Atâta nopți furate

Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...

Aceea care doare... fără glas,

Un pas pierdut ce-şi caută alinarea

În visul unei clipe de bun rămas.

Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,

În zeci de rânduri fără nume,

Dar dorul nu se stinge când doar scriu

Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.

Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,

Păstrează-mă în gând, fără regrete,

Căci tot ce n-am putut să-ți spun,

Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete.. 

Erai în mine o scânteie gata să zboare

Un suflet ce n-a mai văzut raza de soare...

În gând un nume care mândră să-l porți 

Acum ești înger zburând spre ale Raiului porți.

Nu vor mai fi piciorușe mici care să alerge

Și nici guriță dulce care "mama" să strige

Doar un chip să-l imaginez iar și iar 

Umbre, vise și un dor amar.

Așteptam să te strâng, să te ocrotesc,

Să-ți cânt un cântec, să te îndrum corect,

Dar timpul s-a oprit înainte să înceapă 

Lăsând în brațe gol...o rană care sapă.

Azi ești o stea ce luminează pe cerul tăcut 

Un vis neîmplinit pe acest pământ 

Iubire îți voi purta dincolo de veci

Sufletul meu micuț , ce în ceruri petreci.

În brațele lui lumea se oprește

Tăcerea-i plină de dorinți 

Inima-n piept îmi duduieste,

Simt cum îmi ies din minți. 

Privirea lui e-o invitatie, 

O poartă deschisă spre vis

Și vinu-i o incantatie 

Ce mă ridică din abis.

Sub flacăra ce tremură ușor,

În ochi se citesc mii de rânduri

Simt cum crește acest fior

Și se nasc zeci de  gânduri.

Lumina șemineului mă-nvelește

Pluteste-n aer un parfum de vin,

Iubirea în mine înflorește 

Atât de magic... de sublim!

Vino te rog iubite!... nu-mi zi adio încă 

Tristețea alung-o spre asfințit.

Rămâi lângă mine... strânge-mă în brațe 

Să nu știu de plouă sau lacrimi îmi curg!

Vino te rog iubite!... să-mi scrii în suflet fericire

O-mbrățisare caldă să îmi dai

Să-ți privesc ochii în neștire 

Pentru o clipă să ajung în rai!

Vino te rog iubite!... și urma așterne-ți 

Suav pe buzele mele. 

Am așezat în calea ta

Covor din pulbere de stele!

Vino te rog iubite!...dorul de vin îmi picură în carte

Poezii de iubire cu iz de amintiri,

Speranțe ce m-ating tăcut în noapte,

Gândul la tot ce n-am putut să fim..

Amintirile vor să-mi încerce astăzi firea

Parcă și aerul îmi pare tot mai greu

Ischemică și durereoasa mi-e neiubirea

Ea... a produs infarct sufletului meu.

Gândesc... ce simplu a fost pentru tine!

Și ce durere pentru mine să știu că m-ai uitat!

Doar după un solstițiu și un clar de lună

Doar după atâta te-ai întors și-ai plecat....

Și peste fire năvălește chinul tăcerilor eterne

Și inima-mi rămâne ca un imens deșert 

Și nici cuvinte în versuri nu mai știu a așterne 

Că mi-ai fost drag mă iartă!... că nu ți-am fost... te iert.

Un ultim poem scris în noapte

Să-l vezi când eu nu voi mai fi

Vei înțelege atunci... poate,

Că te-am sperat în fiecare zi.

Renunț încă o dată la mine

Deși-mi place să scriu de dor.

Să scriu adânc de dor de tine,

M-a făcut de realitate să nu mor.

Că ieri ți-am stat în brațe...

Azi suntem versuri pe hârtie 

Și chiar de te-ai înstrăinat,

Te simt, in orice poezie... 

O vreme o să aleg tăcerea 

Visele... de tot mi-au apus.

Vreau doar să-mi uit durerea

De dorul ce mi-l port ascuns.

Fata mea, simt că mă duc,

Mă ofilesc și mă usuc;

Eu te rog, să nu mă plângi,

Inima să nu mi o frângi ,

Să pot pleca zâmbind 

Cu chipul tău în gând ...

Poți să mi -aduci o floare 

În zi de sărbătoare ,

Să stai cu mine la taifas 

În loc de bun rămas ;

Oriunde aș fi,voi fi cu tine,

Ești Iubirea mea știi bine.

