DEPRESIE

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Eram aproape fericită

Cerul ne suridea printr-o perdea azurie,

Simțeam că sufletul mi s-a trezit, cu bucurie,

Deși trecusem printr-o perioadă urâtă.

Voiam acum să fiu doar o mesageră

Să duc vești bune din casă în casă

Mi se părea că multor le pasă,

Și-n ziua de azi la multe să spere.

Ce fac oamenii când , sunt lipsiți de toate?

Au strâns cureaua, atât cât se poate !

Însă lipsește, până și focul și apa,

viitorul, le mai oferă sapa și groapa.

Rolul mesagerului este să ducă vești dacă poate,

Dar cele bune parcă-s ucise, sau confiscate,

În politică, numai ceartă, război și ură

Poporul, învrăjbit, otrăvit de minciună,

Țara-i manipulată, ca valul în furtună.

La tot ce se întâmplă, suntem contemporani

Alții sunt stăpânii lumii, ei sunt puternici

Dar cine sunt în fond? sunt cei mai mari huligani

Nu poți fi  domn, doar dacă ai bani.

        Tuturor celor ce-și sărbătoresc  azi ziua numelui 

-Constantin și Elena,- urări de sănătate, viață frumoasă,

iubirea și respectul celor din jur:

             Ziua de azi, 

            E sărbătoare

            Bucurâ-te de lumină 

            Încălzită de soare.

            Cei dragi sunt lângă tine ?

            Cum sănu-ți fie bine ?

Când ai venit la mine toamnă?

Adresa, unde ai găsit-o?

Te rog frumos, știu că ești doamnă

Nu spui la nimeni, spui -n-am găsit-o-

La mine-n suflet, e tot Mai, e Primăvară

Tu vii cu Noembrie, cu brumă...

La mine-i răsărit de soare...

Cântec dulce de vioară...

Nu-ți fie teamă

Că am să plâng, cerând iertare,

Iertare ,pentru ce?

Că te iubesc cu înflăcărare?

De câte ori am așteptat

Răspuns la întrebare ?

Vrei să fii mireasa mea ?

Tu ,ce-ai făcut ?

M -ai  refuzat !..

De cine vrei ,să fii aleasă?...

U n  gând  îmi muncește  mintea  fragilă,

Îmi  pune  întebări, n-am  un  răspuns ,

Îmi dă  răgaz  o  vreme ,

Apoi  din  nou întrebarea

Mai  mult  un  ultimatum  răstit :

Spune-mi  de  știi : ce-i  omul ?

OM  SAU  FIARĂ ?

E ,o întrebare  la care  toți ,

Toți vrem  un  RĂSPUNS!...

Ciudat ,demult n-am scris poeme ,

De dor ,de dragoste ,de-al meu trecut .

Ah ,Bacovia îmi tot curge prin vene,

Dar tot hoinară sunt,doar că în.. necunoscut .

Nu mă născusei eu în secol bun,știu bine ,

Nu mă pricepeți voi ,străini îmi sunteți .

Sufletul meu cuprins din vechi ruine ,

Nu-i deslușit în veci în fața unor hoți.

Hoți ?păi ..valoarea nu-i în bun material ,

Eu zic de sentimente ,vise și splendoare.

Aduceți modestia într-un hal..

Și furați tot ce mai are culoare.

Un sumbru gri neliniștit îmi bântuie trăirea,

Dar numai tu ,TU ,omul meu ,

Îmi mai aduci fericirea ..

                   Mijiţi în sânge-moarte

Ca două clipe împreunate

Două timpuri îngemănate

Eu și tu alergând sub marea

Căutându-ne amarul

Vieții-n doi de a nu mai fi.

Când te-am văzut

O clipă doar

Într-o joi sau poate nu,

Inima mi s-a oprit

Și pe loc m-am îndrăgostit.

Parcă erai și totuși nu

O părere singulară

A cuvântului sfârșit.

Totodată am alergat

Tot atunci te-am și strigat

Însă pieptu-mi bubuia

Inima-mi tresălta

Ca un nebun țipând amarnic

În zadar te-am căutat

Unde ești,

Unde, poți fi tu oare?

Zână a vieții sfâșietoare

Crăiasa a nopții înșelătoare.

Însă tu, nu m-ai văzut

N-ai alergat, nu te-ai oprit

Tot ai mers urcând mereu

Dealuri, munți fără-ncetare,

Săvârșind fără să vrea,

Cu privirea ta,

Mii de victime,

Colaterale,

Mii de daune,

Marginale,

Ca și mine

Sau ca tine

Ca și noi,

Poate ca voi.

