Un ultim vin... păstrat in intuneric

Îți mai scriu uneori ca să nu uit...

Să nu mă pierd in tăceri care dor

Îți scriu cu-acelasi fior in gând 

Tot ce-am visat... un ultim vin în doi.

Îți scriu de lucrurile ce nu le pot spune

Despre cum mă prefac că sunt bine

Îți scriu deși nu-ți pot spune pe nume,

Dar inima te caută în orice liniște.

Îți scriu despre tot ce nu ți-am spus

Despre tot ce ai lăsat în urmă nespus 

Știu... nu am fost perfectă, și eu am greșit 

Dar te-am iubit... tu doar te-ai prefăcut...că m-ai plăcut...

Îți scriu poate pentru că nu ai înțeles 

Sau poate pentru că nu ai știut s-o faci

De aceea ți-a fost mai simplu să pleci

Neștiind câtă durere în urmă lași.

De-aceea încă uneori îți mai scriu

Pentru că unele trăiri nu se uită....

Se poartă în suflet ca o rană frumoasă

În inimă, vesnică amintire neprețuită...

Îți scriu...și n-am nevoie de răspuns sau de scuze

Doar un colț de pagină, s-aștern dorul ce mă frământă 

Îți scriu nu pentru tine...ci ca să nu mă uit pe mine

În iubirea asta care încă ar fi ales să rămână.

Nu e agonie mai mare în astă lume,

Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,

Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,

Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...

Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri 

Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri

În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,

Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....

Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit 

Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,

C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina

Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.

Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine

Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii

Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine

Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...

Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,

Că nu tot ce-și doreste, poate și obține 

Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă 

Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...

Pe-o margine de lună, eternul visător,

-Eminescu- încă scrie într-un colț nemuritor, 

Cu penița-i tremurândă peste zări, 

Ne pune-n versuri dorul în mii de culori.

Al nostru luceafăr, coborât pe pământ, 

Un râu de gânduri, veșnic curgând, 

A fost iubire, a fost și tăcere, 

O limbă română plină de durere.

Pe lângă plopii fără soț, cu sufletu-n abis,

El a iubit cum nu s-a mai citit, 

A plâns pământul, lăsând în urmă flori, 

A scris a noastră limbă, trezind mii de fiori.

Omagiu să-i aducem în ianuarie geros,

Luceafărului ce arde etern și luminos...

Poemele-i cuprind și astăzi necuprinsul

Și somnoroase păsărele îi cântă cuvântul.

Iartă-mă... iar imi e dor...

Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu 

Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...

Poate-așa am fost mereu...!?

Știu că tu mi-ai interzis

Să te caut...să te sun...

Însă am un dor nestins,

De parfumul tău de vin...

Fără vise... numai gânduri...

Doar ele mă-mbrățișează

Când prins între zeci de rânduri 

Sufletu-mi se-atrofiază...

Oare-ți mai aduci aminte

Cum zâmbeam unul la altul?...

Oare-o clipă-ți trec prin minte

C-am împărțit vinul și patul?...

Ne-am privit...ne-am întâmplat 

La final ai contemplat...

Cum tăcerea mă doboară 

Și teama cum mă omoară...

M-ai tratat ca pe un monstru

...cică îți eram frumoasă...

Te comporți ca și c-un "stalker"

Mă vezi și faci cale-ntoarsă....

Te-ai gândit oare ce faci?...

Felul tău de "bun rămas"?...

Nu ți-a fost c-am deplasat

De la "premium", la acuzat!?...

N-am băut de mult se pare,

La tine gându-mi scapă mereu

Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare 

E-un dor din ce în ce mai greu...

...Speranțe tind să mă pătrundă

Să te aștept cu nerăbdare...

Vinul tău buzele-mi să simtă,

Poezia ta să curgă în pahare...

Dacă tu mă lași și-mi dai mâna 

Ți-aș fi soare... ți-as fi luna

Aș putea fi o stea pentru tine

Aș putea fi... noaptea ce vine

Dacă tu mă lași și-mi dai voie

Aș putea fi o primăvară caldă 

Aș putea fi vară la nevoie

Sau toamna ce dezmiardă...

Dacă tu mă lași și-mi dai soare

Aș putea fi o zi caldă 

În noapte o stea căzătoare 

O poveste de dor... minunată.

Dacă tu mă lași și-mi dai vinul

Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul

Aș putea să-ți fiu sufletul pereche

Aș putea... mai mult de o poveste veche.

Te-am așteptat sperând cum n-am facut-o pentru nimeni

Am scris pe foi vise, emoții, îmbrățişări, in zeci de poezii.,.. 

Te-am așteptat nopți la rând dându-ţi tot sufletul din mine, 

Chiar dacă tu, plecai mai mult în fiecare zi.

