Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 19 noiembrie 2022
Vizualizări: 787
Poezii din aceiaşi categorie
Eu, cu mine
tot ce n-am simtit, de ce as simtii acum?
cand totul cade, cade
si noi cadem, intr-o mare de noroi
poate daca..
de ce oare?
de cand? pana unde?
tu vezi cat iti este greu in suflet.
alergi, alergi, dar pana cand?
unde sa merg, cand totul e desert?
Eu, cu mine
Tu, cu tine
unde sa fug? totul e-n ceata
de ce sa alerg, cand totu-n jur e gheata.
dar eu visez, poate am sa scap
o sa ma ascund intr-un taram ascuns,
uitat de lume, inapoiat.
dar am sa plec?
el, tu, eu, ea
Cine sunt eu? el, tu, eu, ea.
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
(N. N. pentru L. B.)
Gemenii tăi
Două steluțe-n cerul vieții mele,
Au aprins o scânteie de bucurie.
Gemenii tăi, fiică dragă, au ales,
Să-mi aducă-n suflet o melodie.
Bunic voi fi, un rol nou, minunat,
Să-i cresc, să-i învăț, să-i iubesc mereu.
Două inimi mici, ce bat în unison,
Vor fi lumina mea în orice crepuscul.
Voi fi acolo, să le văd primele pași,
Să le citesc povești și să-i ascult.
Să le construiesc castele din nisip,
Și să-i învăț să zboare, să nu se-ncurce.
Un dar ceresc, un vis ce s-a împlinit,
Două suflete pure, ce-mi vor umple viața.
Împreună vom scrie o poveste frumoasă,
O familie unită, plină de viață.
Oamenii
Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ
Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt
Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,
Sunt flămânzi după putere
Copleșiți de sentimente și emoții,
Se uită doar la ei,hoții
Violența îi ajută să se definească.
Din ei o dorință începe sa râvnească
Niciun pic de empatie în inima lor
Nu se gândesc la viitor
Se uită la orice greșeală,
Se plâng că au o viață amară.
Bunătatea pe om îl părăsește
Invidia în ură crește
Viciu după viciu apare
Virtutea parcă dispare
Din cauza lor pământul moare,
Din cauza lor lumea dispare.
Mie,mi-e rușine să fiu om
Dar ție dragule cititor?
Eu, cu mine
tot ce n-am simtit, de ce as simtii acum?
cand totul cade, cade
si noi cadem, intr-o mare de noroi
poate daca..
de ce oare?
de cand? pana unde?
tu vezi cat iti este greu in suflet.
alergi, alergi, dar pana cand?
unde sa merg, cand totul e desert?
Eu, cu mine
Tu, cu tine
unde sa fug? totul e-n ceata
de ce sa alerg, cand totu-n jur e gheata.
dar eu visez, poate am sa scap
o sa ma ascund intr-un taram ascuns,
uitat de lume, inapoiat.
dar am sa plec?
el, tu, eu, ea
Cine sunt eu? el, tu, eu, ea.
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Prin razboi
Zile lungi infometate
si prin geam un somn tirziu
linistea este departe
nici nu simt daca sunt viu.
Gustul pinii o poveste
apa este doar un vis
rind pe rind primim doar gloante
astai tot ce e permis
Incarcat cu plins si jale
ma trezeste nencetat
strigatele tot mai rare
a batrinelor din sat.
Supravetuind pe margini
nu ramine niciun gind
tot trecutul e pe pagini
iar sfirsitul in pamint.
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
(N. N. pentru L. B.)
Gemenii tăi
Două steluțe-n cerul vieții mele,
Au aprins o scânteie de bucurie.
Gemenii tăi, fiică dragă, au ales,
Să-mi aducă-n suflet o melodie.
Bunic voi fi, un rol nou, minunat,
Să-i cresc, să-i învăț, să-i iubesc mereu.
Două inimi mici, ce bat în unison,
Vor fi lumina mea în orice crepuscul.
Voi fi acolo, să le văd primele pași,
Să le citesc povești și să-i ascult.
Să le construiesc castele din nisip,
Și să-i învăț să zboare, să nu se-ncurce.
Un dar ceresc, un vis ce s-a împlinit,
Două suflete pure, ce-mi vor umple viața.
Împreună vom scrie o poveste frumoasă,
O familie unită, plină de viață.
