Tu,Străine
M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când
N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,
Dar defapt să mă distrugi ai reușit.
N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.
Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.
Iartă-mă că te-am iertat prea mult
Că n-am devenit cum ai vrut
Iartă-mă că nu te-am meritat.
Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,
Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.
Te-am făcut să pari de pe stele presărat
Căzând în visele mele lucide.
Nu te cunosc, nu știu cine ești,
Dar tot te iubesc în adâncul sufletului
Faci parte din viața mea dăruită trecutului
Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.
Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…
N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.
Știu ca te-ai supărat…
Te rog, străine, nu mă uita,
Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Irina Patraș
Data postării: 30 decembrie 2024
Vizualizări: 257
Poezii din aceiaşi categorie
Cutia de parfum arsă
Am ucis-o pe ea,și pe mine,
Într-un minut a ars iubirea,
Și a ars ea ca trandafirul meu de mai.
Soarele l-am privit și a devenit negru,
Am luat foc și eu,
După ce ea și-a găsit loc în inima mea.
Și a plecat de acolo,peste un timp,
Lăsându-mi doar cutia cu parfum,
Ce pe aproape era arsă.
Autor Alina Zamurca
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Te rog
Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,
Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.
Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,
Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.
Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.
Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.
Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,
Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.
Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.
Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.
Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,
Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.
Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,
Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,
Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,
Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.
Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,
Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,
Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,
Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.
După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,
Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,
Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,
Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.
Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,
Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,
Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,
Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.
Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,
Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,
Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,
Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.
Timpul trece tot mai greu
Timpul trece greu,
În această stare sunt mereu,
Aș striga la cer,
De durere m-aș arunca în mare,
Să nu mai privesc.
Să nu mai simt nimic.
Inimă mi-e de aur,
Stropită cu sânge.
Teamă și frică de mine ,
Și de Dumnezeu.
Ăsta tot face timpu,
Nu mă ascultă.
Mă blesteamă.
Fără frică fără teamă.
Zamurca Alina
Eforturi și caramele
Știu că ești aici, citind aceste rânduri
Urăsc că-mi ești mereu în minte pierdut în gândurile mele
Precum un vers dintr-un cântec
Zău că aș avea nevoie de un descântec
Prezența ta mă bântuie ca o fantasmă
Aș da orice să nu-ți cad în plasă.
Mă simt folosită, aruncată ca pe o cârpă
Lăsată deoparte
Dar încă te port în gând în fiecare noapte
Fiecare fărâmă din mine te vrea
Chiar dacă știu că asta înseamnă pieirea mea.
M-am trezit din visare, cu pasii pe pământ
Aș fi vrut să cred că am însemnat ceva, dar nu cred niciun cuvănt.
Deși am vorbit, nu știu cine ești
Un chip ascuns sub mască, de-o nepăsare grasă.
Și totuși, mi-e dor , e ciudat recunosc
De cum te străduiai să pari interesant
Singura seara și caramelele amare
Ceva atăt de mic... dar parcă nu dispare
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
Cutia de parfum arsă
Am ucis-o pe ea,și pe mine,
Într-un minut a ars iubirea,
Și a ars ea ca trandafirul meu de mai.
Soarele l-am privit și a devenit negru,
Am luat foc și eu,
După ce ea și-a găsit loc în inima mea.
Și a plecat de acolo,peste un timp,
Lăsându-mi doar cutia cu parfum,
Ce pe aproape era arsă.
Autor Alina Zamurca
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Te rog
Te rog, iubește-mă, chiar de-ar fi doar o secundă,
Cu pasiune arzândă, sufletul iarăși să mi-l smulgi.
Te rog să ții la mine, chiar de-o fi o clipă sau două,
Iar atunci când afară plouă, lacrima să mi-o ștergi.
Te rog să mi te dăruiești, chiar de-ar fi să mă urăști.
Fă asta și sufletu-mi ți-l dau, aducându-mi alinare.
Și te mai rog a fi a mea, să-mi fii tu acum puterea,
Căci lumea-i rea și mă distruge, și doar tu o poți înfrânge.
Iar de nu va fi pentru o viață, te rog, mai stai puțin.
Iubește-mă cum nu o vei mai face, după să dispari.
Să-mi aparții măcar o zi, lăsându-mi al tău venin,
Iar inima să mi-o strângi, cu cruzime să o smulgi.
Dar în mine încă va arde iubirea ta distrugătoare,
Dorind să te ating, să mă înfrupt din trupul tău,
Sărutându-te, dându-ți tot ce-i mai bun din mine,
Aprinzându-ne sufletele cu o flacără sufocantă.
Și să mă ardă până la capăt, devenind un omagiu,
Să-mi fii clipa finală, plină de o pasiune animalică,
Înainte ca sufletul să-mi taie, aruncându-l în cavou,
Aruncând bucată cu bucată, iubindu-l o ultimă dată.