Te-am așteptat în pagini pline de vise, iluzii și durere... 

În toate versurile mele, tu...vinul erați venerați

Și dupa cum se vede, continui să mai scriu poeme, 

Chiar și acum când ... să sper am abandonat.

Te-am asteptat scriind atât de mult şi intens, 

Mi-am anesteziat sufletul cu vise și "minciuni". 

Te-am așteptat cu dorul pus în fiecare vers, 

Tot încercând să umplu ale tăcerii tale... goliciuni.

Te-am așteptat și-atunci când doar mi-ai râs în faţă, 

Și-atât de crud în ochi tu m-ai privit....

Te-am așteptat naiv ca pe-o minune-n viață 

Deși, măcar o clipă, în urmă n-ai privit...

Te-am așteptat cât să n-o mai fac vreodată,

În viața asta pentru nimeni și nimic

Rămân doar să te mai scriu câteodată 

Când gându-mi scapă printre puținele, frumoase amintiri...

Mă uit la necunoscuți

când lumina-ncet apare.

Mă uit timid la o străină

care pare-ncrezătoare.

Mă uit și-ncep să cercetez:

ochi. nas. buze. nas. ochi.

ceva în suflet mi-a murit.

totuși... parcă te cunosc.

Doi ochi, o gură și un nas:

nimic deosebit.

totuși... ne-am mai întâlnit.

Mă uit la necunoscuți

atunci când soarele răsare.

Mă uit în oglindă.

     Într-un context în care memoria istorică devine tot mai necesară pentru înțelegerea prezentului, în data de 25 martie 2026, la Târgu Mureș a avut loc prima ediție a Simpozionului Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent”, un eveniment de ținută academică și culturală dedicat unuia din-tre momentele definitorii ale istoriei românilor. Organizat sub egida Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, simpozionul s-a desfășurat în-tr-un spațiu cu o puternică valoare simbolică, respectiv în cadrul Casei Memoriale „Avram Iancu” din Târgu Mureș. Manifestarea a reunit istorici, cadre didactice, oameni de cultură și invitați din țară și din spațiul de peste Prut, constituind nu doar un prilej de rememorare și analiză istorică, ci și un cadru pertinent de dialog interdisciplinar și intergenerațional.

     Deschiderea evenimentului a fost marcată de un moment evocator dedicat lui Lazăr Lădariu, personalitate emblematică a vieții culturale mureșene, a cărui activitate publicistică și civică s-a înscris constant în promovarea și afirmarea valorilor identitare românești. Această evocare a conferit simpozionului o notă de solemnitate și de continuitate spirituală. Moderarea lucrărilor a fost asigurată de Marius Moldovan, vicepreședinte al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș.

     Lucrările simpozionului au adus în prim-plan comunicări și intervenții care au analizat contextul istoric al anului 1918, mecanismele politice și sociale care au făcut posibil actul Unirii, dar și ecourile acestuia în contemporaneitate. Această pagină de istorie a fost reinterpretată prin prisma actualității, fiind evidențiată importanța păstrării conștiinței naționale și a legăturilor culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Un element definitoriu al acestei ediții inaugurale l-a constituit participarea invitaților basarabeni, care au intervenit în cadrul simpozionului, contribuind la consolidarea unei punți academice și culturale între cele două spații românești. Profesorul universitar Nicolae Enciu, profesoara de istorie Veronica Pîrlea-Conovali, precum și istoricul și poetul Andrei Guțu, toți din Chișinău, au subliniat că Unirea Basarabiei cu România nu reprezintă doar un capitol închis al istoriei, ci un reper viu, cu valențe educative și identitare pentru societatea actuală. Actul de la 27 martie 1918, prin care Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România, a constituit primul pas în realizarea statului național unitar român. Acest moment istoric a fost rezultatul unei acumulări de aspirații, sacrificii și conjuncturi favorabile, care au permis afirmarea voinței naționale. Totodată, lecțiile trecutului, au subliniat vorbitorii, rămân esențiale pentru consolidarea unei societăți bazate pe valori comune.

