Copile,

Copile,

 

Copilul meu din univers,

ce mamă m-ai ales…

Eu te înțeleg de-ți pare greu,

un simplu,, mulțumesc,,

 

Scopul și intenția

ce le am in viața mea

o să fac curat în mine,

vreau eliberarea ta.

 

Și-n a ta călătorie

vei avea un drum ușor.

Eu voi face alchimie

pe ce-a fost și ce-o să fie.

 

Și protecție îți pun

în curata-ți energie.

Tot ce e din neiubire

nu se apropie de tine.

 

Tot ce e nevindecare

pe loc se alchimizează

și se întoarce către tine

sănătate ca o haină.

 

Tot ce spun sau scriu acum

este literă de lege

În a ta călătorie,

drumul tău e armonie.

 

Vei păși doar prin iubire

și nimic nu te atinge,

doar o altă energie

ce se simte-n armonie

 

„Cheia ta” se află-n tine,

tu îi știi locul cel mai bine.

Înainte să mă-ntrebi,

doar privește adânc în tine.

 

Da, rămâi observator

la tot ce te înconjoară,

și tăcerea ta să fie

calea ta interioară.

 

Predarea ți-e vindecare

spre drumul ce duce-n tine,

și centrarea ta să fie

forța ta în acțiune.

 

Ți-aș putea scrie volume

cu mii de cuvinte clare,

dar această poezie

astăzi ți-a deschis „canale”.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Maria Spiescu poezii.online Copile,

Data postării: 25 februarie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 531

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

De ce?

Nu înțeleg nimic. Ce e cu viața aici

și care-i scopul ei, de nu poți să faci ce simți?

De ce atâta ură, atâtea limitări?

Trăim, se spune, liberi, dar veșnic prizonieri.

Și unde poți să fugi? În față-i neștiutul,

în spate e trecutul, ce nu-și mai are rostul.

Rămâi pe loc, nu poți, și te-nvârtești în roată,

încerci grăbit să ieși din tot ce-nseamnă soartă.

Și unde e puterea sau liberul arbitru

în care îți creezi soarta sau destinul?

De poți să faci ceva, de ce nu ai acces

și ți se ține-ascuns tot ceea ce ești?

Mai mult...

In brațe,

 

In brațe să mă strângi,

Cu dor și pasiune,

Eu să îți fiu pământul 

Tu cerul pentru mine,

 

In brațe de mă ai, 

Să mă atingi ușor,

Să simți fiorii mei,

Ce se deschid ca rod...

 

In brațe de-ți stau calm,

Și nu mă zbat să fug,

Tu mă înconjoară,

Ca cerul pe pământ....

Mai mult...

Va scriu,

Vă scriu din lumea mea profundă 

Cuvinte ce au sens

Vă las pe voi să înțelegeți 

Și să simțiți din vers...

 

Vă văd și simt interiorul 

Ce versul vi-l atinge

Căci ce e scris ,transmis din suflet

Iubirea o atinge

 

Vă scriu ce este azi ,,în mine,,

Cu tremur și curaj

Și când citiți printre cuvinte

Noi ne-am ,,unificat,,...

Mai mult...

Vieți paralele,

Vieți paralele trăite-n Univers,

în viața de-acum

doar dezechilibru.

 

Într-una eu mor,

în alta renasc.

 

Greșit am ales,

dar mi-am asumat.

 

În alta repar

și calea separ.

 

Într-una eu plâng,

în alta-i extaz.

 

Ce fac acum,

când totul mi-e clar?

 

Decid să respir:

să mor sau să cad,

rămân sau plec

din ambele vieți,

crezând că renasc

în cea din prezent.

 

Mai bine rămân

și schimb tot ce știu,

dar fără a răni,

și schimb prin a iubi..

 

Furtuna dispare,

și calmul e ferm,

și liniștea apare

când vieți dau sens.

Mai mult...

Simt

Simt

 

Simt distanță ce ne-apasa

Cum se va inchide-n vorbe

Cum urmează liniștea 

Prin cuvintele puține 

 

 

Este doar o perioada 

Ca o ceata in jur apare

Tot ce a rămas și este

Vom trăi prin amintire,vise și multă simțire

Mai mult...