După să-i dai foc o ultimă dată, făcându-l cenușă,
Distrugându-l, făcând să nu mai simtă durerea,
Atunci când nu vei mai fi acolo, alinându-mă,
Amintirea rămânând blestemul, dar și speranța.
Apoi dispărând în noapte, lăsându-mă să zac,
Sângerând, dar nu sânge să curgă din mine,
Ci o iubire ce mi-a ucis sufletul în mod tragic,
Făcând din el un ultim sacrificiu, o crudă iluzie.
Un ultim sacrificiu, dar nu unul al vieții mele,
Ci al iubirii frânte ce ți-o mai port și-acum,
Al zâmbetului tău, să-mi rămână amintire,
Să o port cu mine—flacără ce-n mine a lăsat scrum.
Timpul trece tot mai greu
Timpul trece greu,
În această stare sunt mereu,
Aș striga la cer,
De durere m-aș arunca în mare,
Să nu mai privesc.
Să nu mai simt nimic.
Inimă mi-e de aur,
Stropită cu sânge.
Teamă și frică de mine ,
Și de Dumnezeu.
Ăsta tot face timpu,
Nu mă ascultă.
Mă blesteamă.
Fără frică fără teamă.
Zamurca Alina
Eforturi și caramele
Știu că ești aici, citind aceste rânduri
Urăsc că-mi ești mereu în minte pierdut în gândurile mele
Precum un vers dintr-un cântec
Zău că aș avea nevoie de un descântec
Prezența ta mă bântuie ca o fantasmă
Aș da orice să nu-ți cad în plasă.
Mă simt folosită, aruncată ca pe o cârpă
Lăsată deoparte
Dar încă te port în gând în fiecare noapte
Fiecare fărâmă din mine te vrea
Chiar dacă știu că asta înseamnă pieirea mea.
M-am trezit din visare, cu pasii pe pământ
Aș fi vrut să cred că am însemnat ceva, dar nu cred niciun cuvănt.
Deși am vorbit, nu știu cine ești
Un chip ascuns sub mască, de-o nepăsare grasă.
Și totuși, mi-e dor , e ciudat recunosc
De cum te străduiai să pari interesant
Singura seara și caramelele amare
Ceva atăt de mic... dar parcă nu dispare
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
Alte poezii ale autorului
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.
Focul ce mi-a stins inima
Te urăsc fiindcă m-ai otrăvit.
Ce motiv jegos
M-ai însănătoșit, dar inima mi s-a îmbolnăvit
Cu ce folos?
Merită să-mi revin în fire?
Sau să dispar pe-un alt plai?
Ce merită până la urmă,
Dacă nu voi ajunge în rai?
Am învățat să urăsc înainte de tine,
dar nu înaintea ta.
Simt… Un straniu în mine
Un sentiment care îmi frânge trupul și carnea.
M-am săturat să-mi vărs lacrimile,
dar tot îmi curg…
N-am niciun motiv de oprire
Plâng și voi plânge neîncetat.
Lacrimile niciodată n-am să le șterg
Le voi aduna pe toate
Până voi putea crea o mare sărată
Goală,fără societate
Ca să poată fi curată.
M-am săturat de nemernicul tău zâmbet
Care-mi însenina cândva chipul
El e singurul lucru care mi-a fost întipărit în suflet
Care mi-a cutremurat corpul
Care m-a făcut să-mi aduc aminte de tine.
Și în final…M-am săturat de acele dulci cuvinte
Cuvinte ce m-au făcut să devin oarbă
Nu vreau să-mi aduc aminte
Când mi-au făcut emoțiile să ardă
Să se facă scrum,să devină cenușă
Să dispară din zi, dar și din noapte…
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Cinșpe ani de vreme
Un sentiment rar întâlnit vârstei mele îmi cutremură trupul.
Mă face să mă arunc ,să-mi dau drumul în abisul inimii
Mai că…Aș vrea să renunț la responsabilități
Doamne, ce aș vrea să fiu din nou copil…
Vreau să nu mai știu ce-nseamnă aia durere
Ceea ce e de mirare,fiindcă am o vârstă neasemănătoare cu chestiile astea
Am doar cinșpe ani de vreme.
Cinșpe ani…Cam puțini, știu…N-am știut că va apărea așa devreme.
Simt că am îmbătrânit deja,
Simt că nu mai am putere în ale mele mâine.
Oare de ce m-am hrănit cu otrava asta
Care e toxică, care îmi ia tinerețea , care nu îmi aparține ?
Regret acum, dar care-i farmecul regretului?
Dacă fapta-i consumată, dacă timpul s-a dus, s-a scurs
Dacă părerea de rău nu schimbă niciun curs
Nu schimbă nici cursul inimii și nici cursul sufletului.
Tot ce știu e că regretul poate schimba ceva ce nu s-a stins, acel ceva ce încă n-a apus.
Pentru o veșnicie
Simt că nu mai pot.
Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.