     Dincolo de comunicările științifice, simpozionul a fost completat de momente culturale și artistice care i-au dat mai multă viață și naturalețe. Recitalul de poezie și momentele muzicale au creat o atmosferă de apropiere și comuniune, în care trecutul și prezentul s-au întâlnit firesc. În acest context, Cenaclul literar „Arcadia”, afiliat revistei Meridiane Culturale și coordonat de profesorul Constantin Nicușan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a oferit un moment artistic deosebit, încântând publicul prin recitaluri de poezie și interpretări muzicale extraordinare. Membrii cenaclului s-au remarcat prin calități artistice deosebite, dintre aceștia evidențiindu-se Cosmina Pânca Moldovan și fiul său Radu, Daniela Mărginean, Adrian Năsăudean, Teodora Oniceanu, Iosif Horvat, Neluțu Pelaghie, Andrei Guțu, eleva Alexandra Sabău și mama acesteia, Mihaela Sabău. De asemenea, intervenții muzicale de o înaltă ținută artistică au fost susținute de elevul Gabriel Horândău, acompaniat de tatăl său, Daniel Horândău, precum și de invitatul special din Chișinău, maestrul Valeriu Mocanu, care a încântat audiența prin interpretări de muzică patriotică românească. Un alt aspect important a fost promovarea evenimentului, iar în acest sens prezența domnului Lucian Însurățelu, realizator în cadrul televiziunii M9 TV România, a fost esențială, acesta reușind, cu mult profesionalism, să aducă evenimentul dincolo de sala de desfășurare, în întreaga țară.

     Un moment aparte l-a constituit inițiativa de promovare a valorilor culturale basarabene, inclusiv prin elemente gastronomice simbolice, menite să apropie participanții de specificul acestei provincii istorice.

     La finalul evenimentului, au fost acordate diplome de excelență de către președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – filiala Mureș, Ioan Berța, în semn de apreciere pentru contribuția la promovarea valorilor românești și pentru implicarea în organizarea ireproșabilă a simpozionului.

     Succesul primei ediții a fost posibil datorită implicării dedicate a organizatorilor, colaboratorilor și invitaților. Se cuvin adresate mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui demers – de la invitați și până la publicul participant. Prin profesionalism și dăruire, aceștia au demonstrat că valorile identitare pot fi promovate cu seriozitate și eleganță, într-un cadru academic autentic.

     Prima ediție a simpozionului nu reprezintă doar un eveniment singular, ci începutul unei tradiții care se dorește a fi continuată. Organizatorii și-au exprimat intenția de a dezvolta acest proiect prin organizarea unei ediții a II-a, care să extindă aria tematică și participarea.

     În perspectivă, simpozionul are potențialul de a deveni un reper în peisajul cultural și academic, un spațiu de întâlnire pentru idei, valori și inițiative dedicate memoriei istorice.

     Simpozionul Național „Unirea Basarabiei cu România (1918) – Lecții pentru prezent” a demonstrat că istoria nu aparține doar trecutului, ci continuă să modeleze conștiințe și să inspire acțiuni. Prin rigoare științifică, sensibilitate culturală și deschidere spre dialog, această primă ediție a reușit să ofere nu doar o lecție despre trecut, ci și o direcție pentru viitor.

Prof. Andrei GUȚU

serile-s

din ce în ce mai răcoroase,

oamenii tot mai bățoși.

luceferii

tremură-n sclipiri de ape,

barca e dusă de valuri departe.

luna-și

întoarce fața spre zilele de-nceput ale facerii,

jinduind

după un culcuș cald

în visele noastre.

Deseori ma întreb,

Cum ar fi sa evadez?

Sa plec, sa uit de toate,

Fără a ma uita în spate.

Apoi îmi vine iarăși gândul,

Gândul care ma apasă,

Sa rămân aici de parca, 

nici nu ma interesează.

Am încercat sa fug de mine,

De umbra mea care m-apasa,

Dar degeaba as uita de toate, 

Prefacandu ma ca nu i nimic în spate. 

Ce sa fac? E întrebarea,

Care ma apasă noaptea,

Vreau sa scap de-a mea ființă,

Vreau sa mi găsesc evadarea. 

Categoric,nu apare, 

Viata merge înainte,

Iar sufletu mi fără putință,

Sta-n tăcere, pana iarăși la durere. 

Iubesc poezia

O citesc odată și încă odată ,

Sensul ei e ascuns ;

Până prind ideia ...

O citesc pentru frumusețea ei

Pentru ce vrea să spună

Bijuteriile ei sunt :

Comparațiile ,figurile de stil,

Epitetele și rima e ținuta festivă ;

Nu ajung la așa o  performanță

Deși îmi doresc și mă străduiesc ,

Dar  îmi pun tot sufletul ...

În creațiile mele !...

Drumule, unde mă duci,

Iar încerci să mă seduci;

Gândurile îmi răscolești

Și obrazul mi -l stropești.

Norii greu m-apasă;

Mă chinuie dorul de casă,

Când mă pierd în depărtări 

Sub mirajul altor zări.

Mă topesc în umbra lor,

Cuprinsă de-un fior;

Tânjeam cale întoarsă,

Dar drumul nu mă lasă;

Îmi șoptea nu mi -e sorocul,

Să mă -ntorc,nu am norocul;

Așa mi -e calea concepută 

Dus -intors pe aceiași rută..