Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
