Retoric
Emotii, dor, batai de inimă accelerate
Toate-s cuprinse în paradisul meu
Unde serile imi pun în gând speranțe
Ca intr-o zi voi mai gusta din vinul tău...
Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet
Și m-ai blocat să-ți fiu doar in tacere
Unde scrisul mi-e singurul urlet
Ce strigă în versuri a mea durere.
Mi l-ai lăsat dorință veșnică
Intr-un pahar gol in eternitate
Îmi e intens in amintire... încă
L-ai interzis... sa-l lași ca amintire
Ti s-a părut o... ilegalitate?!
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
Data postării: 29 decembrie 2024
Vizualizări: 268
Poezii din aceiaşi categorie
Într-o Lume Fragilă
De ce mă vrei doar când umbrele mă fac frumoasă,
Dar nu mă vezi când lumina îmi este reală?
Căci fiecare zâmbet este o fărâmă dintr-un univers spart,
Și fiecare cuvânt nescris, o dorință înfiorată ce mă pârjolește.
În loc să mă iubești așa cum sunt,
Mă cauți în cuvinte ce nu mă definesc,
Și mă frâng în tăceri ce plâng într-un colț de vis,
Ca o floare ce își pierde petalele în vântul amar.
Mă simt ca un tablou necopt, uitat într-o galerie veche,
Cu culori ce nu sunt de nimeni înțelese,
Iar tu, privind la mine doar cu ochi reci,
Nu mă vezi decât o fărâmă de timp risipit.
Aș vrea să fiu o melodie ce vibrează în tine,
Să-ți ating sufletul cu fiecare notă,
Dar rămân doar un ecou în umbrele tale,
Un vis răzvrătit ce nu mai ajunge niciodată la urechea ta.
Amintirea-i doar un vis
Pustiul, pribeaga geamăna a morții îmi dădu și mie odată sărutarea lui
Și era atât de dulce-amară încât mi se prelingea-n lacrimă portretul fericirii uitate
O amintire tot repetată, în visul cel de demult
O lină spânzurare a trecutului căci îmi amintesc cum în visele mele, amintirea a rămas doar visul de neîndeplinit
Oh, și cât iubeam de odinioară să detin amintirile drept praf de stele
Dar numai că acel praf s-a depus pe plămânii mei grei și obosiți de viața ce tare m-a îmbătrânit
Și trăgând aer în piept, simțind de fapt doar praful ce era așezat prin sertarele plânse de vechimea anilor
Căci am crescut asa de mult încât respirațiile lor au inspirat-n mine doar secetă și plâns, iar în grădina mea
Bă au crescut mii de flori din pământul sădit cu lacrimi, ba s-au stins uscate de seceta putreziciunii ascunse-n inima mea
Pentru că sunt atât de goală de amintirea care va rămâne-n eter decât doar un vis
Deoarece în întregul univers am realizat că eu nu-mi am un rol, însă rostul ce-mi aparține e să rămân doar visată-n somnul mortiilor adânci
În veacul asfințitului
Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit
Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele
Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit
Postbellum
Din nou senilul cer coboara
Se scurge
ploaia ca puroiul dintr-o rana,
Si-mi spala tamplele murdare
De transpiratie si sange.
Ma uit in jos si am
picioare
infundate greu in tina;
Ingerul, de-a carui vina
m-am afundat in nepasare
Danseaza-acum,si eu...in mina...
Am tot gustat clipe amare.
M-asez si simt, in mine
tremura
O pasare-alba si-nghetata
Care canta cu foc o data...
Acum e singura si
Tremur
Ma zgarie cu unghiile-i albe
Si ma acuza...
O vad in ochii ei plapanzi:
"Nu trebuia sa ma ucizi..."
Poem despre pierdere
Au murit câtiva oameni în mine,
N-am apucat să-i îmbrăţisez strâns
Au plecat împreună cu mine,
Când am fost într-o furtună de plâns...