Pentru o clipă am cunoscut

Fericirea, de a putea,

Uita,

Întreg trecutu-mi viciat

Viitorul tulburat

Și prezentul cariat.

Al unui simț a cărui stare

Deșteptată de-o sărutare

Nu există, să-i dau un nume

Nici prenume sau altceva.

Închipuită-n visarea

Fericirii de moment.

Zi și noapte

Prizonier

Legat pe veci,

De vraja ta,

Sub umbra ta,

Etern voi fi.

Tu respiri același aer,

Dar ai uitat

Cândva

Am fost și eu

O mică parte din expirația ta.

M-ai aruncat ca un gunoi

Ca un abces plin de puroi.

Mereu un altul, altundeva

Mereu în zare,

Căutând în veci, pe veci,

O nouă,

Transformare.

O secundă chipul tău

În timpul meu el va rămâne

O torță vie,

Mistuitoare,

A unei clipe milenare

În vidul cosmic atârnată

De mintea mea dezrădăcinată.

Te iubesc,

Dar oare ce e iubirea?

E ca atunci când fără tine

Tot ce văd în jur mă doare

Când de dorul tău îmi vine

Să-mi scot ochii și-al meu văz

Că poate astfel vei rămâne

De-a pururi în ceruri în mintea mea

O icoană,

Imaculată-n amintirea,

Clipei vii

A cărei viață

Tristă și desăvârșită,

N-am trăit-o

Eu niciodată.

Sub a sorții nepăsător

Și a sufletului trădător.

E târziu în anotimpul fără număr și mișcare

Sunt tot eu

Un oarecare

Trăindu-și clipa despărțirii.

De tine însumi, aș vrea să pot

Dar nu pot, nu voi putea

Același suflet,

Pe care tu,

L-ai aprins fără să știi,

Te rog acum când nu mai ești

Să-l stingi cumva,

Nu ți-aș dori, să mă cunoști,

Ce simt, trăiesc, e monstruos

În fața ta-s... neputincios.

În genunchi îți cad acum

Iartă-mă că am cutezat,

Și o secundă am privit

Al tău chip seducător,

Ai tăi ochi ... neiertători.

Mijiți în sânge-moarte.

Coroana din frunze moarte

 Vrea să ne arate 

 Măreția întunericului liniștitor

 Ce adie asupra gândului, ca un inutil decor

 Ce îmbată îndrăgostiți pe alei pierdute

 Printre nuanțele acestei toamne mute, 

 Dar noi rămânem tot atât de vii, 

 Suntem spectatorii tristețelor târzii,

Suntem unicile rămășițe de viață suspendată

 De regina timpului, cea spulberată, 

 Luptătoare îngâmfată 

 Împotriva veșniciei ce-și are începuturile aici,

 În interiorul înflorit cu senzații mici,

 Cu ai dragostei dizolvată-n aer, licurici.

Și totuși cât de vii am fi,

 Ne hipnotizează luciul șters al toamnei cenușii,

 Noi întindem brațele - canale lungi 

 Spre cosmosul răbdător, căci doar el așteaptă

 Însuflețirea toamnei cea deșartă.

Las-o, părăsește-ți amanta melancolică,

 Părăsește-ți nostalgica vrăjitoare,

De doruri și suferințe alinătoare, 

 Coboară-te aici, în raiul construit din gunoi,

 Gunoi strălucitor din care sunt creată,

 Căci după toată măreția,

 Toamna, amantă îndrăgită, are pustiirea 

 Sufletească-n care vei cădea, 

 Iar toamna te va digera,

 Transformându-te într-o invizibilă stea, 

 Și eu îți voi vedea doar chipul

 Șters pe fundalul forfotei de viață,

 Sufletul se va încrucișa cu măreața crăiasă, 

 Iar eu îl voi simți doar toamna

 Printre frunze moarte, 

 Printre foi umplute cu sentimente exagerate,

 Printre alei înghițite de noapte, 

 Printre șoapte sfielnice împletite 

 Cu lacrimi uscate,

 Iubitul și distrugătorul viselor mele necoapte! 

Înconjurat de tomuri de drept și legi astrale,

Pierd timpul fără plată, pe căile banale.

Dar prin vene un sânge-mi fierbe însetat,

Să te cuprind în brațe, dor neîncătușat.

Nimic pe acest pământ nu are o valoare,

Doar taina frumuseții tale e o floare.

