Antidot

Am văzut că ai ales

Să ignori mesajul de la mine

Fără de vreun interes

Eu mă mai gândesc la tine

N-am cum trece fără rost

Totul într-o amintire

Pentru că așa mi-a fost

Să îmi fii mare iubire.

Te-am iubit după cum știi

Cu tot sufletul deodată 

Și te-am prins în poezii

Doar să ne mai fim o dată. 

În parfum de roșu vin

Sub a lunii pline rază 

Doar o clipă să mai fim

Îmbrățișați ca niciodată.

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

Cu al tău vin m-ai fermecat, mi-ai dat lumea peste cap

Nopti și zile am îmbrăcat in speranțe 

Că vei reveni la un apus de soare, 

Sa ciocnim un pahar, să ne unim în brațe.

Spune-mi! Cum să uit ce n-am trăit 

Cum să-mi sting dorul ce-n suflet arde?

De noi, de-un ultim pahar de vin

Când doar a ta tăcere mă-nvăluie în noapte?

Spune-mi! Cum pot să uit de noi

Când umbrele clipelor în doi mă cheamă? 

Cum să mă despart de tot ce-am fost

Când dorul, să-mi amintesc, mă îndeamnă?

Te-am așteptat, sperând să te intorci

Și am rămas acolo unde m-ai lăsat 

Am tot sperat povestea s-o reîntorci 

Ca prin vis...ca și când n-ai plecat...

Sa pot timpul să-l întorc 

Înapoi sa te aduc,

Nu știu cât de mult as vrea 

Sa-ti arat cât m-a durut...

M-ai anulat în mii de feluri

Mi-ai rupt sufletu-n bucăți 

Zeci de cioburi strang si-acum

Au fost multe... sa adun...!

Mie mi-a scăzut puterea 

Nici măcar nu mai gândesc 

Sa iti vindec neiubirea

Nu-i văd rost să mai încerc...

Sa pot timpul sa-l întorc?

...Azi nu mai e o soluție. 

Nu vreau decât sa mai pot

Să ma pierd de orice emoție...

Sa pot timp cu noi sa am 

Cred ca nu ar fi de-ajuns...

...În gând incă te mai am

Tu ma vezi și... unde nu-s!

De te mai caut

În câte-o poezie,

Așa m-alin...

Că ești cu mine.

De te mai caut

În câte-o noapte,

Așa mă amăgesc... 

Că nu îmi ești departe.

Absența nu mai doare

Doar mă întristează

La fel și scurta fericire

Pentru care inima, încă oftează...

Și de răni mă mai dor, 

În câte-o poezie,

Îmi scriu lacrima ușor 

Așa, nimeni nu știe...

Când liniștea apăsătoare 

Se vrea doar triumfând 

Îmi scriu în taină gândul 

Așa te am... în orice rând...

..............................................

Și... ne găsesc,

În visul meu de noapte 

Îmbrățișați din nou

Sub ale lunii șoapte.

Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon

Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor

Era intr-una din zile, înainte de Ajun

Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...

Mai târziu te-am zărit tot in trafic

La o răscruce de drumuri

Aș fi vrut un semn să-ți trimit...

Dar aveam mult praf pe geamuri.

Ce simt când uneori te mai văd?

Simt cum in suflet se face prăpăd...

Aș da orice din când în când să mai vorbim 

...Nu stiu ce imi doresc mai tare...

Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...

Sau să las totul în uitare..

Te-am așteptat

N-ai venit

În a negurii noapte

Tu singură m-ai lăsat să trăiesc

Facându-mă să mă întreb:" Oare a meritat? "

Atâtea mesaje, apeluri nescrise și netrimise 

S-au răsfrâns asupra mea.

O perioadă îndelungată de timp

Inima m-a încercat

Eu nu-i dădeam validare 

O lăsam să creadă în a iluziei minciună

Durerea imensă era de neînțeles

Fără ezitare 

Îmi reamintesc momentele și clipele

Trăite la nesfârșit

Într-o viață monotonă,ce se uită cu timpul. 

