Eu te veghez mergi înainte

Ne zgârie obrazul norii,

Din cer picură orgolii,

Valul mării ne dezbină;

Ne -ntrebam a cui e vină..

Că devenim niște străini,

Pășind printre ruini..,

Iar prăpastia adâncă 

Ne învăluie de frică..

Și rătăcim în ceață 

Sub ploile de gheață;

Nu mai știm,cine suntem 

Din carența lui tandem..

De-am regăsi în noapte,

Ce ne bântuie în șoapte..

Puntea ce -a unit aievea,

Ce  am simțit cândva..

Ma simt murdară-n ochii tăi 

Și pura-n visele cu tine;

Din ale inimii bătăi 

Te am sculptat in mine 

Esti un înger fără aripi

Ori un demon fără chip?..

M ai sedus cât ai clipi ,

Sub vraja ta și râd ,și țip. 

De senzații tari flamand 

Din raiul simțului divin

M -arunci în hăul fără fund,

Sa am parte și de chin..

Eu sunt orbită de iubire 

Și ma las în voia sorții. 

Ai pus pe mine stăpânire, 

Răvășindu-ma-n emoții. 

Eu te cred totuși un înger,

Deghizat subit in demon;

Recunoaște și fii sincer, 

Ca suntem un unison .

Îngăduie -mi o șansă 

Și nu vei regreta;

Inima mi -e arsă 

De absența ta.

Viața mi -e pustie,

Fără tine nu exist.

Sufletul în ploaie 

Se prelinge, trist.

Făptura ta,iubire,

O culeg din lacrimi,

Dulcele meu mire 

Năzuit de patimi.

Îți mai aduci aminte;

În genunchi mă implorai,

Cerșeai sub jurăminte 

Trupu-mi fără grai.

În brațe te am cuprins,

Te -am sărutat fierbinte 

Cu patos reaprins 

Din simțurile frânte..

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

Forfotea în prag,

Șovăia să între 

Al vremii rămășag,

Captiv în clepsidre..

Tic tac -ul se prelinge ,

Prin crestături răzbate 

Și flacăra se stinge,

Și gândul mai departe..

Prin perdeaua -nvolburatä

Tinerețile se scurg,

Cedând locul de îndată 

Clipelor din amurg...

Se aud pașii obosiți,

Ce în jilț se adâncesc 

Din ochii încărunțiti 

Bătrânețile șoptesc...

Sub veșmânt de riduri 

Sorbea din amintire,

Cu părul nins de gânduri 

Ostenita omenire..

.

Tăcerea mă inundă 

Sub bolta cenușie;

Umbra stă la pândă,

Arătând ca o stafie..

Se strâmbă în oglindă,

Prudentä-n scârțâit,

Din colțuri se perindă,

Smulgând un fâșâit.

Alunecă pe-o dușumea,

Presărănd fiori în jur,

Furnicându-mi pielea,

O urmez și mă cutremur..

Pe-un perete se lungește,

Animând portretul 

Chipului ce mă privește,

Dezvăluindu-mi secretul.

Se avântă pe tavan,

Pendulând pe lampă 

Cu tic-tac -ul simultan,

Clipind pe-a mea pleoapă..

Se pitulä după perdea,

Căci soarele sclipise 

Și topise nălucirea,

Iar frica mi se năruise..

Plouă la marginea unei galaxii,

Plouă peste sufletul meu,

Plouă peste mine cel pe care-l știi,

Plouă peste sufletul unui zeu.....

Plouă la marginea universului,

Plouă peste tot,

Plouă și-n cuvintele poetului,

Plouă peste trecutul mort......

Plouă peste ale noastre amintiri,

Plouă peste al nostru viitor,

Plouă peste primele noastre iubiri,

Plouă peste tot ce-i trecător.....

Plouă peste primul te iubesc,

Plouă peste primul iartă-mă,

Plouă peste primul te urăsc,

Plouă peste prima lacrimă......

Plouă cu picături de uitare,

Plouă peste tot ce-am trăit,

Plouă cu ale mele lacrimi amare,

Plouă peste tot ce-am iubit.....

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.

Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.

Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.

Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Cu chipul lumii îmbrățișat,

Dar nu sunt decât o umbră josă,

Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.

Mă privesc în oglindă și tremur,

Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,

Doar ochii goi, plini de umbră,

Și-n inimă doar doruri, un eșec.

Aș vrea să fiu ca ele, râzând,

Cu pielea strălucind ca un cristal,

Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,

O umbră pierdută, un simplu fatal.

Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,

În realitate sunt doar un chip fără culoare,

Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,

Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.

Căci frumusețea nu va veni,

Chiar dacă aș plânge un veac întreg,

Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,

Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.

Aș vrea să fiu și eu frumoasă,

Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,

Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,

Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.

Și în final, când nimic nu mai contează,

Căci am pierdut și ultima speranță,

Mă las purtată de vântul ce mă vrea,

O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.

Onorată instanță, astăzi fac denunţ,

S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,

Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,

Fără vreun drept de apel la fericire.

S-au ucis visuri în tăcerile negre,

Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,

Dorințe aruncate în hăuri tenebre

Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.

Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,

Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,

Privată de alinarea mângâierii

Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".

Am delapidat in final dorurile toate

Și le-am ascuns în muguri de flori.

Am înecat în mare speranțe deșarte,

Amintiri am ars în lumina din zori.

Am lovit sufletul fără milă de stânci

lar și iar, până i-am înfrânt voința,

Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci 

Fără s-ascult al lor plâns și căința.

Am părăsit sperante, crud și nefiresc,

Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,

Sunt pregătită sentința să-mi primesc,

Și o accept, căci m-am mințit pe mine...

Onorată instanță astăzi fac denunţ 

Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut 

Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală 

Despre o inimă care-a simțit prea mult...

Cum ar arăta dacă ai putea să te uiți în interiorul unui cuvânt?

Să-l vezi în miezul său, viu, respirând fără forme,

Un organism străin, curgând prin linii ca sângele prin vene,

Fără nicio destinatie, dar cu un sens profund –

Fără să ai cum să-l prind, fără să-l poți înțelege cu ochii.

Și totuși, mă simt ca o umbră care nu știe ce caută în întuneric,

Și îmi imaginez că poate tu ești o iluzie,

Poate un vis dintr-un univers paralel unde nu mă aflu,

Poate că tu nu ai fost niciodată acolo,

Și tot ce știu e că mă simt pierdut fără tine, ca o amintire neîmplinită.

Acum mă întrebi de ce scriu –

Poate pentru că cuvintele sunt singurii martori ai dorințelor mele nevăzute,

Poate că scrisul e o umbră a timpului care se vrea nemuritoare,

Poate că, doar așa, reușesc să respir pentru tine,

Deși nu te mai simt.

Tu ești o minune a lipsei – o lipsă care-mi fură umbra,

Și tot ce rămâne e un gol imens pe care-l numesc „acum”

Fără să înțeleg ce se află după acest „acum”.

Și poate că tu ești acea liniște –

Acea liniște care mă face să înțeleg

Că am existat doar pentru a fi o amintire