ELOGIU FEMEI

Mă port pe mine

ca pe o cetate părăsită de sens,

ale cărei ziduri mai reverberează

ecoul unei vieți neasumate.

Egoismul încolțește tăcut

ca o vegetație nocturnă peste ruine,

acoperind, cu o răbdare oarbă,

urmele fragile ale celuilalt.

Sunt un om rătăcitor

în propria mea devenire,

ca un astru decăzut din orbită,

gravitațional legat de nimic.

Singurătatea mă locuiește

cu rigoarea unei legi nescrise,

ca frigul abstract al vidului

într-o materie care a uitat să ardă.

Și fug - 

nu din spațiu, nici din timp,

ci din prezentul acesta lucid,

care mă expune fără rest.

Egoist,

îmi convertesc tăcerile în drepturi,

ca un suveran iluzoriu

al unui regat interior devastat.

Prezentul mă reflectă

ca o oglindă fracturată în adevăruri,

unde fiecare ciob insistă

asupra unei identități imposibile.

În adâncul ființei mele persistă

un gol cu statut de origine,

ca o deschidere ontologică

spre un nimic fertil.

În el mă prăbușesc, ritualic,

ca o formă care își neagă conturul -

de fiecare dată când încerc

să evadez din mine.

Tăcerea se așează

cu gravitatea unui adevăr vechi

fără anunț

fără martori.

Zgomotul lumii se retrage lent,

ca o mare care își recunoaște limita,

lăsând în urmă

forme fragile de sens.

Îmi dezbrac gândurile

de urgență

de grabă

și rămân

într-o atenție pură.

Timpul nu mai curge -

pâlpâie

un cursor subțire

între ce a fost

și ce încă nu îndrăznește să fie.

Nu se scrie nimic

și totuși

totul se așează.

Iar clipa

pentru o respirație adâncă

își amintește

de eternitate.

Gândul se desprinde încet

din arhitectura minții,

ca o respirație adâncă

a lucrurilor nerostite.

Cuvintele nu se grăbesc,

au pasul domol al umbrei

care traversează amiaza,

lăsând în urmă

o ordine fragilă.

Timpul, tăcut și vast,

se adună între silabe

precum lumina în vitralii,

schimbând forma sensului

fără a-i risipi esența.

Mă apropii de spațiul alb

cu o luciditate blândă,

știind că acolo

gândul nu cere nume

ci doar prezență.

Scrisul rămâne o veghe,

un gest de a păstra deschis

acest loc interior

unde gândurile, libere,

se limpezesc în tăcere.

Luminile din stradă tremură

pe pereții camerei tale

ca niște gânduri care nu știu

unde să stea.

Afară, orașul merge înainte

în pași grăbiți

și mesaje netrimise.

Tu stai lângă fereastră,

respiri aerul care nu se repetă

și te întrebi dacă cineva,

undeva, privește la fel.

O mașină trece

îți reflectă pentru o secundă

propriul ritm

și te surprinde că ești viu.

Fereastra rămâne deschisă

nu ca o invitație

ci ca o promisiune tăcută

că lumea poate să aștepte.

Ai venit târziu -

când în mine

iarna își întinsese imperiul de gheață,

iar inimii mele

îi crescuseră ramuri goale

ca unui copac uitat de păsări.

Tăcerile atârnau grele

ca niște nori de plumb,

iar zilele mele

erau câmpuri părăsite

peste care vântul scria

poeme de singurătate.

Și totuși ai venit.

Ca o ploaie caldă de aprilie

căzută peste un pământ însetat,

ca o rază rătăcită

care sparge vitraliul iernii.

În urma pașilor tăi

au început să foșnească muguri,

iar sângele meu

s-a umplut de lumină

ca un râu dezghețat.

Privirea ta -

două ferestre

deschise spre cer.

Zâmbetul tău-

o pasăre de aur

care mi-a învățat tăcerea să zboare.

Și astfel,

în pieptul meu

a izbugnit o primăvară neașteptată -

târzie,

dar atât de vie

încât până și iarna

a început să înflorească.

SEMNAL SLAB

Lumea pornește greu dimineața,

ca un sistem vechi

plin de ferestre deschise

pe care nimeni nu la mai închide.

Oamenii merg cu privirea în jos,

derulând vieți

care nu le aparțin,

căutând sens

într-un ecran rece.

Ne spunem „este OK”

fără să ne verificăm sufletul,

parole scurte

pentru conversații lungi

pe care nu le avem.

Timpul nu mai curge,

iubirea se fragmentează în drafturi,

iar tăcerile -

singurele mesaje fără filtru.

Închid ecranul încet,

nu ca să dispar,

ci ca să aud din nou

respirația

pașii inimii.

