DOI OCHI CE ARD

Au trecut ursitele

În ziua nașterii mele

Au trecut ca nălucile,

Și au uitat să arunce

Atunci când am țipat prima oară;

Un grăunte de noroc

Sau o săgeată de foc...

Le-aș chema la judecată

Balanța lumii-i  stricată.

Ce ar trebui să vă dau vouă

Și voi  să-mi dați  mie 

Un grăunte de noroc 

Și la prima zi a nașteri 

Să mă întorc.

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

Când asculți ce se întâmplă în lume ,

Câte manevre ,trocuri  se fac !...

Somnul  nopții ni-l  fură

Și ne acucă pe toți plânsul

De s-ar umple si-un lac !...

Dar soluția nu-i plânsul

Diplomații  nu mai au cuvântul

Nici tratate ,alianțe ,condiții

Nu ne mai pot apăra

Când cei de sus țara ți-o vrea .

Nu ne rămâne decât haiducia ,

Poate ea apăra ROMÂNIA

Azi, când lumea este divizată în bucățele, de ură și interese,

a mai rămas câteva zale a unui lanț, ce nu vrea să fie rupt:

FAMILIA, copii, părinții, bunicii.

Tuturor copiilor: să trăiți în pace, să nu cunoașteți ororile 

războiului !!!!!!!

          -O  da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai

crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .

          -De unde știi tu ?

          -Se vedea în privirile  lor ,în atingerile  lor de mână ,în delicatețea  cu care îi mângâia părul

răsfirat  pe umerii ei .

          -Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,

să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?

          -Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când

ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici

când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare  în funcție de rolul pe care

îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,

de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.

          -Știu  că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce

frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .

          Îmi este greu să îmi amintrsc  prin câte a trecut  mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,

până a fost prea târziu .

          -Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .

          -Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...

           -Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi

asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.

Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea

să-și facă un rost...

          -Deci te-ai hotărât să rămâi aici?

          -Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă

Sunt bucuroasă  că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele

s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc

în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...

                                                                           Sfârșit

Copilărie, ce departe ești...

Mai ții minte, când îți spuneam povești?

Trăiam un vis, alături de eroi faimoși

Ce ne spunea că adevărul, biruie minciuna,

Ne cultiva curajul,iubirea de neam și de țară,

Nu am crezut vreodată că am să plec afară...

Am reușit, mi-am făcut un rost, dar liniște nu am

Sunt doar un străin, mă întorc acasă...

Să cosesc iarba verde, din Valea Mare,

Să-mi cânte iarăși cucul primăvara,

Să aud pe drumuri vorbind  românește,

Să-mi salut vecinii, bunâ dimineața,

Casa bătrânească s-o întineresc...

Să vorbesc cu mama, să vorbesc cu tata,

Să le cer iertare c-am plecat...

Dar că-s fericit, că mă întorc în sat...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Bu çocukça hevesim için beni affet

Affet beni, eskisi gibi bana geri dön

Seni çok seviyorum ve sensiz yaşayamam

Bu çocukça hevesim için beni affet

Affet beni, eskisi gibi bana geri dön

Seni çok seviyorum ve sensiz yaşayamam

“Seni seviyorum” zamanıydı

İkimiz rüyalarımızda mutlu yaşadık

“Seni seviyorum” zamanıydı

Sonra kanatlarımla uçmak istedim

Başka aşklar yaşamak istedim

Bazıları “seni seviyorum”, bazıları “her zaman”

Ama geceleri rüyamda gördüğüm sensin aşkım

Bu çocukça hevesim için beni affet

Affet beni, eskisi gibi bana geri dön

Seni çok seviyorum ve sensiz yaşayamam

İstemek ve bilmekti

Hayattaki her şey çok çabuk belki de

Hayatı keşfetmekti

Acılarıyla, sevinçleriyle, çılgınlıklarıyla

Zaman gibi yaşamak istedim

Saatlerimi takip et, anı yaşa

Yaşadıkça seni daha çok sevdim

Bu çocukça hevesim için beni affet

Affet beni,eskisi gibi bana geri dön

Seni çok seviyorum ve sensiz yaşayamam.

Viața e senină,

Când îți dă lumea lumină

La bine și la greu,

Noi, vom fii mereu

Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,

Acasă este locul nostru sfânt,

În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.

Împreună vom învinge,

Orice taur ce ne-n pinge,

Prin noroi și prin șuvoi,

Împreună, vom fi doi.

Eu cu tine,

Siguranța, împlinire.

Tu ești perfect,
Iar eu
Sunt imperfecțiune.

Tu ești un absolut în tot ce faci,
Când îți deschizi petala cu petala
Și înflorești și tot mai sus te-nalți,
Și eu mă mir că ești real
Și că mă vezi…

Tu ești perfect,
Iar eu sunt imperfecțiune,
Și ale tale carismatice culori
Mă copleșesc
În neputința-mi sugrumată de visare.

Dar tu îmi vorbești,
Și ochii tăi îmi spun
Ce gura nu poate să zică:
E-un univers greșit aici și acum!

Tu ești perfect, strălucitor și infinit,
Iar eu,
Un mediocru limitat,
Fără aripi, fără culori — doar gri și alb…
O ironie fără punct,
Cu ochi care nu mint și nu ascund.
Și știu, și simt că-mi ești perfect…

Crezi că n-ai iubit vreodată

Cum pe ea o mai iubești.

Dulce, caldă și-adorată

Ca și floarea ce-o privești.

Seara când te culci și somnul

Ce se așterne peste gene,

Tot la ea îți zboară gândul

Și tot sufletul tău geme.

Ai dori să fi covor de flori

Ea mereu pe el să se-aplece.

Zvonul în spectru de culori

Ca să spună cine o place.

Pe cer luna palidă te-mbie

Luminoasă să o privești.

Păsărelele te-ncântă,

Ciripind să tot iubești.

Dară toate trec pe lături

Fără chiar să vezi că ochii

N-au zărit că sunt alături,

Și gândind, te prind iar zorii.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Felejtsd el a nosztalgiát!

A hó könnye a hóvirágok között

Mindig van célja,

Az elmúlt tél visszhangja,

Ami már nem ébreszt fel elveszett álmot.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát

múlt idő,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Egy régi szerelem emlékeket hagy maga után,

De nyitott utakat is új szerelmek felé.

A nap néha mosolyogva jelenik meg.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ne beszélj róla

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ez egy múltbeli téma,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Ne beszélj róla

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

És kék szemből

Töröld le a könnyed!

Felejtsd el a nosztalgiát,

Nincs több könny!

Mindig énekelj

A te tavaszod!

Felejtsd el a nosztalgiát

múlt idő,

Énekelj örömet

Hogy találkoztunk.

Felejtsd el a nosztalgiát!

Te zărisem departe,

Încă erai de -o șchioapă;

Cărunțit peste noapte,

Cu vântul în pleoapă.

Cu pasul legănat pășești,

Strecurăndu-te -n mulțime,

Din buze ceva șoptești,

Plimbi o sacoșă -n palme..

Mi ai întâlnit privirea.

Zâmbindu-mi cu candoare;

Te -nvăluise fericirea

Cu pupici și -mbrătisare.

A trecut un car de vreme 

Fără ecou răsunător,

Cuprinși de dileme 

Din amintirile ce dor..

-De -am avea ce -am irosit..

Și oftezi din rărunchi..

-Off, tăticu meu iubit,

Lipsa ta mi -era un junghi!..