Doua inimi! ( Pentru tata )

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

 

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

 

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

 

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

 

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

 

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

 

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

 

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

 

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

 

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

 

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

 

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

 

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

 

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

 

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

 

 

 

 

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Doua inimi! ( Pentru tata )

Data postării: 10 august 2024

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1031

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mult, multe!

Mult am umblat pe-acest pământ

Ca simplu călător,

Și simțul niciodată nu mi-a spus

Ai grijă, ești un muritor

 

Și cât de multe am văzut

Cu ochii minții,

De-ar fi posibil, le-aș povesti

Acolo Sus, la un taifas cu sfinții

 

Iar zilnic multe rele mai aud

În lume întâmplate,

Zvonul l-aș vrea neconfirmat

Dar din păcate...sunt adevărate

 

Multe am învățat prin școli

Și-am răsfoit și-o carte,

Și-acum când linia o trag

Văd că-s aici..nu prea departe

 

După ce multe-am adunat

Greu le-nțeleg pe toate,

Iar universu-mi e necunoscut

Că mintea mea mai mult...nu poate!

 

Mai mult...

Reproș tardiv!

Nu pot să mă abțin să plâng

Când știu că te-am pierdut,

Și n-am luptat să te opresc

Pentru c-atunci nu m-a durut

 

Abia când n-ai mai fost cu mine

Am început să-mi pun întrebări,

Și-am înțeles, mult prea târziu

Că unde curge miere,mai vin și încercări

 

Mult prea ușor am renunțat la tine

Sau poate tu nici nu erai cu mine,

Știu că amândoi eram atât de tineri

Și lumea ne spunea că ne stă bine

...........................................

Și nimeni n-a mai putut salva

Ce eu de tine ajutat am dărâmat,

Acum chiar dacă plâng este tardiv

Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!

Mai mult...

Cândva...copil!

Cine nu-și aduce-aminte

Cum a fost copil, cândva,

Și, că nu avea vreo grijă

De nimic, ce se-ntâmpla. 

 

Rău sau bine-n jurul tău

Asta n-avea importanță,

Ușor treci peste necazuri

Când părinți-s...siguranță. 

 

Mergi la grădi și la școală

Cu bunicii, strâns de mână,

Ce-și doresc,...primul să fii

Și cu zece..mate..și română. 

 

Vii acasă, mergi spre joacă

Și des faci, vreo boroboață,

Când primești...o urechială

Și un ,,ordin "..treci și-nvață. 

.......................    

Toate-acum sunt amintiri

Puse-n vers, pentru nepoți,

Hai întoarce-te...copilarie

Și ne scapă... de roboți!

Mai mult...

Vârful săgeții!

Visez cu ochii larg deschiși

La tine, fata mea, frumoasă,

La clipa când inima ți-am dat

Sperând, că îmi vei fi mireasă. 

 

Lumea, nu o băgam în seamă

Și vorba ei, trecea pe lângă noi,

Eram îndrăgostiți, unul de altul

Privind doar înainte și nu 'napoi. 

 

Plimbările de seară, pe sub tei

Prin târgul celor șapte coline,

Erau, adevarate binecuvântări

Ce le simțeam..ca adieri divine. 

 

Gândul mă duce, către tinerețe

La ce-am iubit, poate nevinovat,

Însă, adevărul zilei...îmi șoptește

Fii fericit, cu ce Domnul..ți-a dat. 

 

Și cum să uit de tot ce azi trăiesc

Lângă a mea soție, iubirea vieții,

Doar zic, că-s omul binecuvântat

Ce simte în adânc...vârful săgeții!

Mai mult...

Iertare mamă!

Mă uit acum la poza ei cu drag,

Și-mi amintesc de mama mea,

Cum m-aștepta măicuța-n prag,

Sperând că azi, eu voi veni la ea

 

Și azi era mereu în fiecare zi,

Pentru ființa cu părul strâns,

Cu chip plăpând și ochii verzi,

Strălucitori și umezi de la plâns

 

Sunam și discutam cu dânsa,

Și-i promiteam zilnic mereu,

Că voi veni curând acasă,

Să-i treacă ei, de dorul meu

 

Din prag către poartă venea,

Poate îl vede pe-al ei fecior,

Venind spre casă de la șosea,

Și-n brațe să-l ia pe-al ei odor

 

 Știu ce mult ea aștepta să vin,

S-o văd, să-mi spună..bun venit,

Cu glasul ei frumos și cristalin,

Iar eu să-i spun..bin' te-am găsit

 

Dar uneori realitatea-i crudă,

Iar la șosea nimeni nu se vedea,

Ea tristă, se retrăgea în tindă,

Și după ea ușor ușa-nchidea

 

Viața nu e așa cum ne-o dorim,

Iar așteptarea grea și dureroasă,

Amânăm fără motiv noi să venim,

La mama noastră, cea frumoasă

 

La telefon scuze prea des găseam,

Că sunt la muncă, nu pot să plec,

Făra să vreau, adesea o mințeam,

Când ei îi promiteam, că o să trec

 

