Oare?

Sub cerul argintiu de stele,

Se-ntinde tainic peste zare,

Povestea ce-n visuri se pierde,

Și-n inimi lasă alinare.

Pe malul unui râu ieșise,

O floare albă cam plăpândă,

E luna-n cer, regină-n vise,

Ce-n ape clare se răsfrângă.

În vals de îngeri, doruri zboară,

Prin văi ascunse de mister,

Și glasuri tandre, lin tresară,

La marginea unui eter.

Timpul, parcă, 'și pierde rostul,

În dansul nopții fermecate,

Iar umbrele, în mii de clipe,

Se leagă-n doruri neuitate.

Tu, visător cu ochi de aur,

Privești la cer, cerând răspuns,

La tot ce inima îți cere,

În ritmul unui vechi disjuns.

Și-n dimineața ce-ți zâmbește,

Cu blânde raze te-nvrăjbește,

Rămâi cu gândul dus departe,

În lumea-n care totul arde.

Căci viața e un vis de ceară,

Topit în clipe de splendoare,

Și tot ce-i efemer ne-nvață,

Că dragostea-i nemuritoare.

Who’s there to stop us from bets we can’t win,

chasing the thrill as we’re bound to give in?

Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,

we cradle what scorches and cling all the same.

You said we were timeless, souls intertwined,

I thought I’d be yours—some piece of me sighed.

Yet the fires we fed burned bright and then died,

a fever that faded, left cold by your side.

You loved me in pieces, all dressed in disguise,

sweet-talking forever with empty-eyed lies.

And I, like a fool, took a rose by its thorn,

believed in the beauty, ignored that I’d mourn.

You spun me dreams that dissolved into haze,

promised me solace yet left me ablaze.

Now I sift through ashes, each ember a ghost,

tracing the ruins of what I loved most.

Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.

În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.

În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.

Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.

În zori de zi, în lumina răsăritului,

Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.

În suflete tinere, pasiuni se aprind,

Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.

Cu inima plină de curaj și cutezanță,

Tânărul adolescent se avântă cu speranță,

În lumea lipsită de nuanță,

În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.

Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul

Doar acolo unde gândul

Poate-ajunge-ntr-un minut,

Un minut și nu mai mult.

Dar oricum, ești mic, ești mare,

Tot ce faci un rost își are.

Când vei crește-ți va fi dor

Fiindcă totu-i trecător.

În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,

La clipele dulci, când împreună eram o artă.

În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,

O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.

Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,

De momentele petrecute, când eram în armonie divină.

Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,

Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.

Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,

Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.

Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,

Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.

Și totul începe

Și se termină cu tine,

Prima ploaie de vară nu ține,

Prima dragoste nu se uită niciodată.

Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,

Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.

Îndurerat,suspin și plâng,

Fragmente de inimă spartă eu strâng.

Privesc în ochii tăi, eternitate,

Şi văd acelaşi tainic anotimp;

O dragoste mai mare decât toate,

O dragoste ce nu cunoaşte timp.

Vântul rece al schimbării a suflat,

Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;

Critici și reproșuri au pătruns,

Între noi și-al iubirii răspuns.

Pe cerul dragostei am scris,

Cântec de dor ultima oară,

Va rămâne oare doar un vis,

Iubirea noastră de o vară?

Every rose has its thorns.

Show me yours—

I have hands

willing to bleed.

Petals fall,

scars remain;

proof of the path

we dared to take.

Hold out your wounds,

bare and true—

I’ll cradle them softly

in evening’s dew.

Now I behold—

no thorns to bear,

for she is a tulip

amidst roses rare.

Arde...
Arde-mi corpul în ruine,
Făcut din oase, carnea devine
Doar urmă în spațiul lăsat,
La locul sălbatic ce s-a afișat.

Scrum ce zboară
Prin urme de vioară,
A doua oară să-mi ceară —
N-am să te las...

Vinde-mă să mă vând,
Nomad în al tău popas,
Cânt și râd la vremuri când n-am glas,
Arde-mi și limba prin aer scrumând.

Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat

Decât această toată cumplită condamnare

La viață fără tine: un nor ce nu mai are

Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.

Deasupra luna cerne părerile de rău,

Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,

Și zorii se revarsă precum o avalanșă 

La mine-n insomnie, și blând în părul tău.

În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,

Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,

Dar nopți de remușcare își țes deodată salba

Din stogurile care adună ce-a rămas.

Din stogurile toamnei ce a venit încet

Spre-a separa destine, instaurând angoasă,

Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,

Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.

Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,

Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,

Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide

Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.

11 februarie 2025

Când seara stai cu gândurile tale

Nu-ți pare rău să știi 

Ca mi-ai stins zâmbetul 

Fără vreo remușcare???

Nu te mișcă să stii

Ca mi-ai călcat sufletul in picioare

Nu te gândești ca viața ar putea

Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?

Ti-am spus de la-nceput

Că știu unde mi-e locul

Ti-am fost un suflet blând 

De ce-am avut nenorocul?...

Atunci când te-ai vrut plecat

Să pleci... fără un vin îmbrățișați...

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍

Visul - Curaj(impacarea cu sine)

Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..

Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid

O durere apasatoare
M-a adus la orizont

Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit

Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis

Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat

Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme

E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,

Ai închis-o prea lin, ca să doară,

Dar casa, sărmana, a știut

Că nu vei mai trece pe scară.

Pereții îți poartă umbra în ziduri,

În aer miroase a vechi,

Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,

Și cheia ruginește-n tăceri.

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,

În casa ce-ai părăsit.

Dar știu că pereții se vor dărâma,

Și mâine, poate, voi ieși.