Năzuință

O noapte călduroasă de vară

Luminată de stele și luna plină,

Și prin ticăit de pendulă, derivară

Stări, sentimente ca de violină.

 

Mă ridic și privesc cerul înstelat,

Luna zâmbind către pământ

Ce cu mii de stele este dantelat,

Cerîndu-mi parcă un jurământ.

 

Tot ce în a mea viață am sperat,

Oricare vis s-a înaripat în dorință,

Succese prin care am prosperat,

Toate le-am realizat cu străduință.

 

A năzui printr-un gând în noapte

La o liniște sufletească deplină,

Soarta să mi le spună în șoapte

Și inima să sune ca o mandolină.

 

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu poezii.online Năzuință

Data postării: 10 august 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 571

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Pastel

Dai unei vieți culori din pastel,

Adieri de mistral spiritului,

Nuanțe profunde, clare gândului

Și-ncerci să evadezi din rastel.

 

Iubești tot ce-i viu și curat,

Și-aduci un omagiu-n pamflet.

Urmezi lumina din suflet

Și-ți dorești un vis adevărat. 

Mai mult...

The falls of the soul

So pleased to see you every day,

To hear your voice,

To keep my soul

Deep into your eyes.

 

So good to feel you,

To reach your spirit,

And find the falls

Of your loving part.

 

Close your eyes and dream

Travelling around yourself.

Your thoughts in dark

Reveal next morning bright.

 

Seek for your human force,

Embrace always the heart.

You'll realise the Heaven

And you'll find a sensitively life.

Mai mult...

Femeia, o floare

Femeia are o dornică viață

Sperând la stropul de dulceață, 

Precum cea a unei firave flori

Ce natural înflorește în zori.

 

O admiri când este-n floare

Și totul în jur prinde culoare.

Parfumul lăsat în preajma ei

Stârnește admirația unui holtei.

 

De o întâlnești în calea ta,

Te-ntrebi cum ar exercita

Posibilul pe care nu-l credeai,

Viitorul în care pătrundeai.

 

Când patina timpului apare

Strălucirea lor oare dispare?

Gândurile că timpul petrecut

Duc spre un tărâm necunoscut?

Mai mult...

Reflexii

Acum când gândurile îmi sunt

La unison cu bătăile inimii,

Și razele de soare mă descrunt,

Dăruiesc sentimente pure omenimii.

 

Doresc mereu ca să descopăr

O lume plină de candoare,

Și iubire cu care să acopăr

Tot ce din trecut mă doare.

 

O cunoaștere a conștiinței

Din teancul de necunoașteri,

Subjugate zilnic tendinței

De a înfăptui, zidi renașteri.

 

Cu stihuri blânde să dezmierd,

Clipele minunate să le amintesc,

Luptând cu anii să nu le pierd

Și iubirea de frumos să n-o clintesc.

 

Mai mult...

Doină

Izvor, izvor, izvoraș

Prin munte covoraș,

Cu apa limpede și rece

Îl încânți pe cel ce trece.

 

Susurul ție o cântare

În natură-i o încântare.

Păsărele-n tril divin

Îți țin isonul, te susțin.

 

Iarba verde pe cornișă

Cu stânca se încrucișă,

Și crează un lichen

Al naturii fenomen.

 

Iar în jos, la poale

Muntele face cărare,

Către piscurile înalte

Unde vulturii au halte.

 

Florile sub lumina solară

În poiene stau să răsară.

Insectele-s numeroase

Și se-nșiruie curioase.

 

Noaptea se lasă-n curând

Liniștea naturii-nconjurând.

Doar izvorul mai susură

Și clipocește fără măsură.

 

 

Mai mult...

Dorință neîmplinită

Oare fugit-a gândul de la tine

Și n-aș putea să mai gândesc.

Dar ce să fac de-mi vii în minte

Și dacă-n ochi te oglindesc.

 

Nu poți ca să-mi mai ieși în cale

Ci doar în gând să te-ntânesc.