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie
Într-o Lume Fragilă
De ce mă vrei doar când umbrele mă fac frumoasă,
Dar nu mă vezi când lumina îmi este reală?
Căci fiecare zâmbet este o fărâmă dintr-un univers spart,
Și fiecare cuvânt nescris, o dorință înfiorată ce mă pârjolește.
În loc să mă iubești așa cum sunt,
Mă cauți în cuvinte ce nu mă definesc,
Și mă frâng în tăceri ce plâng într-un colț de vis,
Ca o floare ce își pierde petalele în vântul amar.
Mă simt ca un tablou necopt, uitat într-o galerie veche,
Cu culori ce nu sunt de nimeni înțelese,
Iar tu, privind la mine doar cu ochi reci,
Nu mă vezi decât o fărâmă de timp risipit.
Aș vrea să fiu o melodie ce vibrează în tine,
Să-ți ating sufletul cu fiecare notă,
Dar rămân doar un ecou în umbrele tale,
Un vis răzvrătit ce nu mai ajunge niciodată la urechea ta.
Amintirea-i doar un vis
Pustiul, pribeaga geamăna a morții îmi dădu și mie odată sărutarea lui
Și era atât de dulce-amară încât mi se prelingea-n lacrimă portretul fericirii uitate
O amintire tot repetată, în visul cel de demult
O lină spânzurare a trecutului căci îmi amintesc cum în visele mele, amintirea a rămas doar visul de neîndeplinit
Oh, și cât iubeam de odinioară să detin amintirile drept praf de stele
Dar numai că acel praf s-a depus pe plămânii mei grei și obosiți de viața ce tare m-a îmbătrânit
Și trăgând aer în piept, simțind de fapt doar praful ce era așezat prin sertarele plânse de vechimea anilor
Căci am crescut asa de mult încât respirațiile lor au inspirat-n mine doar secetă și plâns, iar în grădina mea
Bă au crescut mii de flori din pământul sădit cu lacrimi, ba s-au stins uscate de seceta putreziciunii ascunse-n inima mea
Pentru că sunt atât de goală de amintirea care va rămâne-n eter decât doar un vis
Deoarece în întregul univers am realizat că eu nu-mi am un rol, însă rostul ce-mi aparține e să rămân doar visată-n somnul mortiilor adânci
În veacul asfințitului
Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit
Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele
Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit
Postbellum
Din nou senilul cer coboara
Se scurge
ploaia ca puroiul dintr-o rana,
Si-mi spala tamplele murdare
De transpiratie si sange.
Ma uit in jos si am
picioare
infundate greu in tina;
Ingerul, de-a carui vina
m-am afundat in nepasare
Danseaza-acum,si eu...in mina...
Am tot gustat clipe amare.
M-asez si simt, in mine
tremura
O pasare-alba si-nghetata
Care canta cu foc o data...
Acum e singura si
Tremur
Ma zgarie cu unghiile-i albe
Si ma acuza...
O vad in ochii ei plapanzi:
"Nu trebuia sa ma ucizi..."
Poem despre pierdere
Au murit câtiva oameni în mine,
N-am apucat să-i îmbrăţisez strâns
Au plecat împreună cu mine,
Când am fost într-o furtună de plâns...
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie
Alte poezii ale autorului
În zgomot de lacrimi
Cu speranțe din zgomotul unei lacrimi
Am învățat din nou să merg inainte
Te-am așteptat înfruntând nopți de patimi
Printre zeci de versuri... mii de cuvinte...
Zile-au trecut ca frunzele-n toamna târzie
Păstrându-te în suflet cu speranțe o mie
Sperând tăcerea să nu însemne sfârșit
Ci doar un răgaz... să revii într-un asfințit.
Să revii... ca o umbră venită de departe
Să te prefaci în suflet într-o noapte
Să mă strângi cald la pieptul tău gol
Să simți cum eu, te-am respirat mereu.
Dar ai rămas în lumea fără urmă
Și nu-mi mai ești...nu vei mai veni
Dar poate vei simți o clipă, o fărâmă
Intr-o zi și tu din lacrima cuvântului "a fi"...