Tot ce v-am scris e pur adevărat,

Și-așa se întâmplă mai mereu,

Să n-avem timp cănd ești chemat,

Și regretăm târziu, când ne e greu

 

Când ea în prag nu a mai fost,

Și poarta nu s-a mai deschis,

Am plâns, dar plânsul n-avea rost,

Mama fiind prea Sus, în Paradis

 

Acum și fară telefon să-mi dai,

Timp aș găsi și aș veni în zbor,

Să-ți mulțumesc că tu în Mai,

Viață mi-ai dat și-ți sunt fecior

 

Voi care astăzi mame mai aveți,

Și stiti cu câtă dragoste v-asteaptă,

Nu-ntârziați, nu amânați, să le vedeți,

Și cât mai des, dechideți poarta!

Mai mult...

Sunt o doamnă!

Sunt o doamnă la o vârstă

Trecută prin această viață,

Cu bune dar și cu necazuri

Și cred că sunt, o bună soață. 

 

Simt iubirea,  venind spre mine

Când soțu-mi spune ,,te iubesc ",

Atunci nu am de zis alte cuvinte

Decât...Doamne...îți mulțumesc. 

 

Sunt mamă pentru-al nostru fiu

Născut din dragostea adevărată,

Sunt femeie cu rod pe ăst pământ

Și fericită, că fiul, soțul, mă răsfață. 

 

Pe el l-am întâlnit în zi de toamnă

Simțind că inima mi-a fost furată,

De-un hoț, cel așteptam...să fure

Și să devin, soție, femeie măritată. 

 

Timpul nu l-am lăsat să se petreacă

Și naștere am dat unui băiat frumos,

Ce casa ne-a umplut de-atâta fericire

Primind Darul Ceresc...odorul prețios. 

 

Acum la toți ne povestim...povestea

Iubirii pe pământ, de Cupidon vrăjiți,

Ce ne-o dorim de Domnul prelungită

Fiind copiii Lui...în veci...îndrăgostiți!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cu tine lumea-i mai frumoasă

Cu tine lumea-i mai frumoasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Privirea ta îmi dă lumină,

Iar inima nu mai suspină.

 

Când ești aproape, totul cântă,

Chiar și tăcerea e mai blândă.

Tu ești răspuns la orice dor,

Tu faci din clipă viitor.

 

Cu tine zilele-s senine,

Iar nopțile sunt pline, pline.

De vise calde și iubire,

De pace, dor și fericire.

 

Cu tine lumea prinde viață,

Iar timpul parcă nu mă-ngheață.

Rămâi cu mine, viața-mi pasă,

Lângă tine eu mă simt acasă.

Mai mult...

Trăiri

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

 

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

 

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

 

 

Mai mult...

Vin cu amintiri

Și îmi trec zilele amintindu-mi cu dor

De al meu prim vin Merlot

De notele roșii ce mă duceau în visare

Si cum mă simțeam... ca-ntr-o îmbrățișare.

 

Și mi-au trecut veri cu al tau blanc în gând 

Și zile-ntregi l-am pomenit sperând

Să-ți amintești c-ai fost cel ce mi-a arătat 

Taina vinului bun... dar nu... n-a contat.

 

Și îmi trec zilele mințindu-mă frumos

Că ai păstrat din promisul Sauvignon 

Că te gândești când savurezi Bordeaux,

Și ții o sticlă pitită sub torpedo...

 

Mai mult...

✨ Misterul poetului

,,Când zorii timizi își aștern privirea

Un fior straniu îmi tresaltă în piept

Nu este oare în această viață iubirea

Cel mai pur sentiment și cel mai înțelept?"

 

Aceste stihuri se odihneau sub lună,

În umbra unei sălcii cu plete numeroase.

Oare cine le-a plămădit în inima-i nebună,

Și le-a întipărit pe o foaie în clipe luminoase?

 

Ore au trecut, zile, ani? nimeni nu cunoaște,

Celui ce a iubit nu i se știe de nume,

Azi, poate nici un om nu îl mai recunoaște,

Pe cel ce a plăsmuit din condei o lume.

Mai mult...

Agonie

E soare pe cer
Nu se simte căldură
Ceașcă pustie
Cafeaua e smoală
Afară e noapte
În suflet răscoală
Frunzele cad van
Copacii suspină
Plouă cu sânge
Cioroii îngână
Ochii n-au lacrimi
Tu ești de vină

Mai mult...

Nu știu!

Încerc să mă apropii din nou de ea,

Nu știu de mă va accepta sau refuza,

Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,

Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?

 

Îndepărtarea ei sau poate-a mea,

În timp s-a petrecut, făra-nțelege,

Ceva a dispărut, poate comunicarea,

Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege

 

Unul pe lângă altul, zilnic trecem,

Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,

Viața noi în penibil ne-o petrecem,

Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",

 

Voi continua să lupt, pe-un loc minat,

Și fericirea s-o împărțim la amândoi,

Pentru că simt că nu s-a terminat,

Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