Anii trec și, nu se-ntorc!



E primăvară și toamna este departe
Când imi doresc, ca pașii să ne ducă,
Prin Iașiul drag și prin dealul Copou
Unde, un tânăr, încerca să te seducă.

Să ne plimbăm ținându-ne de mană
Pe-aleile cu tei, acum și ei îmbătrâniți,
Să ne-așezăm pe banca ce ne-ndruma
Sărut să ne furăm... să fim îndrăgostiți.

Apoi, aș vrea să coborâm înspre oraș
Și să te duc prin locuri, ce-ți amintesc,
De ale noastre, escapade, din tinerețe
Și unde repetam, dragă Mărie, te iubesc.

Gândul îmi spune să nu uit, de Ateneu
Ce ne așteaptă, ca pragul să-i...trecem,
Și-n ceas de seară, să ascultăm, artiștii
Iar noi, tăcuti, ca altădat' să ne seducem.

În noapte, când luna, ne lumină calea
Te-aș invita, să poposim, la Bolta Rece,
Să bem o bere și să gustăm...pastramă
Iar timpului să-i spunem... să nu plece.

A doua zi, când soarele e înălțat pe cer
Cu pași grăbiți, să poposim la facultate,
Să vizităm și amfiteatre și pe profesori
Locuri și dascăli unde am învățat carte.

Dar, cum până la toamnă mai este mult
Să nu lăsam ca timpul... să se petreacă,
Să ne iubim, iubita mea... fară-ncetare
Că anii trec și nu mai vor să se întoarcă!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Anii trec și, nu se-ntorc!

Data postării: 8 mai

Adăugat la favorite: 5

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 289

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

O frumoasă poezie, ,, Anii trec și nu se-ntorc !,, specifică poetului G Zugun, plină de sensibilitate, de frumoase amintiri din orașul Iași și parcul Copou, unde s-au țesut multe jurăminte din iubiri și pentru iubiri rămase frumoase , peste timp, ,, Să nu iubim, iubita mea…/ fără-ncetare,,.

Alte poezii ale autorului

Ce m-aș face fară ea!

Să vă spun ce mi se-ntâmplă,

Și de ce-mi pun degetu-n tâmplă,

Despre ea ce-mi este dragă mie,

Și cum îmi dă emoții a mea Marie

 

Dimineața mai greu se scoală,

Parcă-i atinsă de vreo boală,

Pe furiș ușor deschide ochii,

Pregătită e de-a face șotii

 

În fugă mare spre bucătărie,

Să încălzească la cuptor lipie,

În grabă, iute o cafea își face,

Mai diluată, că așa îi place

 

Cum timpul trece, nu prea așteaptă,

Nici chiar pe ea, fată cu judecată,

Grăbită se-ndreaptă către duș,

Eu o zoresc, ea-mi spune vin acuș

 

Acum cred c-ați înțeles mai bine,

De unde necazul vine spre mine, 

Ce-nseamnă acuș, rapid și imediat,

Când eu la ușă, demult stau îmbrăcat,

 

Aud din ușă cum dușul se oprește,

Și-s bucuros că fata se grăbește,

Dar vai, nimic nu este-adevărat,

Că după duș, are ceva de aspirat

 

Să-i spun ceva tăios, nu îndrăznesc,

Și simt cum nervii îmi plesnesc,

Cobor ușor pe trepte la garaj,

Ducând în màna zilnic un bagaj

 

Pornesc rapid motorul, cald să fie,

Pentru a mea scumpă, dulce soție,

Consum destul de multă motorină,

Pâna ce intră Marce în mașină

 

Calc apăsat pedala, accelerez,

Mai am un pic până să delirez,

În trombă la serviciu noi plecăm,

Să prindem condica și să semnăm

 

Parchez mașina, coboară Marce,

Și mâța-mi sare printre picioare,

Sunt pregătit pisica s-o servesc,

Cu o conservă, că altfel o pățesc

 

Abia acum eu spre birou pot merge,

Când mâța botul tacticos și-l șterge,

Și Marce mulțumită intră-n laborator,

Iar eu mă mișc c-un șchiopătat ușor

....................................

