Balada pentru cel ce n-a mai fost
Baladă pentru cel ce n-a mai fost
(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)
Nu ți-am scris când tăcerile strigau,
Când umbrele tale dansau prin perdele —
Doar am învățat să respir lipsa ta,
Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.
A venit aseară vântul, o umbră,
Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:
„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,
Cum zâmbești când durerea s-a prins.
Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,
Să le poarte pe drumuri străine,
Să nu mai știe nimeni că dor,
Că încă port numele tău în mine.
N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.
Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —
Dar port în mine un cântec fără glas,
Un ecou de tine, nedescris.
Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,
Blândă, dar adâncă, ca un legământ,
Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,
Una fără întoarceri, fără cuvânt.”
Stelele – candele oarbe, fără foc,
Luna – o corabie ce-și plânge drumul,
Și cerul e gol, fără tine-n el,
Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.
Frunza tremură pe ram ca dorul meu,
Sub fiecare bătaie de vânt —
Tremură, dar nu cade…
Așa cum nici eu nu renunț.
Am păstrat locul tău la fereastra vieții,
De parcă te-ai fi întors vreodată,
Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,
Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.
Și dacă vreodată vei trece prin gând,
Ca o umbră de frunză în visul tăcut,
Să știi că aici, în inima mea care tace,
Ești încă… neșters, netrecut, neminut.
Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —
Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,
Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,
Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.
A.Turcanu
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: А . Turcan 
Data postării: 2 mai
Vizualizări: 144