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Muza tristă
Și-mi vine câte-o dată să te sun
Ca prin minune să te întorci din drum
Povestea unei despărțiri să-ti spun
Trăită-n nopti cu aburi de tutun.
#unpahardepoezie
Aproape vindecată în prezent
Lovita de un sentiment absent,
Te-nchid intr-o mare de gânduri
Te scot si te scriu printre randuri,
Te-asez cu suflet pe hârtie
Și te transform în poezie.
#onewinewoman
Consum cerneala în neștire
Doar asa sa te simt mai pot
Om ce te-ai vrut intamplator
Muză tristă pentru vesnicie...
Știai că....?
Știai că...?
Sub un cer senin cu multe stele
Dorul crește-n taină sfântă,
Ca luna ce intunericul aprinde
Cu speranțe și liniște adâncă...?
Și...
E amintirea ta lumină caldă
Îmbrățișarea ta un vis curat
Ochii tai, cărbunii ce-mi ard
În sufletu-mi nemăsurat...?
Căci,
Un amalgam de sentimente
Și o adunătură de emoții
Pe inimă-mi lasă amprente
Și mă sufocă-n timpul nopții...?
Și, iar...
Călătoresc cu gândul
Acolo unde inima-mi tresare
Mă văd degustând al tău vin
Într-o ultimă îmbrățișare...!?
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???
În zgomot de lacrimi
Cu speranțe din zgomotul unei lacrimi
Am învățat din nou să merg inainte
Te-am așteptat înfruntând nopți de patimi
Printre zeci de versuri... mii de cuvinte...
Zile-au trecut ca frunzele-n toamna târzie
Păstrându-te în suflet cu speranțe o mie
Sperând tăcerea să nu însemne sfârșit
Ci doar un răgaz... să revii într-un asfințit.
Să revii... ca o umbră venită de departe
Să te prefaci în suflet într-o noapte
Să mă strângi cald la pieptul tău gol
Să simți cum eu, te-am respirat mereu.
Dar ai rămas în lumea fără urmă
Și nu-mi mai ești...nu vei mai veni
Dar poate vei simți o clipă, o fărâmă
Intr-o zi și tu din lacrima cuvântului "a fi"...
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Oare de ce
Oare de ce gânduri ma dor?.
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...n lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a intelege
Ca în iubire nu există lege?
Muza tristă
Și-mi vine câte-o dată să te sun
Ca prin minune să te întorci din drum
Povestea unei despărțiri să-ti spun
Trăită-n nopti cu aburi de tutun.
#unpahardepoezie
Aproape vindecată în prezent
Lovita de un sentiment absent,
Te-nchid intr-o mare de gânduri
Te scot si te scriu printre randuri,
Te-asez cu suflet pe hârtie
Și te transform în poezie.
#onewinewoman
Consum cerneala în neștire
Doar asa sa te simt mai pot
Om ce te-ai vrut intamplator
Muză tristă pentru vesnicie...
Știai că....?
Știai că...?
Sub un cer senin cu multe stele
Dorul crește-n taină sfântă,
Ca luna ce intunericul aprinde
Cu speranțe și liniște adâncă...?
Și...
E amintirea ta lumină caldă
Îmbrățișarea ta un vis curat
Ochii tai, cărbunii ce-mi ard
În sufletu-mi nemăsurat...?
Căci,
Un amalgam de sentimente
Și o adunătură de emoții
Pe inimă-mi lasă amprente
Și mă sufocă-n timpul nopții...?
Și, iar...
Călătoresc cu gândul
Acolo unde inima-mi tresare
Mă văd degustând al tău vin
Într-o ultimă îmbrățișare...!?
Poem sarcastic
Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat
Și n-a contat... ce mult te-am adorat!
Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu
Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.
Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal
Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...
Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat
N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.
Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul
Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul
Cea care te-a sperat ca o minune în viață
Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???