 

Seara tot timpul după ora cinci,

Când termin cu mâncarea la pisici,

Marce îmi spune pe un ton domol,

C-ar vrea un picusor și pe la Mall

 

Degeaba spun, mă doare un picior,

O stiu că nu renunță prea usor,

Așa că la cumpărături grabnic o duc,

Sperând că cina de la șapte, poate apuc

 

Nu vă mai spun povestea după șapte,

Când eu prin casă vorbesc în șoapte,

Că ea la telefon începe să vorbească,

Și tare greu îi vine să se oprească

 

Ceea ce eu acum v-am povestit,

De-a lungul vremii pe mine m-a călit,

Și-am înțeles...capul este la mine,

Dar gâtul e la Marce și-l

mișcă....cum îi convine!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Dorință!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

 

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

 

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

 

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

 

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

 

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

 

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

 

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

 

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Ce faci, ești bine?



Am fost și azi pe la spital
Rana să o tratez, că doare,
Pe drum amici și cunoștințe
Dorind răspuns la întrebare.

După salutul cald, prietenos
Venea pe fir..ce faci, ești bine,
La care trist... le răspundeam
Că-s operat și-aștept minune.

Toți cunoșteau că-s suferind
Că Piatra e oraș, destul de mic,
Iar bârfa lumii, e greu de-oprit
Chiar și atunci când știu, nimic.

Așa că le explic de suferința mea
Și amănunte dau să mă-nțeleagă,
Că am o plagă, pe colonul sigmoid
Iar doctorii încearcă...s-o extragă.
...................................

Sunt ale vieții încercări ce le trăim
Iar ce-am greșit, în timp... plătim,
Și-acum mai abitir ca... niciodată
O rugă de-ajutor spre EL... rostim!
Făr-a uita tot Lui... să-i mulțumim!





Mai mult...

Visul s-a dus...!



În noapte, în visul meu ai apărut
Și m-ai lăsat să te iubesc cu foc,
Dar la final zâmbind mi-ai spus
Nu te-amăgi, că este doar un joc.

Surprins, m-am întrebat în gând
Ce-a vrut, prin vorba ei să spună,
Când eu speram ca într-o bună zi
Să-mi fie-aleasa și-a  mea

...stăpână.

Te-am întâlnit și fulgerat am fost
De-a ta privire, caldă, îndrăzneață,
Însă, eu rușinat, nimic nu am rostit
Simțind cum glasul... îmi îngheață.

Ne-am despărțit, ca buni prieteni
Făr' a rosti, că îmi doresc mai mult,
Nu știu, dacă s-o uit sau să mi-o caut
Dar simt că inima îmi zice...s-o ascult.

........................................
Visul s-a dus, dar mi-a lăsat speranța
Ca într-o zi pe fata visului să o găsesc,
Să pot rosti cuvintele... ce mi-au lipsit
Și ce-am iubit în vis, cu ea să-mbătrânesc!


Mai mult...

Ieri eram îndrăgostit!

Ieri eram îndrăgostit

Astăzi parcă mi-a trecut,

Și vreau să aflu răspuns

La ceva ce m-a durut.

 

Eu credeam că ne iubim 

Și că este doar a mea,

Dar s-o văd cu-altcineva

N-am crezut că s-ar putea.

 

Mai acum o săptămână

Eram amândoi de mână,

Ne plimbam pe o potecă

Eu cu-a mea aleasă zână.

 

Nu știu ce s-a întâmplat

Și s-o văd că se sărută,

Cu prietenul meu bun

Ce-mi spunea că e urâtă.

 

Oare-acum este frumoasă

Și este de ea îndrăgostit?

Ori doar vrea ca să profite

Știind faptul că-i vestit.

 

Îi privesc și rămân mut

Când amicul e plesnit,

Și aud cum îi rostește

Ești un mare nesimțit.

 

Lung mă uit la amândoi

Și nu știu cui da crezare,

În gând îmi pun întrebare

Ce-ai să faci acum..Cezare?

