Cu tine

Cu tine
nu e nici început,
și nici sfârșit.
Nici măcar un salut,
nici adio.

Doar un simplu perpetuum mobile
ce-mi străbate colțurile de suflet,
răspândite
în toate încăperile lumești -
aici și acolo,
aproape și departe.

De vei zâmbi,
doar văzduhul te va cuprinde
în mii de șoapte,
și tot ce iubești -
efemer -
te va urma.

Nu va fi doar țipătul clipei -
aproape,
căci eu îți voi fi:
orizontal și vertical.

Doar tu,
și tinerețea,
și ochii tăi bruni -
atât s-a putut.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Antonio Ciprian Corneanu poezii.online Cu tine

Data postării: 27 august 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 467

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Rătăcire

Sub bolta sufletului meu
ard
tăcerile
şi dorurile tale,
dar tu
renaşti ca un Phoenix
prin văzduhul inimii mele,
rătăcită-ntr-un sărut.

Mai mult...

Hai cu cafeaua

Amară cafea,

dulce e doar amintirea

iubirii de ieri.

 

Cafea tainică,

ochii tăi adânci mă sorb,

dorul se aprinde.

 

Un strop de cafea,

dorul miroase a tine,

tăcere arzândă.

 

Din ceașcă spre cer,

se ridică dorul meu,

abur de amintiri.

Mai mult...

Noaptea mea

Când ceru-i negru ca smoala
Și otrava visului
Scuipă strigăte desculțe
Din care boala se hrănește,
Atunci sunt dezmembrat
Din umbra ecoului meu.

 

Mai mult...

Gânduri de seară

Mă cufund într-un somn agitat
Cu gândul la tine -
Cutreier patul de la nord la sud
Şi într-un vis de la est la vest.
Nu mai există latitudine în sentimente
Şi nici longitudine în ceea ce gândim...
E atât de mult spaţiu între tu şi eu,
Eu şi tu;
Căci mii de oceane nu pot naviga
Corăbiile sufletului meu şi
Adâncul tău niciodată nu va fi cucerit
Căci lacune, lacune îl vor cotropi....
- Ooo, tu!
Tu, cea cu doină-n suflet şi lacrimi peste inimi,
lasă-ţi profanul în iertare şi uită prezentul;
- Vino!
Vino repede în zare, cu mine sau fără mine.
Simte descătuşarea gândului pribeag
Şi exaltă-ţi simţurile cu libertate,
sărută-mă si strânge-mă-n braţe.
Nu te voi mai pierde niciodată.

Mai mult...

Altarul râvnit

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

Mai mult...

Carpeta din petice de iubire

Aș vrea să mor
într-o zi de vară,
ca să mă ascund
sub umbra gândurilor voastre -
și fiecare amintire,
cu mine, care s-a cuibărit
prin sufletele voastre,
să fie ca o sticlă de apă, rece-rece,
ce țâșnește din adâncuri,
proaspătă ca un izvor de munte.

Să nu aud cum, pe prispa casei mele,
lacrimile voastre cad, pierdute-n van -
vreau să trosniți toate zâmbetele,
allegro, ca sub bagheta lui Botgros.

Și nici cum pașii voștri se preling,
andante, prin iarba proaspăt cosită,
ci să-mi dați cadou, la căpătâi,
pe-un șnur, toate flecurile tocite.

Asta mi-e sufletul.

Am iubit iubirea,
am făcut dragoste cu dragostea.
Dintr-o pasiune în altă pasiune,
m-am cufundat-n neștire,
un nestingherit boem.

Asta mi-e inima.

Din mine s-a născut viața.
Și, din toate peticele de iubire,
am cusut o carpetă în care
visul și speranța
s-au regăsit,
amăgirea și adevărul
s-au sărutat,
iar restul e poveste.

Asta v-am fost.
Asta v-am rămas.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Votul contează

Când ziua alegerii iarăși răsare,

Ridică-ți glasul, ieși la votare.

Puterea-i în tine, speranța e vie,

Țara renaște prin democrație.

 

Un vot schimbă totul, un vot ne unește,

Destinul țării prin noi se clădește.

Contează credința, contează să crezi,

Țara votează — și tu să votezi!

 

26.09.2025

Cu responsabilitate și iubire de țară,

Andrei Guțu.

Mai mult...

Darul Nopții

În toiul nopții cresc grădini de stele,

Cu rădăcini adânci în necuprins,

Iar timpul, orb, își plimbă dălțile grele

Prin lutul visului abia aprins.

 

Pe umerii tăcerii dorm oceane

De gânduri vechi, cu valuri de lumină,

Și fiecare clipă sparge-n dane

Corăbii reci de umbră și ruină.

 

Tu ești o galaxie de tăcere,

Cu sori ascunși sub pleoape de mister,

O poartă veche dintre două ere

Pe unde trece dorul spre alt cer.

 

Iar gândul meu, cometă rătăcită,

Se frânge lin de tâmpla ta de vis,

Lăsând în urma lui o rană-nflorită

Pe harta unui infinit ucis.

 

Dar timpul, vultur alb peste abisuri,

Ne fură cerul clipă după clipă,

Și-n urma lui rămân doar niște visuri

Ce cad din noi ca pana din aripă.

 

Iar noi plutim prin noaptea fără margini,

Doi martori triști ai unei lumi târzii,

Beți de lumina stinsă dintre pagini

Pe care moartea învață a scrie vii. 

Mai mult...

tu

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

Mai mult...

Aș vrea..

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

 

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

 

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

 

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

 

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

Mai mult...

Iertați, îmi pare rău

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

 

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

 

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

 

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

 

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Mai mult...

Iubirea-mi trează!

Simt că primăvara trezește 

Seva din inima mea 

Vreau să-mi caut cărarea,

Unde, vara trecută te-am așteotat

In foșnet de frunze, te-am sărutat.

 

Ghioceii, se înalță voioși către soare 

Vin și eu pe cunoscuta-mi  cărare

Iarna, sufletul mi-a fost mâhnit 

Deși te-am căutat, tu n-ai venit 

 

Pe ramururi cresc din nou frunze și flori 

Iubirea mea doar la tine visează 

Soarele-mi zâmbește printre nori,

Și din nou iubirea-mi e trează.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