Și pentru câteva clipe

semnalul slab

devine suficient

ca să știu că sunt aici.

Aroma ta, e ca o grădină înflorită

Care îmî încântă nervi nărilor

Mi se face pielea de găină

Când îțî simt mâna ta fină.

Glasul tău asemenea vuietului

E limpede ca și albastrul cerului

L-am memorat în capul meu

Să-ți pot vorbi, când mi-e greu.

Iubirea necondiționată e o minune

N-a fost ceva mai frumos pe lume

Minune ce transformă oamenii

În izvoare nesecabile de dragoste.

Eu simt emoția, prin ochii tăi

Tu prin iubirea mea în văpăi

Cum s-au alipit inimile împreună

Suntem una, o singură făptură.

Ca două jumătăți unice de puzzle

Diferențele noastre, perfect se completează

Un trandafir roșu se creează

Care ne acoperă toate defectele.

Ne scăldăm în soare și iubire

Pe o bancă, într-o zi de vară

Mi-ai topit inima de ceară

Cu un zâmbet, cu o sărutare.

Spre al iubiri trandafir

Să mă duci de mână sper

Trăind clipa, mă cuprinde emoția

Dar privirea ta îmi mângâie inima.

Ești visul care nu se termină

Vreau să adorm cu iubire

Când contemplez la frumusețea ta senină

strălucirea ta mă amețeste.

Viața mea fără tine

Îi ca o furtună neagră

Zâmbetul tău, curcubeu minunat

Mă repune pe ale dragostei strune.

Ești frumoasă ca o căprioară

Prin păduri înflorite du-mă

Nu mă lăsa singur în ciumă

Ciuma lumi de plictiseală.

Îți ofer un roșu trandafir

Și îți șsptesc blând în ureche

Te iubesc mult,mai mult ca orice

Cât de mult te doresc, nu ști.

Ochii mei Însetați beau

Din fântâna de cristal, cea fermecătoare

Oricât sorb, mai cu foc te vreau

Estera, minune fără de asemănare.

Vreau să iți prind lipiciul buzelor,

Ca un mărțiṣor, în mugurii pieptului;

Să sfârii de clocutul roşu al venelor,

In corul heruvimilor şi sunetul clopotului.

Mulţumită ţie,​
Vîntul lin adie..
Datorită chipului tău-
Soare vom avea mereu.
N-am mai şti noi ce-s suspine
Vom cunoaşte doar ce-i bine
Cît pe lume vei trăi
Pace-n suflete va fi.
Cît pe lume eşti FEMEIE -
Va-nflori orice orhidee!
Cu 8 Martie felicitări,
Succese şi multe realizări!!

Mama trăiește cu teama,

Inima ii exprima spaima,

Te va diploma,își va asuma,

Ea va lăcrima,

Când o vei subestima,

Pe tine te va parfuma,

Tie iti va apară emblema,

Ea nu va exclama când o vei supăra,

Va acopera totul cu o mușama.

Sa fi femeie este un lucru mare
In martie fiind precum o floare
Care in suflete asterne culoare
Cu ale sale petale din dotare.

Dar cine este oare cea mai mandra dama
A carui chip cu totii il avem in rama
Si tot ea in suflet ne pune o flama
Noi fiind focul ce arde intr-o mama.

Ce poate fi mai scump pe acest pamant
Decat sa vezi o mama ce da avant
A ceea ce poate creea mai sfant
Un fiu caruia sa ii ofere invatamant..

Tu, mama, pe mine m-ai onorat
Stiind ca sunt singurul tau baiat
Pe care tu tot timpul l-ai educat
Si de prea multe ori m-ai iertat.

Mereu, mama, esti o dulceata
Foarte atenta la orice chichineata
Mintea ta fiind o fortareata
Iar mie oferindu-mi tot in viata.

Multumesc ca imi esti alaturi
Dandu-mi cele mai bune sfaturi
Chiar si atunci cand fac figuri
Si iti vine sa ma scuturi.

La multi ani cu sanatate
Mult noroc si spor in toate
Pentru ca tu m-ai adus departe
Fiind cea mai dulce dintre tarte!

Aș vrea să-ți spun ,femeie,

Acum,de ziua ta,

Când vei zări Lumina,

Gonește către Ea!!!

Sădește-n tine gânduri

Ce nasc povești frumoase,

Zâmbește și trăiește

Doar clipe luminoase!!!

Parfum de flori de câmp

Să-ți curgă-n râul vieții,

Să te trezești dansând

Pe roua dimineții!

Împodobește-ți părul

Cu vise și iubire

Și pleoapele-ți pudrează

Cu praf de fericire!!!