Dor cu dor până în Rai

 

Te caut printre amintiri,

Prin vise blânde, prin priviri,

Dar timpul crud și nemilos

Te-a dus departe… prea frumos.

 

Și dor cu dor urc către stele,

Prin nopți tăcute, gânduri grele,

Și știu că dincolo de zări

Mă aștepți lin, fără-ntristări.

 

Mi-e dor de glasul tău duios,

De râsul cald, de chip frumos

De grijile de pe pământ

Acum ești înger și cuvânt.

 

Dar știu că-n liniștea cerească

Ne-om regăsi în zi firească,

Că dor cu dor se face rai

Și-n ceruri nu există grai

Decât iubirea ce ne leagă

Din veșnicie… înspre veșnicie tată.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Andreia Aga poezii.online Dor cu dor până în Rai

Data postării: 26 martie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 618

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Vindecare imposibilă

Vindecare imposibilă

 

M-aș fi vindecat de tine,

Dacă n-ai fi revenit,

Să-mi aprinzi din nou suspine,

Într-un suflet obosit.

 

M-aș fi șters din amintire,

Dacă n-ai fi revenit,

Să-mi aduci a ta privire

Ca un dor ce m-a rănit.

 

M-aș fi regăsit pe mine,

Dacă nu te-aș fi văzut,

Dar mă pierd din nou în tine,

Ca un vis ce n-a trecut.

 

Te-aș uita… dar știu prea bine,

E târziu și e în zori,

Căci te-ntorci mereu la mine

Să mă frângi de-atâtea ori.

Mai mult...

Iubirea de după plecare

 

 

Doar după ce murim ne fac icoană,

Ne-aduc cu flori și lacrimi în pridvor,

Dar n-au știut, în viață, să ne cheme,

Să ne sărute fruntea tuturor.

 

Când încă eram vii, eram uitare,

Un chip pierdut în zori și-n amurgiri,

Dar moartea dă iubirii o cărare,

Pe care-o calcă toți, cu amintiri.

 

Atunci suntem eroi fără de vină,

Cu vorbe dulci sculptate pe mormânt,

Dar cât eram, doar vânt și rădăcină,

Ne-au lăsat singuri, praf purtat de vânt.

 

Ce trist e să primești flori fără viață,

Când trupul doarme-n liniștea de humă.

Iubiți-mă acum, cât sunt aici,

Nu când mi-oi pierde umbra de pe urmă.

 

Căci viața e o lampă ce se stinge,

Iar focul ei cu vântul se topește,

Iubiți-mă acum, cu foc, cu dor,

Nu după ce destinul mă sfârșește.

 

Mai mult...

Luna

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

 

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

 

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

 

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

 

Mai mult...

Inima mea

Inima mea

 

Altă inimă, nu,

n-aș avea ce să-ți spun.

Pe-a mea ți-o ofer

cu zâmbet sincer, efemer.

 

E plină de tine,

de gânduri senine,

de râs și culoare,

Și  zile cu soare.

 

Te poartă ușor,

ca pe-un vis de zbor.

Și bate frumos,

că-i ritmul tău, jos.

 

N-o schimb, n-o înlocuiesc,

cu ea doar iubesc.

Rămâi, dacă simți,

în ea poți să-ți vinzi

toate grijile mici –

e-un loc fără frici

Mai mult...

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

 

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

 

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

 

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Mai mult...

Trec clipele

Trec clipele ca valul lin,

Și viața curge-n al său rost,

În urma noastră lasă-un spin,

Dar și amintiri ce n-au un cost.

 

Privim spre anii ce-au zburat,

Și-n suflet strângem dor și vis,

Uităm că timpul ne-a-nvățat,

Că totul trece… chiar și-nchis.

 

Adunăm aur, strângem faimă,

Dar ce rămâne e iubirea,

Nu-i loc pe drum pentru o haină,

Ci doar pentru ce-nalță firea.

 

Să ne oprim un ceas, o zi,

Să prețuim ce-avem acum,

Căci Cerul ne va dărui

Lumină-n loc de al nost’ drum.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Iubirea noastră -pasăre de foc-

Pe lacul serii tremura argint

Și teii își plecau cununa,

Iar vântul, rătăcind printre cuvinte,

Fura parfum din noaptea brună.

 

Tu coborai încet ca o lumină

Din visul stelelor albastre,

Păreai o tainică regină

A unor lumi uitate-n astre.

 

Aveai în păr miresme de salcâm

Și-n ochi adâncuri de izvoare,

De parcă cerul tot, din drum în drum,

Se-adăpostea în căutare.

 

Când mă priveai, pădurea amuțea,

Și luna se oprea pe ramuri,

Iar timpul, ca o apă grea,

Curgea încet sub vechiul farmec.

