Agonie

Pe-altarul cerului te scriu cu dor,

Strălucitor ca soarele ieșit din nori

Si rog o clipă vântul să-ți aducă, 

Parfumul lui... ca o nălucă.

Că fericirea mi-era dulceața vinului tău 

Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,

Era o parte din tine ce îmi ținea de dor

Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.

De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Emotii, dor, bătăi de inimă accelerate

Toate-s cuprinse în paradisul meu, 

Unde serile îmi pun în gând speranțe 

Că într-o zi voi mai gusta din vinul tău...

Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet

Și m-ai blocat să-ți fiu doar în tăcere 

Unde scrisul mi-e singurul urlet

Ce strigă în versuri a mea durere.

Mi l-ai lăsat dorință veșnică 

Într-un pahar gol în eternitate

Îmi e intens în amintire... încă 

L-ai interzis... să-l lași ca amintire

.........................................................

Ți s-a părut o... ilegalitate?!

O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta

Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața 

Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit 

Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.

Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu

Nu cu întrebări și nici cu dor nebun

Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos

Ca un răspuns la toate câte nu se spun.

Te mai visez uneori, așa... fără motiv,

Te văd în vis fix cum te-am cunoscut

Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine

Ce mă certau si dragă le eram în același timp.

Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea

C-am fost cu sufletul toată a ta

Și-am tot sperat să incheiem povestea

Frumos... dar a fost doar iluzia mea...

Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine

Toate au prins nuanțe mai clare. 

Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci

Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.

Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit

Doar las aici un gând în versuri scris

Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine

Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.

Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!

Eu am simțit și simt pentru-amândoi

Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!

Când tot am sperat finalul la un vin în doi.

E iarnă...e întuneric și e rece

Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,

Timpu-i greoi și pare că nu mai trece 

Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.

N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor

Sau că de-un an nu mi te pot uita

Căci din iubire nu cred că am să mor,

Și dacă da...într-un final, e moartea mea. 

Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul

Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată 

Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul

Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.

Un an întreg am rătăcit prin viața mea

Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit 

Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa

De m-am pierdut și nici că m-am găsit...

Și după tot, sunt vie dar fără de viață 

Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit 

Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață 

Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.

E atât de rece că și luna a înghețat 

Sunt singură înconjurată doar de gânduri

Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant

Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...

Ce n-ai fi dat ca lumea să fie
note perfecte ca într-o simfonie
în momentul în care ți s-a rupt prima coardă
iar portativul a încetat a fi doar o prelată.

Era prelata care te despărțea de agonie,
înainte sa te rupi de sine.
Pe când sângele iti curgea in vine,
înainte sa te lași cuprins de mânie.

Un ultim sonet de aș fi ascultat
înainte ca zidul dintre noi sa se fi dărâmat,
Înainte să descoperi durerea,
Înainte de a-ți fi alungat plăcerea.

De-aș fi știut ca oferă alinare
notele cântate cu disperare,
Ți-aș fi dat un ultim moment de veselie
înainte de a-ți fi ruinat ultima melodie.

Îmi pare rău că mă prefac a fi poet
pe când sunt doar o traumă pe suflet
și-mi pare rău că nu am realizat
că tu ești chitara la care aș fi cântat.

Pe masă o scrumieră, 

Arucand cu nervi acea tigară, 

Și dorul meu de tine te tot cheamă, 

Amețit de alcoolul amar,

Ți-am  zis că despre tine nu mai am niciun habar.

întinde-mi mâna, totul meu

îndrumă-mi sufletul incompetent

îți place teatrul, spun gresit?

instruiește-mă sa joc

sa pot s-ascund, sa nu mă agit

sa uit de dorul ce ți-l port

când tu, copacule înflorit

trandafir fără de spini

scotocești prin alte căi

căci n-ai mai călcat pragul casei

te așteaptă aici, peste văi

stăpânești drumul pe de-a-ntregul

orologiul mă străpunge

și mă trimite intr-o goană

iar in stație poposesc de zor

înlocuiesc trenuri ce duc

din trecut către viitor

și mă tem să te urmez

steaua mea de preț din cer

încă deții a ta sclipire

iar în zile întregi ce încetinesc

ca pe-o structura din muzeu

nu pot decât să te privesc

nu mi te pot atribui

întipărite in mintea mea

vorbe palide, învechite

redactate ca într-o carte

sunt înșiruite toate

dar tu așteptă, nu te îndepărta

voi regăsi calea spre tine

Azi fac recurs ultima oară!

M-am săturat amintirea ta să mă doară 

Mi-ajunge de când duc cu mine război 

Vreau să te uit...mă vreau pe mine înapoi!

Dar cine m-ar putea judeca...

De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea!

Pentru singura vină ce o recunosc: 

C-am sperat în promisiuni ce azi nu mai au rost...

Azi fac recurs ultima oară!

N-am să mai las tăcerea ta să mă doară.

Prea mult timp petrecut în așteptare 

Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...

Azi fac recurs ultima oară!

Pentru o poveste... ce părea ruptă din soare,

Ce s-a stins în dureri și doruri amare

Fără un vin și o ultimă îmbratișare...

Curge izvor de neputință 

din mine, din noi amândoi 

căci am rămas fără căință 

suntem orgolioși și goi.

Curge izvor de necredință 

din noi - cei goi și adormiți 

nu mai avem bunăvoință 

suntem mereu nemulțumiți. 

Curge izvor de suferință 

din noi - din mine și din tine 

se amestecă c-o umilință 

în mințile noastre cretine. 

Curge izvor de neștiință 

din mine - din noi amândoi 

neasumând o consecință 

rămas-am singuri în doi.

✍️ Georgiana Calotă 

29 Mai, 2024