Cireșele

În ziua în care mi-ai adus cireșe

Era ceva deosebit în starea ta

Mi le-ai întins ușor, cu gesturi leneșe

Și-un zâmbet stânjenit, iar mâna-ți tremura...

 

În ochii tăi ce mă fixau necontenit

Simțeam o flacără ce-n inimă ardea

Și radia din plin pe chipul rumenit

Când mâna ta gingaș c-un fruct mă îmbia.

 

Le-ai desprins codița una câte una

Și într-o rutină ce-ți făcea plăcere

Mi le-ai oferit c-un zâmbet totdeauna

Și cu pauze egale între ele.

 

 

Am vrut doar câteva, ți-am oprit și ție

Dar din oftatul cu obidă am înțeles

Că voiai să mi le dai pe toate mie

Și ți-ai dori să mă inviți și la cules...

 

Pe furiș pândindu-ți colțurile gurii

Ce-au luat-o-n jos sub formă de arcadă,

Am ales să-mprăștii norii întristării

Ce de supărare atârnau să cadă...

 

 

Și-ntr-un gest spontan de ’naltă duioșie

Te-am îmbrățișat strâns o clipă și ceva

Apoi săvârșind o mică ghidușie

Am prins două cireșe la urechea ta.

 

Iar cele rămase au fost numărate

Și sortându-le îndelung am hotărât:

Pe cele roșii le mănânci tu, pe toate,

Pentru cele negre, plătesc cu un sărut!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Mihaela Ianculescu poezii.online Cireșele

Data postării: 3 iulie

Vizualizări: 66

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Te invit la o cafea

Te invit la o cafea

Haide,vino,dragostea mea

Te invit la o cafea

Hai sa începem cu a ta.

 

Vreau doar puțin să savurez

Iar mai apoi chipul să-ți urmez

Că văd că te ai supărat

Că din cafea eu ți am luat.

 

Hei,cam are gust amar

Mai pune puțin zahăr,măcar

Mie îmi place puțin mai dulce

Că eu sunt o fată de zece.

Mai mult...

Ce ţi-aş spune

Îmi sunt zilele anodine
Când cu mine tu nu ești
Aștept  strigătul  de la tine
Să-nțeleg că mă iubești
Și aștept să aud chemarea
De pe țărmul liniștii
Să îmi  ridici disperarea
Și tristețea  inimii.

Mai mult...

Consolare

 

Cu primăvara despre moarte vorbesc, 

Purtându-mi pe umeri sicriul, 

Pe lemnul acestuia crini înfloresc, 

În timp ce privirea-mi cată pustiul. 

 

Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit, 

Şi-am plecat ca să mor consolat, 

De oameni ce nicicând n-au iubit, 

Ori de cei ce-n iubire au trișat. 

 

Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher, 

Iar inima în piept  îmi seacă treptat, 

Și împrejur văd pământ fără cer, 

Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat. 

 

Sunt silit să asist permanent la orori, 

Peste tot văd bucăți din infern, 

Cu sicriul de lemn plin acuma de flori, 

Primăvară, pe unde trec, eu aștern. 

 

Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc, 

Fără cer, îmi este imposibil să mor, 

Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc, 

Și din ei vreau să fac o bucată de nor, 

 

Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc, 

Să murim consolați de eșec în amor. 

 

 

Mai mult...

Buze-nsângerate

Dacă-mi tai în cruce buza

și te sărut cu sânge...

vei gusta atunci amorul meu?

Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet

îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?

Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?

viață, moarte, confuzie 

sau libertate...

Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput

să-mi muști buza-n extaz de moarte, 

să-ți schimbi sângele otrăvitor 

cu al meu amor al vieții nemuritor...

Să-mi strângi orice picătură, 

oricum se varsă-n van,

să-ți scufunzi tot trupul în el 

și vei renaște... dar nu uman...

Să te sărut cu sânge și 

tot trupul-l voi picta,

portret amorului ce-l port

pentru-o suflarea de-a ta...

Mai mult...

Dacă soarta m-ar lăsa...