 

Iubirea noastră — pasăre de foc —

Ardea tăcută peste lume,

Și fiecare clipă, fiecare loc

Primea din noi alt rost și nume.

 

Dar astăzi numai vântul mai suspină

Pe unde pașii tăi trecură,

Și dorul meu, ca floarea fără vină,

Se stinge-n noaptea cea obscură.

 

Iar eu rămân sub cerul fără mal,

Cu inima de umbre plină,

Visând la chipul tău ireal

Ca la o veșnică lumină.

Mai mult...

O NOAPTE ROMANTICĂ-continuare-

--Uite Cacul Mare,Steaua,Polară,Luceafărul de zi, toate își au locul precis, unde le vei găsi

când sufletul îți va cere,îmi zice Robert,întorcând-și  privirea spre mine. O privire ce îmi 

 îmi străbate toată ființa.

--Tu de ce fugi de dragoste Ana

--Nu fug,doar aștept s-o întâlnesc,până atunci mă opresc la prietenie.Și mai este ceva:

Orice dragoște începpe frumos cu vorbe calde gesturi pline de tandrețe,atingeri de mână, flori.

Dar dragostea are și partea ei vulgară.Dacă partea frumoasă  se consumă ,cu ce rămâi?

Îndiferența celui care pleacă ,care părăsește corabia,cum se zice.Cel trădat rămâne cu suferința,

el știe ce înseamnă dragostea și trădarea.Atunci ,mai puterea să-ți cauți altă dragoste?

--Îmi place cum gândești deși ești foarte tânără.De-unde știi toate astea,de unde ai învățat?

--Din lumea în care trăiesc. Sunt atâtea drame și atâta durere.Tu ai mai multă experiență de viață.

Care este părereata?

--Dragostea este de mai multe feluri și nu tote au un sfârșit dureros Atunci când dragostea e împărtășită

și gășești la persoana pe care o iubești și înțelegere,comunicare dragostea e dulce e o binecuvântare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Paharul meu preferat

M-am tăiat într-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

L-am pătat cu sânge cald.

.... Era paharul meu preferat...

 

Instinctiv am vrut să iau

Un bandaj să mă pansez,

Dar m-am răzgândit... căci curge

Și-asta înseamnă că...trăiesc.

 

Și l-am lăsat să mă păteze.  

Un moment oarecum fericit...

...Poate această cicatrice,

Va fi semnul c-am trăit.

 

Știu că va veni momentul 

Când nu va mai curge nimic, 

Dar până atunci îl las să picure 

Și nu mă voi mai împotrivi. 

 

Căci cioburile lăsate în urmă 

Sunt semnul că am existat. 

Și doar eu știu că acest dezastru

Era paharul meu preferat...

 

Pe jos, doar cioburi și sânge 

Ce rulează un film întreg. 

Cândva poate le voi strânge 

Azi, vreau doar .. să meditez.

 

Că mi-ai fost drag... nu mai contează 

...Tu nu m-ai vrut in viața ta

Și-am obosit să trag să văd că-ți pasă 

Cât să mai bat la ușa ta?...

 

E decembrie pentru a 3- oară 

Sufletu-mi spune să te-aștept 

C-o sa revii c-un vin ultima oară 

De-ai ști ce dor imi e să mă îmbăt...

............................................

M-am tăiat intr-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

Și mi-am dat voie să fiu slabă,

Lacrimile să-mi alunece pe barbă.

 

Mi-am dat voie să fiu tristă,

Să-mi fie dor de al tău vin.

Am obosit să tot fug de batistă 

Vreau doar să plâng!... mi-e sufletul prea plin.

Mai mult...

Puntea

Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic 

Căci între noi e ceva mai presus de iubire,

Curgi prin sângele meu,

Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..

Oamenii nu cred in telepatie,

Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.

Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,

Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.

Nu mă vor crede,tu știi..

Dar e real,e magnific.

Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,

Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..

 

 

Mai mult...

Pe unde esti acum?

Tu, aripile mele prea fragile

Ce au cedat din prima zi de foc…

Trecut-au pan-acum prea multe zile

Si despre tine nu mai stiu deloc…

 

Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,

Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…

Ma tine prizonier si-mi da ferestre

Atat cat doar sa-mi pot imagina.

 

Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?

Strabat in lung si-n lat acelasi drum -

Dup-un amar de chinuri si de vrere

Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?

 

Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!

Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!

S-aud ca tu jongland printre ruine,

Franturi de suflet ai lipit la loc…

 

C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!

Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,

Se reaprinde-n scrumiera la fereastra

Cand  ma intreb pe unde esti acum!

Mai mult...

Știi cum?

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

 

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

 

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

 

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