 

Sigur e destul de greu

Să decid cu cine merg,

Cu ,,iubita" sau ,,amicul"

Ori din listă să mi-i sterg.

 

Voi care citiți din aste versuri

Și vedeți că rău mă chinui,

Vă întreb cum e mai bine

Să renunț sau să continui?

............

Măi..Cezare!

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Profa!

Mereu am vrut să scriu,

Un rând, poate o strofă,

Prin vers eu s-o descriu,

Pe-a noastra, iubită profă

 

Te-am întâlnit în liceu,

Unde româna ne predai,

Erai pentru noi un zeu,

Când de români vorbeai

 

Ora era atât de scurtă,

Când poezii ne recitai,

Aveam cu toții gura mută,

Pentru că tu ne captivai

 

Ne-ai spus să iubim limba,

În care-au scris poeții noștri,

Și bine să ne alegem vorba,

Să ne-nțeleagă chiar și proștii

 

Și ne-ai mai spus să nu uităm,

Când mari în viață vom ajunge,

De adevăr să nu ne-ndepărtăm,

Chiar atunci când ochiul plânge

 

Privirea blândă ne-a însoțit,

Pe drumul greu spre afirmare,

Și de povața ta ne-am amintit,

Cuvântul dat să fie de onoare

..........................

Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,

Româna s-o predai în Cer cu grai curat,

Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,

Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Întunericul luminii mele

A soarelui raza subit se revarsă

Pe strada-mi de fiorul iubirii ștearsă

Naivul cer de seninătate-i sufocat,

Cufundând ziua într-un albastru nelimitat,

Care timpul în loc oprea cu romantica-i sclipire

Și invita inima la vals,doar cu o singură privire.

 

Sângeriu sărut ceresc pe boltă se întrezărește

Si dulce amor de gheață peste nori întinerește

Vântul răspândea mireasmă stelei de ceață stinsă

Si jelea cu lacrimi surde lumina cândva aprinsă

Palida toamna plânge cu lacrimi timorate

De teama sosirii unei furtuni  adevărate.

Mai mult...

Zile

Cum să te cuceresc?

Mă îneci în tăceri,

Dar aș vrea în iubirea ta.

N-am idee ce-as putea 

Să te impresionez .

Voi merge prin foc ca să-ți aduc

Stelele în mâini.

Azi,simțindu-te tu bine—

Mă vei iubi,mâine fiind sătul

De toată dragostea mea—

Mă vei ignora.

Poimâine va reveni totul la normal

Și din nou voi încerca să-ți câștig inima

Aducându-ți sclipirea lunii în dar.

Joi vei prinde a flirta,

Vineri vei spune cât sunt totuși de naivă,

Seara, fiind serios, îmi vei spune că am toate șansele

De a fi cu tine.

Iubire, spune-mi sincer:

În ce să cred și în ce nu?

Și da, tocmai când ești onest cu mine—

Cred din nou că m-ai mințit.

M-am pierdut în minciunile tale,

Ori poate chiar ai vrea să-ți legi viața cu a mea?

Dar cum n-ai da:

Ai facut-o deja.

Spune-mi, dragostea mea,

Cum aș putea pătrunde în inima ta?

Mai mult...

Poemul tău

 

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

S-au spus toate cuvintele...

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Mai mult...

Rămâi cu bine m

Mi-esti soră doar cu nume,

Ne -am înstrăinat demult,

Nu mă sfida cu spume,

Poartă -te ca un adult..

Ne -am revăzut cândva,

Lacrimi au curs șiroaie 

Dar s-a pierdut ceva,

Când fugeam prin ploaie..

Surioară ai crescut 

Fără să știu de tine

Și cât m -a durut,

Să nu te am lângă mine..

Mă -ntreb de simți la fel,

Ai locșor adânc în suflet,

Tu postezi la alt nivel,

Chiar ții relația secret..

Ai faima -n glandă, știu,

Acum orbită de succes,

Dar să nu fie prea târziu,

Când voi trezi în tine interes.

Rămâi cu bine,unde ești,

Mai vorbim altă dată;

Îți mulțumesc că exiști 

Cu inimă -ntristată..

Mai mult...

De dragoste

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