 

Dacă soarta m-ar lăsa,

Să te fac cu mâna mea,

Aş lua un boț de humă,

Și o inimă de mumă,

 

Aş lua un glas de înger,

Şi o ramură de sânger,

Și un pic de praf de stele,

Să fii maica mamei mele,

 

Aş lua boabe de rouă,

Pentru buzele amândouă,

Și lumini din univers,

Pentru al tău surâs imens,

 

Aş lua flori din năframă,

Să te fac frumoasă mamă

Şi culori din curcubeu,

Pentru copilașul meu,

 

Aş lua din cer iertare,

Să-ți pun fire iubitoare,

Și aș plânge peste tine,

Să fii lacrimă din mine,

 

Aş lua farmec de zână,

Și te-aș face cea mai bună,

Și oriunde vei umbla,

Să fiu respirația ta,

 

Şi te-aș răstigni pe-o cruce,

Să mă ierți când mă voi duce,

Să mă învii apoi cândva,

Și să stau de-a dreapta ta.

 

Mai mult...

Te caut, o...soare!

Frumosule soare

Iartă-mă pentru vânt

Iartă-mă pentru întuneric 

Iartă-mă pentru ploi 

 

Mi-e dor de tine , soare!

Mi-e dor de a ta lumină 

Încerc să te caut 

Dar nici nu te-aud 

 

Și mă caut și pe mine 

In întuneric mă simt 

Iarna-mi înțeapă fața 

Și lumina n-o mai simt 

 

Ai rămas o amintire 

O lumină atât de pustie ,

Inimă tremurândă 

Te aștept pân' se usucă 

                  Medussa

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Am trăit sau am visat? #ingerul meu

M-am culcat târziu aseară și-ntr-o vreme-am auzit

Cum striga-n urechea stângă un glas gros și răgușit:

-N-o s-o iei sub nicio formă, a greșit și e a mea!

Dacă nu merge cu mine, și în Rai vin după ea!!

Am deschis buimacă ochii și-aproape am încremenit

Căci în stânga și în dreapta două chipuri am zărit:

Unu-ntunecat și aspru ce adânc mă-nfiora,

Altul scăldat în lumină cu blândețe mă privea...

Și cu mintea în derivă încercam să deslușesc:

Pentru mine se înfruntă? Cine sunt și ce doresc?!

Dacă eu sunt inculpata vreau să spun în apărare

C-am făcut multe greșeli, dar nu-s gata de plecare!

Tocmai când mă pregăteam să îmi iau un pic de-avânt,

Furiosul mi-a-nchis gura șuierând într-un cuvânt:

-Taci!! Nu veni să-nșiri minciuni și povești reinventate

Că eu sunt stăpânul lor și ți-am fost martor la toate:

Bârfă, fală, răutate, multe, câte și mai câte,

Nu nega că le-ai făcut, toate-s în eter trecute!

Eu ți le-am șoptit pe toate, însă nu te-am obligat,

Zestrea mea născută-n tine, a învins, și-ai ascultat!

Și acum te iau cu mine pentru că te-am câștigat:

Te așteaptă mulți ca tine, în Tărâmu-Întunecat!

Și sinistru hohotind, ochi-i străluceau mai tare,

Iar eu m-am făcut mai mică și-am făcut o cruce mare...

M-am întors apoi spre dreapta și am spus cu glas șoptit:

-Nu vreau să mă duc cu el, tu nu poți să faci nimic?

Atunci Îngerul Luminii m-a cuprins cu brațul său:

-Nu te teme suflete, tu mereu ai fost al meu!

Ai greșeli nenumărate și sunt scrise toate sus,

Însă lângă fiecare câte-o cruce tu ai pus!

Ți-ai cerut mereu iertare pentru tot ce ai greșit,

Iar pe talgerul balanței măsurăm și ce-ai iubit:

Fiecare gând ascuns, fiecare patimă

Iubirea le-a anulat sau le-ai șters cu-o lacrimă.

Nu ai griji și nu te teme, astăzi lista e curată

Drumul tău spre Întuneric are poarta încuiată!

Nu știu dac-a fost un fulger sau a lunii blândă rază,

Dar simțeam un foc lăuntric că ființa-mi invadează...

Și au dispărut deodată voci și beznă, în lumină,

Iar eu m-am trezit din visu-mi fericită și senină!

Aș fi dat uitării totul, dar un gând m-a urmărit:

Cât de important e Omul și ce mult este iubit

Dacă doi îngeri de taină au ca treabă-n Infinit

Doar să îi îndrume pașii spre apus sau răsărit...