Sărut

Sărut ce tainic mi-ai pătruns 

În suflet și în gând 

Nu este unul prefăcut 

El vindecare a fost

 

Nu doar în mine sau in tine

In tot ce înseamnă noi

Doi rătăciți ce dau iubire

Din golul ce-i în ei

 

Treziți grăbiți de dimineață 

Ei rătăceau pe drum

Aveau un singur scop în viață

Al lor sărut profund

 

Acel sărut ce vindeca

In suflete de dor

Nu promite și nu cerșea 

Era venit din stări 

 

Acele stări ce renășteau 

În fiecare seară 

Și așteptau o marți sa vina

Ca ei să se revadă 

 

Și fiecare tremurat

Și orice așteptare 

Când ea bătea la ușa lui

El era la intrare

 

Timizi și dornici sa se-atinga

Priveau spre singurul dușman

Un ceas pe-al lor perete pus

Sărutul ticăia....

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Primele amintiri- Lecție de istorie!

Era în vara anului 1943. Comuna era în doliu. Familiile primise vestea morții 

fiilor lor. Numai în mahalaua noastră se auzeau bocete, țipete, vaite, în cinci 

gospodării. Abia plecase cel ce adusese vestea. Au urmat zile de doliu, și 

tristețe.Pe front erau plecați cam 30 de tineri  și azi s-a aflat că 15 nu mai sunt.

Recoltele erau în câmp gata de cules, altfel foamea va face ravagii Forța de muncă 

dispare prin țării străine.În sat vin forțe noi ale armatei române ,niște tineri de 

sacrificiu, ce sunt găzduiți de sătenii satului.Mame de băieți îi plângeau de vii 

sigur nu se vor mai întoarce. Noi copii satului ședeam pe lângă ei le țineam de urât.

I-am văzut plângând, cântând de jale, își luau curaj cântânt cântece oștășești.

       Frontul se apropia de Prut, se auzeau zgomote, într-o seară soldații au fost 

încolonați și au plecat conduși de toți satul ca niște fii:îmbrățișați, îmbărbătați,

bociți. S-a mai întors vreunul?Sătenii mei i-au plâns și pe ei.

      Am văzut cum se retrage un front. La ieșirea din sat trecea șoseaua spre 

Galați. Coloane lungi, dezorganizate, disperate, fugeau...cu moartea pe urmele lor.

Unde Halați...unde? mașini avariate, pradă de război, mafă scumpâaruncată 

pe tot câmpul...

Mai mult...

el?

ochii de portelan,

par inchis-castan.

scanteia lui de stea,

ce cumva ma-ndragostea.

 

atentia ce mi-o dadea,

toata ma topea.

macar cand ma observa,

in mine trezea ceva.

 

oadata muza imposibila..

acum iubirea irezistibila.

Mai mult...

✨ Misterul poetului

,,Când zorii timizi își aștern privirea

Un fior straniu îmi tresaltă în piept

Nu este oare în această viață iubirea

Cel mai pur sentiment și cel mai înțelept?"

 

Aceste stihuri se odihneau sub lună,

În umbra unei sălcii cu plete numeroase.

Oare cine le-a plămădit în inima-i nebună,

Și le-a întipărit pe o foaie în clipe luminoase?

 

Ore au trecut, zile, ani? nimeni nu cunoaște,

Celui ce a iubit nu i se știe de nume,

Azi, poate nici un om nu îl mai recunoaște,

Pe cel ce a plăsmuit din condei o lume.

Mai mult...

Vreme si vremuri

 

E vremea încâlcită afară 

Ba plouă, ba ninge, ba e soare

Ba vântul bate... te doboară...

Totul în jur, e fără de culoare...

 

Orașul este cenușiu... sau poate,  

Sunt eu cea mult prea tristă 

Și toate îmi par exagerate, 

De gândul ce la tine insistă...

 

Parcul central e monoton

E gri, e liniște, rece, pustiu...

Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux

De va rămâne doar un gând... nu știu.

 

Și mă gândesc cum oare-ar fi

Să mă pot alinta cu un pahar,

Să pot să scriu frumoase poezii

Tonul să-mi fie un pic mai solar.

 

Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment 

Așa sufletul încerc să-l păcălesc 

Iluzii pe post de medicament 

În realitate toate vor lipsi și....lipsesc

Mai mult...

NU ȘTIU CE-A FOST !

A fost un vis?.

Un semn de undeva.?

Că te furase  ,cineva...

Și am pornit ca un  nebun ,

Cu gând adânc să mă răzbun:

Pe cel care îndrăznea ,

Să mi te ia ..

Cum de el nu știa ?

Că tu ești ,doar

Viața  mea .

Mai mult...

Poezie fără miopie

Târziu mi-am dat seama...

Ca să împletesc poeme

Am nevoie de ochelari -

N-am să te mai pierd din vedere.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