Oamenii
Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ
Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt
Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,
Sunt flămânzi după putere
Copleșiți de sentimente și emoții,
Se uită doar la ei,hoții
Violența îi ajută să se definească.
Din ei o dorință începe sa râvnească
Niciun pic de empatie în inima lor
Nu se gândesc la viitor
Se uită la orice greșeală,
Se plâng că au o viață amară.
Bunătatea pe om îl părăsește
Invidia în ură crește
Viciu după viciu apare
Virtutea parcă dispare
Din cauza lor pământul moare,
Din cauza lor lumea dispare.
Mie,mi-e rușine să fiu om
Dar ție dragule cititor?
Alte poezii ale autorului
metamorfozele unui gând/3
iertarea
e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare
ce-nflorește-n inimă;
iertarea
e o desprindere din focul spiralat
al amintirilor neplăcute,
e o recalibrare a ființei umane.
Joc/3
programul-pentru conversia
infinitului în finit,
transformă
cercul într-un punct.
%
ieșind din paradigma cuvăntului
lui Dumnezeu ,
lăcomia are forma
unui jucător de poker.
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
colaj//9
iaca,
planeta norocului strălucește pe
aventuriere dorințe;
luna plină, din capricorn,
îndeamnă la prudență;
iar jupiter-nestânjenit că
prietenul saturn e retrograd în pești,
străpunge beregata berbecului.
un februarie stingher
apare la porți...
liniștea ascunde în miez,
rugăciuni fierbinți;
să nu vă fie teamă de câinele negru cu ochii de foc!
a fost ucis de Sfântul Trifon.
începătură
rotație
robia
împinge barca credinței
spre curaj-
ciucuri din coroana cu diamante i-atârnă pe umeri.
într-un dans de tobe spaniol,
lanțurile se rup,
încurajând libertatea să-i strălucească-n priviri.
omul-în cercul destinului,
mulțumit cu urcușurile și alunecarile sale,
prins într-un vârtej de orbire,
devine apatic.
dependent de
substanțe,
circumstanțe si nevoi
înainte de apusul soarelui,
iată-l
îngenuncheat,
adulmecând
robia...
metamorfozele unui gând/3
iertarea
e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare
ce-nflorește-n inimă;
iertarea
e o desprindere din focul spiralat
al amintirilor neplăcute,
e o recalibrare a ființei umane.
Joc/3
programul-pentru conversia
infinitului în finit,
transformă
cercul într-un punct.
%
ieșind din paradigma cuvăntului
lui Dumnezeu ,
lăcomia are forma
unui jucător de poker.
stări/4
bucuria-i
experimentată-n arena gladiatorilor;
spiritul de dreptate
alunecă ușor
în râpa tenebroasă a comunismului;
mila-i
o verigă slabă a caracterului.
la fel și blândețea;
trecutul
e dominat de regrete;
viitorul
e construit din scenarii;
prezetul nu-l simțim,
e accesorizat
cu cleme utopice.
înteleptul a spus:
"numai credința în Iubitorul de oameni
te face să mergi
mai departe."
metamorfozele unui gând/11
pași spre nicăieri,
cetatea adormită
nu simte cum iedera-ntunericului
urcă pe ziduri.
aripi fără zbor,
zbor fără elan,
elan fără un țel determinat.
roșu-i ucigător,
albastru-i apatic,
albul orbește.
suflare de noiembrie
prin cuibul de cuci,
nimeni aproape.
colaj//9
iaca,
planeta norocului strălucește pe
aventuriere dorințe;
luna plină, din capricorn,
îndeamnă la prudență;
iar jupiter-nestânjenit că
prietenul saturn e retrograd în pești,
străpunge beregata berbecului.
un februarie stingher
apare la porți...
liniștea ascunde în miez,
rugăciuni fierbinți;
să nu vă fie teamă de câinele negru cu ochii de foc!
a fost ucis de Sfântul Trifon.
începătură
rotație
robia
împinge barca credinței
spre curaj-
ciucuri din coroana cu diamante i-atârnă pe umeri.
într-un dans de tobe spaniol,
lanțurile se rup,
încurajând libertatea să-i strălucească-n priviri.
omul-în cercul destinului,
mulțumit cu urcușurile și alunecarile sale,
prins într-un vârtej de orbire,
devine apatic.
dependent de
substanțe,
circumstanțe si nevoi
înainte de apusul soarelui,
iată-l
îngenuncheat,
adulmecând
robia...