N-am fost cea mai bună mamă;

Este a mea profundă teamă..

Că nu ți -am oferit mai mult 

Mă frământă de demult..

Tu îmi spui comoara mea,

Să bem o gură de cafea,

Amintiri să depănăm 

Și cât de tare semănăm,

Îmi spui gingaș la ureche,

Că sunt fără de pereche ,

Că sunt unică în al meu fel,

Al tău sprijin și model;

Copila mea, îți mulțumesc,

Ești tot ce simt și ce-mi doresc ;

Ești darul meu pământesc ,

Te port în mine,te iubesc ;

Eu te veghez,mergi înainte 

Și rogu -te , să fii cuminte..

Am ales să plec, cu dor, cu chin 

Și cu toată iubirea ce ți-o port. 

În suflet mi-e frig și drumurile încă dor, 

Dar nu mai pot doar eu sa depun efort.

Te las cu tăceri și nopţi fără glas.

Nu uit...mi-ai fost primăvară, vară, toamnă 

Dar timpul trecut m-a învăţat 

Ce înseamnă să mori de dor... să doară...

N-am să te urăsc, nici n-am să te chem,

Vreau doar pașii să mi-i duc mai departe,

În spate - c-o rană, în piept - c-un blestem,

Cu dorul ce mi-i punte spre moarte.

Am ales să plec, dar stiu că-mi rămâi

În fiecare cuvânt ce gândul mi-l scapă. 

Un zâmbet, o privire, ca o lacrimă-n drum

Ce-mi ține inima, încă-n capcană...

Ah! atit de dor âmi e de tine.

Îmi pare rau ca team perdud.

Ai fost tu prima mea iubire .

Si vreau sa stii ,ca team iubit.

Am multe amintiri cu tine .

Care din cap nu sau perdut .

As vrea atit de mult ,sa vin la tine .

Si sati spun cit ma durut!

Dar stim  ca asa ,a fost sa fie .

Si Nu putem face nimik.

Doream eu sa mai fiu cu tine .

Sa o luam dela  inceput.

Cu bune si cu rele in tine .

Îmi pare bine ca ai fost .

Imi pare bine ca existi .

Sii mulțumesk lui Dumnezeu .

Ca mai apari la mine-n vis.

Dar  au trecut multi ani de-a tunci,

Si stiu ca mai-e doar  posibil.

Sa te mai vad eu doar aici,

Sa te mai vad la mine -n vis.

Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,

Dar cu tine nu ma ei!

Uneori vorbesc cu palida lună,

Care prin lucirile ei distante îmi povestește de al ei soare

Și de căldura ce o simte încă înăuntrul ei.

În schimb, eu ii vorbesc de umbra esenței tale, 

Care îmi ține caldă amintirea încă vividă a ceea ce a fost cândva.

Un singur lucru n-am să-ți iert

Ca m-ai silit sa te scot din viata mea 

Și-atât de imatur te-ai purtat

Când sufletul din mine doar a tine răsuna.

M-ai silit să te scot din viața mea

Când te doream cel mai mult

Și nu te-ai oprit din a-mi face rău 

Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.

Ai uitat ca sunt femeie și mă doare 

Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu

M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare

Deși vina nu am purtat-o numai eu.

N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine

Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare

Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține 

Probabil, dezamăgirea... e prea mare!

C-am adorat momentele cu noi

Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră 

Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,

S-au izbit de-al tău suflet de gheață. 

M-ai silit să te privesc plecând 

Ca și cum nu am fost nicicând 

Când dorul ardea în mine ca jarul

Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.

Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,

Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,

Inca prea vie, inca neslefuita de timp.

Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda 

De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.

N-o mai incap pantofii, rochia,

Nici macar propriul corp, propriul zambet

Ma inghesui intre cuvinte nerostite

Care-mi zgarie iar disperate obrazul

"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"

Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"

Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.

Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat

Inchid usa dulapului fara sa scot rochia

Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",

Poate maine o voi purta din nou.

Ma invelesc si-mi dau brusc seama

Ca sunt una cu rochia si cuvintele.

Toate asteptam acea zi de maine,

O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.

"Poate maine" voi fi o noua eu,

Ciobirile vor deveni doar sclipici

De aplicat la finalul machiajului

Si rochia roz imi va imbratisa trupul

Stergand atingerile si amintirea asta

Cu miros insomnii si poezia asta

Pe care o voi da uitarii odata cu tine

Sau, "poate maine",oricand va fi maine

In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"