Mai mult...

De Sânziene

Hai, mândruță, în câmpie
După flori de sânziene
Și îmbracă-te în ie
Că-ți voi recita poeme

Și-o cunună îți voi face
Cu iubire și mult dor,
Dacă-mi dai guriță dulce
Jos, în vale, la izvor.

Din flori blonde și din spice
Ți-o voi împleti frumos,
Cu patosuri năvalnice
În sufletul drăgăstos.

Mâna-mi blând o să ți-o pună
Peste părul mătăsos,
Și frumoasă ca o zână
Tu să îmi zâmbești sfios!

Fără veste-ți voi întoarce
Un sărut lung înapoi
Și în brațe te voi strânge
Mijlocelul să-ți îndoi,

Iar dacă ceva mi-oi zice
Ți-oi vorbi de Sânziene:
Care-n jocuri tainice
Mă provoacă să fac rele!

Coronița împletită
Poți s-o pui pe pat sub pernă,
Dar să te culci liniștită
Că iubirea mea-i eternă!

Mai mult...

Vise colorate în doi

Măsoară timpul secunde perechi

Infinite și mult prea grăbite,

Scântei de iubire mai noi sau mai vechi

În noi se-aprind și se sting nevăzute.

 

Mintea-nflorește vise-n tăcere

Ușor colorate sau curcubeu,

Se-amestecă-n gânduri ca o părere

Auriul tău cu argintiul meu

 

Ca să aprindem făclii în noapte

La o răscruce, tu, la o răscruce, eu,

Să ștergem greșelile toate

Cu o lacrimă, tu, cu o lacrimă, eu!

 

De vom deschide punți către soare

Cu o lumină tu, cu o lumină eu,

Să ne cearnă timpul pe cărare

Pasul spre mine, tu, pasul spre tine, eu!

 

Să se împartă la doi iubirea

Zâmbetului tău și suspinului meu

Și să lăsăm în urmă amintirea

Mai colorată, tu, în alb și negru, eu,

Din jumătate tu și jumătate eu!

Mai mult...

Eliberare

Mintea a evadat, nici trupul nu-l mai simt,

M-au părăsit pe rând ștergându-și urma...

A rămas doar uimirea pe-o umbră de gând

Dintr-un colț de tavan privindu-mi forma...

 

 

Îmi revin treptat și plec spre libertate

Unde nu există limitări sau bariere,

Simțurile sunt complexe și diversificate

În spațiul infinit lipsit de frontiere.

 

 

Stau să lămuresc ce înseamnă jos sau sus

Într-un ocean imens de nemărginire,

Pozițiile spațiale le-am dedus

După citirea astrelor și strălucire.

 

Mă extind cât vreau nu mai am parametri,

N-am noțiunea de timp, nu mă grăbesc,

Nu au nicio relevanță kilometrii,

Mă teleportez oriunde doresc.

 

Habar nu am unde-i sediul minții mele

Gândesc cu toți fotonii de lumină,

O sferă liberă plutind printre stele

În armonie cu pacea divină.

 

Nu mai simt închisoarea cenușie

Din costumul rece, strâmt și fără sens

Când sunt doar iubire și armonie

Vibrând pe frecvența din Univers...

 

Mai mult...

O carte pierdută

M-ai căutat stăruitor ca pe o carte,

Intrigat te-ai întrebat pe unde-am dispărut,

Nu m-am rătăcit, eram undeva deoparte,

Printre celelalte cărți, doar că nu m-ai văzut...

 

Și m-ai deschis la o pagină oarecare,

Dar textul lecturat părea întors pe dos

Umplându-ți mintea de întrebări și întristare

Te-ai oprit și m-ai așezat pe un raft mai jos.

 

 

Credeam că m-ai ,,citit” pe față mult mai bine

Și vei zâmbi la adaptarea la context,

Îți sugerez doar să ții cont de ,,nota bene”

Că ești printre rânduri, în fiecare text...

 

Nu-mi cunoști erata, n-am note de subsol

Și nici în prefață nu scrie mai nimic...

Dar te-am subliniat ca cel mai profund articol

Prins între coperte de la-nceput, pân’ la sfârșit.

Mai mult...