Iar sufletul îmi plânge încet, neîmpăcat,

Când timpul mușcă crud din tot ce ne-a fost dat.

Pătrunsă dintr-odată de-o stranie blândețe,

A vrut și oarbă soartă viața să-mi răsfețe.

Mi-a șoptit slab, cu glas lipsit de orice vlagă,

De vânturi ce distrug o lume-ntreagă.

Atunci te-a ales ea ca să fii a mea,

Când viața-mi era aridă, rece și grea.

Când de averi și spirit eram cumplit de gol,

Iar frumusețea lumii nu avea niciun rol.

Dar tot ce aveam mai scump și mai curat

Era privirea-n care m-am salvat.

Te iubesc mult, dar n-am cum să te fac...

A mea pe veci...și-n neputință tac.

Refugiul meu e o coală albă de hârtie,

Unde-mi aștern o oarbă fantezie,

Ce mai aruncă o fărâmă doar

La foamea mea de tine, ca un har.

Cu mintea mea pot castele să clădesc,

S-ajung la un renume pământesc,

Dar n-am învățat, în mersul meu bizar,

Să-nalț vreun idiot pe un altar.

Când voi ajunge-n culmea de succes,

Și aurul va curge tot mai des,

Când voi arunca veșmântul de naiv,

Purtând un scop în lume, posesiv,

Mă tem, iubito, că n-o să mai fii...

A mea...în reci și sumbre bucurii.

Și de-ai mai fi... vei mai purta în priviri

Acel ceva din vechile iubiri?

Acel mister pe care azi, cu drag,

O tinerețe-l lasă pe-al tău prag.

Peste ani mulți, voi fi supus la munci,

Ce vor schimba și mințile de-atunci.

O sumă-n schimbul unui confort cert,

Ce nu dă înapoi trecutul inert,

Ce nu oprește timpul cu suspin,

Să te cuprind în brațe din deplin.

S-adormim blând, în noaptea de-altădată,

De orice griji și temeri dezbrăcată,

Dar mă tem că timpul cel grăbit,

Nu mă va lăsa să te iubesc la nesfârșit.

Dar poate că destinul, ce-acum îmi pare greu,

Va lăsa o poartă în zidul strâns mereu,

Prin ea să evadăm din lumea de prisos,

Păstrând în suflet focul cel frumos.

Și când ridurile vremii ne vor trece peste față,

În ochii tăi, iubito, voi regăsi dulceață,

Iar goana după bani va fi doar praf și fum,

Căci inima-mi va bate la fel ca și acum.

Să opresc timpul în loc e doar un gând deșart,

Prin foaia de hârtie pe care ți-o împart.

Nu-ți pot promite-n viață castele fără umbre,

Dar flacăra va arde prin vremurile sumbre.

Iar la final de drum, lipsiți de-orice mândrie,

Te voi strânge în brațe-n deplină armonie.

Când tot ce-a fost în jur va fi un simplu mit,

Îți voi dovedi că timpul, de fapt, ne-a îndrăgostit.

Iubita mea, îți ce o rugă minunată,

Să-i dai fiicei noastre

Zâmbetul tău angelic 

Sau ochii tăi precum stelele,

Ca atunci când noi nu o să mai fim,

Să rămână mărturie pe acest pământ 

De ce te-am iubit…

Regi, regine, prinți, prințese 

Firul narativ se țese 

Se îmbină armonios 

Cu finalul glorios 

O creație post divină

O nălucă prin grădină 

Nu-i nici apă dintr-un lac

E un colț de rai buimac 

Pătimașă fată, sferă de lumină

Cer răbdător să revină

Un gingaș vestit contur

De iubire și mercur 

Fină, dulce și zglobie

Precum raze pe câmpie 

Precum munți semeți, cinstiți

Precum nori frumos vopsiți

Chip bolnav de armonie

Ochi trădați de sentiment 

Glas ascuns de ciocârlie 

Și venin golind încet

Știu, se contrazic păreri

Valsul celor efemeri

Un reper am pe pământ 

Al tău chip plăpând și sfânt 

Fie rău, sau fie bine

Cred cu-adevărat în tine 

Cred și sper și îmi doresc 

Să învăț să te iubesc 

Pentru ăștia toți cei mici

Pot spune, chiar și pitici 

Se anunță un gând mare

Oare azi e rărbătoare?

Eu sărbătoresc rugând,

Cerul, iadul și stăpânii

Urlu iar adăugând 

Dă-mi comoara și toți anii!!