Dar pot eu oare ca vreodată

Din minte să mi te gonesc?

 

Să-ți spun că drag mi-ești și acuma

Deși aici, cu mine nu mai ești.

Dorința în zadar s-ar zbuciuma,

Și-n suflet dorul aprig răsucești.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Epilepsie

Oare cum e când îți pierzi demnitatea
Când depinzi de mâna celorlalți
Tremuri într-una fără pauză
Și nici voința nu ți-o poți exprima

Te uiți cu adâncime în ochii celorlalți
Sperând că poate le poți sufla durerea ta
Totul e în van și fără reușită
O clipă de liniște e tot ce îți dorești.

Am încercat tremurul să ți-l opresc
N-am reușit și încă regret
Tot ce-ți doresc e numai calm
Și liniștea să ți-o găsești. 

Mai mult...

arhivă, raft 4

N-am mai scris de câteva zile, lungi, inerte
n-aș spune din teamă
căci varul de pe pereți se mai cojește,
cu timpul.
Am lăsat să curgă zilele, o inerție proastă
să se amestece, ca apa și uleiul

Căci nu vreau să-ncep elegia
cu tot ce-am mai arhivat prin creier,
din instinct
m-aș înjura cu logica
și cu răbdarea.
Aș creiona un gol absurd
de ne-nțeles, o critică a teoriei despre om
Aș umple bule de oxigen cu gol.

Aleg să mai așez un raft, acolo sus
să îndes registre care dau pe-afară
cineva să le crape post-mortem
s-aibă ce să pună pe foc,
hârtie galbenă și ieftină,
goală.

Mai mult...

Ace

Mam gândit, m-ă tot gândeam,

De ce tot fug după un ban,

Obligat să pup orice, oricine,

Sau să scot un fruct din mărăcine.

 

Să las sute sau mii  de șoapte,

Să m-ă străpungă zi și noapte,

Crezând că-s tare și vor trece,

Dormind în patul care-i tot mai rece.

 

Tulbur și liniștea gândului meu,

Care din mine sunt chiar eu ?

Prizonier între război și pace,

Înlănțuit de cicatrici și ace.

 

Ace, care încă dau imbold inimii,

Și pun ușor un scut mulțimii,

Rătăcind prin câmpuri de întrebări,

Cine e cel ce luptă în stări?.

Mai mult...

Contrasens

Din ce a fost în viitor

Îmi amintesc,

Bătrân că mor.

 

Cum va fi însă în trecut,

Idee n-am,

Abia-s născut.

Mai mult...

372 de sinucideri

și-eram albastră ca cerneala de pe piept
și construiam linii albastre din pana mea
în pana mea am ajuns să zac ofilită
cum nici florile nu mai ofilesc că toate-s
neimportante că cică se ofilesc dar cui
dracu îi pasă de ofilire când există mireasma
pură și-eram o fabuloasă minciună și-mi
clădeam un parapet albastru de care să mă
izbesc da mi-a zis ești o cale pierdută un fatal attraction de care mă topesc în arfe crizanteme
corupție metafore și coroane albastre


și oglinda mă judeca da’ nici ea nu era albastră

Mai mult...

Noapte sfântă

Cuvintele nu se mai aud,

Gândurile nu se mai descriu

Și nici nu se mai transcriu,

Căci sentimentele conclud.

 

Când pe ceru-n noaptea sfântă

Apărea luminând o unică stea,

Grabnic cu bucurie lumii vestea

Nașterea Domnului care încântă.

 

Dinspre ieslele unui sat îndepărtat

Trei Magi glasul de prunc auziră.

Așa pașii credinței lor îi călăuziră

Cu daruri magice ce le-au purtat.

 

Atunci glasul credinței s-a auzit

Prin cuvinte ce în minte au creat,

Spirit sfânt ce pruncul au vegheat,

Pe drumul Domnului cel hărăzit.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