv pentru care merită să trăiesc.

 

  3. Căutându-te în orișicine, te-am găsit 

  Frumoasă, cum mi te imaginam,

  Căci cu suspinuri de negrăit

  Zi de zi, noapte de noapte eu te așteptam.

 

  4. Și-L rugam cu tot dinadinsul pe Dumnezeu 

  Cu orice preț să mi te dăruiască,

  Pentru a te iubi mereu,

  Cu tine, acum și-ne veci să mă unească.

 

  5. Astăzi am văzut că nu m-am rugat în zadar,

  Datu-mi-s-a semn căci tu îmi ești aleasa.

  Te-am primit astăzi ca și un dar,

  Atât de scump de nici nu te puteam visa.

 

  6. Astăzi de la tine nu-mi pot lua ochii deloc

  Când te văd în alb îmbrăcată 

  Furându-mi inima de foc

  Și stingând-o cu dragostea-ți toată

 

  7. Eu vreau să mi te dăruiesc o viață

  Să mă lupt pentru tine cu toată lumea

  Pentru a-mi spune ,,da" la o singură întrebare:

  ,,Vrei să fi soția mea?"

Mai mult...

Îmi ești îndeajuns

Îmi ești îndeajuns în fiecare zi șin fiecare noapte,

Îmi ești îndeajuns în fiecare cuvânt în fiecare suflare.Îmi ești mai aproape și tot mai departe, 

În fiecare strofă în fiecare text.

M-am săturat la miez de noapte să mă trezesc în lacrimi,

M-am săturat sa te aud și să nu-ți văd chipul.

Nu am putere să ascud și nu mai vrau să pierd .Mi-ai omorât și sufletul în mine

Și dragostea mea pentru tine.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