Emoții care vor să iasă afară .
Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…
Ți-aș cădea la picioare,
Ți-aș săruta mâinile și buzele.
Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,
Arăți mai mult a viitoarea mea soție.
Te văd cu cunună pe frunte ,
Într-o rochie albă de mătase
Făurită cu cea mai mare grijă
De cele mai frumoase mâine.
Ți-aș închina toate florile,
Aș face orice să te văd fericită,
Cu chipul senin, deloc tăcută,
Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .
Nu știu să mă exprim de la emoții.
O-i fi eu considerat un nebun
Că se-aude că dorm prin cârciumi.
Da’-ți promit că-s fecior bun ,
Trăiesc ca-n sânul lui Avram.
Inimii nu i se poate porunci
Să te iubească mai târziu ,
Să se gândească mai puțin la tine.
Ea știe să refuze ,
Ea nu dorește să nu te mai știe,
Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.
Pentru-o veșnicie dacă ar fi.
Focul ce mi-a stins inima
Te urăsc fiindcă m-ai otrăvit.
Ce motiv jegos
M-ai însănătoșit, dar inima mi s-a îmbolnăvit
Cu ce folos?
Merită să-mi revin în fire?
Sau să dispar pe-un alt plai?
Ce merită până la urmă,
Dacă nu voi ajunge în rai?
Am învățat să urăsc înainte de tine,
dar nu înaintea ta.
Simt… Un straniu în mine
Un sentiment care îmi frânge trupul și carnea.
M-am săturat să-mi vărs lacrimile,
dar tot îmi curg…
N-am niciun motiv de oprire
Plâng și voi plânge neîncetat.
Lacrimile niciodată n-am să le șterg
Le voi aduna pe toate
Până voi putea crea o mare sărată
Goală,fără societate
Ca să poată fi curată.
M-am săturat de nemernicul tău zâmbet
Care-mi însenina cândva chipul
El e singurul lucru care mi-a fost întipărit în suflet
Care mi-a cutremurat corpul
Care m-a făcut să-mi aduc aminte de tine.
Și în final…M-am săturat de acele dulci cuvinte
Cuvinte ce m-au făcut să devin oarbă
Nu vreau să-mi aduc aminte
Când mi-au făcut emoțiile să ardă
Să se facă scrum,să devină cenușă
Să dispară din zi, dar și din noapte…
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Între “a (mă) Dărui” și “a Regreta”
Știu că un “Te iubesc” ar fi prea puțin de spus
Dar de simțit…Simt prea multe explozii înăuntrul meu.
M-aș dedica în tot,m-aș dărui toată
Aș face orice tu mi-ai fi propus
Aș face toate lucrurile care tu ai fi zis că-s de făcut greu…
M-aș lăsa atinsă,dar sunt o mare bleagă care se teme.
Mă tem că voi ajunge să-mi pierd controlul,
Apoi cine știe dacă unul dintre noi regretă.
Aș fi în stare să fac lucruri extreme
Aș ajunge să confund apa cu solul.
Poate sună ciudat, dar știu că mă dorești în fiecare noapte,
Se vede după încercarea ta de a te ascunde.
Nici glumele mele n-ar putea să spargă
Bariera asta care ne lasă să vorbim doar în șoapte,
Astfel starea dintre noi ar putea oricând să fecunde.
N-am să zic de două ori fiindcă apoi mi-ar părea rău…
Aș mai scrie, am mii de idei despre a mă descrie,
Dar ceva mă ține înapoi,acel ceva mă duce cu gândul la noi.
N-am crezut că e adevărat până am văzut cât de mult mă extenuă.
Acest sentiment pe creier mă zgârie,
Îmi duce suferința și apoi mi-o lasă înapoi…
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Cinșpe ani de vreme
Un sentiment rar întâlnit vârstei mele îmi cutremură trupul.
Mă face să mă arunc ,să-mi dau drumul în abisul inimii
Mai că…Aș vrea să renunț la responsabilități
Doamne, ce aș vrea să fiu din nou copil…
Vreau să nu mai știu ce-nseamnă aia durere
Ceea ce e de mirare,fiindcă am o vârstă neasemănătoare cu chestiile astea
Am doar cinșpe ani de vreme.
Cinșpe ani…Cam puțini, știu…N-am știut că va apărea așa devreme.
Simt că am îmbătrânit deja,
Simt că nu mai am putere în ale mele mâine.
Oare de ce m-am hrănit cu otrava asta
Care e toxică, care îmi ia tinerețea , care nu îmi aparține ?
Regret acum, dar care-i farmecul regretului?
Dacă fapta-i consumată, dacă timpul s-a dus, s-a scurs
Dacă părerea de rău nu schimbă niciun curs
Nu schimbă nici cursul inimii și nici cursul sufletului.
Tot ce știu e că regretul poate schimba ceva ce nu s-a stins, acel ceva ce încă n-a apus.