Stiu că acolo

ești foarte singură

nu ți-ai luat șevaletul și vopselele în ulei

pensulele

cineva mi-a spus că le-ai aruncat pe fereastră

ai aruncat și tablourile vechi

în care ți-ai pus toată inimă

pe cele mai noi le-ai sfâșiat cu voluptate

ca Van Gogh

n-a scăpat nici regina Angliei

mâncând banane cu furculița

imaginea mea ai estompat-o

cu tușe grose de negru

pe-a ta cu violet

(culoarea mâniei!)                               

desființind orice legătură-ntre noi

inutil însă

fiindcă eu încă mai simt mirosul inefabil

al ceaiului de mentă și al pâinii prăjite

sărutul tău apăsat și  umed

în loc de bună dimineața

foșnetul mătăsos al furoului negru

cumpărat din Passage du Désir Paris le Marais

( de care nu te despărți niciodată!)

palma mea pe coapsele tale moi

ca lutul din mâna olarului

„obraznicule!”

cum să uit toate acestea

și multe altele

știute doar de noi

degeaba ai blocat liftul la etajul 57

voi urca și de data aceasta scările

întotdeauna a trebuit să urc scările

către tine

nu atât de multe

ce-i drept

dar a meritat

știu că n-ai sfâșiat tabloul lui Coreggio

cu Jupiter și jo

(care era o copie!)

nici acum n-am înțeles de ce-ți plăcea tabloul acela

(până la urmă o scenă banală de dragoste!)

și nu-ți plăceau tablourile noastre

pe care le-ai pictat și repictat

pe aceeași pânză

precum celebra Salvator Mundi

atribuită lui Leonardo da Vinci

și nerevendicată de nimeni...

Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?

Privirea ta de înger eu o visez în noapte,

Și de ți-e aripa neagra,purpurie,

Mă bântuie ale tale albe șoapte...

Dacă ți-aș promite acum...

Că dincolo de toate stelele 

Doar a noastră strălucește cel mai tare 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că mi-aș lăsa orice vis 

Orice rost, doar ca să fiu cu tine 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Să lăsăm timpul în urmă 

Să ne uităm doar in viitor 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că orice aș face 

Nu o să mai lase sechele 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că ți-aș da și ultima stea de cer

Doar să strălucească prin tine

Oare mai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că toată lumea nimic n-ar însemna

Atâta timp cât tu ești în inima mea

Oare m-ai crede? 

Oare m-ai crede dacă ți-aș zice acum 

Că doar tu contezi pentru mine 

În toată această lume plină de haos...

Uneori dramatica

Și prea singuratica

Poate ca asa sunt eu

De perceput mai greu

Ma afund în cuvinte scrise

Și gânduri închise

Uneori dramatica

Poate prea singuratica

Mirosul anticariatului 

Și simțul prafului 

Trezesc în mine amintiri 

Și creierul produce învârtiri 

Asa sunt eu 

Dar cam mereu 

Uneori dramatica 

Poate mult...prea singuratica

De sus din parte -a ce-a cereasca 

Coboara un inger sa te nasaca

Si dupa ce i sa-n plinit

Misiunea sa de pe pamant

Nu pleaca fara ca  sa-ti lase,

Lasa un dar ,lasa un frate

Lasa un sprijin si-o nadejde 

O parte care i-ti lipseste

Doua finte minunate 

In piept doar o lnima bate 

Eram micuti o viata grea

Din casa multe ne lipsea 

Putinul cel aveam fireste 

Ni-l impartea mama frateste

El ma privea si suspina 

A-mi lasa mié partea sa

Si nu-ti pasa de-i nor, furtuna 

Te ia fratele de mana

Si un necaz de ai vre-unul 

Te ia in brate trece primul

Ce ie mai greu la inima cand bate 

Este atunci cand fratele-i departe

Bate cu putere si nu-n cetineste 

E partea din trup care-i lipseste 

Si de vrei in viata 

Nu il poti uita 

E fratele tau e inima ta